686 matches
-
singura pe care o știam. N-am mers la un cabinet particular din cartierul meu, știind că, de obicei, în locurile alea e nevoie de programări făcute cu săptămâni înainte. Nici nu am chemat salvarea, căci niciodată nu mi-a priit să aud sirene și să văd oameni panicându-se pentru viața mea. Dacă văd agitație, mă agit și eu, până ce poate fac un atac de panică, și n-are niciun rost să-mi complic viața cu încă o boliciune. Am mers
24 de ore mizerabile în țara perfecțiunii by Simona Tache () [Corola-blog/Other/18923_a_20248]
-
de ce-l preocupa un articol vetust de-mbrăcăminte?! Va vedea el! * Seară de seară, trecea spre casă printr-un gang despărțitor între două tronsoane ale aceluiași bloc. Destul de lung, coridorul ăsta îl indispunea, în special dacă era întuneric. Lui îi pria lumina și basta! De aceea se strecura în pas alert prin trecătoarea neguroasă. Chiar grăbit, zărise deja că pereții culoarului umbrelor gemeau de grozave ilustrări în grafitti a credinței lui Nero, autointitulat artist de geniu, care, cică, inaintea morții, și-
GRAFFITI (PRIMA PARTE) de ANGELA DINA în ediţia nr. 2081 din 11 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/382492_a_383821]
-
referitoare la vârstă, ocupație și penuria de buzunar. Se duc la o băută la Cireșica, local exclusiv frecventat de triou. Sandu s-a mutat din Capitală de când l-au epurat ăștia dintre activi. A moștenit la Sighet o casă. Îi priește. Chiar folosește în exprimare vorbe à la Maramu’. La București vine doar să-și ia pensia. I-o da în mână același postaș de cartier, și el senior. Săracul, se vede, n-a-mplinit încă șaizeci și cinci de ani! Mai muncește! La Sighet
LA O BĂUTĂ de ANGELA DINA în ediţia nr. 1955 din 08 mai 2016 [Corola-blog/BlogPost/382622_a_383951]
-
a făcut harnic-harnic. A fasonat căsuța, îngrijește prunii sădiți personal de când s-a așezat locului, a meșterit la un umbrar dărăpănat, ridicându-l în rang de chioșc sub care să poată degusta câte ceva cu cine se nimerește. Singur, nu-i priește, Doamne ferește! De-acolo vine la oficiul poștal deținător să-și ia pensia lunar. Singurul rămas în Capitală e Gabi. Pensia i-o încasează nevasta. Are procură. Faptul o-ncredințează că-i a ei, nu alta! Și ea este pensionară după
LA O BĂUTĂ de ANGELA DINA în ediţia nr. 1955 din 08 mai 2016 [Corola-blog/BlogPost/382622_a_383951]
-
fiind arar acasă, Marieta lipsind numai cât era la școală, aflată la doi pași de bloc - până la Marieta, deci, fiind numai trei stații de tramvai, Mira merse pe jos. Era o dimineață senină, dar rece. Se gândi că-i va prii mișcarea asta. Și chiar așa se întâmplă. După nici o sută de metri, Mira își simți reglat ritmul cardiac, în timp ce o infuzie cu bunădispoziție o determină să depășească inhibiția matinală și să conceapă un scenariu pentru prima zi de activitate cu
CAPITOLUL 3 de ANGELA DINA în ediţia nr. 1787 din 22 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/382641_a_383970]
-
Putea orice. Și apoi, mai era și membru În Arta spițerilor. Un confrate l-ar fi Întâmpinat cu brațele deschise. Un leac... un leac și puțintel aer proaspăt, și avea să Își Învingă durerea. Mărșăluitul până la Porta Romana nu Îi prii, precum sperase. De acum, toate umorile trupului parcă Îi Înnebuniseră. Era istovit, cu părul și cu barba năclăite de sudoare. Descoperi că se rătăcise prin labirintul de străduțe care se ramificau ca o pânză de păianjen În spatele bisericii Spirito Santo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
femeie. — Antilia ți-a cerut medicamentul acela al dumitale? Spițerul izbucni În râs. Părea să fi redevenit, dintr-o dată, petrecărețul din tavernă. — Se numește chandu... Oh, nu, nimic atât de grav. Căuta doar un săpun de calitate, care să Îi priască pentru frumusețea pielii. Dar, cine știe, poate că pentru o femeie ocrotirea propriei frumuseți e o sursă supremă de durere... Dante continua să privească În jur. Nimic din ceea ce Îi spunea Teofilo nu i se părea de bun simț. Antilia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
de bucurie dac-am avea și noi ceva asemănător. Ce ai cu el? Nu știu. Nu simt mântuirea. — Dar măcar alții o simt. Dintre noi, nimeni. Asta e vorbă mare. — Aș prefera totuși să mă primești. Lui Baár i-a priit? — Da. Atunci a pictat „Bărbatul care-și cară propriul animal“ și „Isus râde de păsări“. — „Isus râde de păsări în somn“. — Acum. Dar a adăugat “în somn“ numai înainte să plece. A fost singura dată când Baár Andor s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
spun. Doar temporar. Sunt fiica ei împuternicită. Dar numai cu această ocazie. Liniște. — Beți-vă coniacul. Înghite. — Știți ce-ar trebui să apreciați la mine? Că știu să uit. Nu cer mult pentru asta. Dar, după câte văd, dumneavoastră vă priește. — Înțeleg. Puțin. — Iar pe deasupra o să vă dau și un cadou. Unul care valorează o sută de bilete de tren, sau unul de vapor sau ce vă place. Oriunde. Un cap de mumie, să zicem. Nu mai am nevoie de el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
rost, pe Lermontov Îl recita doar după bărbierit, cînd apăsa cu lapis pe tăieturi. (Cu plumbul În piept...) uneori pe Blok, Anenski, Gumilov... Și pe atîția alții, dar fragmentar. Ce era deci zațul? CÎteva strofe din Byron, Musset. (Flămînzirea nu priește memoriei, orice ar spune stoicii), Verlaine, Le colloque sentimentale, Lamartine, ca și unele versuri care-i apăreau disparat, rupte din context: „Vous mourûtes où bord au vous fûtes laissée“ de Racine sau Corneille. „De altfel, domnilor, la ce-ar folosi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
cu care își păstrau mănușile când mâncau pâine prăjită cu unt și observam cu admirație nepăsarea cu care își ștergeau degetele de tapiseria scaunelor când li se părea că nu le vede nimeni. Cred că lucrul acesta nu prea îi pria mobilei, dar presupun că și gazda se răzbuna pe mobila prietenelor când le întorcea vizita. Unele dintre ele erau îmbrăcate după ultima modă și spuneau că nici în ruptul capului nu pot înțelege de ce trebuie să-ți neglijezi ținuta pur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
O alegorie sau o expresie ce trebuie luată ad literam? Poate că aici stătea explicația. Prăvăliile de postavuri erau concentrate toate În jurul pajiștilor de la Santa Maria Novella, În partea cealaltă a orașului. Spera că aerul răcoros al dimineții Îi va prii. Dar soarele strălucea deja ca o minge de foc, implacabil. Parcursese doar câteva zeci de pași și era deja cufundat Într-o baie de sudoare nesănătoasă, aidoma umorii eliberate de piele Într-un acces de febră. Revenise acea senzație de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
ale unor păsări. Cojile i se lipiseră de cizmă și arătau ca niște pinteni mici de tot, în timp ce alături, la doi pași, Belle de jour se odihnea în continuare sub giulgiul său de lână udă. Cu toate astea, judecătorului îi priiseră ouăle. Ba chiar sunt sigur că i s-au părut mai bune datorită împrejurării în care le mâncase. Brăchut își isprăvise povestea. Judecătorul îl descususe pe îndelete în timp ce mesteca micile lumi, ca un cunoscător. „Bine, bine, bine...“, spuse ridicându-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
la vremea când dă vița‑de‑vie în floare. Atunci vor răsuna mii de viori cristaline, mai spune cântecul și amuțește rușinat de propria prostie. Cei trei intră în sfârșit în vie, călcând pe faimoasa argilă cu loess care‑i priește în mod deosebit viței de vie. Turlele bisericilor din satele de podgoreni încă nu și‑au intrat în activitate, fiindcă azi e abia vineri. Se aud câini lătrând, găini cotcodăcind și cocoșii lor strigând cucurigu. Se aud de departe, fiindcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
trecură în revistă frânturi din perioada în care viețile lor se derulau oarecum alături ,fiecare încercând să descopere la celălalt schimbările inerente vârstei, ascensiunii la nivel profesional. „De fapt, nu știu ce te-ar interesa pe tine. Ești cam ciudat. ... Ți-a priit venirea la București!! Hm! Eu vreau să aflu câte ceva despre fătuca aia, Violeta... Mamă, ce bună-i ciorba asta!... Trebuie să știi câte ceva, că ești vecin de bloc cu ea, ce dracului! Despre mine n-am să-ți mai vorbesc
de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 385 din 20 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/361359_a_362688]
-
În răzorul limbii noastre El e floare, voi - scaieți. Ziceți voi tot ce vă vine Din veninul fierii voastre - Vorbele vă sunt sterile. Ziceți vorbe câte-s toate Zămislite din ranchiună - Vorba voastră-i fără roade. Ziceți voi ce vă priește - Dar cât zisa vi-i minciună, Tot de sus El vă privește. Huliți cât vă poate corul - Eminescu-i mult prea sus! La El urcă numai... Dorul. Și-napoi la noi coboară Doru-I, într-o rază pus, Dor de Neam
EMINESCU-I MULT PREA SUS de GHEORGHE PÂRLEA în ediţia nr. 1109 din 13 ianuarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/363788_a_365117]
-
Articolele Autorului VIAȚA LA ȚARĂ ÎN DOMNEȘTIUL DE ALTĂDATĂ Traiul la țară, adevăratul trai, adevărata viață, este cea petrecută într-o potrivire perfectă între natură și firea omului. Aici, la sate, în aerul liber, ozonat, omul se simte om, îi priește, îl împrospătează, îl revigorează. Câtă dreptate avea marele Lucian Blaga, căci într-adevăr „veșnicia s-a născut la sat”. Traiul la oraș îl înăbușă pe om, îl ofilește, îl omoară. „Dintre toate florile, a scris Jules Michelet, floarea omenească are
OBICEIURI UITATE de ION C. HIRU în ediţia nr. 228 din 16 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/360748_a_362077]
-
samă eu că mă frâmânți Cu snoave vechi, tataie! I-am zis eu aspru, mâ încânți Să nu las să te taie... Amu, că tot m-ai sâcâit, Zii snoava copăcească, Și cât stau colea tolănit S-adorm, să îmi priască.... - Ba, vei ciuli urechile Și somnul va să-ți treacă De auzi-vei vechile Povești, numai oleacă, Legende-aduse-n crengi de vânt... Le-am pus la rădăcină, Scobind o groapă în pământ, Comoara lor să țină... La ăste vorbe mai cu
LEGENDA MĂRŢIŞORULUI DUPĂ O PROZĂ FOARTE SCURTĂ DE FLOAREA CĂRBUNE de ROMEO TARHON în ediţia nr. 1156 din 01 martie 2014 [Corola-blog/BlogPost/367452_a_368781]
-
liniște în care se auzea numai clinchetul porțelanurilor lovite cu tacâmurile. La început s-a instalat o atmosferă glacială, de tatonare și studiere reciprocă. Săndica nu putea să nu observe cum era privită discret de ambii părinți. Parcă nu-i pria supa deosebit de delicioasa. Înghițea câte puțină supă, din lingura de argint. Doamne, trebuie să mă stăpânesc, gândea Săndica. Nu știa de unde atâta emoție. Doar mai participase și altădată la mese festive. Conferențiarul său din facultate, cât i-a fost amant
PLOAIA CARE UCIDE de STAN VIRGIL în ediţia nr. 203 din 22 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/367399_a_368728]
-
nu dai cu capul?... Hai, dă cu capul, îl tot îndemna pe clientul vizibil descumpănit din pricina insistențelor celuilalt. Dumneata, singur? mă întrebase Cucaras, după ce gălăgia se mai domolise. Singur, spusesem. Fac un fel de tratament. Aerosolii, mai cu seamă, îmi priesc. Numai că acum inspirăm mai degrabă praf ... E cald, prea cald, repetase, ca un laitmotiv al dialogului nostru, Cucaras. Ceva e pe cale să se întâmple. Iar Lolitei mele nici că-i pasă, nu vreau să vorbesc cu păcat, dar parcă
MEDEEA DE PE ISTRU (1) de DAN FLORIŢA SERACIN în ediţia nr. 564 din 17 iulie 2012 [Corola-blog/BlogPost/366789_a_368118]
-
în regatul Marii Britanii, în patria marelui poet și dramaturg William Shakespeare. Pe vapor, Narcisa avu câteva amețeli când nava fu lovită de valuri. În schimb, Prințișor abia se abținea să nu se răcorească în apele înspumate ale mării. Prințului îi pria atmosfera londoneză. Era printre puținele capitale din lume pe care o agrea. Umezeala, ploaia, ceața, în general vremea mohorâtă fără soare, îi fortifica forțele și-i dădea noi energii. În schimb, fata își dorea zile însorite și călduroase. Fiind o
XXII. PELERINAJ ÎN LUNA DE MIERE (URMAŞUL LUI DRACULA) de ION NĂLBITORU în ediţia nr. 1552 din 01 aprilie 2015 [Corola-blog/BlogPost/367547_a_368876]
-
peste o zi, pui de aur vor ieși. Poimâine, ca o leoaică îmi voi apăra puiuții, voi vâna să le-aduc hrană să crească micuții. Trece timpul și iubirea zi de zi sporește... Bine-mi șade să fiu mamă dagostea-mi priește! NICOLAE L-a adus Suzi acasă, într-o vară mai demult, s-au plăcut și împreună câtva timp au petrecut. L-am tratat ca pe un fiu, ce s-a întâmplat nu știu, Îmi zice și acum mamă, pe el
TRECE TIMPUL de CÂRDEI MARIANA în ediţia nr. 196 din 15 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/367086_a_368415]
-
șrapnelul în picior de era să rămâi fără el la Cotul Donului, parcă erai mai curajos. - Dar eram și cu vreo treizeci de ani mai verde. - Lasă că după cum arăți nu te-ai prea veștejit prea tare. Văd că-ți priește aerul de munte și jintița . - Priește, nu zic ba, dar nu mă scutește de dureri acum. - Lasă că ai scăpat ușor. Nu ai mare lucru. Ai doar o entorsă, niște articulații sucite. În două săptămâni, dacă ești liniștit și nu
BACIUL MIRON de STAN VIRGIL în ediţia nr. 184 din 03 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/367042_a_368371]
-
rămâi fără el la Cotul Donului, parcă erai mai curajos. - Dar eram și cu vreo treizeci de ani mai verde. - Lasă că după cum arăți nu te-ai prea veștejit prea tare. Văd că-ți priește aerul de munte și jintița . - Priește, nu zic ba, dar nu mă scutește de dureri acum. - Lasă că ai scăpat ușor. Nu ai mare lucru. Ai doar o entorsă, niște articulații sucite. În două săptămâni, dacă ești liniștit și nu te agiți prea tare, se poate
BACIUL MIRON de STAN VIRGIL în ediţia nr. 184 din 03 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/367042_a_368371]
-
nu ar fi tocmai plăcut de vreme ce mă aflam în pijamale. Trezesc pisicuța, mă privește de parcă ar fi trebuit să o las să doarmă în continuare, o las jos și o văd cum își întinde pe rând toate lăbuțele. I-a priit mica mea poveste, pesemne. Mă întorc în camera unde D doarme. Mă așez alături de el, în pat, și îl iau în brațe. Se trezește pentru câteva secunde, căci eram cu mult mai rece decât el, dar adoarme imediat, cu un
LINIŞTE de CORINA LUCIA COSTEA în ediţia nr. 177 din 26 iunie 2011 [Corola-blog/BlogPost/367177_a_368506]