174 matches
-
gîndești? Dacă asta e, atunci aș putea să-ți dau o listă de fete care te-ar lămuri În această privință! Vorbise cu multă seriozitate, dar după aceea probabil că sesizase gravitatea propriei voci. Se Îmbujoră și mai tare, Își prefiră mîna prin păr și-și coborî capul. Gestul lui, nestudiat și puțin stîngaci, era cel mai emoționant din cîte făcuse. Pentru prima oară Își dădu seama ce Înfățișare plăcută avea, cît de delicat și pur era. La urma urmelor era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
cu draperie să-și ia paltonul și pantofii. După un minut reapăru Într-o haină la două rînduri, cu nasturi lustruiți din bronz, ca o haină marinărească. Se duse la oglindă, se rujă, se pudră, și-și ridică gulerul. Își prefiră mîinile critic prin părul umed, apoi trase dintr-o grămadă de mănuși și fulare, o șapcă din catifea moale, neagră, o puse pe cap și-și vîrÎ părul sub ea. — O să regret asta mai tîrziu, zise ea, după ce părul o să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
pe îndelete în timp ce mesteca micile lumi, ca un cunoscător. „Bine, bine, bine...“, spuse ridicându-se și aranjându-și plastronul. Apoi privi peisajul, scrutându-l parcă până în străfundul ochilor. Era în continuare la fel de țeapăn, cu pălăria bine aranjată pe cap. Dimineața își prefira încet lumina și orele. Toți cei prezenți erau așezați ca niște figurine de plumb pe o scenă în miniatură. Berfuche avea nasul roșu și ochii înlăcrimați. Grosspeil pălea, luând culoarea apei. Ciupitu stătea cu carnețelul în mână, își luase notițe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
de plecare; deci, n-am pus nici un prag, acolo - deci, nici ușa n-am Închis-o Îndărătul meu (tocmai, ca să mă pot Întoarce), Îmi fac de lucru pe-acolo, primprejur. Atâtea și-atât de altfele lucruri sunt: de revăzut, de prefirat. De desfăcut. Și de făcut din nou. Ca-n Întâia Zi. Firește: din calidor. Începând cu Moș Iacob, vecinul și bunicul meu adoptiv: Mătușa Domnica nu-mi apare ca, și ea, bunică, doar ca baba-lui-Moș-Iacob. Deși prezentă, mi-a fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
numai țâhnitul acela subțire și straniu, sub cetina grea de omăt. Trecu așa o vreme. Cânii se depărtau, se apropiau. Glasurile lor se înmulțiră. Ajunseseră pe urmele vânatului și copoii bătrânului. Deodată, în ziua tristă și fără soare, care se prefira prin cetinile înzăpezite și învăluia ca într-o negură bolțile de dedesubt, se strecură un val de umbră. Era amurgul. Ca un tremur, ca o chemare, un sunet nou se deștepta în munte: un glas de corn. Boghean tresări, tulburat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
înscria în acea simetrie care împlinește adevărul unui anumit destin, cu totul diferit de toate celelalte. Și Dante Negro urmărea fascinat povestea acelui destin prin unda de parfum a petalelor de trandafiri stivuite în tipsii de argint. Urmărea mâna care prefira acele petale printre degete. Simțea din plin încărcătura senzuală a acelui gest. Îi amintea de răcoarea pulberii de curcubee, de vibrația mângâietoare a degetelor, de alunecarea luminii și a umbrei peste trupurile goale, de transfigurarea îmbrățișării surprinse în apropierea cascadei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
Negro închisese atunci ușa spre interiorul casei. Așadar, fusese Marioritza. Contraatacă. ― Și... femeia voalată... care ieșea din locuința ta destul de târziu, spre miezul nopții, ca să se vadă cu consulul francez... și ea ar fi putut fi iubita ta. Dante Negro prefiră cu mâna lui înmănușată petalele de trandafiri. Oare câte alte lucruri mai știa prințul? ― Voi fi cu totul sincer, Alteță! Femeia aceea voalată eram eu. Un travesti destul de ușor de realizat pentru un pictor. Puțin carmin pe buze, pudră din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
într-un fel care atrase atenția interlocutorului. Mai văzuse cândva acel zâmbet, dar pe buzele unei femei. Pictorul plecă și prințul nu încercă să-l rețină. Scrisoarea rămăsese pe măsuță. O uitase sau o făcuse uitată? Într-o clipă, Manuc prefiră toate chipurile Marioritzei. Sub beteala porții de la casa domniței Ecaterina, stând acolo, sub ninsoare, pe jumătate ireală, dar atât de vie... Buzele ei brusc întredeschise și mirarea din privirea fixată asupra despicăturii, după ce pantalonul lui fusese sfâșiat de un spin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
dusese vestea apariției unui mag egiptean care avea să facă o minune. „La șase coți adîncime“, stărui Simon. Lucrătorii se puseră pe treabă și primul strat nisipos fu curînd urmat de pietriș, apoi de pămînt roșiatic. Lopețile izbeau În lutul prefirat de dîrele rădăcinilor; retezate de custura sapei, rîmele se mușuroiau și apoi se pomăiau la soare ca pe jăratec. Sofia stătea tăcută lîngă groapa care se făcea tot mai adîncă, În vreme ce Simon - aidoma gospodarului căruia i se dura o fîntînă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
tras de boi, unde erau așternute pielicele de miel. Cu capetele Înălțate pe perne moi, zăceau În car ca-ntr-o corabie, deslușind scîrțîitul molcom al roților amestecat cu cîntări și gemete. Vrînd să-și mijească pleoapele sub care se prefirase lumina, va fi săgetat de o durere precum tăișul lamei de oțel a briciului pe pupilă, după care va privi În jur, În stînga și-n dreapta, apoi la chipurile lui Ioan și Malhus, confrații săi, chipuri stinse, ca și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
căință, abia dacă am observat pata timbrului aidoma unei peceți de ceară. Dumneavoastră, ca un cunoscător al operei lui Mendel Osipovici, v-ați putea imagina cum ar fi descris el această scenă, poate ca un portret flamand, lumina ce se prefira printre draperii pe chipul și mîinile tinerei femei. Oare, pentru luminozitatea picturii, credeți că ar fi aprins focul godinului și i-ar fi Întredeschis ușița? Sau poate ar fi plasat un cămin. Cămin nu aveam, iar godinul era rece, deși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
se roteau deasupra mesei din bucătărie. Matthias și cu mine ne întreceam la prins muște cu mâna de pe faianța pereților. „Mai bine prinzi muște în mâini, decât să tai frunză la câini“, ne lăuda bunica așezată temeinic în fotoliu și prefirându-și întruna mătăniile printre degete. Afară, șesul se întindea până departe. La o distanță de trei turle de biserică se afla Olanda... Cea de-a doua mea călătorie la țară ar fi putut fi privită ca o „mutare a copiilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
întorc cu spatele, își ridică fustele cât pot de sus și învinuiții o iau la sănătoasa de teamă să nu fie spurcați. Procesul se termină și părțile se împacă. - Asta e un fel de sentință, nu? găsi avocatul să spună prefirând pe buze un zâmbet plin de înțelesuri. - Dacă altă cale nu e! Oaspetele își șterse subit zâmbetul asigurându-l pe staroste că se dumerise cum devine cazul. - Am înțeles, spuse el, dar bulibașa era convins că acesta era departe de
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
fi dormit pe ciulini. Dimineață, se sculă înaintea tuturor, și văzu cerul plumbuit cu nori cenușii. Ziua nu se arăta a fi prea prietenoasă. Prevestirile lui se adeveriră. Nu mult după ce un soare ca o turtă de ceară abia se prefiră cu greu printre norii bulgăriți pe înalturi, oamenii legii poposiră și în șatra lui în căutarea acelui ceva de care el aflase în treacăt de la bulibașa Ciontu. Milițienii îi cerură lui Iorgu Stănescu actele de identitate, registrele așa cum erau ele
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
dusese vestea apariției unui mag egiptean care avea să facă o minune. „La șase coți adâncime“, stărui Simon. Lucrătorii se puseră pe treabă și primul strat nisipos fu curând urmat de pietriș, apoi de pământ roșiatic. Lopețile izbeau În lutul prefirat de dârele rădăcinilor; retezate de custura sapei, râmele se mușuroiau și apoi se pomăiau la soare ca pe jăratec. Sofia stătea tăcută lângă groapa care se făcea tot mai adâncă, În vreme ce Simon - aidoma gospodarului căruia i se dura o fântână
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
tras de boi, unde erau așternute pielicele de miel. Cu capetele Înălțate pe perne moi, zăceau În car ca‑ntr‑o corabie, deslușind scârțâitul molcom al roților amestecat cu cântări și gemete. Vrând să‑și mijească pleoapele sub care se prefirase lumina, va fi săgetat de o durere precum tăișul lamei de oțel a briciului pe pupilă, după care va privi În jur, În stânga și‑n dreapta, apoi la chipurile lui Ioan și Malhus, confrații săi, chipuri stinse, ca și al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
căință, abia dacă am observat pata timbrului aidoma unei peceți de ceară. Dumneavoastră, ca un cunoscător al operei lui Mendel Osipovici, v‑ați putea imagina cum ar fi descris el această scenă, poate ca un portret flamand, lumina ce se prefira printre draperii pe chipul și mâinile tinerei femei. Oare, pentru luminozitatea picturii, credeți că ar fi aprins focul godinului și i‑ar fi Întredeschis ușița? Sau poate ar fi plasat un cămin. Cămin nu aveam, iar godinul era rece, deși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
roți de cauciuc, pe lângă care Petrea Păun mâna caii cei roibi, dispărea prin defileu, extrăgându-se încet, din priveliște, ca o rădăcină din malul galben al Baisei. Nicanor își întoarse privirea de către depărtări, coborând-o încet spre beșica de porc, prefirând printre degete sâmburii lustruiți de pepene. Se simțea în mare încurcătură și parcă, pe dată, îi venea, așa în zorii alburii, să gâfâie, ca de o inexplicabilă osteneală. Tresări violent, de parcă ar fi fost șfichiuit de un junghi neașteptat, când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
și impregnat de spaime reale. În fulgurante și caste retrospective, revăzu esențialul: Cristina îl lua de mână, ducându-l printr-o lume degenerând într-o realitate separată, care își regla ritmul alternanței noapte-zi, preocupată de scurgerea ceasurilor sale, ce se prefirau firav și tăcut, ca și nisipul degradat, dintr-o clepsidră hodorogită, semănând cu masca osoasă a Morții. Când nedreptățile devin strigătoare la Cer și lucruri ciudate se petrec sub rădăcinile noastre, de undeva, revine un spirit al poporului, care zămislește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
Antioh, fiule?” Odată cu aceste vorbe, din umbra ușii s-a desprins făptura bătrânului. A înaintat cu aceiași pași neauziți până la scaunul de lângă mine și s-a așezat cu un icnet de ușurare. Îi simțeam umărul aproape și îi auzeam răsuflarea prefirată prin mustața bogată. În clipa următoare, simțeam că am prins aripi și i-am răspuns însuflețit: Este „Așezământul” lui Antioh Cantemir voievod pentru școli. Iaca ce spune vodă: „Și au luat mănăstirile moldovenești asupra lor șapte sute și doodzăci de galbeni
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI by VASILE ILUCĂ () [Corola-publishinghouse/Imaginative/546_a_699]
-
fereastra din fața lui undeva fără țintă. Rămân tăcut, pentru că nu sunt obișnuit cu asemenea stări din partea bătrânului... La un moment dat, mi se pare sau e adevărat, dar chipul călugărului începe să dispară încet-încet în unda de lumină care se prefirează pe perete...Îmi frec ochii gândind: „Sunt obosit. Altfel...” Când îi deschid, o lumină puternică mă obligă să-i închid din nou... „Ceva nu-i la locul lui...Ce-i cu lumina asta?” Glasul bătrânului, însă, plin de bunătate, sună
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI by VASILE ILUCĂ () [Corola-publishinghouse/Imaginative/546_a_699]
-
liniștit lângă lumina mea puțin ofilită. deodată, un ochi rozaliu mi se deschide în creștet. o arsură de curcubeu mă străbate pe șira spinării, două torțe în mâinile calde țiu iar în plex mi se zbate un greier ce-și prefiră subțirele-i glas până-n steaua polară ce stă fixă, luminând cu recele-i sclipăt un colț de lume vrăjită. o, ce cântec fierbinte, mustos, gâlgâie în carne, între osul meu sacru și polul cel mai de jos al planetei naufragiate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1549_a_2847]
-
supunere. Dăruit de regele Karl al XVI-lea în anul 1863. Apoi am plecat de acolo liniștit și mândru, ca să nu spun cutezător și cu sânge rece. Mâna stângă îmi făcea din nou o mișcare pedagogică îmi răsuceam și îmi prefiram barba. Dar când m-am întors, am văzut cum ea, cea atât de bătrână, se târâse până la plăcuță de metal și o cerceta îndeaproape. De bună seamă, eu nu știam ce litere spumegau acolo, pe suprafața lucioasă. Ea s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
invitării Olgăi era de a lămuri definitiv statutul relațiilor dintre el și ea. Privindu-l din când în când, Olga citi pe chipul lui Alex umbra unui zâmbet glacial. De vină se putea să fi fost puținătatea luminii ce se prefira la hotarul dintre zi și noapte, prezența nuanțelor de gri, culoare ce nu se află niciodată pe o paletă a optimismului. Olga sconta că aruncând toată vina pe mersul acestor nenorocite de autobuze, avea toate șansele să îndulcească bunele relații
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3121]
-
prietenului meu! Noaptea visă numai livezi ninse de flori, pajiști cu iarbă ca niște pânzeturi de catifea, de un colorit fără egal, un fel de verde veronez, păsări măiastre ce concertau având în repertoriu simfonii nemaiștiute. Peste toate acestea se prefira lumina unui soare binevoitor ce prevestea o zi cu puterea de a inocula oamenilor încredere în forțele cu care îi înzestrase Mama Natură. Întâlnirea din seara aceea fatidică, în care Olga a aflat că Alex se căsătorește și nu ea
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3121]