31,455 matches
-
inclus în somnul grefierului. Ceea ce la Walter Benjamin era șalul sau pălăria de paie devine la personajul lui Cimpoeșu pasărea în zborul ei planat. Accentul e pus aici nu pe euforia dobîndită în vis, ci pe presentimentul de groază. Judele povestește că a simțit bătaia aripilor care i-a trimis un aer rece în obraji, și a rămas încremenit în fața privirii fixe din pupilele roșii, cenușii sau galbene, sinistre, iar penajul păsării și-a modificat brusc culoarea. Era să fie lovit
Șalul, pălăria de paie, pasărea cu penaj colorat by S. Damian () [Corola-journal/Journalistic/15520_a_16845]
-
în timpul ațipirii tot ce și-a propus seara, înainte de culcare, apoi "nici măcar nu urmărise să viseze ceva la comandă, ci mai curînd să nu viseze anumite vise". O pondere aparte e atribuită viselor colective. Ele circulă din gură în gură, povestite pe stradă, la cafenea, sunt apanajul tuturor, fiecare adaugă un segment, chiar dacă uneori unul contrazice pe celălalt, versiunile tind să ajungă legende. Nu se mai poate garanta că fantasma are un izvor de țîșnire real și se potrivește cu mentalitatea
Șalul, pălăria de paie, pasărea cu penaj colorat by S. Damian () [Corola-journal/Journalistic/15520_a_16845]
-
de conținut și de stil o materialitate. Aș putea pune ca motto comentariului critic adagiul: enigmele nu sunt făcute să fie dezlegate. Sensul e însă restrîns la acest gen de scrieri. La încheierea însemnărilor de lectură reiese, sper, că romanul Povestea Marelui Brigand e o apariție editorială de excepție. Mă simt îndemnat după avalanșa de elogii (pe deplin meritate!) să adaug și o rezervă. Din primele rînduri, am situat cartea în continuarea demersului lui Kafka (Procesul), ca deschizător de serie în
Șalul, pălăria de paie, pasărea cu penaj colorat by S. Damian () [Corola-journal/Journalistic/15520_a_16845]
-
multe altele. Nimic așezat la întîmplare. Versurile naive, cu puternice nuanțe mistice, pot deruta un cititor care nu-l cunoaște pe acel Lăcustă din Desant. Cel care începea o proză ("Vis de lup") cu o găselniță uimitoare, aceea de a povesti la timpul viitor... Lăcustă s-a autosituat sub semnul lui Caragiale. Și Crohmălniceanu, în prefața de la Desant '83, observa o componentă caragialescă în prozele sale. Titlul noii cărți a autorului în cauză schimbă datele problemei. Fără Caragiale pare să însemne
Doi scriitori față cu anii 2000 by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/15534_a_16859]
-
franceză, de engleză. Și cîte și mai cîte. Dar, vorba aceea, cît trăiește, omul învață. Orice și de toate. Nu știu dacă și esențialul. Asta este o altă discuție. În fine, mă grăbesc să ajung la ce vreau să vă povestesc. În mica vacanță de sărbători am stat acasă. Și am muncit de mi-au ieșit ochii din cap. M-am uitat, la un moment dat, în Dicționarul explicativ al limbii române și am constatat, cu plăcere intelectuală, că mai există
Lecția by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14383_a_15708]
-
de salut trase în cinstea victoriei." De aceea, probabil, am reținut ceea ce mi s-a spus. Iar salvele de salut ca atare, petele de culoare, îmi revin foarte vag în memorie, parcă mi-aș miji puternic ochii. Mi s-a povestit că am crescut într-un geamantan, deoarece în condițiile grele ale războiului nu se putea procura nici cărucior, nici pătuț, și multă vreme, vreo doi ani și jumătate, încă nu începusem să vorbesc. Părinții au intrat în panică, deoarece credeau
Vladimir Bukovski - ȘI SE ÎNTOARCE VÎNTUL - fragmente - () [Corola-journal/Journalistic/14312_a_15637]
-
piatră cubică al Pieței Roșii huruiau camioane prăfuite, verzi. Bunica îmi spunea că sunt de culoare kaki. Kremlinul se reliefa ca o cetățuie misterioasă, în care era interzis să pătrunzi. Cupolele și turnurile te ademeneau numai de după ziduri. Bunica îmi povestea tot felul de întâmplări din istorie: și despre tătari, și despre Ivan cel Groaznic, și despre clopotul-țar, și despre tunul-țar. Povestea despre țari, despre boieri, despre clopotele de la Kremlin, și cum plutea, diminețile, deasupra Moscovei, zangătul clopotelor, iar mulțimile de
Vladimir Bukovski - ȘI SE ÎNTOARCE VÎNTUL - fragmente - () [Corola-journal/Journalistic/14312_a_15637]
-
târau prin praf, rufele se uscau pe frânghie, iar în fundul curții, într-o cameră de la demisol, își ducea traiul o vrăjitoare. Cea mai reală vrăjitoare, bătrână și hidoasă, cu un neg păros pe obraz și cu un nas coroiat. Se povestea că nu intra în contact cu nimeni, nici la bucătărie nu mergea, făcându-și mâncarea la lampa cu petrol din camera sa. Nici lumina electrică n-o folosea, ci stătea lângă lampa de gătit. Se vorbea, de asemenea, că nopțile
Vladimir Bukovski - ȘI SE ÎNTOARCE VÎNTUL - fragmente - () [Corola-journal/Journalistic/14312_a_15637]
-
înrămată, cu un tânăr ofițer cu niște mustăți proeminente și o fată ce zâmbea timid, într-o rochie de mireasă. Mult timp în acea seară nu s-a calmat agitația din curte. Grupuri-grupuri discutau despre vrăjitoare. O băbuță foarte bătrână povestea: "Era o domnișoară educată, se spune că știa zece limbi. Foarte repede, prin anul 1918, mirele ei a fugit în sud, la albi, era ofițer, de întors nu s-a mai întors, zice-se că a fost ucis. Iar ea
Vladimir Bukovski - ȘI SE ÎNTOARCE VÎNTUL - fragmente - () [Corola-journal/Journalistic/14312_a_15637]
-
Tinu. După ce am ieșit din studio, alături de ceilalți doi invitați, Tia Șerbănescu și Ion Bogdan Lefter, am vorbit, informal, despre ziarul Adevărul. Dumitru Tinu era curios să afle ce părere avem despre ziar în noua sa formulă și ne-a povestit ce avea de gînd să mai facă pentru modernizarea Adevărului, ca acționar principal ce devenise. Ne-a mărturisit că avusese o perioadă grea în ultimele luni. Din motive administrative nu mai putuse să scrie atît de des pe cît ar
Voința de echilibru by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/14393_a_15718]
-
ceea ce atinge el în trecere și involuntar ". Senzația de tezism și schelăriile teoretice vor fi întotdeauna o piedică în lectura tinerilor pentru care situațiile din roman, atmosfera și mentalitatea eroilor sunt tot mai străine. Este și motivul pentru care criticul povestește de multe ori subiectul romanelor explicându-l în contextul și intenționalitatea lui. Metoda - à la Eugen Simion - nu e tocmai plăcută (eficientă însă pentru tinerii cititori), autorul însuși constatând că instrumentarul critic e insuficient pentru analiza acestei literaturi. Probabil mulți
Creșterile și descreșterile prozei sub comunism by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/14398_a_15723]
-
Luminița Voina-Răuț Pe 10 octombrie 2002, Ciudad de México găzduia, în prezența autorului stabilit de câțiva ani aici, lansarea ultimei cărți a lui Gabriel García Márquez: Vivir para contarla. (Să trăiești ca să-ți povestești viața). Soarta a făcut să mă aflu în Mexic și, la numai patru zile distanță, din Libreria de Cristal din Querétaro cumpăram cartea care în momentul de față înregistrează cel mai mare record de vânzare în Columbia (țară în care
Viața lui e un roman by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/14417_a_15742]
-
țară în care media la capitolul lectură este de sub o carte pe cititor pe an!) - 100 de exemplare la fiecare 20 de minute! Spre deosebire de studiul monografic scris de Mario Vargas Llosa în 1971, García Márquez: Istoria unui deicid, Márquez își povestește viața la fel cum își scrie și ficțiunile: cu acel har de a capta magicul în existența reală. Afirmă autorul în motto-ul cărții: „La vida no es la que uno vivió, sino la que uno recuerda y cómo la
Viața lui e un roman by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/14417_a_15742]
-
i-au marcat copilăria: bunica Tranquilina și bunicul, colonelul Márquez. Bunica e un personaj mitic, care nu făcea nici o deosebire între vii și morți - vorbind cu morții, ascultându-le suspinele și chiar auzindu-i cum recită sau cântă - și care povestea firesc lucruri inimaginabile, fantastice, amestecându-le cu evenimentele cotidiene. Ea, mama, surorile bunicului și celelalte femei din casă - afirmă acum autorul - l-au format. Modul lui de a exista în lume și de a gândi lor li se datorează, femeilor
Viața lui e un roman by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/14417_a_15742]
-
valoare, Ioan Holender nu este tentat - precum mulți autori de memorii de la noi și de aiurea - să-și retușeze viața prin îngroșarea unor tușe, astfel încât să stîrnească admirația contemporanilor și, mai ales, să dea bine în ochii posterității. Autorul își povestește anii copilăriei și ai adolescenței timișorene cu un soi de naivitate sentimentală. Scoate cu inocență la lumină fapte pe care, probabil, 95% dintre oameni, în situația lui, ar fi preferat să le îngroape definitiv în uitare, dacă nu să le
VIP-ul din stația de metrou by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/14425_a_15750]
-
de încredere a partidului în președintele său. Încredere, încredere, dar, dacă premierul ar fi știut că se poate aștepta la măcar o discuție constructivă pe tema alegerilor anticipate, n-ar mai fi luat cu el niscaiva Cucuzei ai PSD, să povestească în partid, după aceea, cum s-a lăsat convins șeful statului, fie și pe ici pe colo, de argumentele lui Năstase? Prevenit de la Cotroceni să nu se aștepte la nimic bun în privința atitudinii lui Ion Iliescu față de ideea anticipatelor, Adrian
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/14452_a_15777]
-
Eco din volumul intitulat Sulla letteratura, recent apărut în Italia, la Editura Bompiani, nu fac excepție, în sensul că nu le lipsește, nici pe departe, acea trăsătură relevantă din punctul de vedere al ficțiunii: calitatea de a fi demne de povestit, acea "tellability" care se măsoară în funcție de manifestarea unei experiențe esențiale, unice. Acesta este punctul în care se manifestă, cred, cel mai clar provocarea pe care o reprezintă orice nouă carte a scriitorului italian. Nu mai este, bănuiesc, o noutate pentru
Umberto Eco și literatura by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/14449_a_15774]
-
ca sunetul de gong care marchează sfîrșitul povestirii." Însă lucrurile nu stau tocmai așa, ci chiar dimpotrivă; Eco, în fapt, își organizează demonstrația prin reducere la absurd, ajungînd la concluzia că "Jerard (și împreună cu el Nerval) nu se oprește din povestit cînd înțelege că totul s-a sfîrșit [...] ci tocmai atunci începe să povestească (să povestească adică despre acel eu ingenuu care nu știa și nu avea cum să știe că totul luase deja sfîrșit). Cine procedează astfel nu a reușit
Umberto Eco și literatura by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/14449_a_15774]
-
așa, ci chiar dimpotrivă; Eco, în fapt, își organizează demonstrația prin reducere la absurd, ajungînd la concluzia că "Jerard (și împreună cu el Nerval) nu se oprește din povestit cînd înțelege că totul s-a sfîrșit [...] ci tocmai atunci începe să povestească (să povestească adică despre acel eu ingenuu care nu știa și nu avea cum să știe că totul luase deja sfîrșit). Cine procedează astfel nu a reușit să își încheie socotelile cu propriul trecut? Dimpotrivă, este cineva care atenționează că
Umberto Eco și literatura by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/14449_a_15774]
-
chiar dimpotrivă; Eco, în fapt, își organizează demonstrația prin reducere la absurd, ajungînd la concluzia că "Jerard (și împreună cu el Nerval) nu se oprește din povestit cînd înțelege că totul s-a sfîrșit [...] ci tocmai atunci începe să povestească (să povestească adică despre acel eu ingenuu care nu știa și nu avea cum să știe că totul luase deja sfîrșit). Cine procedează astfel nu a reușit să își încheie socotelile cu propriul trecut? Dimpotrivă, este cineva care atenționează că trecutul poate
Umberto Eco și literatura by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/14449_a_15774]
-
literatura. Nuvelele, schițele, micile romane, chiar și articolele publicate de Serghei Dovlatov în S.U.A., în gazeta "Novîi Americaneț", au fost cuprinse în câteva volume. Volumul Ne-am întâlnit, am sporovăit cuprinde, printre altele, un ciclu care se numește Compromisul. Dovlatov povestește despre "documentarea" pe teren, pentru scrierea articolelor ditirambice în gazeta "Sovieskaia Estonia", la care scriitorul a lucrat un timp. Mai exact, în ce mod au fost golite de orice urmă de viață materialele gazetărești. Și, pentru că viața e tristă, scriitorul
Compromisurile by Margareta Șipoș () [Corola-journal/Journalistic/14448_a_15773]
-
început să prindă formă (strălucită) dintr-o viață atât de torturată ca cea pe care a trăit-o Nietzsche înaintea colapsului său mental din ianuarie 1889. O altă trăsătură interesantă a cărții lui Safranski e, cred, faptul că pare să povestească "biografia filosofică" a lui Nietzsche cumva dinăuntru. Drept rezultat a ceea ce-ar putea numi o adâncă empatie spirituală (Einfühlung), Safranski reușește să transmită cititorului impresia că povestea ce o spune el despre devenirea intelectuală a lui Nietzsche este una
...doi diavoli s-au întâlnit și ședeau de vorbă by Costică Brădățan () [Corola-journal/Journalistic/14447_a_15772]
-
clasic, realist-naturalist. înseși titlurile nuvelelor o arată: Fiziologie, Despre fatalitate sau amurgul carierei, Davidovici și gloata sau Morala faptei. Nuvelele însă respectă numai structurile căci, în fond, sunt niște farse, niște false povestiri ale căror subiecte nu prea pot fi povestite, sunt doar niște situații, niște pretexte din care se dezvoltă, mai mult stilistic, câteva bucăți de proză savuroasă. Personajele înseși sunt din cuvinte - fără a lăsa senzația artificialului -, căci la prozatorul basarabean, înainte de orice, se remarcă voluptatea expresiei (mai important
Un basarabean... târgoviștean by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/14460_a_15785]
-
la întâmplare, are un tâlc al lui: un tânăr universitar citește Matei Călinescu, iar la televizor câțiva bărbați urmăresc într-un hotel meciul de fotbal România-U.R.S.S. Prozatorul exploatează cu maximum de efecte situații penibile, confuzii, neînțelegeri pe care le povestește cu pofta celui care știe că are ceva extraordinar de spus, reușind să te țină în pagină și să creeze suspans din mai nimic. Ioan Groșan l-ar putea invidia pentru ingeniozitatea portretelor și chiar pentru eleganța cu care abordează
Un basarabean... târgoviștean by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/14460_a_15785]
-
Bucuria a fost mare. Eu am plîns și am încercat să-l scot de acolo pe Regăsit, dar m-a scuipat. Era stresat rău. Partea interesantă a început a doua zi cînd, aflînd ce am pățit, toți prietenii ne-au povestit cazuri asemănătoare întîmplate lor sau unor apropiați. Numai în lumea literară, autori necunoscuți au jefuit destui autori cunoscuți: pe Constantin Abăluță (tot după ce luase premiul Asociației; să fie o coincidență, sau aneii ăștia au informatori "culturali"?), Lygia și Gellu Naum
Aneii papagali by Adriana Bittel () [Corola-journal/Journalistic/14473_a_15798]