604 matches
-
seria de Opere, a găsit de cuviință să rescrie unele fragmente, chiar să modifice unele romane (Sectarii, de exemplu, are un cu totul alt final), să postdateze unele povestiri (Valurile, vânturile e datată 1942, deși a fost scrisă în conformitate cu clișeele proletcultiste din jurul lui 1960), în încercarea de a oferi posterității o imagine definitivă a ceea ce credea că este el însuși. El zugrăvește mai cu seamă intelectualitatea satelor de peste munți, compusă din preoți, notari, doctori. Stilul e potrivit materiei; fără coloare lexicală
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285197_a_286526]
-
se declarau comuniști, dar susțineau o ideologie naționalistă". Producțiile înaintașilor, frecvent incomode, nu puteau fi înlăturate pur și simplu, nu din prețuire față de importanța lor, ci pentru a urma o "prețioasă indicație" a lui Lenin care i-a condamnat pe proletcultiștii nihiliști în raport cu trecutul, în frunte cu A. A. Bogdanov (în realitate, a fost gelos pe inițiativa lor!). Proletkultul provenea din spiritul revoluției bolșevice și oricît de "democratice" opinii ar fi afișat Lenin sau Troțki în legătură cu operele clasice sau cu scriitorii
Din nou despre postbelic by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/10101_a_11426]
-
artelor. Episodul polemic cu Bogdanov și companionii săi are ca explicație dorința liderilor comuniști supremi de-a nu lăsa Proletkultul într-o relativă independență față de Partidul Comunist, de a-l subordona Comisariatului poporului pentru educație. Ieșirile lui Lenin împotriva radicalismului proletcultist n-au luat sfîrșit decît după înlăturarea concurenței... Constantin Pricop îl citează pe M. Nițescu, autorul unei prime scrieri de referință în domeniu, elaborată în condiții riscante, la finalul "epocii de aur", potrivit căruia "valorificarea moștenirii culturale" s-a operat
Din nou despre postbelic by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/10101_a_11426]
-
revizuit, adnotat de autoare, cu o viziune diferită a lucrurilor, după 1990. Comentatorul nostru înclină s-o crediteze că n-ar fi fost o răsfățată a regimului, cum susține, că și-ar fi manifestat revolta (în sinea ei) contra matadorilor proletcultiști, care terorizau literatura. N-o contrazicem. Dar, ca o comunistă convinsă, ea se gândea să se plângă nu altcuiva decât lui Gheorghiu-Dej, ca și când acesta nu s-ar fi aflat el însuși în fruntea dogmatismului, propagandistul nr.1 al "literaturii de
Un comentator colocvial by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Journalistic/8135_a_9460]
-
inutil să deplîng lipsa de la bibliografia cenaclului a eseului lui Paul Cernat, esențial pentru înțelegerea instituției Păunescu în comunism, publicat în volumul colectiv În căutarea comunismului pierdut. Adrian Păunescu a reușit, prin Cenaclul Flacăra, nu să creeze mentalitate precum poezia proletcultistă, dar să dezamorseze spiritul nonconformist, provocîndu-l organizat prin false manifestări de atitudine și creînd iluzia exprimării nerestrictive. Cine avea impertinența morală de a-și ,încărca" versurile în anii '80, cei mai debili ani ai naționalismului ceaușist, cu vorbe precum ,democrație
Merge și așa? by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11156_a_12481]
-
sferele conducătoare ale Partidului și cu privilegiile la care are acces (case de odihnă, bilete de concediu, posibilitatea de a călători peste hotare, acces la valută, medic la spitalul Elias ș.a.m.d.). Snobul comunist se recunoaște prin folosirea limbajului proletcultist, prin preferință să pentru realismul socialist în artă, iar în Moldova sovietică prin folosirea unei « "limbi moldovenești" » formată dintr-un amestec între limba rusă și graiul moldovenesc al limbii române (cei mai snobi folosind excluziv limba rusă). Imediat după 1989
Snob () [Corola-website/Science/316404_a_317733]
-
masă de la ora 13 la 13.30.” Și: „Pentru domnul Arman, scriitorii sunt țuțeri, ipochimeni, idioți. Cutare articol trebuie eliminat din revistă pentru că tratează volumul X al prozatorului Y care, intolerabil, a semnat Protestul. Mă tem că nici în perioada proletcultistă, conducă- torii Tribunei nu foloseau un asemenea limbaj, nu confundau - până la patologic - pamfletul cu atacul la persoană, cronica de carte cu omagiul, destinul unei comunităț i culturale cu propria persoană.” Curând, numele domnului Mircea Arman, redactorul-ș ef al revistei din
Ochiul magic by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/3728_a_5053]
-
delicate (Jurnalul lui Sebastian și întreaga dispută declanșată de el pe marginea antisemitismului românesc, controversata și, pe alocuri, scandaloasa carte a Alexandrei Laignel-Lavastine, Cioran, Eliade, Ionesco: L'oublie du fascisme, cărțile despre viețile lui Mircea Eliade, și Eugčne Ionesco, literatura proletcultistă, chestiunea revizuirilor), cronicarul își domină în permanență textele supuse analizei. El lasă întotdeauna impresia că știe ceva în plus. Descoperă mereu elemente capabile să lumineze unghiurile aflate în penumbră ale unei cărți sau să încline decisiv balanța unei polemici. Niciodată
Bucuria de a citi by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/12772_a_14097]
-
pe tastatură, neștiind ce caută în fața calculatorului. În fiecare noapte, o lua de la capăt. Oare versurile ascundeau un cod al demenței micului biciclist, care, la rândul lui, masca adevăratul cod, cel care spunea povestea reală? Cine era Bidileanu Ovidiu: un proletcultist romantic, adormit douăzeci și trei de ore și-un sfert, cu jumătate de creier trimițându-l să pedaleze pe străzi? sau un sportiv neînțeles, vioi și treaz, cu cealaltă jumătate dispusă să-l facă să toarne poezii? Oricât mă străduiam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
timp sarcinilor trasate literaturii de V.I. Lenin, I.V. Stalin și, mai târziu, de A.A. Jdanov. Cel dintâi a fost proliferarea poematizărilor diluviale, simplist grandilocvente, cu oralitate ostentativ accesibilă; în vers liber, patetic, cadențat, după modelul lui Vladimir Maiakovski (familiar proletcultiștilor sovietici), erau hiperbolizați proletarii cu salopetă, șapcă și pumnul ridicat dârz, se celebra mașinismul și noul decor citadin, saturat de drapele și lozinci; în anii ‘45-’46 a fost lansat și un concept care e „varianta românească a proletcultismului” (Ana
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289036_a_290365]
-
zestrea culturală valabilă a trecutului, de felul celor de la Proletkult și RAPP, din anii formării culturii URSS, în practica de creație a unor poeți - mai ales a unora dintre cei tineri - este vizibilă totuși o anumită atitudine care trădeză mentalitatea proletcultistă. Asemenea poeți disprețuiesc studiul, nu-s exigenți față de lucrările lor, ignoră nepăsători culmile atinse de arta omenirii în dezvoltarea ei milenară, crezând că-și pot rezolva sarcinile versificând lozinci.” Printre cei acuzați de asemenea erori se numărau Dan Deșliu, Ion
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289036_a_290365]
-
canon tematic și discursiv care ieșise din prioritățile propagandei partidului cu noua ficțiune referitoare la „realitățile vieții noi”, fizionomia de clasă a oamenilor, sentimentele îngăduite a se exprima, imaginea asupra trecutului. Astfel, alt articol de răsunet în epocă, Împotriva manifestărilor proletcultiste în literatură, semnat de Mihai Gafița în „Viața românească” din 1951, având drept scop să „denunțe” „manifestările” p. în poezie, dar și în „valorificarea” trecutului cultural și istoric pornea de la exigențele legate de „chipul omului nou”: „Plenara a constatat că
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289036_a_290365]
-
introd. Eugen Negrici, București, 1995; M. Nițescu, Sub zodia proletcultismului. Dialectica puterii, îngr. M. Ciurdariu, București, 1995; Marian Papahagi, Literatura în criză: din epoca cenzurii până la revoluție, ECH, 1998, 1-3; Marin Radu Mocanu, Cazarma scriitorilor, București, 1998; Liviu Teghiu, Fenomenul proletcultist în literatura română, Timișoara, 2000; Alexandru Ștefan, Politici culturale în câmpul literar românesc între 1944-1948, „Sfera politicii”, 2001, 89; Paul Cernat, Ion Manolescu, Angelo Mitchievici, Ioan Stanomir, În căutarea comunismului pierdut, Pitești, 2001; Vasile Pistolea, Generația ’60 și redescoperirea modernității
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289036_a_290365]
-
act Moș Ion Roată (1948) sunt tentative derizorii de pătrundere între autorii care asigurau dramaturgia „originală” a momentului. Colaborarea cu Aurel Baranga la scrierea piesei de teatru Inimi fără hotare se plasează în zona aceluiași minorat valoric. În această etapă proletcultistă se înscrie și miniantologia de „versuri populare” Plugarii cântă Republica Populară (1948), pe care „culegătorul” o prefațează ditirambic. După o tăcere de peste un deceniu, P. reapare ca „poet angajat” cu volumul Umanitas (1962), dedicat „memoriei lui Camil Petrescu”. Circumscrise comandamentelor
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288643_a_289972]
-
detenție, după trecerea sa "dincolo", nefericitul și eruditul poet, profesor și scriitor, Vasile Gh. Popa, primul magistru de limba și literatura română, descoperitorul și îndrumătorul în anii de formare și afirmare a poetului Nicolae Labiș, "buzduganul" generației scriitorilor comuniști și proletcultiști, victimă fragedă și tragică a epocii sale, cu acea mirabilă, admirabilă a sa Moarte a căprioarei, fără de care literatura acelor ani ar fi, negreșit, mai săracă. Și lista acestor nume e cu mult mai abundentă. În universul aceleiași Galerii își
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
i-au spus-o și alții că treaba ce i s-a dat nu era tocmai ușoară. Dimpotrivă! După cel de-al Doilea Război Mondial, muzeul a fost răvășit, furat, împuținat. Unii muzeografi, foști activiști de partid și de stat, proletcultiști, au contribuit ei înșiși, mai ales în timpul ocupației sovietice la ruinarea și înstrăinarea unei mari părți din patrimoniu. Vasile Ciurea încă mai trăia! Și vedea, urmărea chiar el însuși, neputincios tot ce se petrecea. Autoritățile comuniste nu-l băgau în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
a întâmplat după ce în toate unitățile și instituțiile din zonă s-a prelucrat textul Declarației PMR cu conflictul chino-sovietic, cu noile principii de independență, de poziții proprii și cutezătoare, formulate de partid, cu dezvăluirile neașteptate despre abuzurile și concepțiile eronate, proletcultiste și totalitariste ale Moscovei etc. dezbateri la care a venit la Câmpulung și Emil Bodnăraș. Și acesta a avut o întâlnire cu ușile închise, cu toți șefii de partid și de stat, cu oameni cu funcții de răspundere, printre care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
de la G. Călinescu încoace, s-a încercat stăruitor a se elimina dimensiunea științifică din angrenajul viziunii eminesciene. În realitate, cunoașterea multidisciplinară eminesciană sporește originalitatea gândirii poetice a autorului Luceafărului, fără a confunda planurile diferite ale poeziei și științei. După sociologismul proletcultist, se trecuse la extrema estetismului, prin aceiași ideologi, ignorându-se dimensiunea ontologică a artei. Pentru a surprinde o asemenea realitate, era nevoie de un spirit nu doar interdisciplinar, ci și de unul transdisciplinar. Pe acest nou teren vine cartea lui
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
atrage atenția autorul, a devenit mai acut actuală în condițiile unei surprinzătoare resurecții a "galaxiei Grama". Autorul ambiționează să pună o stavilă atacurilor sosite cam din senin împotriva lui Eminescu, iar momentul amintește de anii triști și penibili ai atacurilor proletcultiste. Deosebirile nu sunt de sens, ci de direcție. Față de cei care i-au refuzat lui Eminescu statutul de filosof, iar gândirii sale teoretice finalitatea practică, Theodor Codreanu avertizează: "Paginile care urmează încearcă să demonstreze, cu cărțile pe față, că eminescianismul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
parcursul postumității, publicistica sa, și nu doar ea, a fost sistematic ignorată sau denigrată și scoasă din circuitul politicii naționale, ca, după al doilea război mondial, să fie interzisă în structurile ei esențiale, prin fragmentarism, din rațiuni politice. Nu întâmplător, proletcultiștii ca Jean Popper, I. Vitner sau Crohmălniceanu, care atacau vehement, cu prilejul centenarului, "aspecte burgheze" ale creației eminesciene, au astăzi urmași deghizați în așa-ziși elitiști care susțin că Eminescu n-a adus nimic nou în poezia românească, iar teoriile
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
a acestui tip de comportament "cultural" era, în "revoluția" sa, uniformismul. Un fel de a scrie "la fel". Și, în jongleria aceasta, duplicitatea se așeza ca efigie: aparent protestatară, "mișcarea" nu avea de oferit nici un protest, tăvălugul optzecist înlocuia tăvălugul proletcultist. Numărate pe degete, talentele nimerite în mișcare au rămas pentru multă vreme amețite de drogul ideologic. După 1989, prelungirea acestei agonii culturale a fost posibilă datorită ciudățeniilor oferite tot de un post: postcomunismul, grație căruia postmodernismul se transforma într-un
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
ridicoli șoricei!", zice Theodor Codreanu), aceștia l-au "afirmat" pe Noica "prin reeditări profitabile", dar l-au "negat prin ideologie". Ideologia political correctness, firește, care, arată autorul, are o putere de corupere morală și dezagregare socială deloc neglijabilă. "Ideologia "canonului" proletcultist era un joc de copii pe lângă "canonul global""! Este unul din puținele momente când în echilibrul și seninătatea polemicilor sale se insinuează tulburarea și, poate, chiar o undă de disperare amară. Nu e de mirare, dacă urmărim, alături de el, atacurile
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
li se reproșează că nu au înțeles caracterul canonic al volumului Joc secund, pe care l-au privit din unghiuri diferite, dar fără să țină cont de "ermetismul canonic", sintagmă propusă chiar de Barbu. Reproșurile sunt îndreptate apoi împotriva unor proletcultiști ca N. Moraru, B. Elvin sau Ovid. S. Crohmălniceanu, care l-au pus la index pe Barbu pentru ermetismul său de factură burghezo-retrogradă. O secțiune aparte a acestei prime părți este dedicată monografiilor apărute după moartea poetului, dintre care se
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
istorică exactă, raportarea juridică a demonstrației critice la aspectele ce țin de legitatea și legitimitatea aspirațiilor românești spre deplina independență națională fac din acest studiu un moment esențial al receptării lui Eminescu într-un timp al negării și al condamnării proletcultiste a gazetăriei sale. Aceleași calități în dezbaterea analitică a problemelor abordate demonstrează și expunerea monografică Chestiunea Transilvaniei, carte scrisă în limba franceză în 1945-1946 și revizuită, pentru publicare, în anii ’80. Gândită din unghiul de vedere al rigorilor dreptului internațional
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286372_a_287701]
-
pe care, de altfel, mulți au știut să le exploateze oportunist în beneficiul propriei cariere, ceea ce se vede clar din versurile apărute în S. Aparținând, adesea, unor poeți autentici, dar dispuși la compromis, textele au, în prima fază, o turnură proletcultistă vădită, pentru ca mai târziu, în a doua etapă, să tindă spre un militantism prosocialist și patriotard, iar în cea de-a treia să cadă cu totul în mrejele cultului personalității. E vorba de poeți din toate generațiile, de la cei afirmați
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289534_a_290863]