287 matches
-
În sănătatea domnului Agamiță Dandanache! Să trăiască!” (I.L. Caragiale) „Puii mei, bobocii mei, copiii mei! Așa este jocul. Îl joci în doi, în trei, Îl joci în câte câți vrei. Arde-l-ar focul!” (T. Arghezi) • structura sintactică internă; verbul predicat se repetă în două forme modale: potențial-optativ și conjunctiv: „Numai că hoțomanul de Pavăl mi-a făcut-o, be-l-ar tăunii să-l beie, când i-o fi somnul mai dulce!” (I. Creangă) • topica; se produce o inversiune a ordinii componentelor
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
etc.) a „obiectului” predicației. Factorul dinamic îl reprezintă predicatul. Expresie activă a predicației, el situează în timp componente semantice atemporale și descrie un anumit raport, variabil, între obiectul enunțului (al predicației enunțului) și subiectul enunțării (al actului lingvistic). Verbul devine predicat prin trecerea sa din starea pasivă a planului paradigmatic al limbii, unde ocupă o poziție lexicală (care-i asigură o identitate specifică, lexicală, la nivelul morfemului-rădăcină sau al temei) în cea activă a planului sintagmatic. Aici, prin solidarizarea morfemului-rădăcină (sau
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
nume (pronume etc.) pe cea de subiect, dezvoltă sintagma nucleară a enunțului sintactic în interiorul căreia subiectul și predicatul se implică reciproc. În planul expresiei, relația este de dependență reciprocă (bilaterală)15. Îndată ce subiectul, implicit în planul semantic al verbului devenit predicat, primește o identitate concretă, lexical-sintactică, verbul-predicat „se orientează după el”16, în organizarea structurii sale morfematice, din perspectiva categoriilor gramaticale de persoană și număr. În același timp, predicatul îi impune numelui (pronumelui etc.)-subiect să se situeze în cazul nominativ
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
și un al doilea substantiv (pronume etc.) sau un adjectiv în nominativ: „Mihai era doctor.”, „Cerul este albastru.” Tipuri structurale de predicattc "Tipuri structurale de predicat" Noua ediție a Gramaticii Academiei, realizată sub coordonarea Valeriei Guțu-Romalo (București, 2005) abandonează distincția predicat verbal-predicat nominal, curentă în interpretarea Sintaxei limbii române din edițiile anterioare și din cele mai multe dintre gramaticile de autor. Pe fondul identificării a trei categorii de predicat (în realitate, trei nivele de organizare a predicatului): predicat semantic, predicat sintactic, predicat al
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
considerată unitar: „Lumea, cum e lumea, s-a apucat să bârfească.” (I.L. Caragiale) La cel de-al doilea nivel, al relației pe care se întemeiază conținutul predicațional, cei doi componenți reprezintă două funcții sintactice, de gradul II: s-a apucat - predicat să bârfească - complement (indirect) Verbul s-a apucat din structura sintagmei predicatului dezvoltat introduce sensul aspectual incoativ în planul semantic al predicației, cu originea în verbul a bârfi: s-a apucat să bârfească. Predicatul verbal dezvoltat se realizează în câteva
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
două componente semantice: procesualitatea și temporalitatea, verbul are rolul fundamental în organizarea enunțului sintactic dar își îndeplinește acest rol prin nucleul predicațional, condiție existențială și marcă distinctivă a propoziției; nucleul predicațional, a cărui esență este relația sintactică de interdependență Subiect Predicat, este, prin aceasta, nucleu propozițional. Predicatul este termenul fundamental al nucleului propozițional, dar verbul-predicat nu-și poate asuma decât în condiții semantice speciale funcția propozițională; condiția existenței unei propoziții în desfășurarea procesului de comunicare este predicația, iar predicația implică în
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
dintre planul semantic al enunțului și lumea extralingvistică, se disting două categorii de predicate: a. predicatul absolut b. predicatul referențial a. Predicatul absoluttc "a. Predicatul absolut" În enunțul cu predicat absolut, se absolutizează planul semantic al relației de interdependență subiect predicat, concomitent cu absolutizarea semanticii lexicale a termenilor care realizează cele două funcții sintactice la nivel conceptual, în afara oricărei determinări cu originea în situația de comunicare. Din punct de vedere logico-semantic, enunțurile cu predicat absolut sunt expresia unor adevăruri axiomatice; semantica
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
ce gândește e om(ul). S P S P Enunțurile cu predicat absolut au dezvoltarea redusă la cei doi termeni ai nucleului predicațional: subiectul și predicatul. Verbele care realizează predicatul absolut au conținutul lexical absolutizat în desfășurarea consubstanțialității semantice subiect - predicat sau își dezvoltă o variantă proprie acestor enunțuri, a cărei caracteristică definitorie este pierderea componentei „temporalitate”. Verbul a fi este un verb existențial, sinonim „perfect” cu a exista, în enunțuri precum: „Este Dumnezeu.”, „Eu e Dumnezeu. Națiunea mea e lumea
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
fi, în formă de prezent, persoana a III-a. Structura enunțului poate fi redusă la termenii realizând cele două funcții ale nucleului predicațional, dar poate fi mai amplă, mai ales prin dezvoltarea unor noi câmpuri semantico-sintactice cu originea în termenul predicat. Predicatul conceptual (al conceptualizării) este propriu stilului științific/filozofic. Expresie a definiției reale a conceptelor, predicatul reia într-o desfășurare amplă, explicită, definiția nominală, reprezentată de planul semantic-noțional al termenului subiect: „Ermetismul e o metodă de gândire prin simboluri, dar
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
cel mai bun caz. Predicatul metaforic (al metaforizării) este propriu limbajului poetic: „O fată frumoasă e o fereastră deschisă spre paradis.” (L. Blaga) Prin predicatul absolut al metaforizării, se poate revela adevărul esențial, obscurizat de adevărul fenomenal, exprimat lingvistic prin predicate referențiale: „Nu credeți cum că luna-i lună. Este / Fereasta cărei ziua-i zicem soare.” (M. Eminescu) Luna-i lună. (S) (pr.ref.) luna (noaptea) - este fereasta (pr. metaf.) soare (ziua) b. Predicatul referențialtc "b. Predicatul referen]ial" În enunțurile
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
1966), din perspectivă semiotică: „Trebuie introdusă o diviziune în clasa predicatelor, postulând o nouă categorie clasematică, cea care realizează opoziția dinamism-statism; sememele predicative sunt în măsură să informeze, fie despre stările, fie despre procesele circumscrise actanților.” De predicat narativ și predicat descriptiv vorbește, în lingvistica românească, G.Ivănescu 21: „Distincția între predicatul verbal și cel nominal rămâne mai departe valabilă, însă nu vom mai întrebuința aceste expresii, ci pe aceea de predicat de acțiune sau de proces, mai simplu: predicat narativ
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
vorbește, în lingvistica românească, G.Ivănescu 21: „Distincția între predicatul verbal și cel nominal rămâne mai departe valabilă, însă nu vom mai întrebuința aceste expresii, ci pe aceea de predicat de acțiune sau de proces, mai simplu: predicat narativ și predicat de stare sau de esență, sau mai simplu: predicat descriptiv sau predicat definitoriu.” Numai aparent, opoziția predicat narativ/predicat descriptiv corespunde opoziției predicat verbal/ predicat nominal, opoziție contestată în realitate de G. Ivănescu în favoarea opoziției sintetic-analitic, care diferențiază verbele de
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
valabilă, însă nu vom mai întrebuința aceste expresii, ci pe aceea de predicat de acțiune sau de proces, mai simplu: predicat narativ și predicat de stare sau de esență, sau mai simplu: predicat descriptiv sau predicat definitoriu.” Numai aparent, opoziția predicat narativ/predicat descriptiv corespunde opoziției predicat verbal/ predicat nominal, opoziție contestată în realitate de G. Ivănescu în favoarea opoziției sintetic-analitic, care diferențiază verbele de stare de tipul bolește de „verbele de stare” de tipul este bolnav: „În orice limbă, pe lângă verbele
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
aceste expresii, ci pe aceea de predicat de acțiune sau de proces, mai simplu: predicat narativ și predicat de stare sau de esență, sau mai simplu: predicat descriptiv sau predicat definitoriu.” Numai aparent, opoziția predicat narativ/predicat descriptiv corespunde opoziției predicat verbal/ predicat nominal, opoziție contestată în realitate de G. Ivănescu în favoarea opoziției sintetic-analitic, care diferențiază verbele de stare de tipul bolește de „verbele de stare” de tipul este bolnav: „În orice limbă, pe lângă verbele care exprimă acțiuni (fac, stau, iubesc
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Eminescu) „Decât să-mi toarcă mâțele-mprejur / Mi-ar fi plăcut, firește, un vultur.” (T. Arghezi) Raportul general-particular se desfășoară în reciprocitate, dar predomină un sens al particularizării, în funcție de apartenența verbului la una din cele două subclase. Când funcționează ca predicate verbele din prima categorie, ele au rolul activ în actualizare, particularizând numele (pronumele etc.) devenit subiect, din perspectiva unei trăsături semantice dinamice, proprie conținutului lor lexical: Copiii aleargă/dorm/se joacă/studiază etc. Când funcționează ca predicate verbele din categoria
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Când funcționează ca predicate verbele din prima categorie, ele au rolul activ în actualizare, particularizând numele (pronumele etc.) devenit subiect, din perspectiva unei trăsături semantice dinamice, proprie conținutului lor lexical: Copiii aleargă/dorm/se joacă/studiază etc. Când funcționează ca predicate verbele din categoria a doua, predomină rolul particulariza tor al numelui (pronumelui etc.): Îmi trebuie timp / curaj / haine / bani etc. Această deosebire - relativă - se reflectă în (și este întărită de) comportarea celor două subcategorii de verbe în organizarea enunțului sintactic
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
subiective sau obiective, prin verbe (expresii verbale) impersonale relative (a trebui, a-i conveni, a (i) se cuveni, a i se părea, a fi bine, a fi rău, a fi necesar, a fi adevărat etc.), funcționând cel mai adesea ca predicate: „Ea trebui de el în somn / Aminte să-și aducă.” (M. Eminescu) „Nu e adevărat că există un trecut - consecutivitatea e în cugetarea noastră...” (M. Eminescu) • „obiectul”, acțiunea sau starea, caracterizate din perspectiva aspectului (incoativ sau durativ): „Începuse a se
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
înscrise și în care își au originea ca funcții sintactice principale, în nucleu predicațional, condiție fundamentală și marcă distinctivă a identității propoziționale a unei structuri lingvistice: Structura și dezvoltarea nucleului predicațional depind de: • caracteristici semantice (lexico-gramaticale) ale verbului care devine predicat (sau component de predicat); • realizarea concretă a celor două funcții sintactice. Caracteristicile semantice ale verbului-predicat (sau component de predicat) determină două tipuri structurale de nucleu predicațional: monomembru și bimembru. 1. Nucleul predicațional monomembru este format numai din predicat. Este specific
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
se întâlnește cu poziția subiectului în plan logico-semantic: element cunoscut, anterior: „Viori sunt femeile, tremur în palmă răsfrânt.” (L. Blaga) Același rol de marcă distinctivă dețin împreună articolul și topica, în enunțurile cu predicat sintetic: subiectul, substantiv articulat, precede verbul predicat, complementul direct, substantiv nearticulat sau articulat cu articol hotărât, urmează verbul predicat: „Durerea fizică (S) nu poate produce dureri morale (C.D.), dar durerea morală (S) produce uneori dureri fizice (C.D.).” (M. Sadoveanu), „Bunul simț (S) poate înlocui câteodată inteligența (C.D.
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
sunt femeile, tremur în palmă răsfrânt.” (L. Blaga) Același rol de marcă distinctivă dețin împreună articolul și topica, în enunțurile cu predicat sintetic: subiectul, substantiv articulat, precede verbul predicat, complementul direct, substantiv nearticulat sau articulat cu articol hotărât, urmează verbul predicat: „Durerea fizică (S) nu poate produce dureri morale (C.D.), dar durerea morală (S) produce uneori dureri fizice (C.D.).” (M. Sadoveanu), „Bunul simț (S) poate înlocui câteodată inteligența (C.D.), dar inteligența (S) nu poate să-nlocuiască niciodată bunul simț (C.D.).” (M.
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Al. Odobescu, 252) - complementului sociativ: „Dar, după cum vedeți, în loc să discut cu păsările cerului, eu discut cu d-stră.” (O. Paler, Viața..., 8) • circumstanța, aflată într-un raport de opoziție cu sfera semantică a unui circumstanțial rezultând din relația directă cu verbul predicat: „Adică, în loc să trecem peste apă mâine dimineață, să trecem poimâine?” (Z. Stancu, 193), „Râdeam că te-ai încurcat și-ai băut din cană în loc să bei din pahar.” (M. Eliade, Dionis, 21) • o caracteristică sau identitatea „obiectului”-subiect într-un raport
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Am văzut-o cântând. În interiorul unei relații de dublă dependență, complementul predicativ determină concomitent un verb (o formă verbal-nominală) sau o interjecție și un nume (pronume): „Stele nasc umezi pe bolta senină.” (M. Eminescu) Verbul regent sau interjecția funcționează ca predicat: „Iat-o cât e de luminoasă.” (I.L. Caragiale, IV, 232) Formele verbal-nominale pot realiza funcții sintactice diferite: • atribut: „Și pe câmpul gol el vede un copil umblând desculț.” (M. Eminescu, I, 70) • circumstanțial: „El se îngrozea văzându-se ajuns a
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
cit., p. 38, este preluată de noua ediție a Gramaticii Academiei , București, 2005 , vol.II, p.17. 16. S. Pușcariu, op. cit., p. 157. 17. Apud S. Pușcariu, op. cit., p. 132. 18. Cele două tipuri de predicat sunt numite de obicei predicat verbal și predicat nominal. Termenii predicat sintetic, predicat analitic apar în I. Evseev, Semantica verbului, Facla, Timișoara, 1974, p. 95. Patru sunt principalele avantaje ale denumirii cu aceste sintagme a celor două tipuri structurale de predicat: 1. Reflectă foarte exact
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
predicat: 1. Reflectă foarte exact modul specific în care participă la planul global al predicației cele două componente semantice, una de tip lexical, cealaltă de tip gramatical. 2. Înlătură contradicțiile terminologice sintaxă (funcție sintactică)/morfologie (parte de vorbire), de tipul predicat verbal exprimat prin interjecții sau prin adverbe (în concepția gramaticii curente, „adverbe predicative”), predicat nominal, cu numele predicativ exprimat prin pronume, adverbe (inclusiv „adverbele predicative” - în sensul gramaticii curente). 3. Anulează distincția artificială între nume predicativ și propoziție predicativă; și
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Revista 22" (1-7 februarie 2006, 8-14 februarie 2006), EZ (27 februarie 2006), Forum Cotidianul (preluat în februarie 2006), Forum EZ (9 februarie 2006), Forum Radio Guerrilla (preluat în 25 februarie 2006), IVLRA. 4 Cf. Pană Dindelegan (2001), în DSL, s.v. predicat (~ logic). 5 Gruparea se întâmplă între slugile este extrasă din contextul: Se întâmplă certare între slugile lui Avraam și a[le] nepotu-său Lot (Calendariu (1814) 107, în DA s.v. certa), iar gruparea găsim între, din contextul: În romanele sale găsim
[Corola-publishinghouse/Science/85021_a_85807]