292 matches
-
originale, altfel, căutați-vă adevărata vocație. Cu el a început excursia noastră în istoria filosofiei. Și a continuat cu Florica. Amândoi ne-au terminat (am scăpat vreo 17 din 45), dar datorită lor privesc în spate cu mândrie: da, de la presocratici până la Hegel, am citit marile texte, și nu oricum. Examenul cu Florica l-am amânat pe toamnă. Adrian fiindcă făcuse o tradiție să învețe vara istoria filosofiei, și eu fiindcă m-a pălit o rușine imensă. Femeia avea o părere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
astfel de demers sunt în primul caz (în cazul naturii) elaborarea unei conexiuni cauzale-metafizice, în al doilea caz (în cazul individului) elaborarea noțiunii de substanță. Întreaga istorie a filosofiei grecești se dezvoltă în jurul acestor doi termeni, de la cosmologiile naturaliste ale presocraticilor, la marile filosofii finaliste, în timp ce reflecția asupra substanței se va configura ca idee la Platon și ca substanță la Aristotel. În conceptul grec de activitate teoretică sunt implicite câteva elemente importante pe care trebuie să le clarificăm. Acțiunea teoretică înseamnă
De ce filosofia by Armando Rigobello () [Corola-publishinghouse/Science/100977_a_102269]
-
însă actul mirării înseamnă deja depășirea a ceea ce apare imediat, a fenomenului, care constituie deja o problemă, adică ridică o întrebare, un „de ce?”. Fără o problemă nu există teoretizare, întrucât aceasta nu este ceva spontan, ci un demers speculativ. Deja presocraticii erau interesați de identificarea acestui aspect al acțiunii teoretice. Dialectica este un ulterior element esențial; ea indică mișcarea sufletului care se ridică de la experiența supusă schimbării, la adevărul imutabil, circumscris de tensiunea dintre existență și idee. Acest adevăr, cunoscut ca
De ce filosofia by Armando Rigobello () [Corola-publishinghouse/Science/100977_a_102269]
-
este ultima, că odată cu ea se încheie un ciclu, sau toate ciclurile. Azi ca și ieri, mai lesne concepem infernul decât vârsta de aur, apocalipsa decât utopia, iar ideea unei catastrofe cosmice ne e la fel de familiară pe cât le era budiștilor, presocraticilor sau stoicilor. Vivacita tea spaimelor noastre ne menține într-un echilibru instabil, propice înfloririi darului profetic. Lucrul acesta e valabil cu precădere pentru perioadele de după marile convulsii“ (trad. Emanoil Marcu). În fața României dezarticulate de azi (nevertebrate, cu termenul lui Ortega
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
1873-1953): „Tinerii muzicieni de după al doilea război mondial, printre care și autorul acestor rînduri, l-au putut cunoaște personal pe Theodor Fuchs. Fără a ști nimic de „Fuchsiada”, am văzut în bătrîn un personaj selenar, mucalit și fantezist”. Pe linie... presocratică, Urmuz este văzut, în sfîrșit, ca poet și oracol: „poetul, ca și Filozoful, pentru a fi mai precis, devine uneori Pitia vorbind în dodii”. Din nou, fără comentarii... Morala: pelicanul sau babița Realizate prin contribuția unui colectiv de specialiști din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
profesor pe marele Leo Strauss (recent tradus și la noi), creatorul așa‑numitei „Școli de la Chicago”, cea mai importantă verigă nord‑americană de legătură cu tradiția filozofiei politice continentale, Înapoi, prin Tocqueville, Montesquieu și Machiavelli, până la Aristotel, Platon și chiar presocratici. În roman, Leo Strauss e prezent sporadic sub numele de „Felix Davarr”, profesor al lui „Abe” și al altor câtorva. În realitate, Leo Strauss, care adusese din Germania În Statele Unite (trebuise să emigreze, asemeni altor eminenți savanți evrei, la instaurarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
dă seama decât de invizibilul privirii, deși viața e întotdeauna deja întrupată și resimte deja ceea ce doar mai târziu va putea ști sau privi. (Paradoxal, determinarea oculară a cunoașterii nu e o tradiție iudaică, ci grecească, cu largă ascendență până la presocratici.) O etică a feței nu poate răsturna ideologia campionilor liberali ai ingineriei genetice de astăzi, sau evanghelia reginelor feminismului radical, pentru care trupul celuilalt - al fătului fără glas - nu are drepturi câtă vreme nu și le poate cere, cu vehemența
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
poate da seama. Dar triumful narativ și poetic al cunoașterii teologice nu poate rămâne indiferent la provocările lui Nietzsche și a epigonilor săi. Obiceiul „demascărilor” istoriografice derivă în mod clar din filozofia perspectivistă nietzscheană. „Ontologia violenței” legitimată prin recursul la presocratici (Heraclit: „războiul este tatăl tuturor”) oferă garanțiile unei „etici nihiliste” a diferenței pe care postmodernismul pare s-o asume fără ezitări. Capitolul zece din Teologie și teorie socială se ocupă de complexa ecuație culturală în care „genealogismul”, „violența” și „nihilismul
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
sau comună), valoarea contractului social care redă raporturile reciproce între oamenii de știință și relațiile instituționale ale cetățenilor și oamenilor de știință.31 Rădăcinile epistemologiei constructiviste se trag din istoria greco-latină a gândirii științifice și filosofice, mai precis din operele presocratice, de la sofism la scepticism sau pyrronism, cum ar fi Topicele și Retorica lui Aristotel sau textele lui Cicero, și mai ales tradiția platoniciană. Scrierile marilor nominaliști medievali, de la Abelard la Guillaume d'Ockam, pun bazele unei epistemologii teologice, ca apoi
Euroarmata şi apărarea României. Analiză de epistemologie constructivistă privind politica de securitate şi apărare comună a Uniunii Europene by Constantin Manolache () [Corola-publishinghouse/Science/1432_a_2674]
-
Poeticii, plurală, polimorfă și, în ultimă instanță, scindată, o demonstrează și faptul că el nu excludea miraculosul din câmpul tragediei și admitea ilogicul în epopee. De aici și până la a deduce ce pondere ar căpăta în viziunea aristotelică înrâurirea accepțiunii presocratice, rituale, a mimesis-ului, distanța este, desigur, destul de mare. Însă nu e mai puțin adevărat că argumentele aduse de cercetările mai recente în favoarea interpretării conceptului de mimesis în primul rând ca joc, ca simulare (în spiritul accepțiunii arhaice), se pot dovedi
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
interpretării conceptului de mimesis în primul rând ca joc, ca simulare (în spiritul accepțiunii arhaice), se pot dovedi extrem de utile în deconstruirea dialecticii mit/rațiune, definitorie (și nu întotdeauna profitabilă) pentru gândirea occidentală. Din perspectiva demonstrației noastre, tocmai resuscitarea dimensiunii presocratice a conceptului se dovedește, în ultimă instanță, crucială. Poezia metatranzitivă este ficțiune, precum jocul. Ea nu numai că tematizează - după cum am arătat - posibilitatea sau imposibilitatea reprezentării, ci simulează adeseori abandonarea acelor „cadre” ce ar marca distanța față de acțiuni sau comunicări
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
Catolică (n.t.). 22 Pieraccio Tedaldi (1285-1353), poet italian, auor a 43 de sonete (n.t). 23 Domenico Cavalca (1270 1342), scriitor italian, aparținător Ordinului Călugărilor Dominicani (n.t.). 24 Francesco Filelfo (1398-1481), umanist italian (n.t). 25 Filosofi greci presocratici din sec. V a.Ch. (n.t.). 26 Lucius Apuleius, n. Madaura (Algeria actuală), 125-170 a.C, scriitor, filosof, retor, magician și alchimist roman din școala platonică; cea mai cunoscută operă a sa este unicul roman în limba latină care
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
nuanțelor sale și a contextelor în care apare. În Metafizica 1, Aristotel dă o definiție a lui peras din care rezultă că acesta desemna un concept de identitate spațială a lucrurilor. Însă în primă instanță - deci la Homer, Hesiod, Alcman, presocratici - cuvântul apare legat mai ales de noțiuni referitoare la corpuri ale căror proporții depășeau puterea de cuprindere a omului: ta perata erau limitele presupuse și deduse, limitele pământului, ale mării, ale cerului, ale astrelor, ale universului însuși, deci limitele care
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
atunci înseamnă că absența ei, nelimitatul deci, este expresia neființei înseși, a nimicului pur. Este ceea ce se afirmă în mod explicit într-un text atribuit lui Aristotel (inclus atât de Bekker în ediția aristotelică, cât și de Diels în fragmentele presocraticilor), care, deși considerat de majoritatea comentatorilor ca apocrif, provine totuși din atmosfera gândirii eline și o caracterizează. "Într-adevăr - se spune aici - fără de limite e neființa: ea nu are nici mijloc, nici început, nici sfârșit, nici vreo altă parte, și
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
ei. "Încercarea" limitei ca limită care trebuie atinsă este elementul dinamic al scenariului peratologic în momentul nașterii lui. Această marcă a începutului va rămâne o constantă în universul spiritualității eline, pe care o vom regăsi deopotrivă în gândirea cosmologică a presocraticilor, în conceptul aristotelic de prudență (phronesis), ca modalitate comportamentală care face din cunoașterea limitelor proprii un reper existențial suprem 1, sau în tragicul elin, pe care vom încerca să-l explicăm printr-un exces în cultivarea limitei și nu în
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
unei încercări (peira). De aici și până la conștiința limitelor proprii, dar și a "încercării" lor, nu mai era decât un pas, care în istoria filozofiei a echivalat cu trecerea de la ontologie la etică și la reflecția în marginea divinului, de la presocratici la lumea tragicilor și a platonismului cu toate deschiderile lui. Deși în limba greacă peras a fost preponderent invocat ca limită a corpurilor, a pământului, a aștrilor, a cosmosului etc.; deși o evoluție a acestui cuvânt în înțelesul de limită
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
gândire, în așa fel încît terenul ocupat până atunci pentru filozofie a devenit pentru o bună bucată de timp relativ liber, permițând, o dată cu relaxarea grilei marxiste, publicarea unor lucrări originale neortodoxe și a unui impresionant număr de traduceri din operele presocraticilor, ale lui Platon, Plotin, Hume, Berkeley, Kant, Schelling, Freud, Frege, Carnap, Heidegger. În 1975, scurtă vreme după pensionarea sa, Constantin Noica a închiriat o cămăruță mizeră de 8 m2 într-o cabană dintr-o stațiune de munte din preajma Sibiului, numită
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
proiecte despre Institutul de orientalistică. Rămân cu Andrei și facem un plan de lectură a primelor cincisprezece momente mari din istoria filozofiei, timp de un an și jumătate-doi. Sărind peste Platon și oprindu-ne în fața secolului 20, vom citi strâns presocraticii, Aristotel, postaristotelicii, Plotin, Augustin, Toma, Spinoza, Descartes, Leibniz, Kant, Fichte, Schelling, Schopenhauer, Nietzsche. Cu excepția lui Aristotel, Kant și Hegel, fiecărui moment i se acordă o lună. Pentru cei trei - două luni fiecare. Nu-mi pun problema nereușitei; cred că am
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
este o închisoare a gândului, nu o speculație deschisă, ca la Platon și Hegel. În general vorbind, se poate spune că aici, la Plotin, se închide linia filozofiei eline, în care creșterea este clară: natura ca obiect al speculației la presocratici, omul - la Socrate, în sfârșit, Dumnezeu - la Plotin. La Plotin, lucrurile trebuiau să se oprească; după el, filozofia era obligată să deschidă un alt ciclu." Joi, 28 decembrie 1978 (București) Noica a venit pentru trei zile în București. Îl văd
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
ființă al fiecărui lucru poți pleca firesc." Trecem să flecărim. Îi vorbesc despre un proiect mai vechi, abandonat, de a lucra împreună cu Petru la un Lexicon al filozofiei eline, care ar urma să fie făcut prin despuierea tuturor textelor de la presocratici la Plotin, nerealizat încă nicăieri în lume. Idee excelentă. Ar trebui să-l faceți direct în franceză și să-l publicați la Editura Academiei. Mă gândeam tocmai că renunți prea curând la traduceri, dacă spui că după Republica vrei cu
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
ar putea deveni, decât să-i trec lecția pe care, la rândul meu, o învățasem de la Noica. Am început să fac cu el (și împreună cu Andrei) greaca și l-am tentat cu "lista filozofilor", care pentru el începea cu începutul - presocraticii -, dar și cu Spinoza, unde ajunseseră între timp lecturile și discuțiile noastre săptămânale. Însă cel mai mult m-a atras ideea de a lucra împreună Heidegger, lucru pe care, după ultima verificare a traducerii la Scrisoarea despre "umanism", l-am
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
vreau să-i pun lui Gabi, cu toată brutalitatea, o întrebare: cine este în fond Heidegger? Ce respect poți avea pentru un om care desființează totul și care, până la urmă, te îndeamnă să-i citești doar pe el și pe presocratici? Și încă ceva; este în Heidegger un lucru teribil de suspect: nu poate fi povestit. Știți cum îmi place să mă joc cu vorba "dacă n-ar fi nu s-ar povesti"; de vreme ce se povestește, este. Orice ființă, și mai
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
decât o simplă bâjbâială, am în minte trei caracteristici ale discursului artistic: 1. cosmogonicul, ca variantă artistică a ontologicului. Este vorba aici de o ontologie care se rezolvă în natură, deci de ontologicul pe care filozofia l-a pierdut după presocratici, pentru a-l regăsi apoi cu romanticii, cu Schelling, Passavant, Goerres, Oken sau Carus; 2. caracteristica profeticului și oracularului, care dă gândirii artistice o alură dogmatică, iar în planul expresiei, aforisticul. Mă gândesc aici și la o sensibilitate specială pe
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
bilanțul săptămînii: Sorel a făcut deci prefața la Logica autorității a lui Bochenski și a tradus din Parmenide. Gabi a scris Lămuririle preliminare la Phaidros, iar eu am terminat Interpretarea la Phaidon. Am pornit, cu Phaidon, de la această idee: în timp ce presocraticii au toți un perì physeos, Platon obține, primul, un perì psychés: o ridicare a lui anima la animus, spun eu, a spiritului individual la Spirit. Aceasta este tema dialogului. Iar ea se realizează în două trepte; prima: care este accesul
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
subliniat, adnotat ― cu pedanterie extremă ― în deceniile trei și patru ale vieții mele s-a șters. Și nu e vorba de lecturi secundare, ci de cele care, întocmai ca în cazul povestit de Green, făceau parte din formația mea esențială: presocraticii, dialogurile lui Platon, cărți aristotelice, scrieri carteziene, Hegel, Schelling, Kierkegaard, romantici germani, literatura greacă și latină. Încetând să traduc, către 40 de ani, din comentatori aristotelici și din Platon, am pierdut greaca. Grav e, de asemenea, că revenirea la toți
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]