KorAP: Find »[drukola/base=psihometric & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...5 6 7 ...14 >

336 matches

Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387

de design de cercetare utilizat (corelațional și cauzal-comparativ versus calitativ și experimental), aspectele specifice centrale selectate în cercetare (individ, produs, proces, mediu, influență) și cadrul temporal în care sunt colectate datele reprezintă cele mai semnificative deosebiri. Domeniile specifice ale cercetării psihometrice Cele patru domenii specifice în care se aplică metode psihometrice în cercetarea creativității se traduc prin investigarea procesului creativ, a factorilor de personalitate și a corelatelor comportamentale ale creativității, a caracteristicilor produselor creatoare și ale mediului stimulativ creativității. Secțiunea de

[Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]
și experimental), aspectele specifice centrale selectate în cercetare (individ, produs, proces, mediu, influență) și cadrul temporal în care sunt colectate datele reprezintă cele mai semnificative deosebiri. Domeniile specifice ale cercetării psihometrice Cele patru domenii specifice în care se aplică metode psihometrice în cercetarea creativității se traduc prin investigarea procesului creativ, a factorilor de personalitate și a corelatelor comportamentale ale creativității, a caracteristicilor produselor creatoare și ale mediului stimulativ creativității. Secțiunea de față conține o trecere în revistă a contribuțiilor semnificative și

[Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]
creativității, a caracteristicilor produselor creatoare și ale mediului stimulativ creativității. Secțiunea de față conține o trecere în revistă a contribuțiilor semnificative și recente în fiecare dintre domeniile descrise și se încheie cu o analiză comparativă a domeniilor specifice de examinare psihometrică. Cititorii nu vor găsi aici o listă detaliată a sutelor de teste, instrumente și etaloane alcătuite în domeniul creativității în ultimele decenii care pot fi găsite și în alte lucrări (Callahan, 1991; Davis, 1971, 1989; Hocevar, 1981; Hocevar și Bachelor

[Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]
și Bachelor, 1989; Houtz și Krug, 1995; Hunsaker și Callahan, 1995; Kaltsounis, 1971, 1972; Kaltsounis și Honeywell, 1980). Procesele creative Misiunea de cuantificare a procesului creativ, în principal cu ajutorul bateriilor de teste de gândire divergentă, a făcut lumină asupra cercetării psihometrice a creativității. Majoritatea criticilor și reacțiilor adverse la metodele de evaluare a creativității s-au orientat în special (dar nu și exclusiv) asupra „testelor de creativitate”. În același timp, decenii de-a rândul, cercetătorii, alături de educatori, au întrebuințat din plin

[Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]
1985; Thompson și Anderson, 1983). Validitatea predictivă a testelor 1 și aparenta susceptibilitate manifestată față de consecințele administrării, etalonării și învățării testelor de gândire divergentă reprezintă subiectele controversante. De exemplu, omogenitatea eșantionului în funcție de performanță sau capacitate poate influența rezultatele pentru că valorile psihometrice superioare sunt atribuite, în general, eșantioanelor de copii dotați sau supradotați (Runco, 1985, 1986b; Runco și Albert, 1985; vezi Runco, 1986a, pentru situații excepționale). În plus, condițiile în care se desfășoară testarea (de exemplu, joc sau test, prezența sau absența

[Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]
atenție a fost acordată factorului de evaluare a procesului creativ, fapt surprinzător din moment ce reprezintă o componentă esențială a procesului creativ, implicată de fiecare dată când un individ selectează sau preferă o idee sau un ansamblu de idei” (p. 312). Orientările psihometrice care includ și alte elemente de rezolvare creativă a problemelor decât creația productivă, precum identificarea problemelor (Runco și Okuda, 1988; Wakefield, 1985) și gândirea evaluativă (Okuda, Runoc și Berger, 1991; Runco și Chand, 1994) încep să prindă contur. Un corolar

[Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]
și alte elemente de rezolvare creativă a problemelor decât creația productivă, precum identificarea problemelor (Runco și Okuda, 1988; Wakefield, 1985) și gândirea evaluativă (Okuda, Runoc și Berger, 1991; Runco și Chand, 1994) încep să prindă contur. Un corolar la cercetarea psihometrică a rezolvării problemelor promovează testele de perspicacitate. Din punct de vedere istoric, legătura dintre insight/perspicacitate și creativitate nu s-a bucurat de o atenție specială nici pe plan teoretic, nici empiric (vezi unele excepții în Mayer, 1995), deși câteva

[Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]
pentru a se asigura că subiecții nu s-au întâlnit anterior cu astfel de probleme. Isaak și Just (1995) și Mayer (1995) oferă liste detaliate ce cuprind probleme de perspicacitate utilizate frecvent. Persoana creativă A doua parte principală a cercetării psihometrice reunește eforturile de evaluare a caracteristicilor de creativitate specifice persoanelor creative. Numeroasele variabile axate pe trăsături individuale includ diverse tipuri de autoevaluare, aprecierea comportamentului, a personalității și a performanțelor anterioare de către profesor sau surse externe. Instrumentele concepute pentru măsurarea variabilele

[Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]
astfel de produse creative nu se pot supune metodelor de măsurare și observație directe. Tehnicile de cotare a produselor creative, analizate într-o altă secțiune a capitolului, implică observarea și evaluarea directă a produsului creat. În al doilea rând, aplicațiile psihometrice ale inventoriilor biografice și de activitate se diferențiază de utilizarea istoriometrică a unor instrumente asemănătoare prin accentul pus pe datele colectate despre activitățile și comportamentul recent, spre deosebire de realizările istorice care le aparțin unor indivizi eminenți și/sau cu performanțe remarcabile

[Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]
idei; valorizarea ideilor noi, stereotipurile indivizilor creativi, lipsa de timp pentru idei noi). Numărul cercetărilor despre atitudinile creative în domeniul educației și psihologiei este, probabil, restrâns din cauza aparentei lor inaplicabilități. TEORII IMPLICITE. O aplicație relativ recentă și interesantă a metodelor psihometrice centrate pe persoană o reprezintă evaluarea teoriilor implicite ale creativității. În general, teoriile implicite sunt create din concepțiile persoanelor neinițiate despre anumite constructe. De exemplu, studii ale teoriilor implicite de inteligență domină literatura de specialitate (de exemplu, Lynott și Woolfolk

[Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]
pentru o discuție detaliată asupra utilității teoriilor implicite). Cercetătorii consideră că înțelegerea teoriilor implicite referitoare la creativitate vor facilita atât gestionarea, cât și estimarea eforturilor de cultivare a creativității. Ca și în cazul altor câmpuri de investigație din sfera tradiției psihometrice, doar câteva lucrări destinate teoriilor implicite ale creativității au rezistat în literatura de specialitate. Confirmând rezultatele cercetărilor anterioare, Runco, Johnson și Bear (1993) demonstrează că definițiile implicite ale creativității oferite de profesori și părinți se aseamănă caracteristicilor psihice ale copiilor

[Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]
creativitate rezidă în analiza produselor creative sau identificarea aspectelor prin care acestea se disting de creații mai comune” (p. 187). Un deceniu mai târziu, Runco (1989a) menționa că analiza produselor creației 3 poate întâmpina dificultățile de măsurare cauzate de inconsistența psihometrică a testelor de gândire divergentă și a scalelor de evaluare pentru adulți. Un număr considerabil de cercetători și educatori împărtășesc opiniile lui MacKinnon și Runco referitoare la importanța produsului creativ (printre care Taylor, 1960; Treffinger și Poggio, 1972; Wallach, 1976

[Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]
la apariția problemei criteriului (McPherson, 1963; Shapiro, 1970). Odată cu recunoașterea importanței produsului creativ și în ciuda faptului că teoretizarea acestuia a constituit un subiect fierbinte decenii la rând (Besemer și Treffinger, 1981; Ghiselin, 1963; Guilford, 1957: Jackson și Messick, 1965), cercetarea psihometrică a dimensiunilor produselor creative este surprinzător de săracă. Analiza produselor variază de la scale de evaluare relativ rudimentare (Besemer și O’Quin, 1993; Hargreaves, Galton și Robinson, 1996; Treffinger, 1989) până la metode conceptuale complexe și congruente de evaluare (Amabile, 1983; Hennessey

[Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]
aplicarea tehnicilor consensuale la măsurarea diferențelor individuale creative (Amabile, 1996), metodele de comparație între grupuri (în cazul când creațiile fiecărui grup sunt evaluate de grupuri diferite de experți) nu sunt încă perfectate (Baer, 1994b). Rezultatul corelației evaluării consensuale cu tehnicile psihometrice mai tradiționale (Amabile, Phillips, Collins, 1994; Runco, 1989a) se află încă în proces de definitivare, deși compararea diverselor metode va contribui la fondul de cunoștințe specific fiecărui ansamblu de tehnici. Runco (1994), Amabile (1996) și colaboratorii lor indică unele corelații

[Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]
sunt considerabile, iar cercetătorii au început să investigheze modul în care abordările sistemice pot facilita dezvoltarea unor medii ce favorizează creativitatea în cadru educațional (Plucker, 1994b). Luând în considerare progresele recente de analiză contextuală a creativității, volumul insuficient de investigații psihometrice nu constituie un fapt surprinzător. În prezent, cercetătorii caută să descopere variabilele de mediu specifice productivității creative, în speranța că evaluarea factorilor contextuali va permite crearea și implementarea unor climate capabile să promoveze performanțele creative în moduri mai eficiente decât

[Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]
ale angajaților cu trăsăturile creative de personalitate și creativitatea produselor. O astfel de direcție nu este străină de conceptualizarea relației dintre profilul inteligenței multiple și tipurile preferate de activitate realizată de Gardner (1993b; vezi și Zuboff, 1988). Într-un studiu psihometric al Inventarului de preferințe ocupaționale (Work Preference Inventory), Amabile, Hill, Hennessey și Tighe (1994) au relevat corelații pozitive medii între scorurile motivației intrinsece, anumite variabile ale personalității creatoare și produsele create. Între variabilele de creativitate și motivația extrinsecă s-au

[Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]
și dacă erau supravegheați într-o „formă nondominatoare”, cooperantă (p. 607). Asemenea altor probleme de analiză a climatului creativ, aceste studii se află într-un stadiu incipient. Înțelegerea interacțiunii dintre persoană-produs-proces și mediu creativ va spori concomitent cu îmbunătățirea calității psihometrice a instrumentelor destinate cercetării mediului. Compararea domeniilor specifice Trecerea în revistă a diverselor tehnici utilizate în măsurarea creativității reliefează obstacolele întâmpinate în încercarea de descriere integrativă a contribuțiilor psihometrice. Dovezile ulterioare ale naturii disparate a cercetării psihometrice de creativitate sunt

[Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]
dintre persoană-produs-proces și mediu creativ va spori concomitent cu îmbunătățirea calității psihometrice a instrumentelor destinate cercetării mediului. Compararea domeniilor specifice Trecerea în revistă a diverselor tehnici utilizate în măsurarea creativității reliefează obstacolele întâmpinate în încercarea de descriere integrativă a contribuțiilor psihometrice. Dovezile ulterioare ale naturii disparate a cercetării psihometrice de creativitate sunt exprimate în criticile frecvente aduse testelor de gândire divergentă din partea adepților altor abordări psihometrice. De exemplu, Amabile (1982) și Baer (1993b, 1994c) critică tehnicile de evaluare a gândirii divergente

[Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]
cu îmbunătățirea calității psihometrice a instrumentelor destinate cercetării mediului. Compararea domeniilor specifice Trecerea în revistă a diverselor tehnici utilizate în măsurarea creativității reliefează obstacolele întâmpinate în încercarea de descriere integrativă a contribuțiilor psihometrice. Dovezile ulterioare ale naturii disparate a cercetării psihometrice de creativitate sunt exprimate în criticile frecvente aduse testelor de gândire divergentă din partea adepților altor abordări psihometrice. De exemplu, Amabile (1982) și Baer (1993b, 1994c) critică tehnicile de evaluare a gândirii divergente pentru aparenta lor invaliditate și recomandă în schimb

[Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]
tehnici utilizate în măsurarea creativității reliefează obstacolele întâmpinate în încercarea de descriere integrativă a contribuțiilor psihometrice. Dovezile ulterioare ale naturii disparate a cercetării psihometrice de creativitate sunt exprimate în criticile frecvente aduse testelor de gândire divergentă din partea adepților altor abordări psihometrice. De exemplu, Amabile (1982) și Baer (1993b, 1994c) critică tehnicile de evaluare a gândirii divergente pentru aparenta lor invaliditate și recomandă în schimb procedurile de evaluare consensuale și evaluarea comisiilor de experți. În contrapartidă, Crammond (1994) susține că evaluările experților

[Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]
esență, nici un tip de evaluare nu este superior altuia (Davis, 1992), iar unii cercetători consideră că cele mai eficiente sunt combinațiile dintre diverse tehnici (de exemplu, Cooper, 1991; Wakefield, 1991). În concluzie, se creează impresia unei uimitoare diversități de abordări psihometrice în cercetarea creativității, a cărei apreciere globală este dificilă. Raporturi cu alte constructe cognitive Aplicarea metodelor psihometrice în studiul creativității vizează în general, două categorii specifice de probleme de cercetare. În cadrul primei categorii, ale cărei aspecte principale au fost abordate

[Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]
mai eficiente sunt combinațiile dintre diverse tehnici (de exemplu, Cooper, 1991; Wakefield, 1991). În concluzie, se creează impresia unei uimitoare diversități de abordări psihometrice în cercetarea creativității, a cărei apreciere globală este dificilă. Raporturi cu alte constructe cognitive Aplicarea metodelor psihometrice în studiul creativității vizează în general, două categorii specifice de probleme de cercetare. În cadrul primei categorii, ale cărei aspecte principale au fost abordate în primul capitol, cercetătorii intenționează să afle cât mai multe detalii despre conceptul de creativitate. În a

[Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]
dintre creativitate și inteligență, ci modul în care ele relaționează și sub ce aspecte se disting. Cercetătorul relației creativitate-inteligență trebuie să ia în considerare condițiile în care se desfășoară investigația, definirea conceptului, instrumentarea, administrarea, eșantionarea și analiza statistică. Critica abordării psihometrice În urma unei recenzii favorabile, în ansamblu, studiilor psihometrice întreprinse până la mijlocul anilor ’60, Taylor și Holland (1964) observă că există „în cercetarea creativității nevoia stringentă de studii predictive (longitudinale) care să includă o largă diversitate de potențiali predictori potențiali și

[Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]
ele relaționează și sub ce aspecte se disting. Cercetătorul relației creativitate-inteligență trebuie să ia în considerare condițiile în care se desfășoară investigația, definirea conceptului, instrumentarea, administrarea, eșantionarea și analiza statistică. Critica abordării psihometrice În urma unei recenzii favorabile, în ansamblu, studiilor psihometrice întreprinse până la mijlocul anilor ’60, Taylor și Holland (1964) observă că există „în cercetarea creativității nevoia stringentă de studii predictive (longitudinale) care să includă o largă diversitate de potențiali predictori potențiali și care să utilizeze, după o prelucrare corespunzătoare, criterii

[Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]
teoretice și practice (pp. 285-286). După mai mult de 30 de ani de investigații în domeniu, problema stabilirii criteriilor, deși discutată aici numai în termenii produselor creative (cel mai utilizat criteriu), constituie încă o piedică majoră în calea progresului cercetării psihometrice a creativității. De exemplu, criticii consideră că validitatea discriminatorie și predictivă și validitatea de criteriu în general nu au fost încă demonstrate (Gardner, 1988b, 1993a; Kogan și Pankove, 1974; Wallach, 1976). Weisberg (1993) folosește acest argument pentru a critica testele

[Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]