333 matches
-
cumplită monotonie de limbaj: megastar, superstar, galactici, atmosferă incendiară, stare conflictuală, descoperire macabră, aleșii poporului, a demarat în trombă (oare ce înseamnă trombă?), a dat cu subsemnatul, culmea disperării etc. Clișeele, locurile comune, șabloanele sau ticurile verbale dau un aspect prăfos și neglijent textului. Să luăm un exemplu la întâmplare: Ședința guvernului de ieri (precizare inutilă, n. n.) a fost onorată (adjectiv inutil, n. n.) de prezența lui Traian Băsescu, prima din acest an, dar și una dintr-o lungă serie (sic!). Premierul
Tehnici de redactare în presa scrisă by Sorin Preda () [Corola-publishinghouse/Science/2252_a_3577]
-
diasporă care ar fi trebuit să Împiedice existența mea, dar n-a reușit). Înainte de plecare, Desdemona a ieșit În curte și și-a făcut cruce În stil ortodox, cu degetul mare În sus. Și-a luat rămas bun: de la mirosul prăfos și rânced al crescătoriei de viermi și de la duzii aliniați de-a lungul zidului, de la treptele pe care nu va mai trebui să le urce niciodată și de la senzația asta că trăiește deasupra lumii. A intrat În crescătorie ca să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
a fost un factor care a mai redus din neplăcerea de a le căra și de a te ocupa de ele, ceea ce făcea ca această experiență să fie destul de diferită de cele de pe câmpul de luptă. Călătoria plăcută, deși cam prăfoasă, prin frumoasa Lombardie a constituit și ea o compensație pentru neplăcuta misiune și, pe drumul de Întoarcere, schimbând impresii, am căzut cu toții de acord că am fost Într-adevăr norocoși că focul izbucnit chiar Înainte de sosirea noastră fusese adus atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
În noaptea aceea mexicanii cântară la acordeon și alte instrumente pentru Întregul pavilion și toată lumea era veselă și răsuflările acordeonului și clopoțeii și toba umplură coridorul. În acel pavilion era un călăreț de rodeo care, Într-o după-amiază fierbinte și prăfoasă, sub privirile mulțimii, ieșise din țarc călare pe Midnight, și acum avea spatele rupt, iar când avea să se Însănătoșească destul cât să iasă din spital urma să-nvețe să lucreze-n piele și să tapițeze scaune. Mai era un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
acum ce mai așteptăm? Khaba îi răspunse sec: — Taci din gură și nu te mișca. Ascuns în spatele desișului de copaci, marcomanul supraveghea cu teamă drumul de care aflat ceva mai jos - nimic altceva decât o cărare ceva mai largă și prăfoasă - ce șerpuia în fundul văii. Când și când, însă, îi privea cu neîncredere pe Khaba și Odolgan, aflați alături de el, și mai ales pe Balamber; acesta cerceta locurile, spionând printre tufișuri, la câțiva pași de ei. Toți trei își lepădaseră veșmintele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
din greu, urcând coasta abruptă, care era calea cea mai rapidă, dar ajunse în sfârșit pe creastă și își dădu drumul la vale pe celălalt versant, mai repede chiar, fiindcă, în mai multe rânduri, căzu și se rostogoli prin mărăcinișul prăfos. Apoi, doi dintre urmăritori îl zăriră traversând un mic platou acoperit de tufărișuri. Frica îi dădea aripi, ajutându-l să treacă în saturi uriașe peste orice obstacol, peste orice denivelare a terenului, fără să se mai îngrijoreze pentru zgomotul pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
mai întâi în șoaptă, apoi tot mai intens, ecoul unui bubuit depărtat. Soarele apunea și, pe când lumina zilei se stingea domol, feluritele nuanțe de verde ale vegetației din jur dispăreau tot mai mult sub vălul uniform al unui cenușiu trist, prăfos. în fine, încetul cu încetul, spațiul dintre cele două maluri începu să se lărgească tot mai mult și înaintea lui Sebastianus, pe fundalul munților povârniți, se deschise în sfârșit spectacolul unei cascade strâmte, care, de la o înălțime de patruzeci de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
întărit, rămas din iarnă la muchia primăverii. I se spunea, cu ușor respect, „omul primăriei”, ceea ce-l ridica în ochii celor din comună, ducea pe primar și secretarul acestuia, din care cauză era socotit un intim al lor, pe drumurile prăfoase sau bătătorite ale cuprinderii comunale până la satul cel mai îndepărtat. Se simțea, prin starea lui de țăran și de angajat al administrației, răspunzător, parcă, de bunul mers al treburilor comunale cât și de roadele pământului, pentru că străbătea câmpia în lung
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
umed de deget muiat ușor într-un flacon și apoi în ceaunul bolborosind, un degetar ras, o cutie de chibrituri rasă, o coajă de nucă de cocos plină, colorată în roșu închis și violet intens, cu un condiment gălbui și prăfos, întregul amestec fiind uneori amestecat o zi sau două pe cărbuni ce degajau doar o urmă slabă de căldură sau izbucneau ca un furnal când le făcea vânt cu o frunză de palmier. Cărnurile erau bătute până ajungeau ca mătasea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
axă metafizică. Putem afirma că umanul este definit de coloana vertebrală ce leagă organicul teluric de supremul celest. Organicul teluric, construcția geometrică, pămăntească, scheletul definitoriu atât lumii, cât și omului, poartă în sine esența morbidului, a mortului, a urâtului noroios, prăfos, închis în humus. Mai mult decât atât, solul este începutul care ne amintește de sfârșit, dezintegrare compactată a vitalității, totodată viu și carnal, topit în rădăcini și trupuri. Urâtul se naște din tot ceea ce ne împământenește, din tot ceea ce ne
Tăiat - Tăieturi înspre urât -. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Ramona Costea, Radu-Răzvan Cozma, Ariadna Pui, Alma-Monica Gavriluţă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_946]
-
o pensiune situată pe o ulicioară din spatele clădirii Poștei, așteptînd să plece vaporul care să o ducă În America. Miquel s-a dus la adresa respectivă, o scară Îngustă și mizerabilă, ocolită de lumină și de aer. În vîrful acelei spirale prăfoase de trepte Înclinate, Miquel a găsit-o pe Sophie Carax, Într-o cameră de la etajul al patrulea, băltind de umbre și de umezeală. Mama lui Julián stătea la fereastră, așezată pe marginea unui pat nenorocit pe care Încă mai zăceau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
drum prin hainele mele, măturînd rana care Îmi sîngera pe față. Nu știu dacă am plîns de durere, de furie sau de frică. Zăpada, indiferentă, a luat cu ea plînsul meu laș, iar eu m-am Îndepărtat Încetișor În zorii prăfoși, o umbră printre altele, deschizînd brazde În mătreața Domnului. 2 Pe cînd mă apropiam de intersecția cu strada Balmes am băgat de seamă că o mașină mă urmărea, Înaintînd pe lîngă trotuar. Durerea din cap lăsase loc unei senzații de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
jumătatea traseului și am scrutat bezna ce inunda parterul. CÎnd venise, Fumero lăsase ușa de la intrarea principală deschisă. VÎntul stinsese lumînările și spulbera Înăuntru volburi de zăpadă. Frunzele uscate și Înghețate dansau pe tavan, plutind Într-un tunel de luminozitate prăfoasă prin care se insinuau ruinele din casă. Am mai coborît patru trepte, sprijinindu-mă de perete. Am Întrezărit o sclipire a vitrinei de la bibliotecă. Încă nu-l detectasem pe Fumero. M-am Întrebat dacă nu cumva coborîse În pivniță sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
douăzeci, În tot cazul. E sigur, Însă, că acea curte nu era străjuită de garduri pe toate cele patru laturi, deci nu era tocmai o curte. Avea totuși o poartă (și un simulacru de gard deci) În partea dinspre drumul prăfos (noroios, nămețit etc.). Tot dintr-acolo pornea printre bălării (sau culturi?) un drum ceva mai larg care se termina cu un loc de Întors căruța chiar În fața grajdului, adică alături de porumbarul gol, de cotețul de păsări și de cocina urât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
interesant, crede-mă. Irina reintră în șuvoiul străzii. Bătrâni cu sacoșe, elevi în costume de mușama, agenți în uniforme și fără, gospodine alergând de la un magazin la altul, de la o coadă la alta, țânci pitiți prin ganguri, aerul încins și prăfos al goanei diurne. Buldozere, macarale, escavatoare, orașul asediat de șenilele și loviturile și zgomotul prăbușirii. Fum gros și nori negri, de la topitoarele de smoală, valuri gri de praf de la basculantele cu ciment și beton si prefabricate și conducte și planșee
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
mă îndrept spre civilizație, mă trezesc când aproape era să dea peste mine căruța șantalie cu un cal maro, cu Țârțâc cățărat sus pe capră și fie-sa cea mare, Zina, pe-o latură, cu picioarele goale spânzurând deasupra drumului prăfos. Țârțâc nu vede altă ieșire decât să-mi lase fata în grijă. Îți dai seama, domnu’ Tudor, aici nu mai au trai, da’ dac-ai vorbi matale cu prietenu’ ăla care duce fetele-n Turcia?... Tot la Ilie trebuie s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
stau la masă și umbra bradului le acoperă fețele - dar exista un brad? Exista un chiparos la voi În curte? Bradul În curte aduce nenorocire, se știe, iar chiparos ai văzut doar la Roma. Bocănești pe pietriș cu Încălțările scorojite, prăfoase, calci apăsat, doar-doar o să le vezi ochii Întorși spre tine, să poți să le spui: Bine v-am găsit! Poftă bună! Numai că ei Își văd Înainte de mâncatul lor, nici nu se uită la tine. Și totuși, trebuie să fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
mă văd rătăcind, istovită, picioarele Îmi tremură, mâinile Însângerate Împing o roată de bicicletă strivită, cu spițele strâmbe. Mă văd cum cad În genunchi, icnesc, vomit, gustul metalic acru, din nări, mirosul de ars, de carne arsă, de putred, aerul prăfos care se tot Înnegrește, dealurile roșii care se fac tot mai negre, cerul de plumb spre care zboară hârtii, stofe sfâșiate, flori vineții de magnolie. Mai bine ascunde-te după movilele de moloz și așteaptă, nu Întoarce capul, nu te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
umed de deget muiat ușor într-un flacon și apoi în ceaunul bolborosind, un degetar ras, o cutie de chibrituri rasă, o coajă de nucă de cocos plină, colorată în roșu închis și violet intens, cu un condiment gălbui și prăfos, întregul amestec fiind uneori amestecat o zi sau două pe cărbuni ce degajau doar o urmă slabă de căldură sau izbucneau ca un furnal când le făcea vânt cu o frunză de palmier. Cărnurile erau bătute până ajungeau ca mătasea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
dar ca-n vara asta, parcă nu-și amintește... Ba taci că-i bine. Nu fi nerod. E bine, e de nu se poate după cum umbli prin arșiță, și lumina și nemurirea îți suflă-n nas, ispitindu-te cu brize prăfoase, damfuri dulcege de gunoaie, inundații de canalizări irupând prin asfaltul crăpat. Seara coboară cu roiuri de țânțari peste ghetourile de blocuri din plăci de beton coșcovit de igrasie. Umbra lui lunecă printre mașinile parcate bot în bot pe trotuare și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
pulbere în urmă. Îi face semn să circule, mârâind agasat, îndepărtându-l cu privirea ca pe un gunoi, și dac-ai sta bine să te gândești, chiar asta ești, un gunoi, ceva ca o pală de duhoare plutind în briza prăfoasă a nopții, legănându-se și risipindu-se printre ghetourile astea, dar uite-l, în sfârșit, pipăindu-se la brâu și-n buzunare și umblând în patru labe pe sub masă, înjurând și întrebând în stânga și-n dreapta dacă n-au văzut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
și ele își râd de noi”, a mormăit cu năduf Dorin, azvârlind la întâmplare o pietricică. „Gâștele nu pot să râdă.” „Ba uite că da.” „Hmm.” Așa a fost duminica noastră la râu. Era o vară fierbinte. Orașul era mai prăfos ca de obicei și oamenii umblau pe străzi, de parcă n-ar fi avut nici o grabă. Opera nu mai dădea spectacole și mama exersa acasă pentru stagiunea din toamnă. Exercițiile ei la vioară se auzeau pretutindeni în casa scărilor, ca și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
cu mii și mii de colțuri ascuțite. Din stradă, pe atunci pietruită și mărginită de case ca și a noastră, zugrăvite în tot felul de rozuri și cărămiziuri, decorate în calcio vecchio, cu tencuiala dusă, cu geamurile acoperite cu storuri prăfoase, se auzeau ecourile dulcege ale cântecelor de pe atunci, care și azi îmi stârnesc o nostalgie idioată: "Intră luna pe fereastră / Intră-n odăița noastră..." Dacă urcam în podul casei și priveam prin luminator (de fapt, un fel de lunetă străjuită
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
circumstanțe, a te menține cu orice preț rămâne de fapt unicul țel, unica reușită. Același lucru e valabil și în aceste zile confuze și cruciale, la care se mai adaugă în plus agitația și căldura... Trăsura se hurduca prin hopurile prăfoase, navigând aiurea, când spre un trotuar, când spre celălalt, gata-gata să se ciocnească ba de o mașină de făcut asfalt, ba de o grămadă verde-cenușie de piatră cubică, rămasă aici de când a început să se paveze strada. Iar el se
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
a rămas în urmă, straniul parfum al caprifoiului, ce-ți pare un mesaj al lumilor celeste, s-a risipit de mult, s-au zgârcit și delicatele flori în formă de mână cucernică, cu degetele cuviincios lipite... Este ultima, penultima noapte prăfoasă și caldă a verii, pentru că după Sfânta Marie aerul deodată se va răci și lumina are să cadă altfel. Ai crede, în timp ce stai cu coatele rezemate de balus tradă, și vorbele pătimașe ce le-ai auzit și cuvintele pătimașe ce-ți
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]