404 matches
-
574). Este inutil să detaliez aici valorile simbolice universale ale scării, prin excelență ascensionale. Dar trebuie să menționez faptul că motivul „scară către zei” (Scala Dei) nu este neapărat de proveniență creștină. În spațiul tracic, motivul este atestat din perioada precreștină. Polyaenus (secolul al II-lea e.n.) consem- nează o informație privitoare la un preot și rege trac (Kosingas) care își amenință supușii că se va plânge zeiței Hera, al cărei mare preot era, urcându-se la ea în cer, „pe
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
alte variante, copacul nu e înlocuit, ci doar dublat de Maica bătrână (Sf. Maria, în formă creștină) care, stând la poalele copacului (măr, paltin), îndrumă sufletele pe calea cea bună : „Călători câți mai trecea [...] Drumurile le-arăta” (33). Statutul arhaic, precreștin, de daimon al vegetației al acestui personaj rezultă și din unele subtile ambiguități de reprezentare teo/ fitomorfă : Sama să mi-ț iei, Iestă o buruiană Șî nu-i buruiană, îi Maica Precestă D’e iea să tse ro’i, Tot
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
pe] mâna dreaptă Și să mi tse ducă în mijloc dze rai, C-acolo-i dze trai ! (86, p. 274). Așa cum am văzut că se întâmplă lucrurile în cântecele cere- moniale de „petrecere a mortului” - cântece cu fond evident mitologic precreștin, pe care Constantin Brăiloiu le presupunea ca fiind „cele mai arhaice din literatura noastră populară” (80) -, în punctele nodale ale „marelui drum” se află câte un copac care fie indică un topos anume al drumului (bifurcare, loc de odihnă, fântâna
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
preciziei". Pentru ca matematica să se poată aplica lumii fizice a aparențelor mișcătoare și coruptibile, și nu doar corpurilor eterne, pentru ca știința a ceea ce se schimbă să devină posibilă, trebuia să se rupă de antiteza pămînt/cer, mișcare/imobilitate, proprie lumii precreștine, și să se situeze în siajul dogmei Întrupării care autoriza căutarea ordinii invizibile a lui Dumnezeu în dezordinea lucrurilor vizibile. Anul I al Întrupării punct retrospectiv, bineînțeles, pus în evidență de către carolingieni, întreaga istorie întîrziind asupra principiilor sale fondatoare face
Curs de mediologie generală by Régis Debray () [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
atrage din ce în ce mai mult atenția mass-media și a presei de popularitate. Numai în 1996, au apărut trei articole despre creativitate sau cercetarea creativității în revista American Psychologist (Eisenberger și Cameron; 1966, Schneider, 1996; Sternberg și Lubart, 1966). Concepții despre creativitate Viziuni precreștine asupra creativității Eforturi de cunoaștere a semnificației fenomenului recunoscut astăzi sub denumirea de creativitate existau cu mult înaintea apariției viziunii creștine asupra creativității. Percepția precreștină, o viziune care a influențat gândirea noastră de-a lungul secolelor, s-a axat asupra
Manual de creativitate by Robert J. Sternberg [Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]
-
Psychologist (Eisenberger și Cameron; 1966, Schneider, 1996; Sternberg și Lubart, 1966). Concepții despre creativitate Viziuni precreștine asupra creativității Eforturi de cunoaștere a semnificației fenomenului recunoscut astăzi sub denumirea de creativitate existau cu mult înaintea apariției viziunii creștine asupra creativității. Percepția precreștină, o viziune care a influențat gândirea noastră de-a lungul secolelor, s-a axat asupra conceptului de geniu, identificat inițial cu forțele spirituale protectoare și de bun augur. Când grecii au pus în lumină Daimonul individului (spiritul protector), noțiunea de
Manual de creativitate by Robert J. Sternberg [Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]
-
filosofi... 3. Drumul spre lumină. Odată cu Renașterea, dominația limbii latine devine mai puțin sigură iar greaca revine la modă. Greaca, adică autorii greci, adică filosofia grecească. Traducerile lor în latină permit reînnodarea cu continentul intelectual elenistic și cu potențialitățile păgâne precreștine. Desigur, întoarcerea la Platon, Homer, Tucidide, Herodot nu înseamnă neapărat și regăsirea unui Diogene ori Aristip, dar cunoașterea unor opere necontaminate de creștinism oferă mijloacele unei alternative dominației catolice. Consecințele inventării tiparului amplifică revoluția tehnică. Publicarea textelor comentate devenită un
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
voluntar și nu constrânși de boală, de vârstă, de bătrânețe, de agonie; să încetăm a crede că ea trebuie gândită cu argumentele religiei și ale teologiei și s-o abordăm cu armele filosofiei. De aici o reciclare a ideilor antice precreștine asupra acestui subiect: moartea nu este un rău, a trăi rău e un rău. Ea nu este de temut: dacă eu sunt, ea nu este: dacă ea este, eu nu mai sunt; a te plânge că nu vei mai trăi
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
pe Lucrețiu în fel și chip: aici tropism machist, colo simptome psihiatrice - filosoful a generat numeroase abordări proiective care atestă mai degrabă obsesiile și fantasmele analistului decât adevărul ființei sau al operei. Să lăsăm deoparte interpretarea post-freudiană a unei filosofii precreștine, poliția corectitudinii politice și consternantele sale derapaje - Lucrețiu inventează libertinajul și, din câte știu, este de-ajuns să-l citești, nu-l rezervă numai bărbaților... - și să ne aplecăm asupra reducției psihologizante. Un doctor al cărui nume nu contează - este
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
cunoaște nici o limbă orientală ca să poată cât de cât trata cu oarecare competență civilizațiile extraeuropene, iar, pe de altă parte, nu-și închipuie că cineva ar putea fi așa de obtuz, încât să-l bănuiască de a fi uitat civilizațiile precreștine. De fapt a acceptat propunerea de a face acele emisiuni numai pentru că un redactor de la TV a pronunțat din întâmplare cuvântul „civilizație”, ceea ce i-a stimulat gândul și imaginația. Apoi, dându-și seama că nu poate da acestei noțiuni o
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
nu face decât să o apere. Greșit cred unii că civilizația înseamnă și antinatură. Asemenea fenomene „contestatare” și de “întoarcere la natură” s-au produs în istorie de mai multe ori. Atât la finele lumii antice (cinismul și diferitele secte precreștine), cât și în Evul Mediu (franciscanismul), cât și mai târziu - cu J.J. Rousseau. Revendicarea drepturilor „sensibilității” împotriva „societății” și „rațiunii” în fond nu face altceva decât să revendice restaurarea acestora din urmă. Căci tocmai societatea și rațiunea sunt periclitate de
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
-lea și la sfârșitul secolului al XVIII-lea. În afara acestor culegeri, cititorii români mai cunoșteau despre Maica Domnului povestirile din evangheliile sau apocalipsele apocrife. Aceste surse scrise se întrepătrund cu poveștile orale, unele dintre ele reprezentând adaptări ale unor subiecte precreștine. În secolul al XIX-lea Minunile Maicii Domnului din Mântuirea păcătoșilor au fost tipărite la Râmnic (1820), dar într-o altă traducere decât cele vechi. După această versiune sau după altele, au urmat numeroase alte ediții, știut fiind că încă
MANTUIREA PACATOSILOR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287994_a_289323]
-
paradigma pentru această relație: Fiul Omului ajunge să fie identificat cu mielul. Ceea ce până acum s-a spus mai puțin subliniat despre Miorița este deci că prestigiul enorm al baladei printre români nu se datorează exclusiv universului mental păstoresc și precreștin moștenit de acest popor, ci și enormei capacități de resemantizare simbolică a mioarei. În noile circumstanțe creștine, departe de a-și pierde valoarea mitologică, oaia urma să și-l consolideze. Dar Miorița nu este un miel, ci o oaie, iar
Concepte și metode în cercetarea imaginarului. Dezbaterile Phantasma by Corin Braga () [Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
el traducea și edita în cuprinsul psaltirii de la Uniev câteva versuri alcătuite inițial, probabil în limba polonă, de Miron Costin, afirmând originea romană a românilor. În același timp, una din notele traducătorului la psalmul 86 se referă la o epocă precreștină din istoria poporului, ce se număra altădată între „limbile păgâne”. La originea latină a limbii „rumânești”, „de bun neam”, „rudă-mpărătească”, trimit versurile poemului cronologic, asupra ideii romanității și unității poporului D. revenind, în 1690, într-un comentariu în care stăruie
DOSOFTEI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286838_a_288167]
-
prin Duhul Sfânt (ed. Pusey, vol. II, pp. 247-255). Și când comentează evangheliile Chiril admite întotdeauna un sens literal pe care îl completează - tot nesistematic - cu cel alegoric. Firește, tipologia nu se referă aici la trecerea de la realitatea din vremea precreștină la realitatea din vremea lui Cristos și a Bisericii; de altfel, Chiril folosește typos și typikos în sens generic (și nu ca în tipologia cristologică) și în comentariile sale la Vechiul Testament. El nu face altceva decât să se înscrie organic
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
prin Duhul Sfînt (ed. Pusey, vol. II, pp. 247-255). Și cînd comentează evangheliile Chiril admite întotdeauna un sens literal, pe care îl completează - tot nesistematic - cu cel alegoric. Firește, tipologia nu se referă aici la trecerea de la realitatea din vremea precreștină la realitatea din vremea lui Cristos și a Bisericii; de altfel, Chiril folosește typos și typikos în sens generic (și nu ca în tipologia cristologică) și în comentariile sale la Vechiul Testament. El se înscrie organic în tradiția teologică alexandrină atunci
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
două perioade analizate, și anume între anii 40 și 180 d.Cr. (capitolul 16 al Didahiei ar fi cea dintâi confirmare a datei). La originea mitului creștin nu se află o singură tradiție rămasă ascunsă, așa cum presupunea Bousset, ci patru tradiții precreștine care, în anumite împrejurări, devin convergente. Acestea sunt: 1. mitul confruntării cosmologice, Chaoskampf‑ul deplasat în spațiul eshatologic; 2. mitul adversarului: - Satan: Psalmii pseudodavidici 19, 15; 1 Enoh 40, 7 (la plural „Satane”: ei sunt defăimători ai „celor ce viețuiesc
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
În prima secțiune a cărții, Peerbolte analizează fragmentele referitoare la adversarul eshatologic, existente între anii 70 și 175 d.Cr. (de la Evanghelia după Marcu, cap. 13, până la Iustin), răspunzând astfel primelor două întrebări problematice. Ca și Jenks, el identifică patru tradiții precreștine: 1. „apogeul răului”; starea de haos la nivel social și cosmic; 2. profetul mincinos/profeții mincinoși; 3. tiranul de la sfârșitul istoriei; 4. Beliar. Cu evidentă trimitere la teoria lui Harnack - despre constituirea sistemului teologic creștin în context „postapocaliptic” -, Peerbolte distinge
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
lucrarea sa Der Antichrist in der überlieferung des Judentums, des neuen Testaments und der alten Kirchen, din 1895 - tradusă în engleză în anul 1896, Bousset, urmând lui Hermann Gunkel, propune teoria potrivit căreia mitul Anticristului ar fi existat în iudaismul precreștin sub forma unei tradiții orale, cea a lui Beliar. Această tradiție mitică orală s‑ar fi transmis ezoteric, elementele sale putând fi reluate atât de Sfinții Părinți, cât și de unele texte apocrife. În opinia cercetătorului german, modelul direct al
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
haosului. La jumătatea distanței dintre Tiamatul mesopotamian și Anticristul creștin se află iudaicul Beliar, personaj bine reprezentat în literatura apocaliptică intertestamentară. Meritul principal al lui Bousset este a cela de a fi identificat în mitul balaurului, una dintre principalele tradiții precreștine care au contribuit la formarea mitului creștin al Anticristului. De asemenea, cercetătorul german remarcă existența a două versiuni distincte: una apocaliptică (metafizică) și alta politică (tiranul de la sfârșitul istoriei). După cum am văzut mai devreme, abia în 1991 Gregory Jenks propune
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Gunkel conform căreia tradițiile apocaliptice, în pofida largii răspândiri în timp și spațiu, sunt extrem de solide. Este totuși exagerat ca datele unui text din secolul al VI‑lea d.Cr., de exemplu, să fie invocate ca dovezi ale existenței unei tradiții anticristologice precreștine! Pe de altă parte, colecția de texte prezentată are importante lacune. Lipsesc de aici, dintre scrierile intertestamentare: 1 Enoh, Cartea Jubileelor, Martiriul lui Isaia, Testamentul lui Moise, toate descoperite câteva decenii după publicarea lucrării lui Bousset. Din perioada cuprinsă între
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
au utilizat ulterior ca prefață a „vedeniei”. Iată‑ne, așadar, în fața unui document excepțional, grație căruia putem reconstitui o latură inedită a istoriei creștinismului sirian. Urcarea la cer... reprezintă un document esențial, inclusiv pentru subiectul lucrării noastre. Cele patru tradiții precreștine, care, în viziunea lui Jenks, au contribuit la formarea mitului anticristic - kaoskampf‑ul, tiranul eshatologic, Beliar/Satan și prorocul mincinos - , se întâlnesc în această scriere. Din punct de vedere sociologic, grupul profeților creștini prezintă numeroase analogii cu faimoasa comunitate eseniană
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
comunități religioase, atât timp cât transmite un mesaj existențial, adică, atât timp cât el poate fi revalorificat, reinterpretat, retrăit, asumat chiar, în mod efectiv, de către toți membrii comunității. Versiunea propusă de Irineu constituie, pentru noi, un prim exemplu de valorificare a celor patru tradiții precreștine menționate în Introducere, într‑un context cultural creștin. Cele patru tradiții nu ar fi creat niciodată un mit atât de solid, menit unei cariere aproape bimilenare, în afara unei situații existențiale determinante, catalizatorul care le unește într‑o configurație nouă și
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
efort de a‑și constitui o „personalitate” proprie, o individualitate instituțională bine definită; 3) separarea creștinismului de matricea sa iudaică, episodul revoltei lui Bar Kokhba jucând un rol semnificativ. Mitul Anticristului este, așadar, rezultatul acțiunii unei serii de „operatori” mitologici precreștini, reînviați și revalorificați într‑un context istoric special, extrem de tensionat, și în cadrul unei religii al cărei mesaj originar rămâne fundamental apocaliptic. Nu întâmplător acest mit care apare în „versiune integrală” la primul teolog creștin este susținut de un întreg eșafodaj
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
comentat de Hipolit în tratatul său, Binecuvântările lui Iacob, primul comentariu coerent pe care un autor creștin îl consacră capitolului 49 al Genezei. Atunci când vorbește de supremația lui Iuda, Hipolit se referă la domniile lui David și Solomon. În iudaismul precreștin, versetele 10‑12 aveau o foarte pregnantă conotație mesianică (vezi, de exemplu, unele texte qumranice). Epistola către Evrei (7,14) atribuie această profeție lui Cristos, născut din neamul lui Iuda. În Apoc. 5,5, Isus este numit „leul din seminția
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]