177 matches
-
care are un străbun istoric este convins că imperiul reprezintă o pradă pentru care trebuie să pornești la vânătoare“, își spuse Împăratul sarcastic. Simțea însă că-i vine să verse. Apoi își puse gândurile în ordine: în Roma controlată de pretorieni și de gărzile germanice, nimeni nu putea face vreo mișcare; singurul risc, un război civil care putea izbucni numai acolo, printre soldații aflați la graniță. În dimineața aceea nu vru să vadă pe nimeni. Din spatele ușii închise porunci să i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
mai liniștite. Nu fu nici un război. Visul - sau utopia - Împăratului nu se spulberă. Era însă un răgaz scurt; după mai mulți ani, când Roma plănui extinderea imperiului, războiul avea să izbucnească. Între timp, în Roma controlată de Domitius Corbulo, unde pretorienii patrulau ca în timpul domniei lui Tiberius, nimeni nu știa unde se afla Împăratul. Vestea despre complotul eșuat veni ca un uragan. Faptul că intervenția Împăratului fusese extrem de rapidă fu confirmat de puținele zile care se scurseseră între plecarea sa de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
tânărul Împărat, care colecționa obiecte de artă de orice gen, soseau daruri minunate, din toată orașele imperiului și din regatele aliate. Prea mulți senatori ajunseseră să trăiască cu spaima în suflet. Se temeau de legiunile lui Domitius Corbulo și de pretorienii bine plătiți care puteau înconjura Curia într-o clipă. Totuși, unii insistau că Julius Caesar fusese atacat chiar în vechea Curie de la Pompeius, fusese lovit în spate pe când stătea în picioare, înconjurat de niște demnitari care se prefăceau că imploră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
care îi era imposibil să ajungă, neliniștile cu privire la viitor. Ca printr-o vrajă, casa blestemată a Mașterei era acolo, la câțiva pași. Se blestemă că n-o distrusese. Camerele private ale împăratului deveneau o insulă de singurătate sinistră. Germanii și pretorienii lui Chereas stăteau la capătul altor încăperi. El se ducea să încuie ușa înainte de culcare. Aștepta zorii, zorii tot mai leneși ai zilelor de iarnă, întins în pat, singur. Uneori însă, în toiul nopții, se ridica și se ducea pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
zâmbet: — Cel mai fericit de moartea „băiatului“ va fi chiar Cassius, când va debarca la Roma în lanțuri. Nimeni nu păru să-și aducă aminte că în cercul restrâns al celor care frecventau palatele imperiale se afla primul praefectus al pretorienilor, pentru care ușile erau deschise zi și noapte și care se numea Cassius Chereas. Zeii acoperiră cu un văl și memoria Împăratului. Erau zile de sărbătoare: în palatele imperiale se celebrau ludi Palatini, iar în sala pe care o numim
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
care Gajus Caesar avusese încredere până în ultima zi. Iar acesta, când văzu că germanii se opriseră, le strigă celor din cohortele pretoriene: — Curățați palatul de ticăloșii aceia de egipteni! Să nu rămână unul! — Calul! urlă Annius Vinicianus. Calul acela! Câțiva pretorieni dădură fuga la grajduri și dărâmară porțile. Ce faceți? strigară băieții care țesălau cu grijă trupul mătăsos, strălucitor al calului. Pretorienii își croiră drum lovind în dreapta și-n stânga cu latul săbiei, îi aruncară pe copii în stradă. Mai întâi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
pretoriene: — Curățați palatul de ticăloșii aceia de egipteni! Să nu rămână unul! — Calul! urlă Annius Vinicianus. Calul acela! Câțiva pretorieni dădură fuga la grajduri și dărâmară porțile. Ce faceți? strigară băieții care țesălau cu grijă trupul mătăsos, strălucitor al calului. Pretorienii își croiră drum lovind în dreapta și-n stânga cu latul săbiei, îi aruncară pe copii în stradă. Mai întâi îl loviră pe Incitatus în glezna stângă. Frumosul animal se prăbuși pe picioarele din spate, se ridică dintr-odată cu nările fremătând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Traficul se blocă, trăsurile erau abandonate pe străzi, tarabele zăceau răsturnate. Vigiles fură copleșiți de imensul val de oameni, iar cohortele pretoriene, luate prin surprindere și înconjurate, se risipiră. În câteva minute, mulțimea sălbatică umplu Forul, înconjură și asedie Curia. Pretorienii, disperați, formau un zid de apărare. Asiaticus încerca să le transmită ordinul de a nu face uz de violență: „Să nu curgă sânge, să nu fie morți“ - fiindcă, într-o clipă, furia gloatei se putea preface în insurecție. Unii deja
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
ordine pe care ulterior aproape toate răsturnările de regimuri aveau să-l considere foarte oportun: Libertas. Asiaticus declară că cineva trebuia să înfrunte mulțimea, să vorbească. În disperarea generală, doi-trei curajoși se declarară dispuși s-o facă și, apărați de pretorieni, își făcură apariția în capul scării templului. Demagogia și glasul puternic al senatorului Saturninus plutiră pe deasupra insultelor mulțimii. — Roma este înfometată, anunță el, și primele rânduri încremeniră. Proviziile de grâu sunt epuizate, strigă, pentru că „băiatul“ acela, din cauza cheltuielilor lui nebunești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
că, asemenea mării, mulțimea se retrăgea, revărsându-se pe străduțe. Cavaleria o împinse spre Suburra. — Am reușit, spuse Valerius Asiaticus - și slobozi o înjurătură, uitând de latina sa aulică. În curând, centrul imperial al Romei începu să fie patrulat de pretorieni și vigiles; în urma mulțimii revoltate rămăseseră doar grămezi de gunoaie și pietre. Să așteptăm să treacă noaptea, le sugeră Valerius Asiaticus colegilor săi, adăugând că n-ar fi fost prudent să coboare de pe Capitolium și să se ducă acasă. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
ca vechile lui lanțuri de fier. Senatorii îl primiră, iar el, invocând vechea lege a Republicii, ceru trupurile celor uciși pentru a le îngropa. Îi răspunseră să se ducă să le ia. Iar el merse împreună cu servitorii săi, escortat de pretorienii tăcuți. Observă că leșurile fuseseră jefuite; cel al Împăratului era străpuns de mai multe răni, cele mai multe făcute după ce murise, pentru că erau deschise, lipsite de sânge. Inelul sigillarius de aur fusese smuls de pe inelarul mâinii drepte. — Nu era nevoie de treizeci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
ucis și el, pe o stradă din Roma. Asemenea multor adunări din secolele următoare, cei șase sute de senatori nu reușiră să ajungă la un acord timp de două zile. Atunci, în baza înțelegerii lor tainice cu Callistus, intrară în acțiune pretorienii. Ofițerii lor nerăbdători, gata de o lovitură de stat, declarară că nu aveau să mai accepte un imperator impus de alții. Voiau să-l aleagă ei, „din moment ce ne riscăm viața pentru apărarea imperiului“. Și când toți fură suficient de alarmați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
pornise în căutarea lui Claudius, dar bătrânul se ascunsese bine. Pentru că timpul se scurgea repede și adunarea putea oricând să se răzgândească, neliniștitul Callistus trimise cohortele pretoriene să-i dea de urmă prin saloanele, criptoporticurile, camerele și termele palatelor imperiale. Pretorienii se grăbiră, știind ce aveau de pierdut dacă nu-l găseau. Soarta imperiului fu hotărâtă atunci când un soldat care scotocea înjurând prin pavilionul de serviciu de pe terasele vechii Domus Tiberiana văzu o pereche de încălțări ivindu-se de sub o draperie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
veniseră să-l ucidă și-i implora bâlbâindu-se să-i cruțe viața, în timp ce soldatul care-l găsise încerca să-i explice că îl aștepta domnia asupra imperiului. Veniră și tovarășii săi, care-l duseră îndată de acolo; și toți pretorienii, bine instruiți, îl aclamară imperator. La sfatul lui Callistus, Claudius îi cumpără rapid, dăruind fiecăruia dintre ei o sumă enormă din vistieria imperială, despre care Saturninus spusese că fusese secătuită de Gajus Caesar. Senatul fu intimidat și îl alese, supus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
imperator. La sfatul lui Callistus, Claudius îi cumpără rapid, dăruind fiecăruia dintre ei o sumă enormă din vistieria imperială, despre care Saturninus spusese că fusese secătuită de Gajus Caesar. Senatul fu intimidat și îl alese, supus, pe Claudius, în aclamațiile pretorienilor. — Prin târguiala asta s-a terminat un război, spuse resemnat un senator. — Mai bine așa decât prin forța armelor, se consolară alții. Alții decretară, gânditori: — Am pierdut cu toții. Începută în vremea lui Julius Caesar, lupta dintre puterea senatorială și cea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
de marmură ce pluteau ușoare au fost luate cu asalt de două cohorte pretoriene, înarmate cu niște unelte neobișnuite. — Grăbiți-vă, strigă tribunul aflat la comanda acelei acțiuni, înainte să se întunece nu trebuie să mai rămână nimic din ele. Pretorienii urcară la bord. De pe câmpiile din jur, puținii oameni ce văzuseră coborând spre lac cohortele călare se opriră speriați să privească. Pretorienii se năpustiră asupra preoților uluiți care, neștiind dacă să implore milă sau să încerce să se apere, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
tribunul aflat la comanda acelei acțiuni, înainte să se întunece nu trebuie să mai rămână nimic din ele. Pretorienii urcară la bord. De pe câmpiile din jur, puținii oameni ce văzuseră coborând spre lac cohortele călare se opriră speriați să privească. Pretorienii se năpustiră asupra preoților uluiți care, neștiind dacă să implore milă sau să încerce să se apere, se refugiaseră în khem; îi aduseră pe punte, îi uciseră cu lovituri de pumnal, îi azvârliră în apă, indiferent dacă erau morți sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
să arunce vase, harpe, sistre, statui pe care apa le înghiți de îndată. Cei care asistaseră la aceste scene fugiră, risipindu-se prin pădure și întrebându-se care era motivul unei asemenea distrugeri. — L-au ucis pe Împărat! anunță cineva. Pretorienii tăiară sforile ancorelor și traseră corăbiile la mal; luară de pe ele tot ce se putea, inclusiv plăcile de bronz. Cu o violență amestecată cu o spaimă superstițioasă, tribunul strigă: Acum scufundați corăbiile vrăjite, dați-le la fund! Nici o așchie să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
nisip au fost recuperate șapte mii de bucăți din enormul grup de marmură al Scyllei, distrus cu brutalitate. În timpul restaurării s-a constatat că era cel mai mare grup statuar din antichitatea romană. Contemplarea lui îți taie respirația și astăzi. Pretorienii. Milites praetoriani comandați de Elius Sejanus au căpătat curând faima periculoasă că ar fi înclinați spre revolte și comploturi; aveau să rămână un corp de armată timp de trei secole. Pretorienii au fost desființați de Constantin, care i-a înlocuit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
antichitatea romană. Contemplarea lui îți taie respirația și astăzi. Pretorienii. Milites praetoriani comandați de Elius Sejanus au căpătat curând faima periculoasă că ar fi înclinați spre revolte și comploturi; aveau să rămână un corp de armată timp de trei secole. Pretorienii au fost desființați de Constantin, care i-a înlocuit însă cu miliții fidele lui și noii puteri pe cale de a se naște. Astăzi se păstrează câteva statui de marmură ale pretorienilor. Coiful este foarte coborât pe frunte, conferindu-le o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
rămână un corp de armată timp de trei secole. Pretorienii au fost desființați de Constantin, care i-a înlocuit însă cu miliții fidele lui și noii puteri pe cale de a se naște. Astăzi se păstrează câteva statui de marmură ale pretorienilor. Coiful este foarte coborât pe frunte, conferindu-le o expresie încruntată. Apărătorile pentru obraji și bărbie sunt late, înconjurând fața, ce capătă un aer dur și invulnerabil, ca un legământ religios. Tiberius a ales ca simbol al pretorienilor scorpionul african
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
marmură ale pretorienilor. Coiful este foarte coborât pe frunte, conferindu-le o expresie încruntată. Apărătorile pentru obraji și bărbie sunt late, înconjurând fața, ce capătă un aer dur și invulnerabil, ca un legământ religios. Tiberius a ales ca simbol al pretorienilor scorpionul african cu acul lung și curbat, hotărât să-și ucidă dușmanul chiar cu prețul propriei vieți. Reședința de pe colina Vaticanus. După arestarea Agrippinei, reședința a rămas în părăsire. A fost locuită temporar și mărită de ultimul împărat din dinastia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
moartea lui Alexandru cel Mare. La o chestie de genul ăsta, nu convoci oameni de ordine, ospătari sau frizeri - persoane stimabile și utile, desigur, dar una-i una și alta-i alta. Iar dacă nu era un simplu și brav pretorian, de ce CV-ul lui nu se regăsea În computer? Vor mai fi lipsind cumva și altele? Exista o persoană care mi-ar fi putut răspunde. Din păcate, nu mai mișuna prin preajmă, dispăruse enigmatic după ce Îmi pusese În brațe, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
spus, un principe trebuie să le imite. Cunoscînd nehotărîrea lui lulianus, care era împărat, Sever își convinse armata ce o comanda în Slavonia, că ar fi bine să meargă la Roma ca să răzbune soarta lui Pertinax, care fusese ucis de pretorieni. Sub această aparență, fără să arate că aspiră la imperiu, își îndreaptă armata spre Roma, ajungînd în Italia înainte chiar de a se fi știut ceva de plecarea lui. Odată sosit la Roma, Senatul îl alese împărat, de frică, iar
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
Otho, Vitellius au avut un sfîrșit sumbru, fără să fi cumpărat Roma precum Didius lulianus. Venalitatea a fost, desigur, un motiv în plus pentru a-i asasina pe împărați, dar fondul adevărat al revoluțiilor îl constituie forma de guvernămînt. Gărzile pretorienilor deveniseră ceea ce vor fi, mai tîrziu, mamelucii în Egipt, ienicerii în Turcia, streliții la Moscova. Constantin a distrus cu abilitate pe pretorieni; mai pe urmă, însă, greutățile imperiului i-au expus și mai mult pe conducători la asasinate și otrăviri
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]