353 matches
-
derizoriu, dintre iluzie și realitate. Caragiale se remarcă prin arta compoziției, fiind cel mai priceput creator de caractere din literatura română (O noapte furtunoasă, Conu Leonida față cu reacțiunea, O scrisoare pierdută, D' ale carnavalului). Caracterizarea lui Ghiță Pristanda Ghiță Pristanda, polițaiul orașului, este un simplu instrument în mâna autorităților. Umil, își asumă conștient un anume servilism, în timp ce trage sforile în afacerile sale ilicite: "Statul n-are idee de ce face omul acasă, ne cere numai datoria; dar de! nouă copii și
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
marionetă. Slugarnic, "scrofulos la datorie", este prezent în toate momentele importante ale comediei. Din ordinul superiorilor, polițaiul încalcă legea și-l arestează abuziv pe Cațavencu, doar pentru că primise "ordin verbal" de la prefect; "curat violare de domiciliu, dar umflați-l". Ghiță Pristanda este înzestrat cu șiretenie primitivă, poate fi arogant sau umil, după împrejurări, lipsit de demnitate, lingușitor față de Cațavencu: "eu gazeta d-voastră o citesc ca Evanghelia totdeauna". Nu se dă în lături de la furtișaguri, prevenit de soția lui: "Ghiță, Ghiță
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
lui: "Ghiță, Ghiță, pupă-l în bot și-i papă tot, că sătulul nu crede la ăl flămând". Comicul de situație se întâlnește și în scena numărării steagurilor, pe care ar fi trebuit să le cumpere Ghiță în cinstea alegerilor. Pristanda primise bani pentru patruzeci și patru de steaguri, dar cumpărase mai puțin de jumătate și calcula greșit ca să iasă din încurcătură: "Două la primărie, optspce, patru la școli, douăzeci și patru, două la catrindală la Sf. Niculae, treizeci". Incultura este reliefată de
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
treizeci". Incultura este reliefată de comicul de limbaj, prin deformarea neologismelor, prin folosirea unor alăturări de cuvinte care provoacă râsul: "curat mișel", "curat murdar", "curat condei", "curat violare de domiciliu". Comicul de nume sugerează lipsa de personalitate a polițaiului, deoarece pristanda este un joc popular care se dansează după reguli prestabilite, într-o parte și-n alta, conform strigăturilor unui conducător de joc. În afară de sursele comicului, alte mijloace de caracterizare a personajului sunt: dialogul, monologul, vorbele, faptele, gândurile (caracterizare indirectă), caracterizarea
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
comicul de caracter, conturează personaje ridicole, provocând râsul cu scop moralizator. I.L. Caragiale creează tipologii de personaje cu trăsături negative: tipul încornoratului (Zaharia Trahanache) , tipul parvenitului și al demagogului (Nae Cațavencu), tipul prostului (Farfuridi și Brânzovenescu), tipul servilului incult (Ghiță Pristanda), iar Agamemnon Dandanache are toate aceste trăsături negative: parvenitismul, demagogia, prostia, incultura, ramolismentul. Personajele lui Caragiale sunt luate din viață și sunt actuale și astăzi. Ele se încadrează în următoarele tipologii umane: încornoratul (Trahanache, jupân Dumitrache, Crăcănel) ; junele-prim (Chiriac, Rică
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
Tipătescu, Nae Girimea); cocheta adulterină (Zoe, Zița, Veta, Didina, Mița Baston); politicianul demagog (Nae Cațavencu, Agamiță Dandanache, Farfuridi); cetățeanul alegător (conu Leonida, Cetățeanul turmentat); funcționarul (Rică Venturiano, Candidatul); confidentul (coana Efimița); raisonneurul (Nae Ipingescu, Brânzovenescu); funcționarul servil și lingușitor (Ghiță Pristanda) după Pompiliu Constantinescu. Comicul de nume sugerează o trăsătură dominantă, un caracter: Zaharia Trahanache amintește de zahariseală (ramolisment); trahana (cocă moale); Ștefan Tipătescu june prim, tip abil, cuceritor de inimi; Ghiță Pristanda trimite la jocul popular pristanda, care se dansează
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
Nae Ipingescu, Brânzovenescu); funcționarul servil și lingușitor (Ghiță Pristanda) după Pompiliu Constantinescu. Comicul de nume sugerează o trăsătură dominantă, un caracter: Zaharia Trahanache amintește de zahariseală (ramolisment); trahana (cocă moale); Ștefan Tipătescu june prim, tip abil, cuceritor de inimi; Ghiță Pristanda trimite la jocul popular pristanda, care se dansează după reguli prestabilite; Nae Cațavencu (cațaveică haină cu două fețe; cață mahalagioaică); Farfuridi și Brânzovenescu, dependenți unul de altul (farfuria și brânza) ; Agamemnon (numele marelui războinic asociat cu dandana încurcătură) ; Cetățeanul turmentat
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
și lingușitor (Ghiță Pristanda) după Pompiliu Constantinescu. Comicul de nume sugerează o trăsătură dominantă, un caracter: Zaharia Trahanache amintește de zahariseală (ramolisment); trahana (cocă moale); Ștefan Tipătescu june prim, tip abil, cuceritor de inimi; Ghiță Pristanda trimite la jocul popular pristanda, care se dansează după reguli prestabilite; Nae Cațavencu (cațaveică haină cu două fețe; cață mahalagioaică); Farfuridi și Brânzovenescu, dependenți unul de altul (farfuria și brânza) ; Agamemnon (numele marelui războinic asociat cu dandana încurcătură) ; Cetățeanul turmentat reprezintă alegătorul anonim amețit mai
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
să zic de! zi-i pe nume de!..."; expresii tautologice ("intrigi proaste "); 3. Repetiția obsedantă a unor cuvinte sau sintagme ce duc la ticuri verbale ("Ai puțintică răbdare!"); 4. Contradicția (neconcordanța, nepotrivirea stilurilor) Cațavencu ține un discurs patriotard în fața lui Pristanda ("Nu brațul care lovește, voința care ordonă e de vină..."); 5. Confuzii ale unor dictoane celebre sau folosirea nepotrivită ale altora Cațavencu atribuie dictonul lui Machiavelli " Scopul scuză mijloacele" lui Gambetta, avocat și om politic francez. Comicul de situație reiese
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
între aceste două personaje, și anume că Ștefan Tipătescu este mintea cea mai vie și mai lucidă din piesă, reușind să judece pe cei din jur cu destulă detașare, râzând de Dandanache și amuzându-se de micile afaceri ale lui Pristanda. Acesta îl caracterizează de obicei: moșia, moșie, foncția, foncție, coana Joițica, coana Joițica... Tipătescu are puterea absolută în județ și conștiința acestei puteri. Replicile lui sunt scurte și tăioase și reușește să se controleze cu greu. De fapt, e singurul
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
e încolțit de Tipătescu sau când crede că a pierdut partida. De îndată ce s-a ivit o nouă speranță, e gata să țină discursul final. Tupeul și elasticitatea îi asigură lui Cațavencu triumful; eșecul momentan este doar un accident. Duplicitatea lui Pristanda, polițaiul, este tot un aspect tipic pentru o întreagă categorie socială ținută la remorca claselor dominante și folosită ca docil instrument de guvernare. El este unealta umilă, dar vicleană a prefectului. Pristanda își pregătește atuurile pentru toate partidele care ar
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
eșecul momentan este doar un accident. Duplicitatea lui Pristanda, polițaiul, este tot un aspect tipic pentru o întreagă categorie socială ținută la remorca claselor dominante și folosită ca docil instrument de guvernare. El este unealta umilă, dar vicleană a prefectului. Pristanda își pregătește atuurile pentru toate partidele care ar putea veni la putere; se supune orbește prefectului pe care nu-l suportă, dar în același timp face declarații de admirație lui Cațavencu în eventualitatea în care acestuia i-ar surâde sorții
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
Zoe respectă o anumită ținută morală și îl privește cu ostilitate pe Dandanache. Menajul în trei este însă o uzanță, iar singura ei spaimă este scandalul. Zoe păstrează o alură de grande-dame; este capabilă de multe generozități: e protectoarea lui Pristanda și se arată ostentativ clementă cu Cațavencu. Comparația ei cu o Zița volubilă ar fi împotriva textului și ar transforma-o într-o autentică îndrăgostită. Adulterul și participarea la viața politică fac parte dintr-un ritual, ilustrează o lume diferită
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
a defini oportunismul acelora care trec de partea cealaltă a baricadei, abandonându-și patronii, spre a-și oferi serviciile noilor oameni ai zilei. Categoric autorul noii vocabule se referă la scena VII din actul II al Scrisorii pierdute, când polițaiul Pristanda îl arestează pe Cațavencu din ordinul prefectului Tipătescu, îl eliberează la porunca Zoei Trahanache și apoi îl roagă să-l ierte, spunându-i că n-a avut încotro, a executat ordinul superiorului său: „Poftiți, cocoane Nicule, poftiți... (uimit) și zău
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
Îmi pare rău, Ghiță, că mai stăruiești cu scuzele d-tale... Adică noi nu știm cum merge poliția? (sentențios). Într-un stat constituțional un polițai nu e nici mai mult nici mai puțin decât un instrument!“ (Actul II, Scena VII) Pristanda nu își părăsește încă șeful, dar se gândește la ziua de mâine când schimbarea ar duce și la căderea lui, și de aceea nu ar fi rău să se pună bine din timp cu Cațavencu. El are o scuză: aceea
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
ar fi rău să se pună bine din timp cu Cațavencu. El are o scuză: aceea de a trebui să hrănească unsprezece guri: Famelie mare, renumerație mică, după buget... Interesantă este și soția polițaiului; ea nu apare pe scenă, dar Pristanda îi enunță filozofia de viață în monologul său, atunci când rămâne singur în cabinetul prefectului, după ce acesta și coana Joițica i-au numărat steagurile: „Grea misie, misia de polițai... și conul Fănică cu coana Joițica mai stau să-mi numere steagurile
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
tuturor peripețiile din timpul călătoriei, precum și istoria cu scrisoarea sa pierdută. Comicul de limbaj este extins la toate personajele piesei, cu excepția Zoei Trahanache și a prefectului Tipătescu, care se aseamănă într-un fel cu perechea Veta-Chiriac din O noapte furtunoasă. Pristanda, ecou al stăpânilor săi, le reproduce vorbele schimonosindu-le. Zaharia Trahanache este de asemenea comic prin formulele care exprimă ritmul lent al gândirii lui. Să nu-i uităm pe Dandanache și Cetățeanul turmentat, și ei instrumente expresive ale comicului de
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
caragialian se întâlnește în O scrisoare pierdută, o adevărată comedie de moravuri, o valoroasă satiră politicosocială. Analiza personajelor este făcută cu lux de amănunte. Gherea afirmă că Cetățeanul turmentat e unicul om adevărat cinstit din toată piesa, că polițaiul Ghiță Pristanda, servil, corupt de șefii lui, instrument docil al prefectului Tipătescu, este iarăși una dintre cele mai fericite creațiuni ale lui Caragiale. Eroii comediilor caragialiene sunt oameni nou-născuți, cu individualitate și caracter propriu. Sunt atât de vii, de bine tipizați, încât
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
1, ianuarie, p. 119-124. În articolul său, Dumitru Isac caracterizează eroii literaturii caragialiene din perspectiva gândirii. Criticul dezvăluie contradicțiile logice foarte frecvente în felul lor de a raționa. Se observă la unii dintre ei că logica este înlocuită cu absurditatea. Pristanda, funcționarul umil, incorect și slugarnic, atunci când îi povestește lui Tipătescu scena arestării lui Cațavencu, zice: Curat violare de domiciliu, da’umflați-l! Sunt analizate aspectele mărginirii mintale, ticurile verbale disimulatoare de manevre și șiretlicuri, expresiile lipsite de conținut și sens
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
morale; Ionescu și Popescu își înscriu purtătorii în ordinul caracudei politice, al insignifianților (fiul lui Ion, fiul popei) contînd doar ca număr, turmentați și ei de postura de cetățean cu iluzorii drepturi politice într-o epocă a ridicării noroadelor; Ghiță Pristanda e caricatura perfectă a brațului care exercită constituțional violența legitimă: Gheorghe nume al eroului creștin aflat în luptă cu balaurul devine Ghiță, slugă la ușa stăpînului față de care dovedește o totală docilitate prin veșnica ipostază a unei espectative aprobatoare (pristanda
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
Pristanda e caricatura perfectă a brațului care exercită constituțional violența legitimă: Gheorghe nume al eroului creștin aflat în luptă cu balaurul devine Ghiță, slugă la ușa stăpînului față de care dovedește o totală docilitate prin veșnica ipostază a unei espectative aprobatoare (pristanda joc popular moldovenesc în care jucătorii nu avansează ci bat pasul pe loc). Numele personajului feminin a fost raportat la etimonul grecesc care înseamnă viață, adevărat fiind că domina bona a piesei e plină de vitalitate, însă în schița O
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
mutului: Mutu-și făcea treaba cu toată sîrguința: pe toate maicile le slujea, pe toate le mulțumea."); la vîrste mai înaintate își laudă nevasta în cunoștință de cauză (C.F.R.: "Frumoasă, dom'le! îngheață puțul!") și, în toate situațiile, își face... datoria: Pristanda "Nouă copii, coane Fănică, să trăiți! nu mai puțin... Statul n-are idee de ce face omul acasă...". Organul masculin potent este numit cu gingășie hipocoristică ("Nu mă aștepta, prin urmare, și vino tu la cocoșelul tău.") iar actul în cauză
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
Leonida față cu reacțiunea, bazată pe acest procedeu al eliberării după o încărcare a tensiunii psihice, prin lămurirea derizorie care declanșează brusca decomprimare. Henri Bergson ar fi recunoscut în piesa O scrisoare pierdută, în automatismul unor personaje (Trahanache, Farfuridi, Brânzovenescu, Pristanda), în jocul de marionetă al lui Dandanache, în numeroasele interferențe și repetiții, în caracterele rizibile, destule elemente prin care concepția sa despre râs se susține. Saltul neașteptat dintr-o sferă a spiritului într-una materială rizibilă, exemplificată de Bergson prin
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
ispita de a căuta personajele în prezent?"24 Echivocul denunțării caragialiene paralizează râsul pentru că vizează esența și nu veșmântul contextual al referenților. Însă nu doar prin tentația echivalarii mentale a ridicolelor personaje caragialești cu noile și mult mai hidoasele specimene ("Pristanda, de pildă, e transformat în paznic de închisoare, Rică Venturiano în cerber și cenzor de ziare, iar Jupân Dumitrache în șef de cadre" și toți "te pot asupri, denunța, forța să-ți faci autocritica sau chiar băga la închisoare"25
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
dacă ținem cont de evidenta ambivalență caracterială a acestui scriitor, responsabilă, de altfel, și de abordarea literară din unghi umoristic prezentă incidental în opera sa. Astfel, în comedii, urme ale comicului de tip umoristic se întrevăd în paginile consacrate lui Pristanda, Cetățeanului și Catindatului. Profilul umoristic caragialian se întregește în nuvelistica fantastică și în cea plasată sub semnul gravității. Fatala ironie a "viceversei" din finalul tragicomicei Două loturi, de pildă, este punctul culminant cu deznodământ dramatic precedat gradual de o suită
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]