271 matches
-
care urma să depindă stabilitatea vârfurilor imperiale. Astfel, putem înțelege și interesul împăratului de a-și capta bunăvoința soldaților prin oferirea unor privilegii ulterioare, în speranța încurajării tendinței accentuate a succesiunii carierei militare. Dacă pe timpul lui Claudiu (41-54) numai cohortele pretoriene primeau cantități uriașe de daruri imperiale, prin Septimius Severus (193-211), ridicat la funcția supremă în stat chiar cu sprijinul armatei, fiecare soldat în momentul lăsării la vatră, după circa 25 de ani de serviciu militar, putea primi praemia militiae, constând
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
epigrafică dată de 7 inscripții, dintre care 6 sunt din secolul III, iar 5 au fost descoperite la Roma. Aceste inscripții sunt insuficiente pentru a ne ajuta să ne facem o idee pertinentă asupra creștinismului soldaților din trupele legionare ori pretoriene. Izvoarele literare păgâne nu ne spun nimic sau poate prea puțin despre creștinismul soldaților, iar aluzia lui Celsus în Verbum Vero (178-180 p.Chr.) despre absenteismul lor de la îndatoririlor militare și civile este generică, făcând cel mult o evaluare negativă
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
pentru a crea un guvern slovac autonom și pentru a pune Slovacia, proclamată independentă în martie 1939, sub protecția Germaniei naziste. El s-a angajat într-o aliniere completă la aceasta, creînd un partid unic, partidul Hlinka, cu o gardă pretoriană, un fel de SS local, Garda Hlinka. Destul de asemănătoare a fost evoluția Partidului Popular în Ungaria, urmaș al Partidului Creștin Social fondat în 1905 de părintele Sándor Giesswein, deputat pînă la moartea sa în 1923. Avînd un spirit contra-revoluționar și
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
carapacea ei), din care să poată țâșni la atac la momentul potrivit. Era improbabil ca un singur individ să dispună de suficiente cunoștințe pentru a-l "trage de limbi". Sau, dacă vreți să-i considerați pe cei numiți de Pițu "Pretorieni" drept "păzitori ai credinței de partid statal", Patafizicianul intră în pielea balaurului cu o mie de capete, fiecare vorbind pre limba lui, întru zăpăcirea simulacrelor de Sfântul Gheorghe, încălecând mârțoage prost hrănite și echipați cu săbii tocite (deși, din exterior
[Corola-publishinghouse/Science/1502_a_2800]
-
un poligon de încercare și confruntare a celor două tabere, pe de-o parte, Romancierul, Filozoful, Eroul, Actorul, Castelanul, Autorul regizor de culise și raisonneur, pe de alta, Magistratul, paternalist salvator al națiunii, supraveghetor atent, prin ordonanțe și gărzile sale pretoriene, al pasiunilor colective, dar mai ales al protagoniștilor mai sus numiți. Considerați de magistrat dușmani personali dintr-un instinct special al puterii ce nu suportă organic indivizi cu proiecte, furnizori de speranță în viitor. Dimpotrivă, Magistratul are obsesia și euforia
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
Comunităților enunță "principii generale de drept comunitar", bazîndu-se mai mult pe tradițiile naționale și pe actele de drept internațional decît pe dreptul Comunității în sine. Actul Unic European, apoi Tratatul de la Maastricht și cel de la Amsterdam au consacrat această activitate pretoriană și, în paralel, au multiplicat trimiterile la drepturi. Respectul principiilor de libertate, de democrație și de garanție a drepturilor omului este, după Amsterdam, explicit cerut noilor țări candidate printre condițiile de aderare, acompaniat fiind de un mecanism de control și
Europa politică: cetăţenie, constituţie, democraţie by Paul Magnette () [Corola-publishinghouse/Science/1437_a_2679]
-
îl căutară pe Callistus, grecul născut la Alexandria care până cu o clipă înainte îi stătuse servil alături. Se uită în spate o și văzu că în fundul galeriei se profila silueta impunătoare a lui Cassius Chereas, credinciosul comandant al cohortelor pretoriene. Silueta îl urmă. Liniștit, Împăratul își continuă drumul. Îi păru rău căi poruncise Miloniei să nu-l însoțească; nu știa că acesta era ultimul gând legat de viața lui obișnuită. Se întoarse din nou o clipă. În spatele lui însă, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
personal de persuasivul Elius Sejanus - care erau citite cu spaimă. „Iar cei șase sute de părinți ai Republicii se supun, chiar și când e vorba de acuzații și pedepse capitale împotriva vreunuia dintre ei, fiindcă Roma e practic în mâinile cohortelor pretoriene.“ Unii murmurau că Tiberius, departe de Roma, câștigase și detașarea completă, inexorabilă de mama sa, teribila Mașteră. Toți șopteau că, după lunga lor complicitate criminală, dintr-un motiv necunoscut, dar cu siguranță odios, relațiile dintre ei deveniseră glaciale. „E consolator
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
arate milă față de cineva și toate sentimentele lui erau asemenea unor lemne uscate, unite de o ambiție nemăsurată. Prin urmare, Tiberius știa foarte bine cu cine vorbește atunci când, în lipsa oricăror martori, în mare secret, îl numi rapid praefectus ale cohoertelor pretoriene, funcția pe care Sejanus credea că încă o deține. Impasibil și dur, nu-i lăsă timp lui Sertorius Macro să-și revină din surpriza triumfală și imediat, fără să schimbe tonul, îi dădu o serie de ordine care altuia i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
să spună unde era ascuns, și ajunsese în mâna lui Tiberius. „E aici, într-o încăpere din vilă.“ Jurnalul nu avea să apară niciodată. În clipa aceea, pe scara care cobora de la etajele superioare se ivi puternicul praefectus al cohortelor pretoriene, Sertorius Macro, omul care în jumătate de zi îl distrusese pe Sejanus și, cu puține ore în urmă, înăbușise revolta mulțimii din Roma. Era înalt, puternic, vulgar, cu părul tăiat scurt, după obiceiul militarilor. Pe măsură ce cobora, Augustinienii care stăteau de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
descrie în cărțile lor solemne scene pe care, în realitate, nu le văzuseră niciodată. Beția lui Herodes Într-una din zilele acelea, pe când Gajus stătea sub portic, iar Helikon răsfoia codexurile pentru el, trecu în grabă, pe neașteptate, prefectul cohortelor pretoriene, Sertorius Macro. Venise de la Roma la Misenum într-una din precipitatele lui călătorii călare, oprindu-se doar pentru a schimba caii obosiți, apoi urcase pe rapida liburna a curierilor imperiali și o îndreptase, vâslind cu toată forța, spre Capri. Dispăru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
toți, cu mintea ta limpede, mai ales noaptea. Noaptea e făcută ca să pătrunzi în gândurile celorlalți“. Având în minte acele amintiri, Gajus începu să scrie ceea ce știa că va fi primul său discurs, acea adlocutio către senatori și către cohortele pretoriene, ocazia de a pune cu adevărat mâna pe putere. Nu era timp de pierdut: viitorul putea începe peste o săptămână, la noapte, peste o oră. Însă nu scrise pe papyrus sau pe pergament. Nimeni, în tot imperiul, nu trebuia să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
cu steagul său de călăreți credincioși, și cum înghițea milele, căci la capătul acelui drum avea să pună mâna pe putere. Alegerea Macro ajunse în oraș în plină noapte, dădu pe gât o cupă cu vin și trezi repede cohortele pretoriene, așa cum făcuse atunci când îl distrusese pe Sejanus. Era încă întuneric când îi trezi pe consuli, îi alertă și se puse de acord cu ei înainte ca vestea acelei morți să provoace agitație în oraș. Apoi dădu fuga la Curie, către
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
ireparabile. Nimeni dintre cei prezenți, care nu-l mai văzuseră pe Tiberius de ani de zile, nu putea să-l contrazică. Un senator ceru ca testamentul să fie declarat nevalabil. Debusolați, senatorii discutară un timp, apoi, privind spre manevrele cohortelor pretoriene și spre mulțimea care, din toate regiones ale orașului, venea să umple Forumul, confirmară că testamentul nu era valabil. Imensa avere a zgârcitului Tiberius fu absorbită printre bunurile imperiale - prin urmare, îi revenea în întregime viitorului împărat. Nepotul adolescent nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
situații asemănătoare, în trecut izbucniseră războaie civile în care facțiunile se măcelăriseră ani de-a rândul. Atunci cineva observă cu glas scăzut că povestea cu testamentul declarat nevalabil pe baza mărturiei lui Macro - „mărturie armată“, sublinie - demonstra că periculoasele cohorte pretoriene, stăpânele Romei, îl sprijineau pe Gajus. Era clipa potrivită ca să se șoptească de la un scaun la altul că “în timp ce noi îl credeam pe Tiberius viu, luându-ne după spusele lui Sertorius Macro, omul ăsta atât de grosolan, dar și de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
să nu apară titlurile acelea trufașe. Adlocutio cohortium Înconjurat de senatorii entuziaști - toți îl priveau cu drag, ca pe magnificul produs al alchimiilor lor politice -, noul imperator se îndreptă spre tribuna ridicată în Forum Romanum, unde urmau să defileze cohortele pretoriene, iar el avea să țină primul său discurs oficial, cuvintele rumegate în taină pe terasa bătută de vânt de la Misenum. În balustrada tribunei fuseseră înfipte ciocuri de bronz, rostra dintr-o bătălie navală câștigată cu trei secole în urmă. Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
buzele tânărului Împărat se arcuiră într-un surâs sarcastic, pe care, neștiind la ce se gândea, toți îl luară drept emoția tinereții. Între timp, înaintând într-o sincronizare perfectă - în spatele disciplinei se simțea mâna puternică a lui Sertorius Macro -, cohortele pretoriene se aliniau în fața acelor rostra. Iar când Împăratul proaspăt ales luă cuvântul, salutându-le și numindu-le scut și apărare a Republicii, militarii și magistrații se pregătiră pentru obișnuita retorică a discursurilor celebrative; mai puțin distrați fură senatorii care îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
o mărturie a uluitorului discurs printr-o monedă în valoare chiar de cinci sute de denarii, care a fost bătută în acest scop și care, spre lămurirea celor ce aveau să vină, purta înscrisul: Adlocutio cohortium, discursul de la parada cohortelor pretoriene. Cifra enormă, grea de parcă ar fi fost bătută deja în argint, căzu în liniștea nervoasă a pretorienilor, prefăcând-o într-un strigăt de entuziasm. Însă Împăratul proaspăt ales ridică mâna dreaptă și toți soldații tăcură. Pe un ton afectuos, el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
spuse furios Sertorius Macro oamenilor săi de încredere. De la o zi la alta, el, care visase o putere mai mare decât cea care-i fusese smulsă lui Elius Sejanus, vedea că influența sa asupra Împăratului se risipea, iar puterea cohortelor pretoriene devenea inutilă. Soția sa Ennia continua să se lamenteze: „După câte am făcut, eu nu mai valorez nimic“, până când el urlase: „Împăratului îi trebuie o împărăteasă, nu o târfă!“ Și adăugase că ea nu reușise nici măcar atât, fiindcă Împăratul trecea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
nu se sinchiseau de neliniștile lui; ei vedeau numai primejdia care-i pândea. În câteva ore, atitudinea tânărului Împărat se schimbase îngrijorător. Sinceritatea lui imprudentă și îndurerată îi înspăimânta, deoarece cu un singur cuvânt putea dezlănțui enorma putere militară, cohortele pretoriene aflate de cealaltă parte a ușii, legiunile din toate provinciile și violenta, incontrolabila simpatie a poporului. Dorindu-și cu disperare să supraviețuiască, unii încercară să dea motivațiile aflate cel mai la îndemână și declarară că nu știau nimic. Revoltați, populares
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
-i ușor, ca din întâmplare, provocator, dându-se deoparte în ultimul moment și doar pentru că trebuiau să o facă. Ochii lui atenți observară că ar fi fost de-ajuns un mic imbold, un strigăt, pentru ca, în lipsa de atenție a cohortelor pretoriene și impasibilitatea Împăratului, cei care, asemenea lui, purtau pe tunică purpura senatorială să nu ajungă vii la capătul pieței. Noaptea din Horti Vaticani Acum Împăratul nu mai putea renunța la speculatores, la spioni. Credea că reprezentau un mod de apărare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
îndreptat spre acele locuri și spre acei oameni în fața cărora Împăratul lăsa garda jos. Deoarece colaborase cu Sertorius Macro în vederea alegerii lui Gajus Caesar, învățase toate mecanismele și îl observă cu atenție pe unul dintre cei doi praefecti ai cohortelor pretoriene, Cornelius Sabinus, un fost gladiator pe care însuși Împăratul îl dorise alături de el. În ciuda imensei recunoștințe pe care o nutrea față de Împărat, acesta nu se arătă scandalizat de noul complot. Toată lumea vedea acum câți dușmani avea Împăratul și cât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
uitați că, așa cum s-a văzut și în cazul lui Betilenus, o așteptare prea lungă face ca taina să fie dată în vileag. Hotărâră să se grăbească, și Callistus găsi un executor neașteptat chiar în persoana primului praefectus al cohortelor pretoriene, ofițerul cel mai vechi și de încredere, care se ocupa de paza Împăratului: Cassius Chereas, cel care, cu trei ani în urmă, îi înmânase lui Callistus mesajul fatal al lui Sertorius Macro. Chereas era un om aspru, de modă veche
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
le indica celorlalți să plece; își urmă drumul, înconjurat de soldați. Callistus rămase în urmă. În acea clipă, unii se înspăimântară, crezând că Împăratul hotărâse să-l întâlnească imediat pe Apollonius de la Iunit Tentor. Cei doi prefecți care comandau cohortele pretoriene - Cassius Chereas și Cornelius Sabinus - părăsiră sala unul după altul. Nimeni nu băgă de seamă, pentru că ei erau responsabili de pază. Pe ușa din fund ieșiră în tăcere și câțiva demnitari, cavaleri și senatori. Atunci Împăratul își aminti că în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
sclavi și puși să lupte în arene. Cel care dăduse ordinul era prefectul Cornelius Sabinus, fostul gladiator, omul în care Gajus Caesar avusese încredere până în ultima zi. Iar acesta, când văzu că germanii se opriseră, le strigă celor din cohortele pretoriene: — Curățați palatul de ticăloșii aceia de egipteni! Să nu rămână unul! — Calul! urlă Annius Vinicianus. Calul acela! Câțiva pretorieni dădură fuga la grajduri și dărâmară porțile. Ce faceți? strigară băieții care țesălau cu grijă trupul mătăsos, strălucitor al calului. Pretorienii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]