466 matches
-
aceleași". Astfel, un viitor transmodern apare ca o intensificare a tradiției într-o nouă formă de modernitate, capabilă să respecte valorile de viață tradițională. De aceea, comunitățile tradiționale, indiferent din ce parte a lumii, nu mai pot fi privite ca premoderne, ci transmoderne, în sensul că tradiție și modernitate fac una în spațiul "diferenței ontologice". Din păcate, mulți politicieni, birocrați, elite culturale sunt captivii mentalității postmoderne, incapabili de a se desprinde de ideologiile remanente, conservând o antipatie iresponsabilă față de tradiție. Ziauddin
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
în cultură și în critica literară, în particular. Constat că și Ion Popescu-Brădiceni postulează necesitatea unei asemenea hermeneutici. Dar ea nu garantează prin sine luminarea, căci intervin puterile Spiritului (Duhului) fiecăruia dintre noi. 7. Un caz de inadecvare terminologică: postmodernismul premodern. Descopăr cu vădită uimire un remarcabil precursor al transmodernismului, care, însă, crede că poate reforma postmodernismul încărcând termenul cu semnificații pe care nu le are și care aparțin, inevitabil, noii paradigme transmoderne. Este vorba de Constantin Virgil Negoiță, un român
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
244. Spre a înțelege mai bine lucrurile, să spun că d-l Negoiță distinge trei paradigme în istoria culturii europene din ultimele două milenii, paradigme cu care am putea fi de acord dacă toate ar fi denumite corect. Acestea sunt: premodernă, modernă și postmodernă. Dar celei din urmă i se potrivește numele de transmodernă, întrucât aspectul postmodern n-a fost decât scurta perioadă de crepuscul exacerbat al modernismului. Criteriul de distingere a celor trei paradigme este, la Constantin Virgil Negoiță, predominanța
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
din urmă i se potrivește numele de transmodernă, întrucât aspectul postmodern n-a fost decât scurta perioadă de crepuscul exacerbat al modernismului. Criteriul de distingere a celor trei paradigme este, la Constantin Virgil Negoiță, predominanța unui anume tip de logică. Premodernul începe în 325, la Conciliul de la Niceea, când recunoașterea ca dogmă centrală a creștinismului devine Sfânta Treime, ceea ce a pus capăt logicii aristotelice bivalente. Modernul este instituit de Secolul Luminilor, cu Marea Revoluție Franceză și echivalează cu restaurația logicii aristotelice
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
cea de a doua formă de postmodernism, care, prin întâietatea configurării, ar trebui să fie prima. Dar nu aceasta s-a impus, ci postmodernismul modern, adică acel postmodernism care rescrie modernul. Forma lui, însă, e alta. Autorul o numește postmodernism premodern, fundat pe ceea ce modernismul abandonase prin declararea morții lui Dumnezeu de către Nietzsche. Când postmodernismul modern s-a văzut silit să se confrunte cu sacrul, s-a crezut că e posibilă o nouă religie (New Age) în contra creștinismului iisusiac Treimic. Dar
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
au dat seama că ocultarea dogmei Sfintei Treimi înseamnă menținerea în logica bivalentă a modernității de sorginte chiar neotroțkistă. În asemenea conjunctură, postmodernismul modern este bine ilustrat de transpunerea cinematografică după Kazantzakis realizată de Martin Scorsese, The Last Temptation. Reacția premodernă a venit cu filmul lui Mel Gibson, The Passion of Christ, împotriva căruia s-au ridicat în cor postmoderniștii moderni din zona political correctness. Echivalentul în literatură îl constituie cărți de felul celor semnate de E. P. Sanders (Figura istorică a
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
Dan Brown sunt lesne de recunoscut cavalerii din Bolșevia, creați de Sara Mango. Adevărații Cavaleri Templieri sunt descjfrați în celebra fotografie care-i surprinde "conspirând" pe Cioran, Eliade și Ionesco. Datorită filmului lui Mel Gibson, apreciază Constantin Virgil Negoiță, postmodernismul premodern a obținut prima mare victorie mondială. În aceeași cheie hermeneutică îi citește pe Blaga, pe Borges și pe Nichita Stănescu. Așadar, provocarea d-lui Negoiță se adresează postmoderniștilor "care continuă, deghizat, modernul defunct". Este postmodernismul consacrat, în 1979, de Jean
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
Nichita Stănescu. Așadar, provocarea d-lui Negoiță se adresează postmoderniștilor "care continuă, deghizat, modernul defunct". Este postmodernismul consacrat, în 1979, de Jean François Lyotard și recunoscut, ulterior, ca rescriere a modernității. Dar dacă formula postmodernism modern este tautologică, cealaltă postmodernismul premodern este ori oximoronică, ori un uluitor hibrid. Dincolo de terminologie, argumentele sunt valide: "Omul modern, legat de obiecte, nu vrea să știe de sfinți. El nu înțelege ce înseamnă închiderea întru deschidere. El râde de filosofia lui Noica, pentru că, spune tot
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
bine de ce, poate pentru că sună mai frumos"247. S-ar putea ca d-l Negoiță să-și facă iluzii, fiindcă în mentalul public toți aceștia sunt postmoderniști "pur sânge". Dacă ar fi așa zice domnia sa -, nu i-ar respinge pe "premodernii" de felul lui Noica sau Grigore Vieru. Crede, de aceea, că e la mijloc o gravă confuzie: "Important este că cei ce se autointitulează postmoderniști în România, grăbind să folosească cuvinte folosite de alții, fără să aibă răbdare să le
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
Virgil Negoiță? Este adevărat că tinerii postmoderniști români au preluat conceptele de la Noua Stângă Americană, dominatoare în pseudoștiințele sociale promovate prin catedrele ocupate de troțkiști "protejați de democrația americană". Dar asta se-ntâmplă într-o țară care a rămas majoritar premodernă, spre deosebire de Europa, care a devenit majoritar modernă. Dacă d-l Negoiță ne-ar permite să utilizăm în loc de postmodern termenul corect de transmodern, am zice că secretul aflării Americii (și al Japoniei) în avangarda civilizației actuale vine din transmodernitatea ei. Un
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
mulți alții. Oare și după aceste probe d-l Negoiță va continua să parieze pe conceptul de postmodernism ? Tot ce se poate, fiindcă optează pentru redefinirea conceptului: În concluzie propunem o definiție nouă, conform căreia postmodernismul înseamnă o restaurație a premodernului religios, în condițiile mileniului trei, așa cum rezultă din interesul pentru Cina de Taină, pentru Leonardo da Vinci și pentru filmul The Passion făcut de Mel"250. Dar de ce ar trebui redefinit un cuvânt abandonat chiar de vechii lui susținători? Despărțindu
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
cu logica trivalentă a stării T din ontologia lui Ștefan Lupașcu, care fundează transdisciplinaritatea teoretizată în ultimii ani de Basarab Nicolescu, de Edgar Morin și de alții. Eminescu, în plină ascensiune a modernului de tip liberal, nu este doar un "premodern", ci și un transmodern, deși nu s-a numit ca atare, el concepând o modernitate conservatoare, de felul celei engleze, pe care o și invocă. De altfel, d-l Negoiță are întreaga admirație pentru geniul lui Eminescu, interpretând Glossă în
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
și alte compuneri obținute prin utilizarea mijloacelor retoricii literare a timpului. De altfel, aceasta constituia principala materie de studiu în școlile catolice, școli în care au învățat (în Polonia, mai cu seamă) și unii dintre ctitorii culturii românești vechi și premoderne. În contribuțiile din anii următori - Vocația europeană a literaturii române vechi (1991), Recitind literatura română veche (I-III, 1994-2000), Literatura română barocă în context european (1996) -, Dan Horia Mazilu analizează rosturile retoricii, mai cu seamă ale celei bizantine, în construcțiile
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285653_a_286982]
-
în temeiul ordinii prime date de articularea semnelor limbii. Despre această ordine primă vorbește Levi-Strauss ca despre "gîndirea sălbatică", iar Foucault ca despre episteme prealabile Epocii Clasice, modernității. Este o ordine care poate fi percepută în taxonomiile, simbolismele și analogiile premoderne, în magia simpatetică și alchimie, și care supraviețuiește astăzi în astrologie, medicină naturistă, ezoterisme și ocultisme, în ceea ce pe scurt ar putea fi numit "semioză hermetică". Până la Renaștere, dar și în Renaștere chiar, cunoașterea științifică este încă ceva de domeniul
Semn și interpretare by Aurel Codoban [Corola-publishinghouse/Science/295577_a_296906]
-
Editura Humanitas; Chipul morții, În pregătire la Editura Polirom. Doru Radosav este profesor universitar, șeful Catedrei de Istorie Medievală și Istoriografie din cadrul Facultății de Istorie-Filosofie, Cluj-Napoca, și director al Institutului de Istorie Orală. Domenii de interes: istoria culturii medievale și premoderne românești; istoria sensibilităților colective, secolele XVII-XX; istoriografia românească și teoria istoriei; istoria orală. Cărți publicate: Carte și societate În nord-vestul Transilvaniei, sec. XVII-XIX, Fundația Culturală „Cele Trei Crișuri”, Oradea, 1995; Donbas - o istorie deportată, Ravensburg, 1994 (ediția germană, 1996); Fond
[Corola-publishinghouse/Science/1909_a_3234]
-
MAI condusă de generalul Gheorghe Pintilie (cetățean sovietic, nume real Pantelei Bodnarenko, celebru sub numele de Pantiușa), ministru adjunct În același minister și șeful Securității 40. Deportarea s-a făcut În baza unei „logici” a vinovăției colective, trădând o concepție premodernă asupra dreptului public. Urcați În camioane și trenuri de vite/marfă, cu foarte puține lucruri aupra lor, ei au fost duși În Bărăgan - o stepă din sud-estul țării, cu localități rare, cu climă secetoasă vara, cu furtuni de praf toamna
[Corola-publishinghouse/Science/1909_a_3234]
-
fond cultural comun tuturor țărilor central și est-europene dobândit în mai bine de patru decenii de regim socialist. Ea a apărut ca un rezultat al încercărilor vechilor regimuri socialiste de modernizare forțată a societății, concomitent cu păstrarea unor elemente tradiționale premoderne. Valorile dominante ale acestei culturi de bloc comunist, care reprezintă deci efectele culturale ale socialismului real asupra societăților central și est-europene, se caracterizează prin: orientare predominantă către sfera vieții private în defavoarea celei publice, orientare către trecut, în defavoarea viitorului, orientare înspre
[Corola-publishinghouse/Science/2059_a_3384]
-
și-i explică, în fond, vitalitatea milenară. Desigur, aceste polarizări n-au fost preluate tale-quale de către regimul turco-cratic și, în consecință, nici de către imaginar. Dar ele au configurat un orizont de așteptare, prelungit apoi în medievalitatea întârziată și în epoca premodernă. Schematizând și mai mult, am spune că radicalul istoric (Bizanțul dual), puternic instituționalizat - și sunt, aici, de reluat chestiunile privitoare la cezaropapismul răsăritean! - girează pana târziu și structura și funcționalitatea lui homo duplex. Ultimul determinant, dedus și acesta din înfățișarea
[Corola-publishinghouse/Science/85095_a_85882]
-
de-a doua aspirație, ele pot fi considerate în mod justificat drept sinteza abordărilor empiriste caracteristice realismului tradițional. Realismul tradițional: logica dominației, primatul indivizilor, inductivismul auster Tradiția realismului politic analizată până acum prin abordările a trei practicieni - unul antic, celălalt premodern și al treilea modern - sugerează că programul realist de cercetare poate fi rezumat după cum urmează. La nivelul afirmațiilor substanțiale, toți trei se ocupă de problema ordinii și explică realitatea conflictului și a rivalităților în termenii logicii dominației, cauzată de necesitate
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
aibă o reflecție generată de contextul globalizant al secolului XXI la contextul naționalist al secolului al XIX-lea, de emergență a entităților statale? Numai că aici avem de-a face cu o reflecție foarte modernă care apelează intenționat la mijloace premoderne. În acest caz, filosofia politică vrea să fie anacronică. Reperele multitudinii sunt trei gânditori din secolul al XVI-lea și al XVII-lea - Machiavelli, Spinoza, Hobbes 35. Ceea ce se caută în opera lor e tocmai elementaritatea conceptului și primitivismul reprezentării
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
i-a împins mai mult pe vizitatorii de monumente să cutreiere căile lumii"80. Lansată de Walter Benjamin în eseul său despre reproductibilitatea tehnică a operelor 81, "aura" evocă o dimensiune a prezenței care era proprie experienței estetice și religioase premoderne, devenită desuetă într-o cultură fondată pe multiplicarea mecanică a reprezentărilor. Termenul a căpătat sens deplin în dezbaterile din anii '30 din jurul noilor tehnologii ale imaginii, cinematograful și fotografia, și, ulterior, în reflecția care a vizat "societatea spectacolului" după anii
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
29 Gareth Morgan (1986), apud Vlăsceanu, Mihaela (1999), Organizațiile și cultură organizării, București: Editură "Trei", pp. 41-55. 30 În cartea Fear The History of a Political Idea, Corey Robin (2004) oferă o interesantă perspectiva diacronica asupra conceptului frică. Dacă gânditorii premoderni credeau că frica trebuie să fie cultivata deliberat și susținută de o înțelegere morală temeinică a ceea ce reprezintă bărbații și femeile și a modului în care aceștia trebuie să se comporte ca ființe etice, astăzi, într-o perioadă guvernată de
by Camelia-Mihaela Cmeciu [Corola-publishinghouse/Science/1056_a_2564]
-
dramă. Viața e scurtă și unică. Ea își fixează rădăcini în cele mai aspre condiții. Țâșnește și crește căutând resursele vitale. 2. DINCOLO DE ÎNGERI ȘI DE DRACI, ȚARA UNDE AR VREA SĂ TRĂIASCĂ - MIHAELA MIROIU - Cetățeni postmoderni ai unei țări premoderne. Titlu nietzschean - dincolo de magie și de mistică, dincolo de credințe și de habitudini culturale, direct în fapte, dar nu în orice fapte ci în cele care răsfrâng politicul și eticul deopotrivă. Și nu orice politic, ci cel de la noi, din ultimii
Responsabilitatea de a fi intelectual by Valeria Roşca () [Corola-publishinghouse/Science/91718_a_93229]
-
CV, de la cenzură la libertate, de la catedra de CSP la catedra de filosofie? Ce-i e dat țării acesteia și de ce? O carte de publicistică, însă cu o tematică focusată pe rolul nostru de cetățeni postmoderni ai unei țări încă premoderne. O politoloagă privind spre lumea românească fără ochelari de protecție, frust, descoperă celor ce vor să vadă, traiectoria unei lumi ce se îndreaptă târâș-grăpiș dinspre lumea totalitară spre lumea liberă. Are șansa de a trăi într-un punct de cotitură
Responsabilitatea de a fi intelectual by Valeria Roşca () [Corola-publishinghouse/Science/91718_a_93229]
-
și Colligwood. Filosofia sa este una deistă, ce deplînge "dezvrăjirea lumii" (Marcel Gauchet), anunțînd un nou "Ev mediu întunecat", la cumpăna dintre milenii. 5.4.2. Individ și comunitate Ceea ce se cere astăzi este o revenire la izvoare, la tradiția premodernă. "A fi modern înseamnă a fi antimodern" (Marshall Berman). Democrațiile liberale actuale sunt văzute de comunitarieni ca oligarhii deghizate, politica slujind elite nedreptățite. Aceștia (Michael Walzer, de exemplu) visează la o comunitate de indivizi uniți prin loialitatea lor față de "binele
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]