7,320 matches
-
în 1922 Imagini și cărți din Franța. În stilul său agresiv, juvenil arogant, pe care E. Lovinescu îl ironizează cu eleganță, observînd că „ferocele” colaborator oficiază „ca și cum zarafi ancestrali i-ar fi lăsat moștenire o balanță ideală”, insurgentul scrie o prefață incendiară. Dintr-o singură trăsătură de condei (vai, cît de neinspirată !) anexează și aservește întreaga literatură română celei franceze, nu doar citită și înțeleasă de el, ci și ... „trăită”. Această „colonizare” fermă, cu sacrificări de genii și aboliri arhetipale, echivalează
Noiembrie by Gabriela Ursachi () [Corola-journal/Journalistic/13384_a_14709]
-
voit anodin și dovedit în răspăr Priveliști, în 1930. De editarea volumului ce cuprinde și un portret inedit datorat lui Brâncuși se ocupă Ion Minulescu, etichetat în dedicația „virtuală” drept „primul clopotar al revoltei lirice românești”. Cu o voluptate a prefețelor incitante de care pare a se fi molipsit de la Baudelaire (celălalt idol francez, căruia îi va dedica ultimul său eseu, apărut postum, Baudelaire et l’expérience du gouffre), Fundoianu înșiră Cîteva cuvinte pădurețe cu vizibil accent avangardist. Dar dincolo de teribilismul
Noiembrie by Gabriela Ursachi () [Corola-journal/Journalistic/13384_a_14709]
-
opere, destine fascinante și ingratitudini implacabile ca o piatră de mormînt. Rezultatul acestor rătăciri somnambule și al acestor fascinații aproape mistice este recent apăruta sa carte Pictori români uitați, NOI, media print, București 2003, căreia chiar i-am scris o prefață, pentru că eu însumi visez și rătăcesc similar și pentru că, asta e, văd lucrurile la fel. Adică, De aici așa se vede! Ca orice organism tînăr, trezit la o viață aerobă doar de cîteva generații bune, cultura română se găsește încă
Uitarea la români by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13424_a_14749]
-
Mugur, câteva (foarte puține) sunt ok, în vreme ce altele (cele mai multe) irelevante sau chiar nereușite. Nu reproșez nimic antologatoarei Mona Mamulea, fac doar câteva constatări. De altfel, nici celebrul Desant nu a fost, la vremea lui, lipsit de texte de umplutură. Însă prefața este prețioasă și uneori cam deplasată în demersul ei de a releva, cu orice preț, o direcție, o motivație sau un substrat rațional, de sorginte filozofică, dacă se poate, a textului în discuție. Astfel, despre Cupa de șampanie a Adinei
Antologia prozatorilor internauți by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13411_a_14736]
-
confruntări de opinii, apărări argumentate, exerciții de demonstrație logică și de cristalizare a gîndului și a expresiei. Așa, decantate de trecerea lor prin furcile caudine, se prezintă, în volumul de față, cele mai recente cercetări studențești. Urmînd celor două emoționante prefețe, semnate Mihai Nichita și Liviu Franga, studiile au fost grupate în trei secțiuni, Mythica et Sacra, Graeca, Latina; un Epilog le încununează fastuos. Cităm cîteva lucrări remarcabile, cu conștiința încărcată pentru că nu le putem cita pe toate. În prima secțiune
Noi studii clasice by Gabriela Duda () [Corola-journal/Journalistic/13435_a_14760]
-
e arhetipul eroului din romanele eliadești. Prima dintre teze, care trece sub forma unui citat și pe coperta a patra a cărții, ține de o anume modă. Dar nu acesta ar fi defectul ei principal, ci acela că, formulată în prefață, ea rămîne, pînă la sfîrșit, o afirmație lipsită de demonstrație critică. Cea de-a doua teză a cărții, care vede în Dionysos arhetipul eroilor lui Eliade e constant reluată, în fiecare dintre subcapitolele părții a doua, ce se ocupă, rînd
Cartea-obiect by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/13504_a_14829]
-
poate funcționa ca demonstrație, iar pe altă parte analizele în salturi ale Sabinei Fînaru rămîn neconvingătoare. Nu-i lipsesc cărții unele observații subtile și interesante - cum sînt acelea despre accesul indirect la ficțiune în opera lui Eliade sau faptul că prefețele de la studiile de istorie a religiilor sînt mai mult decît un simplu metatext - dar rareori acestea sînt duse pînă la capăt. Există un risc ciudat al acestei cărții: acela de a convinge prin excesul de erudiție. Criticii actuale, s-a
Cartea-obiect by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/13504_a_14829]
-
al lui Lenin, înconjurat de un grup.5) Ba chiar i s-a atribuit lui Karl Radek ideea de a le fi «suflat» tinerilor de la Cabaret cuvîntul Dada (în rusește «da, da» înseamnă, ca și în românește, o aprobare). În prefața la scrierile lui Huelsenbeck, Hans Kleinschmidt spune că Arp, Ball și Huelsenbeck nu l-au întîlnit niciodată pe Lenin, dar că Tzara le-a povestit mai tîrziu prietenilor lui parizieni că «a avut un schimb de idei» cu el. Hugo
François Buot: O biografie a lui Tristan Tzara by Magdalena Boiangiu () [Corola-journal/Journalistic/13478_a_14803]
-
uneori interesele prioritare ale cărții. În fapt, ea trădează, încă la o sumară răsfoire a volumului, exigențele unei lucrări de doctorat (certificat util la parcurgerea unor titluri de listă; impresia mi-a fost confirmată de altfel chiar de autor, în prefață). Tot astfel și titlul de format academic, perfect coerent, dar complet invizibil. Liviu Vălenaș, În culisele negocierilor cu Uniunea Sovietică, 1934-1947. Convorbiri cu Alexandru Danielopol, Editura Vremea, București, 2001 Andi Mihalache, Istorie și practici discursive în România “democrat-populară”, Editura Albatros
Conjuncția salvatoare by Dorin-Liviu Bîtfoi () [Corola-journal/Journalistic/13505_a_14830]
-
-o după manuscrisele originale, cele mai multe inedite, a adnotat-o și a alcătuit un volum (nu ni se dau amănunte cînd a apărut sau va apărea, și nici la ce editură). Ceea ce am citit în „Axioma” e probabil un fragment din prefața la această carte ce aduce noi amănunte la biografia și geneza operei caragialene, la receptarea ei în epocă. Cele mai importante prin număr (36) și conținut - ni se spune și demonstrează convingător - sînt scrisorile adresate lui nenea Iancu de bunul
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/13538_a_14863]
-
ani aproape că nu există târg de carte fără lansări ale ultimelor apariții semnate Ion Bogdan Lefter în cadrul Editurii Paralela 45. Mare parte din cărțile lansate sunt reeditări ale unor eseuri, articole, interviuri, studii apărute în revistele de specialitate sau prefețe la diverse ediții din operele autorilor discutați. Așa se face că pe lângă titlurile noi ale criticului se reeditează, în formulă de cărți individuale, producțiile mai puțin recente ale autorului. Astfel, Bacovia - un model al tranziției (2001) este o a treia
Din reviste adunate și din nou la lume date by Adina-Ștefania Ciurea () [Corola-journal/Journalistic/13565_a_14890]
-
prevăzător, în josul paginii: Aici vorbește un scelerat, aluzie la Tartuffe, a cărui fățărnicie programată, rău pilduitoare, Monarhul nu o tolera. Cenzura totalitară a secolului XX se bazează pe această propoziție scurtă, intrată în istorie. De obicei, în locul ei, se adăugau prefețe lămuritoare. Ca și prefața pe care Racine o scrie la Fedra, la vremea sa... Euripide, a cărui piesă autorul francez o ia și o modifică în sensul moralei creștine, era mai liber, mai modern, mai aproape de noi, cei de azi
„Intenția veritabilă a tragediei” by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/13549_a_14874]
-
vorbește un scelerat, aluzie la Tartuffe, a cărui fățărnicie programată, rău pilduitoare, Monarhul nu o tolera. Cenzura totalitară a secolului XX se bazează pe această propoziție scurtă, intrată în istorie. De obicei, în locul ei, se adăugau prefețe lămuritoare. Ca și prefața pe care Racine o scrie la Fedra, la vremea sa... Euripide, a cărui piesă autorul francez o ia și o modifică în sensul moralei creștine, era mai liber, mai modern, mai aproape de noi, cei de azi, după cum se va vedea
„Intenția veritabilă a tragediei” by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/13549_a_14874]
-
enormă. La autorul antic, Fedra, culcându-se cu fiul ei vitreg Hipolit, care o violează pur și simplu... vim corpus tulit... îl denunță ea însăși pe acesta soțului ei, Tezeu, de frică să nu i-o ia celălalt înainte... În prefață, Racine explică: Această josnicie mi s-a părut mai potrivită unei doici (cum e Enona) care putea avea înclinări mai slugarnice... Cum ar veni: o cenzură de clasă. Altă deosebire: Hipolit, la Euripide, fiind un obsedat ce tabără pe maică
„Intenția veritabilă a tragediei” by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/13549_a_14874]
-
un cavaler fără pată; ceea ce ar fi fost mai agreabil spectatorilor. Un argument à la Răutu!... Fedra, femeia incestuoasă, la fel: ea nu e nici vinovată, nici inocentă de tot... Lucrurile, la Racine, se complică în ce privește personajul de bază. În prefață, mai scrie: Ea este târâtă de mânia zeilor către o pasiune nelegiuită de care are oroare cea dintâi; ea face toate eforturile să-și învingă pasiunea; mai bine să moară decât să o declare cuiva... Prea mult pentru... o târfă
„Intenția veritabilă a tragediei” by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/13549_a_14874]
-
de pildă, a trebuit să aleagă exilul când același personaj odios, numit la început, Leonte Răutu, îl obliga să facă modificări la Biografiile contemporane - în sensul „moralei” unui regim totalitar având, în ce privește obsesia cenzurii, aceeași înclinare cu a credinței iezuite)... Prefața la Fedra, Racine o încheie cu o definiție a tragediei, cum era ea văzută în a doua parte a secolului al XVII-lea sub aceeași domnie, luminată, a Regelui Soare. Clericul francez termină astfel, vizionar: „Ar fi un mijloc, poate
„Intenția veritabilă a tragediei” by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/13549_a_14874]
-
aplic cărților, căutând să le determin gradul de compatibilitate cu gusturile mele este... răsfoirea. Or, acest tip de “turnesol”, performant de obicei, nu poate produce decât confuzie când e vorba de eseurile lui Adrian N. Mihalache. Într-un fel de prefață - intitulată Pe gânduri... și împănată cu jocuri de cuvinte ce abuzează de bietul substantiv - mă trezesc ricoșând din citat în citat (Bacovia, pomenit și ca “Poetul”, Malraux, Rimbaud & Baudelaire - nenumiți, dar evidenți); și tocmai pe când constatam caracterul enciclopedic ad-hoc al
Pe filiera pornografică by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/13567_a_14892]
-
poetul nebun și admiratoarea sa seducătoare și strălucită ca spirit au avut o relație pasionată timp de un an și jumătate, din august 1916 pînă în februarie 1918. Corespondența lor incendiară și lirică, publicată de Sibilla în 1958 (cu o prefață de Mario Luzi) a făcut această iubire legendară. Republicat în ediții critice în 1977 și 2000 la Ed. Feltrinelli, sub titlul Un viaggio chiamato amore, lettere 1916-1918, volumul a fost un fenomen editorial în Italia, figurînd luni la rînd pe
Meridiane () [Corola-journal/Journalistic/13555_a_14880]
-
Constantin Țoiu Prietenia este întâi și întâi certitudine, ceea ce o deosebește de iubire. Fraza unei mari prozatoare, dar și a unei femei subtile, probabil des înșelată, o femeie-bărbat. Am numit-o pe Marguerite Yourcenar... În prefața la Alexis sau Tratatul despre zădărnicia unei lupte, autoarea vorbește de... L’acoustique du livre, traduc restrictiv prin ca să evit cacofonia. Carte care, la fel ca și Coryndon a lui Andre Gide, scandaloasă și ea în epocă, pune problema homosexualități
Acustica unei cărți by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/13597_a_14922]
-
idei. Ceea ce se aplică în definitiv și unor articole, chiar și când ele sunt, cum sunt azi destule, vulgare. Și unde acustica, socială, are o arie de răspândire și mai largă. A propos de vulgarizare... Marguerite Yourcenar mai vorbește în prefața cărții sale și de obscenitate... Am mai scris despre acest lucru într-un ziar, și revin „cu o altă acustică”, bine înțeles, într-o revistă cum e R. L. Obscenitatea, metodă literară, care a avut întotdeauna adepții săi - scrie autoarea
Acustica unei cărți by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/13597_a_14922]
-
de forme ușor licențioase, și aceasta nu cu un scop în sine, ci pentru a pune în situații dificile pe cei care trebuie să răspundă, să dezlege enigmele. Există însă doar o aparentă predilecție pentru aluzia indecentă” (I. Datcu, în prefața la retipărirea culegerii lui Artur Gorovei; sublinierile îmi aparțin). Un aspect imposibil de negat e anulat prin argumentele „aparenței” („înșelătoare libertăți de limbaj”), ale frecvenței nesemnificative („de altfel asemenea ghicitori sînt puține în colecția lui”) și mai ales prin stereotipii
Ghicitori by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13598_a_14923]
-
lungă enumerare (“Lată peste lată...” etc.) e decodată printr-un șir de termeni: “fața casei, cu vatra, focul, pirosteile, ceaunul, apa din el, mălaiul și făcălețul”. Aceste mecanisme ale comunicării ritualizate au fost deja descrise în lucrările mai vechi. În prefața studiului lui G. Pascu, de exemplu, este citată pe larg mărturia unui amic folclorist din județul Botoșani: acesta constată că în performarea ghicitorilor chiar fetele “nu încunjură deloc vorbele prea deochiate la spus și gura vorbește tot, fără nici o teahnă
Ghicitori by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13598_a_14923]
-
Adina-Ștefania Ciurea Arta nu reflectă viața, ea îl reflectă pe spectator”. Cuvintele îi aparțin lui Oscar Wilde (vezi prefața romanului Portretul lui Dorian Gray) și ar putea sluji drept moto tuturor proceselor pornografice intentate scriitorilor de-a lungul timpului. Deși nu a fost singurul moment din istoria literaturii române când s-au scris și discutat texte cu aluzii trupești
Scriitori în boxa acuzaților by Adina-Ștefania Ciurea () [Corola-journal/Journalistic/13622_a_14947]
-
cu ușurință că cei de origine română sunt de departe majoritari. Într-un astfel de context, postafața romanului șuluțian, care deplânge insuficiența intelectual-afectivă a publicului românesc ce nu poate depăși un nivel primar al lecturii, e un ecou întârziat la prefața lui Oscar Wilde la Portretul lui Dorian Gray: în esență, autorul declară caracterul antipedagogic al artei, care nu e nici morală, nici imorală. Respingerea inițială a Ambigenului - pentru scenele din casele de toleranță și pentru desenele cu nuduri ale lui
Scriitori în boxa acuzaților by Adina-Ștefania Ciurea () [Corola-journal/Journalistic/13622_a_14947]
-
mai vii memorii culturale, vorbind totuși despre realitățile cele mai recente, un soi de aristocrație tip secolul al XIX-lea, prelungindu-se agonic în sânul unei lumi profund schimbate la față. Eminență cenușie a Franței intelectuale, cum îl numește în prefață Patrick Leigh Fermor, prințul Ghika conservă în dialogul purtat cu propria-i biografie tiparele fiecărei vârste. Paginile care descriu anii de pregătire de la Saint-Quen și de la Școala Navală a iezuiților din Jersey, călătoriile dintre cele mai exotice la bordul Iphigeniei
Lumea, scoica lui Matila Ghyka by Cristian Măgura () [Corola-journal/Journalistic/13638_a_14963]