428 matches
-
Organizarea cercetării și interpretările sunt efectuate din perspectiva unor diverse doctrine, de la psihanaliză la teoria atașamentului, a psihologiei interpersonale, a comportamentului, cogniției sociale, psihologiei diferențiale, dar mai ales a cognitivismului. Sunt urmărite variantele normale, deviante, anormale și patologice ale dezvoltării psihismului de-a lungul ontogenezei. Problema vulnerabilității, a raportului diateză/stress, a non-vulnerabilității și elasticității (reziliențeiă de-a lungul dezvoltării sunt, de asemenea, abordate, împreună cu ansamblul funcțiilor ce pot condiționa apariția manifestărilor psihopatologice, compensarea și decompensarea lor. Psihologia și psihopatologia developmentală
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
elasticității (reziliențeiă de-a lungul dezvoltării sunt, de asemenea, abordate, împreună cu ansamblul funcțiilor ce pot condiționa apariția manifestărilor psihopatologice, compensarea și decompensarea lor. Psihologia și psihopatologia developmentală se prezintă, de obicei, sub formă de monografii ce relevă diverse fațete ale psihismului persoanei, fără o teorie interpretativă dominantă. Această viziune se află în legătură cu doctrina ciclurilor vieții, inițiată de Erikson și continuată, în cazul adulților, de școala lui Levinson, în continuarea ideilor originale ale lui Jung asupra individuației. Ca aspecte caracteristice pentru psihopatologia
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
cazul adulților, de școala lui Levinson, în continuarea ideilor originale ale lui Jung asupra individuației. Ca aspecte caracteristice pentru psihopatologia developmentală pot fi considerate următoarele: perspectiva interdisciplinară; Studierea concomitentă și în paralel a dezvoltării normale și a celei deviant-patologice a psihismului, inclusiv zonele de tranziție dintre acestea; studiile orientate pozitivist, privitoare la aspecte precise ale persoanei, dezvoltate longitudinal și corelate între ele - obiectivul-limită îl reprezintă studierea dezvoltării și metamorfozelor pe întreaga durată a vieții, deci articularea cu problematica ciclurilor vieții de la
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
umane cu care interacționează direct în cadrul unei socioculturi; studierea concomitentă a factorilor stresanți și ai celor protectivi; studierea continuității și discontinuității dintre tulburările și devianțele prezente la o anumită vârstă și la vârste ulterioare, inclusiv la cea adultă; cercetarea „elasticității” psihismului, în sensul că anumite persoane ajung la o bună dezvoltare, chiar dacă trăiesc timp îndelungat în condiții nefavorabile; ajungerea la un rezultat comun (deviant, patologică, la o vârstă mai înaintată, pe diverse căi ale devierii în cursul copilăriei; problemele care le
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
din jur. Ca urmare, ontogeneza personalității are condiționări multiple, legate însă permanent de lumea înconjurătoare. Personogeneza înseamnă, în primul rând, succesiunea vârstelor pentru că personalitatea este o structură dinamică ce diferă de la o vârstă la alta. Ea este condiționată de dezvoltarea psihismului, deci de integritatea morfo-funcțională a sistemului nervos central și integrează atât dezvoltarea funcțiilor psihice, cât și delimitarea trăsăturilor personalității sub influența condițiilor de mediu. Formarea personalității coalizează contribuția a două categorii de factori: ereditari și de mediu. Factorii genetico-ereditari au
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
să și-i reprezinte și atunci când nu sunt prezenți. Pe de altă parte, la vârste mai mari - în a treia copilărie -, procesele psihice mai complexe - cum este gândirea - le influențează, stimulându-le, pe cele elementare - atenția și memoria imediată. Ontogeneza psihismului deci se face de la simplu la complex, de la nediferențiat la diferențiat, dar și invers, după o anumită vârstă, la care responsabilitățile și ierarhiile sociale precum și rolurile vieții obligă la însușirea primelor norme morale comunitare. Astfel, psihismul în dezvoltare întâlnește primele
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
și memoria imediată. Ontogeneza psihismului deci se face de la simplu la complex, de la nediferențiat la diferențiat, dar și invers, după o anumită vârstă, la care responsabilitățile și ierarhiile sociale precum și rolurile vieții obligă la însușirea primelor norme morale comunitare. Astfel, psihismul în dezvoltare întâlnește primele atribute care vor aparține, în timp, personalității, ele fiind de natură cognitivă, afectivă atitudinală, relațională și morală. Majoritatea caracteriologilor împart personogeneza în șase etape: - sugar sau nou-născut: 0-1 ani; - prima copilărie; - a doua copilărie; - a treia
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
prima copilărie - între 1 și 3 ani - se dezvoltă mersul, care asigură contactul cu lumea, deci o anumită independență și primele elemente vagi ale conștiinței de sine. Gândirea intuitivă se dezvoltă prin jocuri de rol și simbolice, în timp ce afectivitatea domină psihismul, dar începe să se obiectiveze și să se organizeze în raport cu lucrurile, acțiunile și persoanele din jur. Sunt conștientizate primele emoții proprii, precum stânjeneala și jena, corespunzător perceperii semnificației morale a propriilor fapte. Dar controlul conștient cortical e încă scăzut, iar
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
crescuse progresiv până la vârsta de 14 ani. În ansamblu, formarea personalității umane rămâne un proces etapizat care se desfășoară pe un fundal numit durată (Nireștean, 1995Ă. Ea este condiționată de integritatea morfofuncțională a sistemului nervos central, care permite și dezvoltarea psihismului. Fiecare etapă reprezintă un capitol distinct al aceleiași istorii și integrează în ansamblu de atribute coerente și structurante psihologice și personologice. Astfel, personalitatea umană devine o unitate structurală și funcțională diferită la vârste diferite. Într-o anumită etapă, unui anumit
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
se desfășoară după un program al adultului. Funcțiile psihice se dezvoltă prin condiționări sociale, iar raporturile prelungite și complexe cu adulții împlinesc conștiința de sine, structurându-se strategii adaptative existențiale care integrează normele morale și deontice comunitare și profesionale. Ontogeneza psihismului, prin structurarea progresivă a conștiinței de sine și a celei centrate pe persoanele din jur, permite judecăți evaluative în raport cu sine și cu alții, care se consolidează treptat și joacă un rol decisiv în conturarea unor dimensiuni ale personalității individuale. Prin
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
structurarea progresivă a conștiinței de sine și a celei centrate pe persoanele din jur, permite judecăți evaluative în raport cu sine și cu alții, care se consolidează treptat și joacă un rol decisiv în conturarea unor dimensiuni ale personalității individuale. Prin urmare, psihismul în dezvoltare întâlnește progresiv atribute care vor aparține în timp personalității, privită ca un ansamblu de dimensiuni cognitiv-afective și volitiv-atitudinale conștientizate, care asigură adaptarea armonioasă la condițiile mediului ambiant. Vârsta la care personalitatea este maturizată, deci vârsta încheierii personogenezei a
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
cantitativ de la nivelul normalității caracteriale spre cel al tulburărilor personalității și cel al bolilor Axei I (Livesley, 2003; Paris, 2003; Kendel și Jablensky, 2003Ă. Doar la un anumit nivel de reprezentare dimensiunile structurale individuale devin maladaptative în sensul favorizării perturbărilor psihismului și ale comportamentului în roluri. Dificultățile de evaluare a acestor raporturi fac astfel ca o treime dintre cei cu tulburări de personalitate diagnosticabile categorial să nu întrunească criteriile specifice nici unui tip personopatic, rămânând TP-NOS (Loranger, 1994Ă. Astfel, dominantele structurale aparțin
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
riguroase și extensive. Acestea trebuie să aibă ca repere existența activă și specificitatea stilului fiecărui individ, precum și sistemul de scopuri aferente (scopuri proprii, suprapersonale și abstracteă echivalente ale idealurilor. În același cadru, Murray (1938Ă subliniază condiționarea reciprocă dintre personalitate și psihismul individual, pe terenul interferențelor motivaționale interne și ambientale. Atât în varianta sa normală, cât și în cele patologice, personalitatea reprezintă componenta obligatorie a terenului pe care se instalează diversele tulburări psihopatologice. Evoluția acestora este, de asemenea, favorizată, agravată sau nuanțată
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
între fiecare categorie de tulburare de personalitate și o tulburare clinică episodică, găsindu-se patru spectre clinice. De fapt, se consideră că atât tulburările de personalitate, cât și marile sindroame psihopatologice își au corespondent în structuri ale funcționării normale ale psihismului. Suport empiric a fost găsit însă doar pentru două dimensiuni fundamentale: internalizarea și externalizarea (Kruger și Tuckett, 2003Ă. O altă perspectivă din care ideea dimensionalității a fost aplicată la tulburările de personalitate e cea a modelelor dimensionale de funcționare generală
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
-V, limitează perspectiva asupra persoanei. Circumplexul interpersonal rămâne interesant și util din multe puncte de vedere, dar și în acest caz, în forma clasică a circumplexului eul, sinele și conștiința morală sunt doar implicate, presupuse. O serie de aspecte ale psihismului nu sunt comentate, așa cum au indicat cei care arătau că doar doi din cei cinci mari factori sunt bine reprezentați. Lipsește, de exemplu, ceea ce se leagă cu inițiativa în acțiune și autodirecționarea spre atingerea unui scop, adică primul factor caracterial
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
pune însă și problema relației sindroamelor psihopatologice de pe Axa I cu atributele naturale ale persoanei umane sănătoase. Există un punct de vedere tradițional conform căruia, atât caracteristicile tulburărilor de personalitate cât și a sindroamelor psihopatologice își au rădăcina în structurile psihismului normal. O astfel de teză au susținut și dezvoltat doi cercetători orientați spre un model bio-psihologic: SIEVER și DAVIS (1991Ă. Autorii propun un model dimensional bazat pe domeniile centrale ale organizării cognitiv-perceptuale, reglării afectelor, controlului impulsurilor și modulării anxietății. Fiecare
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
axe. Modelul ar permite și predicții pe baza mecanismelor biologice ce stau la bază. Factorii ambientali sunt cuprinși la capătul dimensiunilor și ei pot modela manifestările și evoluția. Modelul nu e însă suficient de elaborat în direcția specificului antropologic al psihismului. Probleme metodologice în studiul comorbidității dintre axele I și II. Din perspectivă metodologică o primă problemă ar fi cea a definirii tulburărilor de personalitate și a mijloacelor de a o identifica. În prezent se folosește cel mai mult sistemul categorial
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
susținut recent de către TRULL și SHER (1994Ă, respectiv de TRULL și McCRAE (2002Ă că și comorbiditatea dintre Axa I și II poate fi exprimată și explicată prin trăsăturile FFT. Problema este în ce măsură tulburările axei I care sunt „stări” anormale ale psihismului pot fi cuprinse prin sisteme elaborate să evalueze „trăsături” constante ale personalității. O altă încercare este cea a lui KRUEGER și colab. (1996Ă care utilizează Multidimensional Personality Questionnaire (MPQĂ pentru a crea „profile de personalitate” (normalăă pentru categorii de tulburări
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
el ciclurilor biologice, poate suferi leziuni care să afecteze memoria sau stilul comportamental. S-au imaginat și experimente mintale de tipul: cum ar fi o persoană în corpul căreia s-a transplantat creierul altei persoane, cu întreaga memorie a acesteia? Psihismul individului uman se metamorfozează continuu în cursul personogenezei, în paralel cu constituirea, consolidarea și adâncirea identității cu sine. În continuitatea psihanalizei ERIKSON a propus o stadializare a dezvoltării psihice care include pubertatea, adolescența, perioada adultului tânăr și cea ulterioară. Echipa
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
dominante favorizează complianța relației terapeutice. Particularitățile patologice de cluster A au beneficiat de cele mai puține observații în acest sens. În genere diversele metode psihoterapeutice vizează remedierea disconfortului subiectiv, a comportamentului maladaptativ, a raporturilor interpersonale și stimularea tonusului și motilității psihismului (GUNDERSON, GABBARD, 1999, GABBARD și colab., 2002Ă. Astfel manifestările paroxismale și situațiile de criză sunt abordate în instituții spitalicești, tulburările adaptative și relaționale în unități semiambulatorii iar psihoterapiile suportiv-stimulative beneficiază de rețeaua psihiatrică ambulatorie și de unitățile cu programe reabilitative
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
trăirilor afective (SHAPIRO, 1985Ă. Psihoterapeuții psihanaliști moderni apelează și în cazul tulburărilor de personalitate la 4-5 ședințe săptămânale cu durata de 40-50 minute în cadrul cărora este aplicată metoda asociațiilor libere, conform căreia pacientul este lăsat să-și expună conținuturi ale psihismului fără a respecta vreo regulă sau vreo idee dominantă. Pentru a diminua anxietatea inerentă a pacientului terapeutul trebuie să adopte o atitudine de maximă elasticitate și să se antreneze în mod elaborat în dialog și numai dacă acest lucru devine
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
XX. Viața socială devine tot mai mobilă și schimbătoare, mai ales în a doua jumătate a acestui veac, fapt ce necesită tot mai multe și variate adaptări la noi situații, spontaneitate și ingeniozitate pentru schimbare, maleabilitate, frecvente reorganizări interioare ale psihismului. În acest context, personaliștii și existențialiștii europeni au încercat să vorbească despre autenticitate și angajare, ca fațete ale responsabilității etice. Dar, în lipsa unor doctrine mai coerente această mișcare s-a pierdut în comentarii morale cazuistice, într-o „morală a ambiguității
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
clinice ale bolii, să își asume responsabilitatea pentru viața lor (ARAS, 2003). Există mai multe direcții la care un specialist poate apela în procesul de consiliere. Printre acestea, direcția psihanalitică (reprezentanți: S. Freud și A. Adler) realizează o incursiune în psihismul arhaic al clientului, în vederea evaluării experienței timpurii a individului, experiență care are un rol fundamental din această perspectivă în determinarea statusului și rolului acestuia. În cazul copiilor infectați cu HIV stările neurofiziologice negative determinate de boală se pot asocia cu
[Corola-publishinghouse/Science/2160_a_3485]
-
dacă ceva nu poate fi folosit pentru a minți, atunci nu poate fi folosit nici pentru a spune adevărul"305. Iată de ce "logica dinamică a contradictoriului", își are dramatismul ei. Ștefan Lupașcu vorbește chiar de o tragedie a energiei.306 Psihismul este "sediul prin excelență al ambivalențelor, al tensiunilor, al pulsiunilor, al tendințelor contradictorii", spune filosoful în Les trois matière (1960)307. Toate logicile și sistemele politice monovalente devin incapabile să înțeleagă natura umană a antitezelor care sunt viața (Eminescu), ducând
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
conferă adolescentului încrederea și securitatea de bază necesare pentru a proiecta planul unui travaliu de separare, mobilizând imaginile parentale pregenitale. Într-un caz sau altul, nu atât despre părinții ca atare este vorba ci mai degrabă despre reprezentările acestora în psihismul copilului lor. Este evident că numeroase depresii ale adolescentului pot fi explicate, cel puțin în parte, prin aceste direcții conflictuale. Aceste lucru este valabil și pentru depresiile narcisiace din adolescență sau pentru patologiile cu aspect simbiotic apărute ca urmare a
[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]