238 matches
-
dă nici o dovadă de nemurirea sufletului, când ar fi așa de simplu să vină bunăoară unul care a murit, să ne spună, uite, este așa și pe dincolo? De ce tace Dumnezeu în privința asta? Părintele luă aere îngrozite: - Bine a zis psalmistul: Fericit bărbatul care n-a umblatîn sfatul necredincioșilor și în calea păcătoșilor n-a stătut, și pre scaunul pierzătorilor n-a șezut". Păi bine, bre, porc de câine, ce fel de creștin ești tu care nu cunoști elementele credinței noastre
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
criteriile duhovnicești ale inteligibilității. Biserica procedează în aceeași manieră didactică, eliberată de fixația idolatră asupra trecutului, atunci când citește Cuvântul lui Dumnezeu într-o anumită gradație liturgică. Lectura din cartea apostolului și a Evangheliei este pregătită prin ascultarea profeților și a psalmistului tocmai pentru că aceștia din urmă nu pot avea, pentru inima încredințată, decât o singură adresă: Vestea cea bună a lui Hristos. Un ochi îndrăgostit vede anticiparea Revelației nu doar în vechile Scripturi, ci „în tot pământul” și până „la marginile
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
nevăzută a mântuirii. Istoria nu este un labirint sufocant, la capătul căruia așteaptă răzbunător Minotaurul, ci mai degrabă o partitură muzicală, traversată diafan și recitată polifonic. Nu întâmplător, o existență liturgică poate fi asemănată unei opere de artă1. În cuvintele psalmistului, „laudă și frumusețe este înaintea Lui, sfințenie și măreție în locașul cel sfânt al Lui” (Ps. 95,6). Cacofonia este structural demonică, fiind o abatere de la vocația doxologică a creației: „Doamne, Dumnezeule, Te-ai preamărit foarte, întru cinstire și frumusețe
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
vremii (I)”, în Mitropolia Banatului, Anul XXXIV (1984), Nr. 5-6, p. 300. footnote>. Scriptura sfântă indică și starea de păcat a pruncilor, cu referire nu la păcatele personale, ci la cel originar și, în consecință, nevoia de a fi botezați. Psalmistul David scrie că „iată întru fărădelegi m-am zămislit și întru păcate m-a născut maica mea” (Ps. 50, 5). Celor care consideră acest păcat moștenit descris de psalmist fiind mai puțin grav, evaluarea făcută de Dumnezeu inimii omului, chiar
Sfânta Scriptură despre Botezul copiilor. In: Editura Ortodoxia. Revistă a Patriarhiei Române by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/133_a_425]
-
la cel originar și, în consecință, nevoia de a fi botezați. Psalmistul David scrie că „iată întru fărădelegi m-am zămislit și întru păcate m-a născut maica mea” (Ps. 50, 5). Celor care consideră acest păcat moștenit descris de psalmist fiind mai puțin grav, evaluarea făcută de Dumnezeu inimii omului, chiar de la naștere, ar trebui să le schimbe părerea: „cugetul inimii omului se pleacă la rău din tinerețile lui” (Fac. 8, 21). O traducere literală a cuvântului „copilărie” aici s-
Sfânta Scriptură despre Botezul copiilor. In: Editura Ortodoxia. Revistă a Patriarhiei Române by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/133_a_425]
-
Iosua, în numele lui Dumnezeu, îi extermină fără milă pe regii și locuitorii Machedei, Libnei, Lachișului, Eglonului și Hebronului (cf. Ios 10), pentru că s-au opus expansiunii iudaice poruncite de Domnul. Dumnezeul lui Israel este Dumnezeul cel viu și nemuritor, potrivit psalmiștilor, Dumnezeul cel puternic, Domnul oștirilor (Ps 79, 5), învață mâinile la luptă și degetele la război (Ps 143, 1), care vrea eliminarea popoarelor ostile Israelului (cf. Ps 82) și care dăruiește credincioșilor săi sabia ca pe un dar al său
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
prin voință, lipsindu-se de (concursul) Fiului; însă a voit (sa creeze) prin Fiul. Nici Fiul n-ar fi avut nevoie de colaborator, dacă acționa asemenea Tatălui, însă El a voit să desăvârșească prin Duhul. Cerurile s au facut, (zice Psalmistul), cu Cuvântul Domnului și toate puterile cerești, cu suflarea gurii Lui (Ps. 18 Tâlcuirea Pr. D. Fecioru: Acest sirian a fost identificat cu Diodor al Tarsului, contemporan cu sf. Vasile cel Mare, cu Teofil al Antiohiei, cu Efrem Sirul și
O exegeză a Crezului ortodox by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/158_a_127]
-
prin voință, lipsindu-se de (concursul) Fiului; însă a voit (să creeze) prin Fiul. Nici Fiul n-ar fi avut nevoie de colaborator, dacă acționa asemenea Tatălui, însă El a voit să desăvârșească prin Duhul. Cerurile s au făcut, (zice Psalmistul), cu Cuvântul Domnului și toate puterile cerești, cu suflarea gurii Lui (Ps. 32, 6). Cuvântul nu trebuie înțeles ca o anume vibrare a aerului, emis prin organele vocale, nici Duhul ca o suflare a gurii, provenită din căile respiratorii, ci
O exegeză a Crezului ortodox by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/158_a_127]
-
un aer infantil, ingenuu, franc-jovial. După ce, la Vatican, a pipăit cu ochii celebra Pietà de Michelangelo, vizitatorul a "devenit un om cult". Cel dintâi și "cel mai mare poet român" e Dimitrie Cantemir, deși prioritatea o deține în fapt Dosoftei, psalmistul. Modestul Petre Ispirescu ar fi, la rându-i, "cel mai de seamă poliglot al limbii române, cap și începătură a prozei"! Judecăți existențiale ducând dinspre alții spre sine însuși, judecăți de valoare îmbrățișând diverse forme de artă, opinii rostite cu
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
strânge trupul tot! (...) am zăcut bolnav în tine, / dar acum zăresc lumine, / Soarele s-o înălța, / vine moartea și mă ia, / Soarele s-o înălța, / vine moartea și mă ia!" (Bucuroasa moarte). Credinciosul V. Voiculescu e ortodoxul în absolut; Arghezi, psalmistul, se sfâșie între adorație și îndoială; Cezar Ivănescu (în al său Rosarium) se autoculpabilizează: dă semne de umilitate, de pietate și pocăință, vizează lepădarea de sine, dar se simte împresurat de demoni; chinuit, așteaptă grația divină, tinde spre puritate și
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
Natura materialului pe care se scria determina și tipul instrumentului cu care se scria: cu cât era mai dur materialul, cu atât instrumentul de scris trebuia să fie mai puternic. Ieremia 17,1 vorbește despre un condei de fier, iar psalmistul își compară limba cu o „trestie de scriitor ce scrie iscusit” (Ps. 44, 2). Cel mai cunoscut instrument de scris, un fel de stilus, era folosit la scrierea cu cerneală. Se cunosc două tipuri de cerneală: una pe bază de
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
nu este egal cu tatăl, este numai asemeni lui, nu homoousios, ci numai homoiousios. Întinși sub cumpănă/ livizi și goi, aidoma unul cu altul/ ascultăm piatră de piatră cum crește nenorocu-n ea." Uneori, autorul imnelor își asumă ipostaza de nou psalmist: "Tu toate le știi. Doamne, Tu știi că te iubesc." "Imnele bucuriei", sunt poeme ce par a fi rodul unei experiențe poetice singulare în peisajul literaturii contemporane. Vibrează în poezia lui Ioan Alexandru ecouri din poezia lui Coșbuc și Blaga
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Dumnezeu, și cu el reînvie drama neputinței de a atinge divinul. Se reia într-o altă formulă problematica elegiilor. Situându-se în punctul Aleph, poetul are revelația întregului: "ca și cum sensul ar fi însuși întregul". Și lată-l, ca un adevărat psalmist, îndoindu-se de posibilitatea atingerii lui: "Și dacă totuși nu stăm/ aproape,/ ci măreția lui/ mă face să-i zăresc distinct/ fiecare por al pielii?". Aleph fiind primul cardinal infinit, la puterea zero, reprezintă, așa cum demonstrează Nichita Stănescu prin cuvinte
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
trupul și sufletul se îngemănează, sufletul nu se poate defini, el este flacără, fulger, aer. Miturile, deși unele ne sunt cunoscute, sunt îmbogățite cu sensuri, nuanțe și culori. În poemul "Rușine", după ce trece prin toate miturile genezei, poetul adoptă atitudinea psalmistului, reeditând pe Arghezi, cel din ciclul "Buruieni". "De cine mi-e frică, dumnezeule, în toată această viață,/ de cine mi-e dor doamne, dumnezeule,/ în toată această/ iubire, de cine mi-e rușine, Limpezimea Ta,/ în toată această ceață?". Există
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
cuvânt al fiecărei grupe prezintă rezultatele cercetării, sintetizate prin posterul realizat * la finalul fiecărei prezentări se face o evaluare orală și se notează concluziile ce se impun * profesorul va ghida discuția, focalizând asupra următoarelor aspecte: * Care e adevăratul Arghezi: ludicul, psalmistul, răzvrătitul, îndrăgostitul, cel din Florile de mucigai? * Care e Eminescu cel adevărat: cel care se dezvăluie în poeziile de tinerețe, romanticul, clasicul, îndrăgostitul, filozoful, titanul, geniul? * Care e Ion Barbu cel adevărat: parnasianul, orientalul, ermeticul? Concluzia firească, care se impune
[Corola-publishinghouse/Science/1510_a_2808]
-
pom răsădit lângă izvoarele apelor), deus absconditus (Dumnezeu care se ascunde), Dumnezeu nu poate fi cunoscut de către om, Dumnezeu este numai un gând, o concepție, poetul îndoindu-se de existența Lui, De la credință la tăgadă, de la resemnare la cutezanță. Ipostazele psalmistului 1. Un protejat al divinității; 2. Poetul se simte chinuit și confuz, singur; 3. Poetul se răzvrătește și-l acuză pe Dumnezeu de inconsecvență, de înstrăinare față de om; 4. Însetat de absolut, poetul îl caută pe Dumnezeu; 5. Poetul este
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
câmpie", "cu fruct amar", țepos și aspru în îndârjirea vie. Este un psalm al însingurării, al părăsirii (N. Balotă). De astă dată, tonul fundamental este acela al tânguirii în legătură cu absența divinității, al lamentației pe tema singurătății omului în univers. Destinul psalmistului e simbolizat de copacul blestemat "Tare sunt singur, Doamne, și pieziș/ Copac pribeag uitat în câmpie". El se înalță către cer, "pieziș", în speranța unei atingeri a divinității, tânjind, în zadar, după semnele sacralității pozitive. Prin opoziție, sunt relevate atributele
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
pribeag uitat în câmpie". El se înalță către cer, "pieziș", în speranța unei atingeri a divinității, tânjind, în zadar, după semnele sacralității pozitive. Prin opoziție, sunt relevate atributele copacului pribeag și atributele pomilor de rod: amar-dulce, aspru-gingaș, singurătate-comuniune. În final, psalmistul reproșează faptul că a fost abandonat (" În rostul meu tu m-ai lăsat uitării"), că s-a produs ruptura de Părintele ceresc. Poetica argheziană are un aspect de monolog adresat, cuprinde o inversiune sintactică: "Tare sunt singur", vocativul "Doamne", interogația
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
apare imaginea cerului răsturnat în apă (demitizare). Confuzie, incertitudine în universul acvatic: stele, pești, taurul care se adapă ca semn al tulburării apei? În finalul psalmului, Dumnezeu îl înfruntă pe Iacov și din această "mare poveste" nu iese nimeni învingător. Psalmistul nu urmărește desacralizarea ci, mai degrabă, are nevoie de corporalizarea divinității, vrea o experiență a atingerii senzoriale a lui Dumnezeu: "Vreau să te pipăi și să urlu: Este!" Dar această concepție antropomorfică despre "divinitate" (mitologia greacă) aduce pe zei în
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
degrabă, are nevoie de corporalizarea divinității, vrea o experiență a atingerii senzoriale a lui Dumnezeu: "Vreau să te pipăi și să urlu: Este!" Dar această concepție antropomorfică despre "divinitate" (mitologia greacă) aduce pe zei în sfera omenescului, desacralizându-i. În intenția psalmistului deslușim orientarea spre straturile arhaice ale existenței umane, spre experiența originară a omului. Pentru acest vânător de absolut, tragerea cu arcul e o încercare de a ajunge la transcendență. Numai comunicarea fățișă l-ar putea elibera de incertitudine. Psalmistul arghezian
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
intenția psalmistului deslușim orientarea spre straturile arhaice ale existenței umane, spre experiența originară a omului. Pentru acest vânător de absolut, tragerea cu arcul e o încercare de a ajunge la transcendență. Numai comunicarea fățișă l-ar putea elibera de incertitudine. Psalmistul arghezian nu a reușit să descopere sacralitatea cu ajutorul simțurilor și al rațiunii, s-a mutat în spațiul visului, care reprezintă o rămășiță a puterilor noastre primordiale: Pentru credință sau pentru tăgadă,/ Te caut dârz și fără de folos,/ Ești visul meu
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
gestul prometeic, încercarea de străpungere a misterului divin. Acesta nu trăiește în real, ci în imaginar, sacrul dobândind semnificație estetică. Dumnezeu nu poate fi găsit într-un "cer" metafizic, ci într-unul al imaginației poetice. Cu gândirea populată cu mituri, psalmistul se pregătește pentru marea confruntare: "Singuri, acum, în marea ta poveste/ Rămân cu tine să mă mai măsor". Psalm ( Aș putea vecia cu tovărășie) Revoltat împotriva lui Dumnezeu care-a părăsit omul, poetul creează în felul lui, lumea, sfidează divinitatea
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
moară numai dacă va pieri și Dumnezeu în el, și totul se va cufunda în beznă: "Să nu se știe că mă dezmierdai/ Și că-n mine însuți tu vei fi trăit". În lipsa lui Dumnezeu (marea absență din viața poetului), psalmistul are resentimente, se lamentează, sfidează având ispita adamică de a se identifica, mereu, cu divinitatea, în sensul creației: "Noi viori să farmec, nouă melodie/ Să găsesc și stihuri sprintene și grele", creație în complicitate cu vecia. Izvorând din sensibilitatea artistului
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
sprintene și grele", creație în complicitate cu vecia. Izvorând din sensibilitatea artistului, arta înveșnicește sufletul, înfățișează fenomenul de ruptură față de Dumnezeu, fenomen poetizat, cu mari valențe estetice. Convins că de el ar depinde o nouă Geneză, dar și mântuirea lumii, psalmistul își descoperă calități soteriologice: "Port în mine, semnul, ca o chezășie/ Că am leacul mare-al morții tuturor". Dacă psalmistul biblic exprima în psalm rugă și cânt, psalmistul arghezian refuză umilința, asceza, sfidează porunca divină, își asumă libertatea, convins că
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
Dumnezeu, fenomen poetizat, cu mari valențe estetice. Convins că de el ar depinde o nouă Geneză, dar și mântuirea lumii, psalmistul își descoperă calități soteriologice: "Port în mine, semnul, ca o chezășie/ Că am leacul mare-al morții tuturor". Dacă psalmistul biblic exprima în psalm rugă și cânt, psalmistul arghezian refuză umilința, asceza, sfidează porunca divină, își asumă libertatea, convins că "suferința cerului" e suferința păcătosului în fața lui Dumnezeu. Atât timp cât Dumnezeu lipsește, păcatul nu e interzis, iar în finalul psalmului, poetul
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]