274 matches
-
același timp, high-tech și cultural, virtual și sensibil, abstract și tactil, funcțional și emoțional, dromocratic (Virilio) și estetic. Desprinderea de prima modernitate este departe de a fi totală, domenii întregi ale lumii noastre nefăcând decât să împingă la extrem dinamica prometeică. Asistăm nu atât la emergența unei culturi „postmoderne”, cât la o hipermodernizare a confortului dominat de supralicitarea timpului și a vitezei, de dezvoltarea exorbitantă a pieței și a ofertei. Ironia timpului: cu cât valorile sensibile sunt mai preamărite, cu atât
[Corola-publishinghouse/Administrative/1981_a_3306]
-
de publicitate, consolidează obsesia tinereții și a măsurilor perfecte. Ceea ce o face pe Superwoman să intervină permanent în evoluția corpului ei, să vrea să-și șteargă ridurile și să-și corecteze silueta. Frumuseții decorative îi succedă o frumusețe activistă sau prometeică, cerând reparații (chirurgie estetică), eforturi și restricții (activități fizice, regim alimentar), întreținere și prevenire (alimentație sănătoasă, hidratarea și regenerarea tenului, a pielii). Regim, consum cosmetic, chirurgie plastică: în faza III, optimizarea aparenței (antiîmbătrânire, antiriduri, anticreștere în greutate) apare ca o
[Corola-publishinghouse/Administrative/1981_a_3306]
-
ea este, în și mai mare măsură, cea care consfințește corpul senzațiilor, un nou imaginar al bunăstării venind să integreze dimensiunile estetice și senzitive, psihologice și existențiale. Rezultă că individualismul contemporan prezintă un dublu aspect, senzualist și performativ, narcisic și prometeic, estetic și bulimic. Modelul său nu este nici Dionysos, nici Superman, ci Ianus cel cu două chipuri, un Ianus hibrid, hipermodern, „exploatând” în toate felurile potențialitățile deschise de aceste două mari finalități ale modernității care sunt eficacitatea și fericirea aici
[Corola-publishinghouse/Administrative/1981_a_3306]
-
mână cu sacralizarea fericirii aici, pe pământ. Cea mai mare parte a speranțelor au fost plasate în progresul științelor despre care se crede că n-au un scop strict speculativ, ci unul utilitar. Cu începere de la Bacon și Descartes, proiectul prometeic al modernilor este schițat cu claritate: cunoașterea valorizată este aceea care permite creșterea continuă a bunăstării oamenilor printr-o „infinitate de artificii”. Puterea științei: datorită aplicațiilor ei tehnice, oamenii se vor putea bucura nestingherit de „roadele pământului”, își vor păstra
[Corola-publishinghouse/Administrative/1981_a_3306]
-
a modernilor își atinge aici, în mod manifest, limitele: fericirea nu progresează, ea scapă cu încăpățânare autorității oamenilor. Desigur, nu putem separa cu totul căutarea fericirii de realizările tehnicii, dar un abis continuă totuși să separe aceste două universuri. Omul prometeic seamănă cu un pitic cocoțat pe umerii unui uriaș: ne rămâne să trăim cu conștiința că fericirea este ceva de nestăpânit, fugitiv, imprevizibil, o enigmă de nedescifrat astăzi și, fără îndoială, și mâine. Etică și estetică: o nouă barbarie?tc
[Corola-publishinghouse/Administrative/1981_a_3306]
-
Partea a II-a Plăceri private, fericire rănită 7. Penia: plăceri materiale, insatisfacție existențială 136 Despre decepție 137 Consum și decepție 139 Noii vectori ai decepției 143 Viață profesională, viață sentimentală, viață ratată 146 Dorințe, frustrări și publicitate 149 Publicitatea prometeică 150 Extinderea domeniului publicitar 151 Iluzia atotputerniciei 154 Publicitatea-reflectare 156 Tragedia supraconsumului? 160 Lipsa, acțiunea și ceilalți 162 Sărăcie și delincvență. Violența fericirii 164 Excludere, consum și individualizare 166 Precaritate și individualism sălbatic 170 Sărăcie materială, suferință interioară 172 Suferințe
[Corola-publishinghouse/Administrative/1981_a_3306]
-
înțelese și rău plasate, cultivarea plantelor fantasmagorice a căror umbră venetică să pricinuiască anemia moral-spirituală a generației de la care se aștepta, datorită grijii și condițiilor aduse de partid, suirea unor trepte valorice în timp, crearea unei generații purtătoare a flăcării prometeice. Curmarea răului, indicarea drumului dezvoltării sănătoase a fost salutată de reprezentanții tuturor categoriilor sociale din țara noastră. Alături de aceștia, ne exprimăm deplina adeziune la cuvintele tovarășului Nicolae Ceaușescu: « Nu vom admite etc.».“ (Viața românească, iulie 1971) „[...] Toată suflarea acestor meleaguri
Antologia rușinii dupã Virgil Ierunca by ed.: Nicolae Merișanu, Dan Taloș () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1362_a_2727]
-
se întoarce asupra lui cu dragoste și înțelegere, cu dorința de a-i asigura propășirea materială și spirituală, colectivitatea a țesut cele mai frumoase mituri și legende ale sale. La temelia creației lor stau personalități puternice, de o forță aproape prometeică.“ (Săptămîna, 26 ianuarie 1978) SOROCEANU Corina „Conduși de fapta unui Om-Erou Pe care Țara-ntreagă îl urmează, Pășim încrezători pe drumul nou Pe care visul lui îl germinează.“ („Urcăm spre comunism“, Săptămîna, 21 august 1987) SPIRIDON Gheorghe, pictor „Avem cu toții
Antologia rușinii dupã Virgil Ierunca by ed.: Nicolae Merișanu, Dan Taloș () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1362_a_2727]
-
resemnarea noastră seculară o virtute? Să fie chiar atâta inconștiență în entuziasm? [...] Renunțarea are totdeauna o valoare religioasă; resemnarea, numai una psihologică. Renunțăm la ceva; ne resemnăm în fața a ceva. Orice resemnare este un jug domol, o ofensă adusă elanului prometeic al spiritului. Resemnarea noastră de veacuri ne-a făcut înțelepți. Dacă individual înțelepciunea poate atinge culmi, ea este inerție ca fenomen colectiv. Poporul românesc este cel mai înțelept popor din lume (Europa); dar nu din spirit, ci din lipsă de
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA? by Radu Iacoboaie () [Corola-publishinghouse/Administrative/499_a_937]
-
a ceda retoricii ei, forjată în focul corespondenței pentru "Le Monde", a făcut pur și simplu ceea ce ar fi făcut oricum. Iată, până și cei mai buni dintre medici, chiar dacă nu mint, nu spun tot ce gândesc! Odată rezolvată problema prometeică, începe o altă luptă. Nu mai vrea să folosească ceea ce se cheamă, pudic, "mijloace de protecție" (vulgo: să facă pipi în nădragi), nici plosca, vrea să meargă la toaletă. Baia e chiar în fața patului, câțiva pași și treaba e rezolvată
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
fi cîștigat?" Cum să înțeleagă un inginer pur-sînge că eu mă așez la pian, ori dumneata la masa de scris, dintr-o nevoie interioară de-a smulge din suflet o scînteie, pe care atunci, în focul creației, o crezi flacără prometeică, deși pînă la urmă se-ntîmplă să rămînă doar scînteie?! Da, scînteie... Dar să nu uităm că focul este de fapt două-trei flăcări plus suma algebrică a tuturor scînteilor... Cineva bate la ușă, apoi intră: e un inginer din biroul vecin
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
numai ce e important nu cum ar zice detractorii mei, au făcut ca să nu consemnez acest discurs... ăăă..., ei, nu chiar epocal, dar, oricum, remarcabil. Cu atât mai mult cu cât mă cam aprinsesem și în minte aveam imaginea flăcării prometeice și alte chestii d-astea idealiste. Cum-necum, calitățile mele oratorice și-au făcut efectul, iar gândacii au izbucnit sincer în urale, poate nu tocmai variate, ci de o simplitate de genul: "Bravo, Șefu'! Mișto, Șefu'! Ești super-OK, Șefu'!" și cam
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
naște Enitharmon-Spațiul, ca emanația feminină a lui Los), devenind astfel sclavul acestei creații. Din cuplul Los-Enitharmon (Timp-Spațiu) acum se naște Orc, energia revoluției, spiritul revoltei, care este înlănțuit de o stîncă de către Los, eveniment în urma căruia Orc devine o figură prometeica, iar Los o figură jupiteriană (Jupiter Optimus Maximus, echivalentul lui Zeus; este însă simultan un "Cronos"/"Saturn", ca timp fizic-psihic). În același timp, Urizen își formează "Pînză Religiei" ("Net of Religion"). În această pînză este prinsă omenirea în momentul în
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
de fier: Vezi supra notă despre cărțile de fier și-aramă (VI, 85). 196 (VII, 68) Au temelia bucuriei ți-este chinul pe care alții pentru tine-ndură: Pasaj extrem de dens, în care Orc se profilează ca fiind un personaj prometeic, care suferă cele mai mari chinuri imaginabile. Revoluția (industrială, științifică, etc.) implică astfel o dramă adîncă, deoarece prin ea se declanșează transformări la fel de adînci. Creația revoluționară, așadar, implică suferință. Bucuria noului revoluționar își are astfel temelia în dramă adîncă a
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
de interlinked economy ce scapă tot mai mult controlului statelor (vezi Kennichi Ohmae, The Borderless World, Harper Business, 1990). Vrea și poate tehnologia să creeze o altă lume ? În parte a reușit. Tehnologia poate permite omului să-și realizeze visul prometeic și să se elibereze de constrîngeri naturale. Pe de altă parte, societatea în rețea, departe de a crea o cultură universală, poate chiar favoriza diversitatea (vezi Michel Dartouzos, What Will Be, Harper Edge, 1997). Pentru Francis Fukuyama, știința și tehnologia
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
de filosofia culturii, condus de Valeriu Gherghel, avea următoarea tematică 10: "Obiectul filosofiei culturii" (cercet. Al. Zub), "Criza culturii moderne. Sensul vieții și rezolvarea acestei probleme în diferitele perspective ale filosofiei" (prof. Tudor Ghideanu), "Artă și morală" (Radu Negru), " Mitul prometeic în literatura și filosofia modernă" (prof. Vasile Constantinescu), "Joc, expresie și artă" (prof. Stela Teodorescu), "Transformările ideii de om" (asist. Afloroaei Șt.), "Filogeneza idealului. Sensul vieții și idealul vieții" (lect. D.N. Zaharia). Aveau public? D.T.: Cum să nu? Le făceam
[Corola-publishinghouse/Science/84949_a_85734]
-
mai caracteristică caracte ristică a noastră este incapacitatea de a rămîne sufletește "up to date", la zi cu cunoașterea noastră, deci de a ține pasul cu productele noastre ce se grăbesc spre viitor și tind să ne scape. Avem libertatea prometeică de a produce ceva nou, un soi de novomanie, căreia îi aducem zilnic tribut ca niște retardați saurieni dezorientați, cu conștiința vinovată a propriei obsolescențe. Pe zi ce trece crește asincronia omului cu produsele sale. Computing machine a devenit un
[Corola-publishinghouse/Science/1563_a_2861]
-
știință și conștiință ș.a. Rămîn ideologia și imaginația în urma tehnologiei? Nu cred. Se potențează reciproc. Iar simțirea noastră vine și ea din urmă. Cel mai prost sincronizat pare trupul omului, arhaic, sexuat, (ne)rușinat, drapat în personalități dizarmonice. Acest decalaj prometeic constituie obiectul acestei încercări. Prin urmare, cine impune ritmul? Eu cred în mersul ideilor, chiar dacă adepții tehologismului se aruncă într-o stare colectivă realmente patologică. Nu cred în depășirea fanteziei, a emoțiilor și responsabilităților noastre. Elasticitatea ființei noastre se poate
[Corola-publishinghouse/Science/1563_a_2861]
-
sete! Îi era sete! Își mai răcorea limba și pleca iar". Detaliile supliciului fizic, ale torturii provocate de efortul supraomenesc nu întârzie, completând scena: "Dar vinele picioarelor îi tremurau, sânul i se umflase și o înțepa îngrozitor". La capătul încordării prometeice, femeia intuiește proximitatea salvării: "Atunci, prin zborul frunzelor, Agripina zări coasta Brăcinelului, masa de stâncă și cu poale de brazi pe care era stâna lui moș Dănilă". Intervalul tranziției de la agitație la calm, petrecut într-un mediu nu vidat de
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
Pavel Șușară Brâncușian în esență, dar stopat în orizontul arhaic și idolatru al lui Brâncuși, George Apostu a perpetuat, în plină contemporaneitate, vîrsta eroică, prometeică și stihială a sculpturii. Fascinat în primul rînd de materialele ingenue, neprelucrate, prelevate nemijlocit din natură, în special de lemn și de piatră, asupra cărora se poate interveni aproape organic, prin tehnici care au rămas, practic, neschimbate de la începuturile lor
Sculptori români contemporani by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/14387_a_15712]
-
pare să marcheze acest moment important al calendarului sculpturii românești contemporane, nu ne rămîne decît apelul la memorie. Brâncușian în esență, dar stopat în orizontul arhaic și idolatru al lui Brâncuși, George Apostu a perpetuat, în plină contemporaneitate, vîrsta eroică, prometeică și stihilă a sculpturii. Fascinat în primul rînd de materialele ingenue, neprelucrate, prelevate nemijlocit din natură, în special de lemn și de piatră, asupra cărora se poate interveni aproape organic, prin tehnici care au rămas, practic, neschimbate de la începuturile lor
George Apostu by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12188_a_13513]
-
ne spune totul, în chip definitiv, ceva de dincolo de el îl amuțește. Îl smulge dintre noi. Aproape toți creatorii cu adevărat loviți de iluminațiile cezurii sfârșesc prin a fi amuțiți de rigorile cenzurii transcendente." (pp. 27-28) Monolog: Frustrarea și revolta prometeică în fața „gestului" Marelui Anonim, ca atitudine umană întrucâtva firească, nu provine dintr-o mare neînțelegere, din ignoranță și din așezarea neadecvată în fața misterului? Altfel spus, nu este oare dreptatea noastră doar dreptate a părții, a fragmentului și astfel implicit „nedreptate
Ultimul Culianu by Man () [Corola-journal/Journalistic/6121_a_7446]
-
fragmentului și astfel implicit „nedreptate"? De fapt, nu ni se refuză ceva, ci tocmai acest ceva pe care l-am considera, avându-l, drept margine ultimă, ne-ar pierde, închizându-ne lumea și distrugând misterul. Primejdia cunoașterii paradisiace naște gestul prometeic. Capitolul II: Metoda universală a ultimului Culianu Sunt trasate aici treptele drumului lui Ioan Petru Culianu, urmărind pas cu pas fiecare coagulare sistemică și fiecare dezvoltare teoretică ce prefigurează, încă de la primele lucrări, viziunea „ultimului Culianu", care propune revelator o
Ultimul Culianu by Man () [Corola-journal/Journalistic/6121_a_7446]
-
cu decorul ei arhaizant, cu mișcările ceremoniale și cu gesturile cotidiene resorbite în stereotipii rituale, corespunde și ea unui anumit eminescianism generic și unei utopii romantice împinse pînă la limita hipostazierii. Aparent, aceste similitudini, asociate și cu enorma capacitate civilizatoare, prometeică, aceea de a redimensiona lumea prin reconstrucția limbajului, sunt fatalități ale geniului pe care nimeni nu le poate contesta. Și totuși, privit cu mai multă atenție, Constantin Brâncuși este mai aproape de Caragiale, iar absolutul lui este un enorm parcurs printre
Caragiale și Brâncuși by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/6723_a_8048]
-
ultimul mag", cum îl percepea doamna Cornelia Pillat. Scenariul simbolic al povestirii trebuie citit în subiacent, pentru că fantasticul nu e niciodată adus pe de-a-ntregul la vedere. E mai curând sugerat, aici vizând absurdul implicat în sacrificiul de sine, gest prometeic adaptat, din care tragicul nu este exclus. Dispariția magicianului confirmă adevărul că utopia rămâne utopie nu este transformată în act. A trebuit ca el să moară spre a nu muri utopia.
Utopia magicianului by Elvira Sorohan () [Corola-journal/Journalistic/14625_a_15950]