209 matches
-
compusă întocmai după prelegerile (apo phônes) lui Teodor, avă mult iubit de Dumnezeu și preaînțelept filozof”; se consideră că trimiterea se referă la Teodor din Raithu și că scrierea e redactată după 560. în ce privește omiliile atribuite în manuscrise lui „Leontie, prezbiter de Constantinopol”, și publicate în PG împreună cu operele lui Leonțiu din Bizanț, acestea trebuie trecute în seama altui autor (cf. pp. 000-000). Merită însă amintită și opinia celor ce continuă să atribuie unui singur autor scrierile din corpusul lui Leonțiu
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
sale i-a făcut pe unii să se gîndească la Alexandria din Siria în locul metropolei din Egipt, însă argumentul e discutabil. Din scrisorile trimise lui Rufin rezultă că e improbabil să se fi născut mult după 360. Faptul că era prezbiter și stareț la Pelusium este confirmat în Synodicon contra Tragediei lui Irineu, care conține cîteva scrisori ale lui în versiune latină. Lipsa unei ediții critice a epistolarului lui Isidor face dificilă utilizarea acestuia. La început, pare să fi existat o
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
de fapt despre Egipt; un spațiu însemnat este dedicat și Palestinei, însă mult mai redus este cel acordat Occidentului și Galatiei. în general, ordinea prezentării urmărește firul vieții lui Palladius, începînd cu sosirea sa la Alexandria și cu întîlnirea cu prezbiterul Isidor, care se ocupă de camerele pentru oaspeți din biserica de acolo (cap. 1); acesta îl lasă în grija unui ascet teban, Dorotei (cap. 2); după cîteva capitole consacrate unor personaje din Alexandria, autorul trece la anahoreții de pe muntele Nitria
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
al V-lea: într-un elogiu al monahului Albian, originar din Ancira, se spune că acesta s-a dus „la asceții care-și au sălaș pe muntele de lîngă noi, lîngă oraș, și sînt conduși de fericitul Leonțiu, pe atunci prezbiter, ajuns mai apoi episcop” (un Leonțiu, episcop de Ancira, este atestat în 404; se știe, de asemenea, că Ancira era un centru monastic); într-o scrisoare (I, 257) este menționat Apolinarie din Laodiceea, mort în 390, ca fiind contemporan cu
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
-i plăti pe zilieri și de a-i evita pe soții adulteri, prostituatele, vrăjitorii și asasinii, ci și în instrucțiuni precise referitoare la dobînzile percepute la împrumuturi, pentru a limita cămătăria. Un al doilea apendice la Viața siriacă conține scrisoarea prezbiterului Cosma către Simion, în care expeditorul îi mulțumește acestuia pentru preceptele sale și îl asigură că acestea sînt respectate în Panir, în satul său: vinerea și duminica sînt respectate, greutățile și balanțele nu sînt măsluite, nimeni nu refuză să plătească
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Bardesan, mărturiile despre Pavel din Samosata, judecata lui Efrem. Concomitent (adică pe la jumătatea secolului al V-lea), se instaurează la Constantinopol o practică de tip liturgic care pare să aibă la bază inițiativa unor persoane, de altfel destul de puțin cunoscute - prezbiteri proveniți chiar din Constantinopol și alți exponenți ai populației creștine. Semnificativ este însă faptul că era de origine siriacă tocmai cel mai vestit dintre ei, iar un anume Auxențiu, care fusese o vreme gardă de corp la curtea imperială, apoi
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
oficial al conflictelor și luptelor religioase din perioada precedentă. Istoria bisericească a lui Socrate ne arată că autorul nutrea simpatii pentru secta intransigentă a așa-zișilor „novațieni”; el și-ar fi procurat informații privitoare la rigorismul lor direct de la un prezbiter novațian pe nume Auxanon; Socrate nu-l simpatizează pe Ioan Hrisostomul și crede că nenorocirile care aveau să-l lovească se datorează faptului că Dumnezeu a vrut să-l pedepsească pentru că i-a prigonit pe novațieni; și atitudinea sa ostilă
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Side, un mic oraș din Pamfilia, în Asia Mică. A fost uns diacon de Ioan Hrisostomul, care a fost prieten cu el și în perioada petrecută la Constantinopol; Filip se stabilise aici poate chiar înaintea venirii lui Ioan. A fost prezbiter de Constantinopol și a candidat pentru scaunul episcopal din capitală, însă i-au fost preferați, în 426, Sisinios, în 428, Nestorie și, în 431, Maximian. El n-a scris o „istorie a Bisericii”, ci o Istorie a creștinismului și de
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
din Cyzic Nu știm aproape nimic despre acest scriitor, care ne poartă către ultima parte a secolului al V-lea și care iese din tiparele „istoriei Bisericii” adoptate de Eusebiu din Cezareea și de continuatorii săi. Gelasie era fiul unui prezbiter din Cyzic, un oraș de pe coasta Propontidei; a trăit în Bitinia și și-a scris opera la puțină vreme după rebeliunea generalului Basiliscus împotriva împăratului Zenon, adică după 475-477. Altceva nu se știe despre el. Nici opera lui, de altfel
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
-o cu tot mai mare interes și, la sfîrșit, pentru că nu putea s-o memoreze în întregime, s-a hotărît să facă extrase consistente, pe care le-a îmbogățit folosind și alte izvoare, cum sînt informațiile furnizate de un anume prezbiter Ioan, precum și ceea ce spuneau Eusebiu, Rufin și mulți alți scriitori. Dalmațiu ar fi fost la început călugăr și în această calitate și-ar fi cîștigat o oarecare faimă, apoi, în 426, fusese ales episcop de Cyzic și participase la conciliul
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Eusebiu, Rufin și mulți alți scriitori. Dalmațiu ar fi fost la început călugăr și în această calitate și-ar fi cîștigat o oarecare faimă, apoi, în 426, fusese ales episcop de Cyzic și participase la conciliul de la Efes din 431; prezbiterul Ioan este însă complet necunoscut. Rufin ar trebui să fie identic cu autorul Istoriei bisericești, însă, ciudat, e pomenit de Gelasie ca „prezbiter de Roma” și, ca și cum n-ar fi de ajuns, ni se mai spune că ar fi participat
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
faimă, apoi, în 426, fusese ales episcop de Cyzic și participase la conciliul de la Efes din 431; prezbiterul Ioan este însă complet necunoscut. Rufin ar trebui să fie identic cu autorul Istoriei bisericești, însă, ciudat, e pomenit de Gelasie ca „prezbiter de Roma” și, ca și cum n-ar fi de ajuns, ni se mai spune că ar fi participat la conciliul de la Niceea, lucru absolut imposibil; în cuprinsul scrierii, Rufin e amintit de mai multe ori prin formula „Rufin, adică Gelasie”, ceea ce
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Lovaniense. Et. et Docum. 41, Louvain, 1981. 10. Vasile din Cilicia și Ioan Diacrinomenul Nu ne vom opri prea mult asupra acestor istorici obscuri, de la care nu ne-a rămas aproape nimic. Vasile, originar din Cilicia, a fost un timp prezbiter la Antiohia, apoi episcop de Irenopolis, în Cilicia. Despre el nu știm decît ceea ce ne spune Fotie în Biblioteca (cod. 42), pentru că toate operele sale s-au pierdut. Ar fi scris o Istorie a Bisericii, compusă din trei cărți, care
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
im Breisgau, 1924, IV, pp. 254-255. 2. Victor din Antiohia Așa cum ne indică orașul din care provenea, și acest exeget pare să aparțină curentului reprezentat de Diodor și de adepții săi. Nu avem informații despre el, în afară de faptul că unui prezbiter cu acest nume, care era originar din Antiohia și a trăit în jurul anului 500, i-a fost atribuit un Comentariu la Evanghelia după Marcu: un Victor e citat frecvent în Catenariile ce cuprind comentarii la Vechiul și Noul Testament. Textul Comentariului
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
22 (1918), pp. 8-46; S. Leanza, Uno scoliaste del V secolo: Esichio di Gerusalemme, ASEs 8/2 (1991), pp. 519-533; L. Perrone, La Chiesa di Palestina e le controversie cristologiche..., cit., pp. 60-78. 4. Ammonius din Alexandria Ammonius a fost prezbiter al Bisericii din Alexandria cam pe la mijlocul secolului al V-lea. Aceasta pare să fie corecta sa plasare cronologică, cu toate că s-a propus și a doua jumătate a secolului al IV-lea și chiar a secolului al III-lea; ca atare
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Dionisie Pseudo-Areopagitul teoretiza o scară a ierarhiei divine, o ierarhie a îngerilor, se poate vorbi și de posibile trepte în revoluția spirituală: treapta mirelui, a pelerinului și a sfântului, toate ipostaze ale curățirii și desăvârșirii. Cuviosul Nichita Stithatul, monahul și prezbiterul din Sfânta Mânăstire a studiților, ucenicul Sfântului Simeon Noul Teolog, așează ca o etapă în procesul de primenire, curățirea inimii și a minții 3. Prima sută a capetelor despre făptuire descrise de Cuviosul Nichita Stithatul s-a concentrat asupra practicării
[Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
și patriarh, sub această autoritate". 3 Ibidem, p. 120. După Enchiridion, Canonul 6 Apostolic spune: "Episcopul (...) să nu ieie asupră-și lucruri lumești; IAR DE NU SĂ LE DEPUNĂ"; Canonul 81 Apostolic: "Am zis că nu se cuvine episcopului sau prezbiterului să se deie pre sine în ocârmuiri publice; ci să se îndeletnicească în lucrurile bisericești. Deci, ORI SĂ SE SUPUNĂ a face aceasta, ORI SĂ SE DEPUNĂ; căci nimeni nu poate sluji la doi domni, după dumnezeiasca poruncă"; Canonul 11
[Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
Canonul 10 al Sinodului al VII-lea Ecumenic: "Nu este lor (clericilor) iertat a primi asuprăși purtări de griji politicești și lumești, ca unii ce sunt opriți de a face aceasta de Dumnezeieștile Canoane". 13 Canonul 83 Apostolic: "Episcopul, sau Prezbiterul, sau Diaconul, la oaste zăbovindu-se și vrând amândouă a le ținea, Romana, și Ieraticeasca ocârmuire, caterisească-se. Că cele ale Chesarului, Chesarului, și cele lui Dumnezeu, lui Dumnezeu". În comentariul la acest canon, Pidalionul spune: " În două se împarte
[Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
decizie fermă: va pleca în China să predice Evangheliile. Sensibilitatea lui Andrew se modelează pe o suprimare a dorințelor, pe o simplificare a emoțiilor, pe o disciplinare a înclinațiilor. Toate în favoarea datoriei. Își urmează vocația sa de misionar în ordinul prezbiterilor, nu înainte însă ca mama sa să-i smulgă o promisiune, aceea că se va însura. Alături de o femeie, îl știe într-o oarecare siguranță, cineva îi va purta de grijă. Andrew pare total nepregătit pentru acest moment. Nu avea
Responsabilitatea de a fi intelectual by Valeria Roşca () [Corola-publishinghouse/Science/91718_a_93229]
-
cazuri din care să culeagă grosul. Printr-o conjunctură, Andi se trezește iubind-o pe Marga, piersica ceruită în creme. Prin același gen de conjunctură, se trezește părăsit, fără prea multe explicații. Abandonat aproape, dă peste Sem, profesorul de matematică, prezbiterul, catalogat în cele din urmă de Andi cel atât de reticent inițial, un tip mișto. Sem este omul care a acceptat provocările divinității, a acceptat dialogul cu conștiința, cu morala creștinismului. El e din tagma pocăiților, și nu are acceptul
Responsabilitatea de a fi intelectual by Valeria Roşca () [Corola-publishinghouse/Science/91718_a_93229]
-
se învață după manual? Trebuie să deprinzi tehnici ca să intri în sfera comuniunii? Aceste întrebări sunt scandaloase, mai ales că Andi găsește în biblioteca pocăitului cărți de manipulare, care dau rețete. Ei bine da, pare a fi răspunsul liniștit al prezbiterului, uneori e nevoie de tactică pentru a câștiga bunăvoința oamenilor care sunt sceptici, rezervați, reținuți deși se chircesc de dorul acut al iubirii. Mai ales cei tineri, când nu dă peste ei norocul iubirii, sau când cad în ghinionul pierderii
Responsabilitatea de a fi intelectual by Valeria Roşca () [Corola-publishinghouse/Science/91718_a_93229]
-
a murit la puțin timp după aceea nu fără a fi lansat un apel către Leon, și i-a depus și pe principalii reprezentanți ai teologiei antiohiene, Teodoret din Cyr și Iba din Edessa ca și pe patriarhul Domnos. Un prezbiter din Alexandria, fidel lui Dioscor, Anatolie, a fost numit patriarh al Constantinopolului. Însă tocmai acesta l-a trădat pe Dioscor pentru că și-a dat seama că prestigiul patriarhatului de Constantinopol putea fi consolidat printr-o alianță cu Leon și sora
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
bizantini antologați. Sunt „convocați” acum și autori din vremurile mai noi. Ei nu depășesc, însă, veacul al XII-lea. Între ei, Ioan Damaschinul, Andrei din Creta, Iulian Taviotul, Isichia, Antipatros din Vostrona, Theodor Studitul, Theodor Daphnopathos, patriarhul Gherman, Simeon Metraphrastul, prezbiterul Leontie, Nicethas din Paphlagonia și alții. Își fac apariția „viețile” de mai mare întindere, de obicei texte ce glorificau figuri martirizate în vremea împăraților iconoclaști. Acum se traduc hagiografiile consacrate lui Ioan Gură de Aur și lui Ștefan Noul Mărturisitor
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285753_a_287082]
-
și în temeiul redacțiilor târzii, care trebuie să fi pornit de la o alcătuire veche), Mucenicia sfântului și slăvitului mucenic Ioan cel Nou care a fost chinuit la Cetatea Albă, scrisă la începutul secolului al XV-lea de Grigorie, „monah și prezbiter în marea biserică a Moldovlahiei”, este o remarcabilă realitate. Acest text, ce-și va adăuga mai târziu și un epilog, va intra într-un fertil și stimulator dialog cu artele figurative dând naștere unei veritabile tradiții. Împodobind, în 1541, din
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285753_a_287082]
-
Cartojan, În jurul anului 1320, după episcopul Melchisedec, sau În anul 1330, după Nicolae Iorga. În 1402, Alexandru cel Bun strămuta de la Cetatea Albă la Suceava moaștele Sfântului Ioan cel Nou. Tot cam atunci, din porunca aceluiași domnitor, monahul Grigore Țamblac, „prezbiterul marii biserici a Moldovlahiei”, redacta În limba slavonă Mucenicia Sfântului Ioan cel Nou. Iată-i pe scurt legenda : din cauza uneltirilor unui căpitan de corabie - catolic („de eres latin”) și probabil genovez („frânc”) -, negustorul creștin-ortodox Ioan din Trapezunt intră În conflict
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]