163 matches
-
împreună cu fiul său de către un lider beduin presupus a fi unchiul regentului Abu’l Misk Kafur (cel în fața căruia poetul a preferat satira în loc de elogii). Poezia arabă din timpul secolului al 10-lea a fost influențată decisiv de către perceptele Arabiei preislamice, principalele opere fiind scrise sub formă de qasida (odă). Studiile asupra compoziților din poezia arabă clasică sunt destul de rare. În acest context, opera unui celebru poet precum al-Mutanabbi și un gen important precum madih sunt puțin cunoscute și înțelese ca
Al-Mutanabbi () [Corola-website/Science/330940_a_332269]
-
al-Kităb" ("Cartea"), în care a expus pe rând normele generale ale analizei gramaticale, sintaxa, morfologia și fonetica limbii arabe. Lucrarea este structurată în 571 de capitole (dintre care 7 introductive) în care sunt analizate araba coranică, araba folosită de poeții preislamici și islamici, dar și araba unor vorbitori nativi provenind din triburile din Peninsula Arabă din regiunea Ḥiğăz în est până la Tamīm și al-Bașra în vest, limba vorbită de aceștia fiind considerată acceptabilă de către Sībawayhi. Limba ideală pentru acesta este ceea ce
Sibawayh () [Corola-website/Science/330948_a_332277]
-
mormântul decedaților se poate așeza o fotografie, iar Ayatollahul Ali Al-Sistani a dat o fatwa prin care a permis portretele lui Muhammad sau ale altor profeți. Monoteismul intransigent predicat de Muhammad viza combaterea cultelor idolatre ale arabilor din epoca ignoranței preislamică. În Coran se regăsesc patru termeni care denumesc idolii: "așnăm" (idolii în sensul strict al termenului de imagini ale divinității), "anșăb" (statui ridicate sau așezate pe socluri), "awthăn" (imagini gravate) și "tamăthīl" (portrete), care este pluralul lui "timthăl" („a opera
Aniconismul în Islam () [Corola-website/Science/335359_a_336688]
-
tip poetic preferat la sfârșit de secol IX. "Qașīda" nu a dispărut, ci a păstrat o funcție ritualică, ceremonială, sesizabilă în al-Andalus cu ocazia sărbătorilor religioase islamice - "‘id al-fițr" sau "‘id al-aḍḥă". Modernismul nu s-a eliberat complet de influențele preislamice, astfel încât "qașīda" a reapărut în secolul X în contextul neoclasicismului dominant. Deși păstra monorima, pasajul introductiv, numit "nasīb", era mai restrâns și făcea vagă referire la iubita absentă, iar "madḥ"-ul sau elegia se caracteriza, în general, prin hiperbolă. Ecourile
Literatura hispano-arabă () [Corola-website/Science/335397_a_336726]
-
este Ibn Țufayl (1105-1185). Povestea filozofică ce l-a consacrat - "Ḥayy Ibn Yaqẓăn sau secretele înțelepciunii orientale" ("Ḥayy Ibn Yaqẓăn aw asrăr al-ḥikma al-mašriqīyya"), pune problema evoluției interioare și a atingerii desăvârșirii prin amestecul dintre sufism și raționalism. În perioada preislamică, "adab"-ul se referea la normele de conduită și la buna educație transmise prin prisma poeziei, anecdotelor, povestirilor și nu numai. După apariția islamului, "adab"-ul s-a încetățenit ca fiind tot un set de norme etice și morale, însă
Literatura hispano-arabă () [Corola-website/Science/335397_a_336726]
-
literele alfabetului arab pe care le susține citând versuri vechi. Potrivit biografilor arabi, al-Farăhīdī este părintele prozodiei arabe, el fiind cel care a stabilit regulile acesteia și a fundamentat o teorie acceptată până în zilele noastre. Lucrând cu versuri din poezia preislamică și postislamică pentru a cerceta sensurile cuvintelor, particularități lingvistice și construcții gramaticale, el a descoperit că silabele scurte și cele lungi alternau și se repetau după modele precise. El a împărțit aceste unități în funcție de cantitate în cinci cercuri concentrice, punând
Al-Farahidi () [Corola-website/Science/331938_a_333267]
-
morții sale și îi ia sufletul din trup: „Îngerul morții căruia i-ați fost încredințați vă va culege, apoi la Domnul vostru veți fi întorși.”, sura XXXII, versetul 11). Ğabra’īl este cel mai notabil, menționat frecvent și în literatura preislamică. Numele său înseamnă „Dumnezeu este puterea mea”. El poate să ruineze un munte cu o singură pană și să zboare din rai pe pământ într-o oră. Este câteodată menționat ca „spiritul adevărului - "rūḥ al-amīn"” sau ca „sfântul spirit - "rūḥ
Îngerii în islam și în tradiția islamică () [Corola-website/Science/331969_a_333298]
-
411-12; al-Moʿǰam al-wasīț II, p. 905; for reports, see Taʾrīḵ Baḡdăd XIII, p. 405) ale lui Abu Hanifa, a avut un rol peiorativ. Datele referitoare la originea lui Abu Hanifa în Anbar merită a fi luate în considerare. În perioada preislamică, Anbar a fost o garnizoană a armatei sasanide din Mesopotamia, adăpostind mulți soldați persani și civili, în perioada islamică fiind populat cu oameni din Khorasan. Străbunicul lui Abu Hanifa ar fi locuit în Anbar, în momentul în care orașul a
Abu Hanifa () [Corola-website/Science/331934_a_333263]
-
folosesc în paralel cele două calendare, pe actele oficiale menționându-se întotdeauna două date: cea islamică ce poartă indicativul H (هـ)de la "hegira", și cea creștină ce poartă indicativul M (م) de la "Al-Milăd", Nașterea (lui Hristos) în arabă. În Arabia preislamica, există obiceiul de a identifica un an după un eveniment major care a avut loc în el. Astfel, conform tradiției islamice, Abraha, guvernator al Yemenului, apoi al unei provincii a Regatului creștin din Aksum, acum în Etiopia, a încercat să
Calendarul islamic () [Corola-website/Science/331941_a_333270]
-
vestea s-a răspândit între arabi, fiecare a vrut să sărute piatra, pentru a-și arăta credința, piatra având proprietatea de a le absorbi păcatele. Absorbind atâtea păcate, piatra a devenit neagră, ca păcatul însuși. Se presupune că în perioada preislamică această piatră sfântă pentru musulmanii de azi era considerată de către adoratorii unor zei mai vechi ca fiind o sursă de putere miraculoasă. Atunci, ca și acum, pelerinii veneau din toate părțile Arabiei pentru a săruta și a mângâia piatra, în
Piatra Neagră () [Corola-website/Science/328510_a_329839]
-
în speranța că vor absorbi puțin din puterea ei. După ce a purificat-o în numele lui Allah, Mahomed a întreținut tradiția sărutării pietrei, cu scopul de a crea o continuitate și a-i lega pe noii discipoli ai islamului de trecutul preislamic. A nu se confunda cu "Vârful " (1170 m) din Munții Gutâi.
Piatra Neagră () [Corola-website/Science/328510_a_329839]
-
Arabī, exponent al curentul iluminist (͑išrăqī) sau pseudo-empedoclean, neoplatonic și panteist întemeiat de Ibn Masarra și ben-Gabirȍl, a conturat cadrul general al filosofiei speculative sufite” . Suhrawardī, ,acest șiit convinsʼʼ își revendică o filiație care se regăsește în teologia persană preislamică Acesteia i se adaugă o serie de ideologii epistemologice care evidențiază tradiția greacă, în special manifestările lui Empedocle, ale lui Pitagora și mai ales cele aparținând lui Platon și lui Hermes Trismegistul . Așadar este vorba de o iluminare asupra trecutului
Sohrawardi () [Corola-website/Science/331119_a_332448]
-
piețele diverselor bresle ale orașului. În ceea ce privește originile acestor bresle și modul în care ele au apărut, au fost elaborate mai multe teorii. Una dintre acestea este că breslele islamice medievale s-ar fi dezvoltat din cele bizantine existente în perioada preislamică în Siria și Egipt, după cum arată sursele, și care este puțin probabil să fi fost desființate odată cu cucerirea acestor teritorii de către arabi, având în vedere tendinței acestora de a lăsa structurile administrative și economice intacte. După secolul al șaptelea, există
Bresle islamice () [Corola-website/Science/331181_a_332510]
-
teorie, mult mai plauzibilă din punctul de vedere al specialiștilor, este aceea că motivul cel mai probabil al evoluției acestor organizații a fost apariția unor mișcări sectare cu o filosofie revoluționară de egalitarism social, bazate pe un sincretism cu elemente preislamice, în special din Neoplatonism, Maniheism și Mazdeism. Aceste organizații secrete s-au ridicat împotriva islamului sunit al castei dominante care reprezenta statul, sunismul fiind la vremea respectivă marca distinctivă a aristocrației arabe cuceritoare, de vreme ce masele erau orientate către o formă
Bresle islamice () [Corola-website/Science/331181_a_332510]
-
știe exact dacă acest cuvânt era folosit în perioada islamică timpurie, în rândul Profetului Mahomed și a adepților săi, dar se poate afirma că rădăcina de la care provine - "fată", însemnând “un tânăr de sex masculin”, era folosită încă de pe vremea preislamică a beduinilor Peninsulei Arabe pentru a desemna războinicul arab ideal . Acest cuvânt apare mai apoi în Coran, devenind astfel parte a vocabularului întregii lumi islamice. Cel mai probabil o mișcare de origine persană, care a pornit cu scopul de a
Bresle islamice () [Corola-website/Science/331181_a_332510]
-
a vieții, aceea că limba unui popor este poarta către universul său spiritual. În ceea ce privește limba arabă, se poate afirma cu certitudine că aceasta este elementul definitoriu al termenului arab. Chiar și în ziua de astăzi, dar în special în perioada preislamică, încercarea de a defini poporul arab a ridicat mari dificultăți de delimitare a unui cadru etnic și geografic de dezvoltare, din cauza caracterului său nomad și a diversității raselor care îl compunea. De aceea, s-a ajuns la înlocuirea acestor tentative
Poezia arabă preislamică () [Corola-website/Science/331830_a_333159]
-
și o putere deosebită asupra publicului pe care îl vrăjea cu poeziile sale, fiind un fapt general acceptat că fiecare poet era „inspirat” de propriul său "ğinn" (spirit). Acesta este cadrul în care în care a apărut "qașīda", poezia arabă preislamică, cu aproximativ două sute de ani înaintea apariției Islamului, iar primele poezii aveau să fie notate în scris sute de ani mai târziu, în secolul al VIII-lea. Din cauza caracterului oral al acestor creații, principala trăsătură a devenit existența unei „formule
Poezia arabă preislamică () [Corola-website/Science/331830_a_333159]
-
mai mare libertate organizării acestor versuri în momentul recitării. Era mult mai ușor pentru poet să schimbe ordinea versurilor, să introducă unele versuri sau chiar să omită altele din recitare. Tematic, există o fixitate și o rigurozitate ce caracterizează poezia preislamică. Ordinea temelor era prefixată, deși numai introducerea ("nasīb") era obligatorie, fiind alegerea poetului dacă restul temelor avea să fie introduse sau nu. El se putea concentra numai pe o laudă a tribului sau eventual, putea introduce și o defăimare a
Poezia arabă preislamică () [Corola-website/Science/331830_a_333159]
-
era obligatorie, fiind alegerea poetului dacă restul temelor avea să fie introduse sau nu. El se putea concentra numai pe o laudă a tribului sau eventual, putea introduce și o defăimare a adversarilor etc. Teme majore folosite în poezia arabă preislamică sunt: Dintre toate "qașīdele" ajunse la noi, primul loc îl ocupă cele șapte "muʼallaqăte" (poeme suspendate - înșirate - ar. المعلقات), considerate până în ziua de azi capodopere poetice. Tradiția spune că în fiecare an, în primele trei luni ale primăverii, considerate luni
Poezia arabă preislamică () [Corola-website/Science/331830_a_333159]
-
în numele lui Dumnezeu. Cel care îndeplinea legea vărsării de sânge și omora criminalul, primea numele de răzbunător de sânge: “răzbunătorul sângelui să omoare pe ucigaș; când îl va întâlni, să-l omoare” (Numeri, 35:19). În Peninsula Arabică, în perioada preislamică, era o absența totală a organizării politice de orice formă. Cu excepția Yemenului în sud-vest, nicio parte a Arabiei nu avea un guvern, și, așadar, nici legi sau ordine. Populația recunoștea autoritatea șefilor triburilor lor. Vendeta, alături de atacuri, prăzi, jafuri și
Vendeta în spațiul islamic () [Corola-website/Science/331845_a_333174]
-
etic a celorlalți este cea mai bună soluție, toți fiind suferinzi și sclavi ai aceleiași voințe de a trăi; de asemenea, a discutat și despre sinucidere într-o perioadă în care problema era un subiect tabu. În filosofia târzie și preislamica, anumiți gânditori precum Ibn al-Rawandi, un sceptic al islamului, si Muhammad ibn Zakariya ar-Razi au exprimat credințe mizantrope. În filozofiile iudeo-islamice, filosoful iudeu Saadia Gaon folosește ideea platonica care susține că omul izolat este dezumanizat de asocialitate pentru a argumenta
Mizantropie () [Corola-website/Science/332735_a_334064]
-
cunoscut sub numele de Al-Zamaḫšarī, (n. 8 martie 1075 - d. 14 iunie 1144) a fost un învățat mu’tazilit de origine persană, care a trăit în perioada abbasidă. Al Zamaḫšarī este cunoscut pentru comentariile sale asupra Coranului și a poeziei preislamice, precum și pentru unele tratate de retorică ("Asas al-Balăġa", „Bazele retoricii”), gramatică, fiqh, geografie. Totodată, este autorul unui dicționar arab-persan, care utilizează dialectul vorbit în Horezm la acea vreme. Al-Zamaḫšarī s-a născut în Zamakshar, Khwarezmia și a devenit un savant
Al-Zamaḫšarī () [Corola-website/Science/333600_a_334929]
-
islamul este de obicei asociat culturii occidentale (Braudel, 1987), datorită fundamentului comun anti-grecesc și monoteismului. Europa a văzut, ce-i drept, în islamul arabizant un dușman ideologic, dar l-a acceptat ca model filosofic. Mai puțin cunoscută e însă perioada preislamică, numită convențional Ğăhilīya, „a ignoranței”- fiind vorba de necunoașterea mesajului coranic. Secolele de păgânism preislamic, dominate îndeobște de cultul astral și absența mitologiei, nu au fost lipsite de comunicare cu iudaismul și creștinismul, dar, datorită transmiterii orale a informației, nu
Poezia arabă în epoca preislamică, Ğāhilīya (secolele VI-VII) () [Corola-website/Science/333738_a_335067]
-
Europa a văzut, ce-i drept, în islamul arabizant un dușman ideologic, dar l-a acceptat ca model filosofic. Mai puțin cunoscută e însă perioada preislamică, numită convențional Ğăhilīya, „a ignoranței”- fiind vorba de necunoașterea mesajului coranic. Secolele de păgânism preislamic, dominate îndeobște de cultul astral și absența mitologiei, nu au fost lipsite de comunicare cu iudaismul și creștinismul, dar, datorită transmiterii orale a informației, nu se cunosc prea multe amănunte despre acest interval. Cercetătorii iau de obicei în considerare secolul
Poezia arabă în epoca preislamică, Ğāhilīya (secolele VI-VII) () [Corola-website/Science/333738_a_335067]
-
informației, nu se cunosc prea multe amănunte despre acest interval. Cercetătorii iau de obicei în considerare secolul al VI-lea și primele decenii ale secolului al VII-lea, mai precis anii 500-622, când "Ğăhilīya" poate fi documentată prin „arhiva” poeziei preislamice. Este un spațiu temporal care acoperă, din punct de vedere politic, un gol ( cauzat de luptele dintre cele două imperii decadente, bizantin și persan ), iar din punct de vedere social, o lume în schimbare ( evoluția dintre păgânism spre monoteism, dinspre
Poezia arabă în epoca preislamică, Ğāhilīya (secolele VI-VII) () [Corola-website/Science/333738_a_335067]