595 matches
-
nou, aproape exotic, putea funcționa doar nutrit cu substanță prin excelență neologică. La 1830, în cel dîntîi volum de poezii romantice publicat la noi (Meditații poetice dintr-ale lui A.de Lamartine), Heliade avea intuiția faptului că o nouă schemă prozodică a versului românesc era de neconceput în absența unei reînnoiri totale, lexicale și figurative. Bazat pe această fericită divinație, se apucă de scris o cu totul altfel de poezie decît cea de pînă atunci: „Souvent, sur la montagne, à l
Întemeietorul by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/5539_a_6864]
-
telefonului fără fir. Semnalul e trecut prin atâtea filtre câte sunt necesare pentru ca zgomotul să fie eliminat. Cu jocul acesta nu-i de joacă. Pe tot parcursul acestui exercițiu, intervin precizările, de o extremă acuitate, ale autorului. De la simplele evaluări prozodice până la calcularea distanței Hamming, din teoria codurilor, nimic nu scapă controlului riguros al lui Mihai Dinu. Niciodată prea complicat, raționamentul poate fi urmărit cu încântare și de nespecialiști. Sigur că intră, în scenariul acesta, și destulă subiectivitate. Controlată însă. Și
Critica de poezie by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/5556_a_6881]
-
nu au fluență retorică și nici ureche melodică, dar ce-l salvează pe Wittgenstein e instinctul concentrării, acea concizie terifiantă care îl scutește de impresia inestetică a unei limbi folosite fără simț acustic. Așa se face că Wittgenstein are ritm prozodic, o sacadare a gîndirii care trece în cadența expresiilor, talentul lui neținînd de estetica cuvintelor, ci de tensiunea pe care le-o imprimă. E cazul rarisim al unui logician care fascinează printr-o strictețe de tip rapsodic, forma lapidară a
Spiritul anancastic by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5557_a_6882]
-
afectiv, scrisul său e în fidelitate cu timbrul: neted și nespectaculos, cu o sintaxă obișnuită și cu un lexic normal. Neavînd repugnanță de ton, n-are predilecție pentru asprimea polemică, și neavînd schimbări de ritm, nu atrage cititorul prin accelerări prozodice. Totul curge lent în matca unor fraze lungi și diluate. Autorul scrie clar, cristalin și molcom, fără obscurități sau tente cețoase. Un metronom didactic tratîndu-și impecabil tema pe care o are sub ochi. Spuneam că o carte în care se
Epoca postmorală by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5809_a_7134]
-
dihotomică împărțire de simpatie, și-a trăit despărțirea de Franța năvalnicul, în toate (inclusiv în... glonțul pe care avea să și-l tragă în inimă în aprilie 1930), Vladimir Maiakovski, scriind chiar poemul „Rămas bun” (1925; îl reproduc în forma prozodică a „scării” caracteristică acestui autor): „În auto, schimbând ultimul franc. - La ce oră e cursa de Marsilia? Parisul aleargă, petrecându-mă, în întreaga, imposibila frumusețe a sa. Năvălește în ochi, a despărțirilor zeamă, mie inima cu sentimentalism emi zdrobește! Eu
Necunoaștere și iresponsabilitate (Despre unele „traduceri“) by Leo Butnaru () [Corola-journal/Journalistic/3518_a_4843]
-
Pe cer, nu pe ecran, cu oaste/ De îngeri, cel rănit în coaste,/ Ioshua-i, Domnul meu, Isus” (p. 23). Sincer, le găsesc cam căznite, ele fiind nimic altceva decât o încercare de întinerire cu tot dinadinsul, în pofida tuturor evidențelor, inclusiv prozodice. Interesant, însă, în această primenire, mi se pare altceva: Adrian Popescu tematizează pentru prima dată, în mod decis, propria relație cu literatura. A lui și a altora. Aflăm astfel, din Costumul negru, lucruri esențiale, pe lângă care, cum am văzut, critica
Palinodii by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/3552_a_4877]
-
prin „spiritul ludic” ce trebuie, ce poate fi acceptat mai cu seamă pentru „hedonismul hâtru” al unor „stări și curiozități efemere” de fapte, marcat de „un nonconformism jovial și amuzant”, poeziile nefiind însă ocazionale, în strictul sens al cuvântului, automatismul prozodic pe care i-l reproșează criticii de ieri, ca și cei de azi, nu înseamnă neapărat „devitalizarea și producția în serie”. Pastelurile au „seninătate arcadică”, iar o poezie ca Faptul zilei „aparține registrului mitologic al universului coșbucian”, fiind construită pe
O nouă ediție George Coșbuc by Constantin Cubleșan () [Corola-journal/Journalistic/3572_a_4897]
-
cade la pămînt sînt corecția necesară a unui zbor poetic pe care Democrația naturii l-a întrerupt. Numai șapte din cele treizeci și cinci de poezii ale volumului sînt din speța celor cu rimă: un sacrificiu, probabil, pentru un poet cu dexteritatea prozodică a lui Mircea Dinescu. Dar textul nu mai trebuie, în această nouă etapă, postevazionistă, să pară că este făcut, aranjat, potrivit în pagină în forme cumințitradiț ionaliste și cu respect al regulilor. Pentru a le contesta pe cele, strîmbe, din afara
Destabilizatorul by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/3838_a_5163]
-
interior, alegînd formula mai puțin „artistică”, dar mai autentică, a poeziei discursive. Versul cu rimă și comunicînd melodios cu un altul lasă loc versului liber, prozastic și prozaic, aspru și contondent, parte a unei demonstrații narativizate pe care vechile structuri prozodice o stînjenesc. Liricul însuși se atenuează ori dispare cu totul, pentru a face loc ironicului mușcător. Poezia arată acum precum într-o remarcabilă Biografie săracă: „Unii de-abia așteaptă să mă vadă plutind/ ca Ofelia cu o coroniță de ziare
Destabilizatorul by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/3838_a_5163]
-
și germana). Păstorel Teodoreanu reacționează public în stilu-i caracteristic, dedicându-i următoarea epigramă: Unui ministru trimis în Spania (J.Th. Florescu) Am trimis la mauri Un ministru nou, Printre-atâția tauri Să fie și-un bou! (O variantă mai puțin reușită prozodic, dar cu aceeași poantă, îi este atribuită lui Nicolae Iorga). Proaspătul diplomat își prezintă scrisorile de acreditare pe 18 decembrie 1935, iar la începutul anului următor trimite în țară un prim raport documentat și pătrunzător privitor la alegerile desfășurate în
I.L. Caragiale: de la literatură la istorie și retur by Gelu Negrea () [Corola-journal/Journalistic/3760_a_5085]
-
mi-a spus: "Acuma cred că ești destul de matur pentru a-l traduce pe Goethe. Nu-ți spune nimic lucrul acesta? Reia textele." Am reluat textele. Erau de o naivitate nemaipomenită, dar, încercau, într-adevăr, să se muleze pe formele prozodice ale lui Goethe. Care, mai ales în Faust 2, a făcut performanță, ca să zic așa, adică aproape poezie programatică, demonstrativă, traversând istoria poeziei europene de la hexametrii antici și până la poezia pură. Fiecare personaj vorbește într-un alt tip de poezie
Ștefan Aug. Doinaș în dialog cu Mircea Iorgulescu (1997) - "În Cercul literar de la Sibiu m-am născut a doua oară" by Mircea Iorgulescu () [Corola-journal/Memoirs/11655_a_12980]
-
personaj vorbește într-un alt tip de poezie. Lucrurile acestea trebuiau să se simtă. La Blaga nu se simt. Și atunci eu am zis: eu pot, eu nu am personalitatea lui Blaga, dar am o capacitate mimetică și o dexteritate prozodică extraordinare, să nu zicem extraordinare!, dar mai marcate decât el, și pot să fac hexametri, pot să fac poezie în dolce stil nuovo, pot să fac poezie imitând poezia medievală de tip religios, pot să fac poezie romantică, pot să
Ștefan Aug. Doinaș în dialog cu Mircea Iorgulescu (1997) - "În Cercul literar de la Sibiu m-am născut a doua oară" by Mircea Iorgulescu () [Corola-journal/Memoirs/11655_a_12980]
-
câtuși de puțin întâmplător, căci Mioara Cremene compune „muzical”, iar cartea are structura unui oratoriu în care se întâlnesc diverse voci, mai mult sau mai puțin „apocrife”, răsună cadențe savant orchestrate, se experimentează, ca într-o cutie de rezonanță, formule prozodice de o mare diversitate. Divers și din punct de vedere tematic, volumul rămâne totuși perfect unitar, convergența poemelor fiind dată de viziunea retrospectivă a poetei, care se fixează cu obstinație asupra trecutului, propune promenade nostalgice prin muzeul memoriei și lecții
Mioara Cremene la aniversară by Octavian Soviany () [Corola-journal/Journalistic/3166_a_4491]
-
Mihai Zamfir La Philippide, monotonia tematică se corijează prin desfășurarea unei palete multicolore de mijloace stilistice, prin introducerea unei fericite dezordini lingvistice, imagistice și prozodice. Tehnica autorului pare desăvârșită încă de la primele poezii. Aur sterp și Stînci fulgerate demonstraseră neobișnuite disponibilități pentru figurile fonetice, legate de prozodie; în marile poeme din Visuri în vuietul vremii și Monolog în Babilon, pe primul loc urcă figurile sintactice
Alexandru Philippide – pentru totdeauna by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/3140_a_4465]
-
concentrate cîteva dintre procedeele pe care se bazează poezia „philippină“. Deși fără frecvența și ingeniozitatea din primele poezii, figurile fonetice rămîn prezente, în special aliterațiile (trompetele tembele, vechi violoncele), dar nu numai ele: figura fonetică a rimei și structura ei prozodică prezintă o mare importanță. Varietățile metrice constante nu șochează: în cele 12 versuri reproduse, înregistrăm 4 tipuri de metri (alexandrin clasic, endecasilab, nonnasilab și octosilab) cu neînsemnate licențe; le acompaniază o melodie iambică neîntreruptă. Interesantă este rima, figură fonetică decisivă
Alexandru Philippide – pentru totdeauna by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/3140_a_4465]
-
antume. Încă din Aur sterp poetul construia strofe de fantezie, alterna metri, profita de armoniile simboliste. Pe măsura compunerii marilor poeme epic-alegorice, importanța prozodiei scade: aici autorul urmărește firul acțiunii uneori complexe și, pe parcursul zecilor de strofe, subtilitățile de natură prozodică devin tot mai rare. Talentul de versificator al lui Philippide a rămas însă același: dovadă -apariția unor versuri și a unor distihuri memorabile ce punctează marile poeme. După instaurarea comunismului la noi, cariera lui Philippide a suferit o alterare semnificativă
Alexandru Philippide – pentru totdeauna by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/3140_a_4465]
-
ambianța poeziei interbelice, ci și în contextul larg al poeziei românești din secolul XX. Scriitor erudit, în ale cărui versuri cultura apare „la vedere”, ostentativ expusă, Philippide contrazice frontal orientarea poeziei contemporane, dominată de prozaicizarea intenționată a limbajului, de disoluția prozodică și de vulgarizarea exprimării. Opera sa a mers de la început, conștient, contra curentului. Poet de factură particulară, creator al unei maniere stilistice inconfundabile, el rămîne unul dintre marii scriitori români din toate timpurile, în ciuda ricanărilor post-moderne. Cultura lui, copleșitoare, jenează
Alexandru Philippide, astăzi by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/3225_a_4550]
-
a noilor versuri. Apogeul acestei etape stă în Noduri și semne, tom pe lîngă care criticii trec cu aerul că asistă la o stînjenitoare nereușită. Potrivit lui Sorin Dumitrescu, volumul e scris în tipar atic, cu versuri aspre, palide, fără suc prozodic, dar cu o vibrație de ordin transcendent. Asemenea unui veritabil medium, Nichita scrie sub dicteu, ca un posedat prin ființa căruia energiile necreate ies la iveală. Ce se întîmplă cu poetul e patognomonic: logosul, coborînd peste oameni, ia o expresie
Patimile după Nichita by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3033_a_4358]
-
în virtutea unui crez în care a deruta, a demobiliza, a vexa se numără printre reacțiile scontate. De aici preferința pentru ambalarea sofismului (larg utilizat de poeții de ieri și de azi) în pelicule contradictorii (fie că e vorba de intervenții prozodice, de jocuri lingvistice sau de citate culturale). Citabile, din expoziția de crochiuri ale celui de-al treilea ciclu (Passe partout), mi se par Centrul civic, Gând revolver, Iarba și Dacă. Îmi fac datoria de onoare de a reproduce două dintre
Saturnalii by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/3050_a_4375]
-
a constituit-o Nicolae Balotă (a se vedea capitolul corespunzător din cartea sa Arte poetice ale secolului XX, 1976), care discută contribuția lui Servien la studiul ritmului. Dar cel mai important continuator al lui Servien în abordarea matematică a structurilor prozodice este Mihai Dinu (Ritm și rimă în poezia românească, Editura Cartea Românească, București, 1986), a cărui operă încă nu este nici ea receptată pe măsura importanței sale. Cu vreo 35 de ani în urmă, o italiancă, Mariella Foletto, i-a
Centenar Pius Servien by Solomon Marcus () [Corola-journal/Imaginative/14905_a_16230]
-
în care cultura temeinic asimilată își dă mâna cu delicatețea sufletească specifică vârstei și imaginația debordantă. Deloc surprinzător, poezia lui Valeriu Stoica este una intelectualizată, conceptuală, doldora de intertextualitate și aluzii livrești. Ea păstrează retorica, pe alocuri grandilocventă și rigoarea prozodică ale poeziei anilor '70, dar oferă și mici semne de ironie care, împreună cu intertextualitatea, va deveni una dintre mărcile de identificare a viitoarei generații optzeciste. Specific liricii tânărului Valeriu Stoica este poemul Treieriș, în care prozodia riguroasă și retorica tradițională
"Păcatele tinerețelor" by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/10656_a_11981]
-
pare totul în zadar./ Absența ta e un pustiu de glorii." (p. 57) Nu se poate ști cum ar fi evoluat poezia lui Valeriu Stoica dacă autorul nu ar fi abandonat definitiv acest drum. Este posibil să fi urmat relaxarea prozodică și textualismul ironic al colegilor săi de generație (optzeciștii), dar mai degrabă cred că ar fi mers spre un conceptualism somptuos, spre o lirică în care accentul ar fi căzut mai mult pe idee decât pe viziune, un univers poetic
"Păcatele tinerețelor" by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/10656_a_11981]
-
numărului de telefon, ori pentru mai laborioasa reziliere a unui contract!... În ,rimelările" sale, aproape în toate, greutatea specifică nu este a viziunii, a ideii sau a corporalității limbajului liric, ci a manierei înseși. Versificarea strânsă, încheiată la toți nasturii prozodici, se impune ca principiu de organizare, poezia echivalând cu o atentă punere în pagină: ,"Și eu, zicea calfa,/ m-aș vrea-n starea alpha,/ sub aripa grației, -/ sustras gravitației/ și legilor sale,/ adică dizgrației/ universale/ căreia i-s,/ precum toată
Vă place Foarță? by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/10903_a_12228]
-
Nu întîmplător unul dintre pseudonimele cu care Petică semna, în 1900, la „România jună" era tocmai Narcis! Dincolo de fațada decadentă, reforma lui Petică operează în adîncime: muzica devine principiul poetic de bază, valoarea supremă, atinsă prin mijloace extrem de variate, preponderent prozodice. Primele versuri din prima poezie a primului ciclu din volum, Fecioara în alb, arată astfel: „La Sinaia-n mănăstire De sub arcul cărunțit Luminos de fericire Zboară cîntul potolit; Către bolta azurie Se înalță aruncînd Blondul văl de poezie Peste straniul
Ștefan Petică – suavul visător by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Memoirs/6807_a_8132]
-
obosite, în ceasul sfînt al înserărei La țărm de ape liniștite, Eu o cunosc. Odinioară, în vremea negrelor vedenii, Simțeam ce dulce mă doboară Cu-o tremurare caldă-a genii". Muzicalitatea subtilă a versurilor provine din încîntătoarea șovăială a decodării prozodice: în „La Sinaia-n mănăstire" nu putem decide cu precizie dacă avem a face cu doi peoni III sau cu patru trohei; la fel „Melancolia adorărei" ar fi compusă din doi peoni IV sau din patru iambi. Altădată, șovăiala aproape
Ștefan Petică – suavul visător by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Memoirs/6807_a_8132]