295 matches
-
și a Occidentului, în afară de istoria Bisericii, narațiunea lui Evagrie rămâne oarecum dihotomică, oscilând între cele două subiecte tratate, în timp ce cărțile a patra, a cincea și a șasea sunt mai omogene și conținutul e axat pe istoria civilă. Relatarea este cam prolixă, fără îndoială amplă și senină, însă stilul e agreabil și tinde spre un ton arhaizant pentru că idealul stilistic al autorului e Tucidide; în consecință, selecția lexicală e foarte îngrijită; Fotie remarcase și el acest lucru. În cartea a doua și
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
grozave, pe atât de neverosimile, ia o turnură de naivă și ușuratică legendă. Versificația, chiar dacă avariată pe alocuri de rime forțate, e în genere corectă, tacticoasă, în contrast flagrant cu patimile mari (ură, iubire, dor de răzbunare) care se agită. Prolixă este drama în cinci acte, în versuri, Dorin (1883), din care un crâmpei apăruse în „Literatorul”. Drama, erotică, sentimentală, orchestrată zgomotos, are implicații etice și sociale. Dragostea nefericită a poetului „damnat” Dorin e comunicată în aceeași retorică naiv exclamativă, cu
RUSANESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289400_a_290729]
-
inimă și literatură”, „Poporul”, „Tipograful român”, „Gazeta Severinului”, „Trompeta Carpaților”, „Românul”. Înzestrarea de scriitor i-a lipsit lui R. O carte, Impresiuni d-un viagiu la Constantinopole și înapoi (1886), presărată de cugetările politice ale autorului, nu e decât un prolix jurnal de călătorie, alternând comentariile surescitate cu descrierile incolore. În versuri, o altă cărțulie, Vademecum la Dâmbovicioară (1889), e un fel de reclamă, zgomotoasă și prozaică, a unor priveliști care îl încântă pe călător, dar nu reușesc să-l și
RUCAREANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289395_a_290724]
-
spiritul lui Béranger, izvodește un cântec ușor, sprințar, susținut de refrene, cu unele inflexiuni de satiră socială. Este o lirică simplă, de oarecare grație, uneori didactică, slăvind fericirea în mijlocul naturii, în mediul pastoral sau chiar în sărăcie. În afara unor versificări prolixe pe subiecte din „romanțuri” străine, R. a tradus și a imitat (sau prelucrat) din Byron, Lamartine, Victor Hugo, Béranger, Metastasio (printr-un text intermediar francez), Pierre Daru. Cu ajutorul profesorului Bernhardt Stolz, s-a apucat să tălmăcească, direct din englezește, poema
ROSETTI-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289374_a_290703]
-
Tours, o biografie în versuri a celui mai faimos sfînt din Gallia, adică Martin. E vorba de un poem scris în hexametri și compus din șase cărți, din care primele trei reprezintă o reelaborare în versuri fidelă, dar lungă și prolixă, a Vieții Sfîntului Martin compuse de Sulpicius Severus, text care, cu siguranță, prin vivacitatea redactării și rafinamentul stilistic, putea să trezească într-un alt literat dorința de a-l imita. Procedînd astfel, Paulinus a continuat tradiția epopeii biblice, repovestind faptele
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
de versuri în care se povestește cum sfîntul a vindecat în mod miraculos o rudă a poetului. Nici Paulinus din Périgueux nu ne trezește entuziasmul: imitator al lui Vergiliu și Ovidiu, al lui Iuvencus și Sedulius, el scrie o poezie prolixă și emfatică, repetitivă; Fontaine observă că insuccesul său se datorează faptului că a rescris în versuri un text în proză de o valoare mult superioară. Bibliografie. Ediții: CSEL 16, 1, 1888 (M. Petschenig). Studii: J. Fontaine, Naissance de la poésie..., cit
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
ci considera că sînt destinate doar lecturii și meditației; scrierea nu e un adevărat comentariu științific, ci constă într-o serie de considerații cu caracter moral, prezentate așa cum îi veneau în minte, așadar cu numeroase digresiuni, într-un stil destul de prolix. Și totuși, tocmai aceste digresiuni conferă o caracteristică precisă textului gregorian, atît în această operă, cît și în omilii: textul sacru nu solicită numai agerimea criticului, ci și dispoziția spirituală a celui care îl citește în mod repetat pentru a
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
creștin (scrisoarea 81). Ca scriitor, Chiril nu e deloc atrăgător. Formația sa culturală, potrivită pentru acea epocă, îl determină să caute termeni rari și forme și expresii sobre și elegante, însă stilul e sărac, compoziția lipsită de rigoare, scriitura extrem de prolixă, iar repetițiile frecvente. Uneori, ca în descrierile primăverii din epistolele sărbătorești, el dă dovadă de o anumită grijă pentru stil. într-adevăr, chiar genul acestor epistole și caracterul lor de act oficial îl determină pe autor să aibă mai multă
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
dinafară; în a doua jumătate a secolului al VI-lea, istoricul Evagrie scrie (Istoria Bisericii, I, 7) că în Oaza din Egipt Nestorie compusese o carte sub formă de dialog, dedicată unui egiptean, în care povestea într-o formă foarte prolixă toate evenimentele legate de conciliul de la Efes; spre sfîrșitul secolului al XIII-lea, Ebed Jesu menționează această operă printre scrierile lui Nestorie. în epoca modernă însă, textul n-a fost găsit decît în 1889, atunci cînd un preot, în secret
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
și a Occidentului, în afară de istoria Bisericii, povestirea lui Evagrie rămîne oarecum dihotomică, oscilînd între cele două subiecte tratate, în timp ce cărțile a patra, a cincea și a șasea sînt mai omogene, iar conținutul e axat pe istoria civilă. Relatarea este cam prolixă, desigur, amplă, însă stilul e agreabil și tinde spre un ton arhaizant, deoarece idealul stilistic al autorului este Tucidide; în consecință, selecția lexicală e foarte îngrijită; Fotie a remarcat și el acest lucru. în cărțile a doua și a treia
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
o. În al doilea rând, Theodoret practică o metodă exegetică mixtă, reușind să împace, pentru prima dată în istoria creștinismului vechi, principiile hermeneuticii școlii alexandrine cu cele ale școlii antiohiene. Aceasta înseamnă că tipul său de interpretare evită atât alegorismul prolix și excesiv, cât și literalismul brut și arid. Discursul său anticristologic, deși marcat, după cum vom vedea, de anumite prejudecăți ideologice (antiiudaism, antipăgânism, antieretic), face dovada unei reale temperări în comparație cu alte discursuri, anterioare sau contemporane (ca de pildă, al lui Hipolit
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
principiile metodologice din cercul folcloristic al lui B. P. Hasdeu nu îi erau străine. Colecțiile sale de folclor, Cântece moldovenești, Povești (1892) și Anecdote poporane (1893), unde, alături de producții autentice, cu valoare artistică și documentară, își află locul destule producții prolixe, care trădează intervenția autoarei, o apropie mai mult de școala romanticilor. Poveștile publicate de S. sunt foarte scurte, poartă titluri moralizatoare și par să fie mai curând mici nuvele, în care cei necăjiți luptă cu neajunsurile vieții. O contribuție remarcabilă
SEVASTOS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289651_a_290980]
-
scheme invariabile: patinare dezordonată pe gheața obținută prin proliferare metaforică. Derapajul poetic prin rețeaua deasă de metafore se produce sub semnul unei simbolistici încărcate, apăsătoare, psihotice, ce eliberează la răstimpuri aluzii intertextuale. În acest fel, Triptic (I-III, 1997-1999) marchează prolix traseul dintre incipit („privesc un obiect / obiectul privit i-o foaie de hârtie - un burlan - un ecran - un ce ce se adâncește / adâncul e înapoi - / e deci o suprafață înainte? / obiectul se adâncește / privire = retragere / retragere la suprafață / suprafață = abis
SISMANIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289709_a_291038]
-
teorii de autoritate asupra genului (René Girard, Wayne C. Booth, Marthe Robert, Georg Lukács ș.a.), definiția dată de T. romanului nu e decât o colecție de platitudini. Menționabil este romanul Întoarcerea (1983), redactat într-o manieră nu de puține ori prolixă, dar cu bune pagini de evocare etnografică a satului ardelean. Ceea ce trebuie subliniat [...] cu deplină adeziune - față cu tentația unora de a dilata sensurile operei, ori de a-i atribui, pe baza unor postulate ale noii critici, intenționalități imaginare - este
TOMUS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290222_a_291551]
-
reporter-infractor” un „reporter în travesti”, cu sarcina de „a demasca”, ș.a., în general trepăduși care asigură funcționarea nivelurilor administrative inferioare. Burlescă pe alocuri, persiflatoare până la exces, proza lui V. ia în derâdere mai tot, cu un comic de limbaj greoi, prolix. În povestirile din Oameni și ape (1989) renunță la caricatură pentru un ton sumbru, dar lumea de aici rămâne tot grotescă. Romanul Pescarii (2003) prezintă istoria unor oameni năpăstuiți dintr-un sat din Delta Dunării și, sub forma unui metaroman
VERES-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290491_a_291820]
-
a doua conflagrație mondială. Poeta încearcă să își apropie, patetic, evenimentele, dar modalitatea e mereu discursivă și retorică, iar eposul, menit să constituie nervul poemelor, se diluează într-o frazare greoaie, perifrastică, monoton tânguitoare. Z.R. alternează, într-un discurs prolix - Șerban Cioculescu observa „excesul vocal de «haut parleur» care-i sonorizează sensibilitatea” -, versurile scurte cu cele foarte lungi, operează cu o topică secționată inadecvat, întârziind ideea prin acumulări eliptice și descifrări amânate, amintind epigonic de topica lui Tudor Arghezi. În
ZOTTOVICEANU RUSU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290759_a_292088]
-
singură excepție, piesa Sam, teatrul lui Z. nu va mai atinge nivelul din Domnișoara Nastasia, deși în anumite privințe poate reține atenția. În acest text subintitulat „Poveste cu mine, cu tine, cu el...”, mișcările sufletești sunt trecute prin alambicul unei prolixe alegorii. Propunându-și să urmărească un destin ce implică general-umanul, vehiculând numeroase personaje-idee, arhetipale, hărăzindu-i protagonistului iluminări, dramaturgul îl poartă printr-o serie de încercări, care înseamnă și un periplu în diverse spații geografice. În esență, personajul trăiește trei
ZAMFIRESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290697_a_292026]
-
nici lui însuși, revărsându-se neastâmpărat peste orice intenție artistică, pentru că arta e resimțită dacă nu ca o cenzură propriu-zisă, măcar asemenea unei capcane burghez-mistificatoare în fața transcendenței și a originarului. Alternând reportajul, confesiunea și ficțiunea, romanele și povestirile lui S., prolixe, rar preocupate de construcție, dezvăluie vocația tumultului interior care se transferă în conflicte insolubile, în puternice neliniști ce stârnesc viziuni halucinante, cât și privirea atentă, cu decupaje veriste dintr-o realitate concret istorică. Deși inspirate, în general, din lumea satului
STREINUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289978_a_291307]
-
proze fiind însă acelea care includ momente dramatice, cu apel la motivul crimei neelucidate și la tipologia „suciților” (Soarele de toamnă, Ziua). În volumul Oul se află și câteva încercări dramatice (grupate în secțiunea Periplu pe apa de jertfă), parabole prolixe cu subiect istoric, centrate în jurul figurilor lui Decebal, Horea, Cloșca și Crișan. În nuvelele din Antrenorul și zeul sau din Lucrări și zile din viața lui Nick sunt reconstituite în chip vag moralizator episoade simbolice din biografia unui personaj - existent
SUCIU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290007_a_291336]
-
religios (predicile apar în „Amvonul”). Încercările poetice (Poezie și proză, 1870) sunt stângace, grandilocvente. Animat de sentimente morale și de intenții moralizatoare, autorul tratează superficial, naiv și prozaic teme de istorie națională, folosind motive din D. Bolintineanu. Sunt, îndeosebi, panegirice prolixe, atribuind personajelor istorice calități ideale. Prozodia greoaie, mulțimea epitetelor fade și improprii, flexiunile forțate nu atestă un poet. În 1867 P. rostea la o adunare a Astrei un lung discurs în care preamărea, anacronic și bombastic, trecutul cultural și afirma
POPFIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288956_a_290285]
-
și că debutul coincide cu apogeul valoric al poeziei lui P. Primul volum are, într-adevăr, o ingenuitate a percepției senzorial-spirituale, o prospețime a imaginii care se vor pierde ulterior, când tentația intelectualizării, comună echinoxiștilor, și predilecția pentru construcția hibridă, prolixă răpesc tocmai farmecul percepției pline, originare, cosmice. Nu e de neglijat influența formativă a lui Lucian Blaga - „model prim și esențial” (Eugen Simion) - asupra liricii de tinerețe a lui P., care reușește să prindă acea stare de așteptare binecuvântată, cvasiinconștientă
POPESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288922_a_290251]
-
politice, culturale și literare la ordinea zilei. Un editorial din 1888 subliniază nevoia dezvoltării gustului pentru lectură, în scopul consolidării sentimentelor naționale și al cultivării datinilor strămoșești. Beletristica inserată se circumscrie acestui program. Th. Alexi este autorul unor nuvele istorice prolixe, al unor comedii (Vistavoiul Marcu), pe care le traduce și le localizează fără a indica sursa, al unei tragedii (Domnul Tudor) și al unui vodevil, Lăcustele, în care printre personajele principale figurează Al. I. Cuza și Moș Ion Roată. Alături de
POSTA ROMANA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288983_a_290312]
-
abia în 1900, sub titlul Poeți și artiști. Sunt aici aprecieri asupra operei lui Ienăchiță Văcărescu, Iancu Văcărescu, V. Alecsandri, D. Bolintineanu, Grigore Alexandrescu, precum și comentarii despre pictura lui Theodor Aman și Nicolae Grigorescu. Într-o manieră predominant asociativă, adeseori prolixă, și într-un limbaj vag, învechit, înțesat de construcții gramaticale greoaie, discursul e descriptiv, cu incursiuni în artele plastice, zonă în care autorul manifestă nu numai gust și o gândire nuanțată, dar și dezinvoltură. Sensibilitatea criticului reacționează mai ales la
PREDESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289004_a_290333]
-
metafora și simbolul, conferă unor situații prozaice sens alegoric, dimensiuni de parabolă, proiectează faptul istoric, ca și pe cel biografic anonim, în mit, plonjează frecvent în fantastic. În aspectul construcției și în genere al teatralității, unele piese sunt excesiv de stufoase, prolixe, diluate, grevate de o discursivitate superfluă, stridente chiar în raport cu cele mai anticlasice structuri. Dar tot ceea ce e de natură să contrarieze norme și gusturi, tot ce solicită cititorului și spectatorului eforturi de percepere se legitimează, în intenție cel puțin, prin
POPESCU-8. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288929_a_290258]
-
Viața românească”, „Contemporanul - Ideea europeană”, „Contrapunct”, „România literară” ș.a. În contrast cu moda textualistă din anii ’80, M. scrie o proză parabolică, cu un epic redus, cu elemente fantastice și poematice, grefată pe tipare mitice și turnată într-o scriitură artizanală, uneori prolixă. Astfel, romanul În preajma legendei (1989) conjugă tema creației cu erosul și cunoașterea, descriind alienarea individuală și posibilitatea transcenderii. Susținut de o metafizică spiritualistă, provenită din simbioza dintre reverberațiile arhetipale și speculațiile paraștiințifice, textul descrie autocreația personajului-narator, care parcurge o inițiere
MUNTEANU-16. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288300_a_289629]