289 matches
-
Înaintând prin nămolul propriei sale existențe, până ajunsese la un liman... Un liman confuz, unde timpul și spațiul zăceau sparte În bucăți, amestecându-se cu scrumul și amintirile unor Întâmplări care s-au desfășurat aievea sau În vis. Noimann-cruciatul se prosternase la picioarele unui alt Noimann, Învingătorul. Statuia vergină Îl reprezenta În chip de Napoleon. Un Napoleon tronând peste munți de sticle golite și pahare. Sub picioarele lui Napoleon zăceau și Noimann, și Lily Fundyfer și inginerul Edward. Bărbia sa se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
sfârșit Învinsă. Penitentul trăia un moment triumfător. Acum el era cel care Își bea liniștit păhărelul de coniac Alexandrion, ridicându-și de pe tâmple șuvița rebelă. Acum el era cel care Își stingea țigara de foi de fruntea celuilalt Noimann, care, prosternat la picioarele sale, Îi cerea Îndurare. Cravașa se ridica și cobora. „Așa, așa”, murmura celălalt Noimann, care fusese cinic și care acum Își ispășea pedeapsa. „Aici, aici”, gâfâia aceeași voce, mimând extazul. Oare simțise, Într-adevăr, Noimann ceea ce simțea Mathilda
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
com por ta mentul e ca un strat de flori plivit de buruieni, acolo totul are rostul 101 lui, nimic nu e lăsat la voia întâmplării. Vezi apoi câte un templu budist pe lângă care nu poți trece fără să te prosternezi în fața făpturii zeiești care îți surâde, parcă spunându-ți: „Nu te necăji, totul e tre cător.“ Vrei în Egipt? Stai cu gura căscată în fața giganticelor vestigii, între bându-te ce mâini, ce unelte le-au putut construi. Acolo am luat
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_974]
-
Curând, pe poartă intră una dintre iscoadele lăsate cu cinci ceasuri În urmă. Omul sări din șa și alergă spre treptele care duceau către camera În care se afla rănitul. Ali deschise ușa și ieși pe coridor. - Vin! strigă iscoada, prosternându-se În fața comandantului spahiilor. Trei grupuri de câte cinci sute de luptători au trecut Dunărea azi dimineață! Unul din ele se apropie În cea mai mare viteză de Vidin! Ali coborâ scările și chemă patru spahii. - Luați rănitul și doctorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
În Încăpere intră un bărbat ce părea a avea În jur de cincizeci de ani. Era slab, avea obrajii scofâlciți, iar hainele Îi erau peticite. Dacă era negustor, se gândi tânărul, atunci afacerile nu-i mergeau tocmai bine. Omul se prosternă cu fruntea la pământ, cerând să fie ascultat. - Te ascultăm, spuse Amir În turcește. În cuvinte destul de greu găsite din cauza emoției, negustorul descrise o după-amiază În care mulțimea se Îmbulzise În fața palatului, iar apoi pe străduțele din jur se dăduseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
vaalbara, să te încurci în miliarde de ani temporali sau luminici, cînd e mai simplu să te închini... fericit? - Fericit sau ignorant? Din cîte am citit, marea masă a practicanților nici nu știu ce înseamnă "Aleluia" sau "Bogdaproste". Nu știu de ce se prosternează în fața crucii și nu a peștelui, cum îi cheamă pe cei doisprezece apostoli sau pe protagoniștii cîntării iubirii carnale. Cîte cărți are prima secțiune a scrierii în numele căreia vi le-ați distrus pe celelalte? A meritat să distrugeți mare parte din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85073_a_85860]
-
și a gurii să i se întipărească în minte. Apoi, îl așază tot mental alături de miile de amintiri despre celălalt tată al său - nu poate să nu se gândească la Amar Nath ca la tatăl său: tata privindu-și unghiile, prosternându-se la templu, spălându-se subraț, chemând o servitoare să ridice ceva. Micul pătrat de hârtie rigidă este strivit de greutatea amintirilor despre Amar Nath. Și cu toate astea, acest petic a reușit să le detroneze într-o singură după-amiază
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
lui, com por ta mentul e ca un strat de flori plivit de buruieni, acolo totul are rostul lui, nimic nu e lăsat la voia întâmplării. Vezi apoi câte un templu budist pe lângă care nu poți trece fără să te prosternezi în fața făpturii zeiești care îți surâde, parcă spunându-ți: „Nu te necăji, totul e tre cător.“ Vrei în Egipt? Stai cu gura căscată în fața giganticelor vestigii, între bându-te ce mâini, ce unelte le-au putut construi. Acolo am luat
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_978]
-
muia degetele într-o tavă cu mirodenii și se pișca de nări. De lîngă tetrarh, arhonții priveau cu gurile căscate la Aneta. Costică zîmbea iar la sfîrșitul dansului întinse directoarei o tavă pe care se zbătea capul meu. Asistența se prosternă pînă la pămînt. Epilog Frunzărind un sertar cu manuscrise vechi, cîteva hîrtii îngălbenite mi-au atras atenția. Le-am răpsfoit. Deodată simții că-mi bate inima. Erau foile unei epistole care, pe vremuri, mă intrigase atât de tare încît am
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
maramă ... Păstrează‐ i chipu‐ n aurită ramă 131 și de nimic, nicicând nu te mai teme! Ocrotitoare‐n oarba vijelie, Chiar umbra ei se schimbă în făclie Pe drumul drept menită să te poarte. În fața ei, de‐a pururi te prosternă! Simbol duios al patriei, eternă, Te leagănă de dincolo de moarte! CÂNTECUL MAMEI Cu mâna albă de domniță Sau aspră mână muncitoare, Purtând o floare la cosiță Ori diademă lucitoare, De legeni leagăn de mătasă Or biata albie săracă, O, mamă
Cuvinte despre poeți şi poezie. In: OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
e să te duci la Seniorul Hideyoshi, în Harima. Mă îndoiesc că voi mai sta mult timp în lumea asta, fie că sunt găsit vinovat sau nevinovat. Aș dori să pleci în Harima cât de curând cu putință. Hanbei se prosternă în fața prietenului său, rugător. Avea hotărârea proprie omului bolnav. Mai mult, era Hanbei, un om căruia nu-i lipsea puterea de judecată matură; odată ce vorbea, nu mai revenea asupra hotărârilor pe care le luase. În ziua aceea, cei doi prieteni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
că ai venit. Vino mai aproape. Ai permisiunea să iei o pernă. Cineva să-i dea lui Hanbei ceva pe care să se așeze. Manifestând o atenție cu totul ieșită din comun, continuă să-i vorbească lui Hanbei, care rămăsese prosternat cu profund respect, la distanță: — Acum te simți mai bine? Îmi închipui că ești epuizat, atât fizic cât și psihic, de lunga campanie din Harima. Doctorul meu spune că ar fi periculos să te trimit chiar acum pe câmpul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
mila dumneavoastră. De asemenea, nu mi-ați putea face un favor mai mare, stăpâne, decât să-mi porunciți o faptă meritorie pentru a-mi ispăși crima de a vă fi nesocotit ordinul. Hanbei vorbea ca și cum și-ar fi deschis inima, prosternându-se, încă o dată, la podea, în așteptarea bunăvoinței lui Nobunaga. Acest lucru îl dorise Nobunaga de la bun început. După ce primi, din nou, iertarea stăpânului său, Hanbei îi spuse în șoaptă lui Shojumaru să-i mulțumească politicos lui Nobunaga. Apoi, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
ducă atât de departe spre liniile inamice.“ Hideyoshi îi făcea griji din pricina lui Kanbei, care forțase înaintarea spre inamic, dar încă nu se întorsese. Auzi apropiindu-se pași grăbiți, care se opriră lângă el. Când privi în jur, cineva se prosterna la pământ, în lacrimi. — Shojumaru? După ce sosise la tabăra de pe Muntele Hirai, Shojumaru intrase în luptă de mai multe ori. În scurt timp, se transformase într-un adult cu suflet aspru. Cam cu o săptămână în urmă, când starea lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
doilea tată. Îl servea acum pe Hanbei zi și noapte, fără a-și mai scoate armura, canalizându-și toate energiile spre a pregăti medicamentele acelui om și a-i satisface toate necesitățile. Și astfel, Shojumaru venise în fugă și se prosternase la pământ, înlăcrimat. Intuitiv, Hideyoshi avu senzația că primise o lovitură în piept. — De ce plângi, Shojumaru? îl dojeni el. — Vă rog să mă iertați, se șterse la ochi Shojumaru. Seniorul Hanbei este prea slăbit ca să mai vorbească; s-ar putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
nu făcea numai să-l admonesteze pe tânăr, ci încerca și să-și liniștească nepotul. Spre deosebire de obișnuita sa manieră decisă, Katsuyori pălise, fiind surprins. — Nu e un fleac. Credeți-mă că e ceva foarte important, stăpâne, replică Genshiro, în timp ce se prosterna. Kiso Yoshimasa din Fukushima a trădat! — Kiso? Glasul lui Shoyoken exprima un șoc care era jumătate îndoială, jumătate refuz. Cât despre Katsuyori, el probabil ghicise deja că avea să se întâmple acest lucru. Nu făcea decât să-și muște buzele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
de a întări apărarea provinciei? — Nu, răspunse Kaisen, clătinând din cap. Katsuyori deveni și mai agitat. — Atunci, trebuie să fi existat vreun cusur în felul în care am împărțit recompensele și pedepsele. Nici unul, își clătină din nou bătrânul fruntea ninsă. Prosternându-se la podea, Katsuyori fu cât pe ce să-l podidească lacrimile. În fața lui Kaisen, ferocele senior al războiului care se respecta atât de mult pe sine însuși, nu putea plânge decât în pragul agoniei. Nu plânge, Katsuyori, spuse, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
țipătul sfâșietor al unui copil, iar Katsuyori răcni înnebunit: — Sozo! Ce-ai făcut? Sozo își înjunghiase propriul fiu de patru ani, care muri chiar sub ochii soției sale, iar acum femeia suspina. Fără ca măcar să lase deoparte sabia însângerată, Sozo se prosternă spre Katsuyori, de la distanță. — Ca dovadă a ceea ce tocmai v-am declarat, mi-am trimis propriul fiu înainte, pe drumul morții. Cu siguranță, altminteri ne-ar fi stânjenit. Stăpâne, am să vă însoțesc; și, fie că voi fi primul sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Mitsuhide pălăvrăgea cu Takigawa Kazumasu, iar ochii care-l priveau fix nu aveau deloc chef de râs. Mitsuhide observă - poate, speria inconștient de ceva - căci Nobunaga se ridică deodată în picioare. — Ia ascultă, Cap de Kumquat! Stăpânindu-se, Mitsuhide se prosternă la picioarele seniorului. Simți nervurile reci ale unui evantai lovindu-i de două-trei ori ceafa. Da, stăpâne? Culoarea, beția, chiar și luciul cheliei lui Mitsuhide păliră dintr-o dată, căpătând culoarea lutului. — Ieși din încăpere. Evantaiul lui Nobunaga i se dezlipi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Kobayakawa, pentru ceea ce au simțit, desigur, azi dimineață, când au ajuns și au văzut lacul. Trebuie să fi bătut cu piciorul în pământ, de furie, spuse Kanbei. Chiar în acel moment, fiul funcționarului însărcinat cu lucrările de pe râul Naruya se prosternă în fața lui Hideyoshi. Plângea. — Ce s-a întâmplat? întrebă Hideyoshi. — Azi dimineață, răspunse tânărul, tatăl meu s-a declarat vinovat de o neglijență de neiertat. V-a scris această scrisoare de scuze și a comis seppuku. Omului i se încredințase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
silința să cumpere cele mai rafinate ingrediente și să pregătească feluri de mâncare delicioase, aproape nedormind câteva zile la rând, supraveghindu-și vasalii și pe bucătari. Acum, mai că nu-i venea să-și creadă urechilor. Alergă surprins și se prosternă la picioarele seniorului, explicând că mirosul neplăcut nu era cauzat, cu siguranță, de pește stricat. — Nu-mi veni cu scuze! îl întrerupse Nobunaga. Aruncă totul! Ia altceva pentru banchetul de diseară! Și, făcând pe surdul, Nobunaga se îndepărtă. Mitsuhide stătu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Tamba, să-ți pregătești trupele și să aperi flancul lui Hideyoshi de-a lungul drumului Sanin. În curând, voi porni eu însumi spre apus, ca ariergardă. Nu pierde timpul, riscând să ne faci să pierdem această ocazie strategică. Mitsuhide se prosternă, răspunzând că avea să respecte instrucțiunile ca la carte. Apoi, considerând poate că se arătase prea servil, se ridică, privi direct spre mesager și adăugă: — Te rog să-i vorbești Domniei Sale cum găsești de cuviință. Îl conduse pe emisar până la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
ai acționat ca general la distrugerea Muntelui Hiei - cu un preot care a supraviețuit din acel dezastru? — Pe-atunci, îmi era inamic, răspunse Mitsuhide. Acum, însă, Muntele Hiei a fost redus complet la neputință, iar oamenii de-acolo s-au prosternat la pământ și au jurat credință fază de Azuchi. — De formă, fii sigur. Dar cum vor uita ceilalți preoți și rudele oamenilor masacrați, precum și călugării ale căror temple și mânăstiri străvechi au fost arse, ura care le trăiește, de atâția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
respirația îi redevenise adâncă și regulată, dădu iarăși cuvertura la o parte și se ridică, cu o tresărire. — E cineva acolo? strigă el, spre odăile pajilor. Undeva, departe, se deschise o ușă glisantă. Pajul de gardă intră tăcut și se prosternă la podea. — Spune-i lui Matabei să vină imediat aici, ordonă Mitsuhide. Toți cei din apartamentele samurailor dormeau, dar, de vreme ce câțiva vasali ai lui Mitsuhide plecaseră în seara trecută spre Kameyama, cei rămași pe loc erau încordați, neștiind când putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
care se auzeau din corpul de gardă, la două camere distanță pe culoar. Pașii se apropiară, iar ușa camerei lui se deschise, fără zgomot. — Ce e? întrebă Mitsuharu. Garda, care probabil, crezuse că Mitsuharu dormea, ezită un moment. Apoi se prosternă grăbit la podea și spuse: — Seniorul Mitsuhide vă așteaptă în fortăreața principală. Mitsuharu se sculă și începu să se îmbrace; întrebă ce oră era. — Prima jumătatea Orei Șobolanului, răspunse străjerul. Ieși în coridorul negru precum cerneala. Când îl văzu pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]