KorAP: Find »[drukola/base=psihopatic & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...5 6 7 >

170 matches

Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593

Lombroso, într-un context lărgit, cu caracter interdisciplinar, psiho-socio-medico-antropologic. În aceeași epocă, psihiatria engleză sublinia caracterul de degenerescență, sau de ireversibilitate morală a acestei categorii de indivizi pe care-i eticheta drept moral insanity. În secolul XX problema naturii personalității psihopatice și raporturile sale cu psihopatologia, precum și locul pe care îl ocupă în sfera nosologiei psihiatrice a fost complet revizuit și adâncit considerabil. În evaluarea personalităților psihopatice, K. Schneider pleacă de la criteriul diferenței sau al abaterii de la norma medie, considerată ca

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
indivizi pe care-i eticheta drept moral insanity. În secolul XX problema naturii personalității psihopatice și raporturile sale cu psihopatologia, precum și locul pe care îl ocupă în sfera nosologiei psihiatrice a fost complet revizuit și adâncit considerabil. În evaluarea personalităților psihopatice, K. Schneider pleacă de la criteriul diferenței sau al abaterii de la norma medie, considerată ca „zonă a normalității psihice”, în delimitarea acestor tipuri de indivizi. Viața ne dovedește că oamenii nu sunt egali între ei, existând numeroase variații și diferențieri chiar

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
numeroase variații și diferențieri chiar în cadrul normalității (Dobzhansky). Acest aspect apare cu atât mai pregnant în cazul psihopaților. Dar odată stabilit acest aspect, se ridică o noua problemă. În ce constă diferența dintre „personalitățile normale” și „personalitățile anormale” sau „personalități psihopatice”? Majoritatea autorilor sunt de acord în a recunoaște existența unei lungi „game intermediare” de aspecte psihopatologice admițând în felul acesta, dificultatea extremă de a trasa o „limită” între „normali” și „psihopați”. În sensul acesta Kahn vorbește despre „normalii discordanți”, Suner

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
Conceptul de psihopatie este legat de aptitudinile congenitale ale unui individ; în sensul acesta Binder face distincția între „temperamentul primar” sau „dispoziția de bază” și „influențele mediului extern” asupra individului în procesul de geneză a tipului de personalitate anormală sau psihopatică. Dispoziția de bază este esențială în orientarea dezvoltării personalității unui individ în direcția unei psihopatii, pe când mediul reprezintă circumstanțele exterioare patogene favorabile apariției nevrozelor, ceea ce este cu totul altceva. Definiția și natura psihopatiilor K. Schneider afirmă că „personalitățile psihopatice sunt

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
sau psihopatică. Dispoziția de bază este esențială în orientarea dezvoltării personalității unui individ în direcția unei psihopatii, pe când mediul reprezintă circumstanțele exterioare patogene favorabile apariției nevrozelor, ceea ce este cu totul altceva. Definiția și natura psihopatiilor K. Schneider afirmă că „personalitățile psihopatice sunt acele forme anormale care suferă din cauza anomaliei lor, și din cauza acestei anomalii suferă și societatea”. L.A. Koch afirmă că aceste persoane sunt oameni care „nu numai pentru ei, ci și pentru alții sunt o povară” greu de suportat. Alți

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
care am amintit deja. În cazul evaluării structurii sau a naturii individuale a unei persoane, K. Schneider propune să se ia în considerare trei complexe de calități: inteligența, viața vegetativ-sensibilă și personalitatea (caracterul și temperamentul). În scopul elucidării naturii personalităților psihopatice, s-a recurs la o comparație a acestora cu nevrozele. Se considera, raportat la ambele situații menționate, că „este apreciat ca normal acel om la care dizarmoniile personalității și reacțiile sale se mențin între anumite limite, iar trăsăturile individuale ale

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
Faptul se explică prin relația dintre „fragilitatea constituțională” a dispoziției psihopaților și „vulnerabilitatea” nevroticilor la acțiunea factorilor mediului sau ai lumii externe. Bräutigam propune să se delimiteze structura nevrotică, ca fiind una de factură „internă”, conflictuală și ambivalență, de structura psihopaticilor, care este mai mult de factură „exterioară”. Häfner, la rândul său, face o analiză comparată între nevroze și psihopatii. După acesta, nevrozele sunt tulburări ale comunicării inter-umane, individul rămânând însă în limitele stabilite ale lumii. Spre deosebire de aceștia, psihopatul este incapabil

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
sunt conflicte situate „în interiorul normelor social-umane”, pe când psihopatiile depind de o tulburare a „ordinii sufletești interioare” a acestei categorii de indivizi. Zeldenrust menționează că diferențierea dintre nevroze și psihopatii trebuie căutată nu numai în intervenția „predispoziției constituțional-genetice” în cazul „factorului psihopatic” și în cea a „influențelor psihotraumatizante ale mediului extern” în cazul „factorului nevrotic”. Trebuie ca în ambele situații să fie avute în vedere, „structurile temporale ale vieții individuale” în „geneza” și „direcția” de evoluție și dezvoltare a acestor situații psihopatologice

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
constituie în tulburări de personalitate, din momentul în care ele devin rigide, inadaptate și responsabile de o alterare subiectivă a individului în relațiile sale sociale, familiale sau profesionale, manifestând o suferință psihică netă. Dezechilibrul psihic Trăsătura psihopatologică definitorie pentru structurile psihopatice ale personalității este reprezentat prin starea de dezechilibru psihic. La dezechilibrul psihic anomalia de personalitate se traduce prin dificultăți de adaptare sau inadaptare permanentă la normele și sistemul de valori al vieții sociale, familiale etc. Această stare este cunoscută sub

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
reprezentat prin starea de dezechilibru psihic. La dezechilibrul psihic anomalia de personalitate se traduce prin dificultăți de adaptare sau inadaptare permanentă la normele și sistemul de valori al vieții sociale, familiale etc. Această stare este cunoscută sub denumirea de dezechilibru psihopatic, sociopatie, personalitate antisocială, toți acești termeni desemnând acea formă, de devianță socială care se observă în special la sexul masculin și în mediile socio-familiale dezorganizate. Prin instabilitatea și incapacitatea sa de a se integra în grup, persoana dezechilibratului se deosebește

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
de muncă, a profesiei, activități temporare de factură marginală); traiul din expediente; acțiuni delictuale și infracționale; existență parazitară; egocentrism și instabilitate emoțional-afectivă (separare, divorț, abandon familial, relații efemere, etc.); fuga de responsabilitate și tendință către aventuri. Dezechilibrul psihic al personalităților psihopatice, prin natura instabilității sale, se asociază în mod frecvent cu „accidente psihiatrice” de următoarele tipuri: - Crize da agitație clasică asociate cu autosau hetero-agresivitatea. Acestea pot avea un caracter exploziv, zgomotos. - Depresia, frecvent întâlnită, este legată de vidul de existență pe

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
schizoide, ciclotime și paranoide. În ceea ce privesc tulburările trăsăturilor de personalitate sunt menționate personalitățile compulsive, care predispun la o decompensare psihonevrotică, personalitățile emoționale instabile și personalitățile pasiv-agresive. E. Dupré și A. Dumas descriu câteva tipuri, particulare de personalitate de tip „psihopatic”: ciclotimii, hiperemotivii, paranoicii, perverșii, mitomanii. E. Kretschmer distinge, în cadrul tipurilor constituționale, ciclotimii, schizoizii și vâscoșii epileptoizi. Problema psihopatiilor capătă contur precis odată cu studiile lui K. Schneider. Pentru acesta, personalitățile psihopatice sunt personalitățile anormale în măsura în care ele afectează caracterul și deranjează societatea

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
A. Dumas descriu câteva tipuri, particulare de personalitate de tip „psihopatic”: ciclotimii, hiperemotivii, paranoicii, perverșii, mitomanii. E. Kretschmer distinge, în cadrul tipurilor constituționale, ciclotimii, schizoizii și vâscoșii epileptoizi. Problema psihopatiilor capătă contur precis odată cu studiile lui K. Schneider. Pentru acesta, personalitățile psihopatice sunt personalitățile anormale în măsura în care ele afectează caracterul și deranjează societatea. Psihopatiile se diferențiază de psihoze, întrucât, susține K. Schneider, ele nu transmit „predispoziția” la această tulburare, ca în cazul psihozelor. Delimitarea la copil a cadrului clinic al personalităților psihopatice pune

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
personalitățile psihopatice sunt personalitățile anormale în măsura în care ele afectează caracterul și deranjează societatea. Psihopatiile se diferențiază de psihoze, întrucât, susține K. Schneider, ele nu transmit „predispoziția” la această tulburare, ca în cazul psihozelor. Delimitarea la copil a cadrului clinic al personalităților psihopatice pune numeroase probleme. M. Tramer, C.V. Kerbikov și alții semnalează dificultatea tipologiei psihopatice, cu caracter net delimitat, la copii și adolescenți. M. Tramer admite că numai după vârsta de 18 ani se poate vorbi despre psihopatii, așa cum sunt ele întâlnite

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
se diferențiază de psihoze, întrucât, susține K. Schneider, ele nu transmit „predispoziția” la această tulburare, ca în cazul psihozelor. Delimitarea la copil a cadrului clinic al personalităților psihopatice pune numeroase probleme. M. Tramer, C.V. Kerbikov și alții semnalează dificultatea tipologiei psihopatice, cu caracter net delimitat, la copii și adolescenți. M. Tramer admite că numai după vârsta de 18 ani se poate vorbi despre psihopatii, așa cum sunt ele întâlnite în sfera psihiatriei clinice a adultului. În apariția trăsăturilor psihopatice ale personalității copiilor

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
semnalează dificultatea tipologiei psihopatice, cu caracter net delimitat, la copii și adolescenți. M. Tramer admite că numai după vârsta de 18 ani se poate vorbi despre psihopatii, așa cum sunt ele întâlnite în sfera psihiatriei clinice a adultului. În apariția trăsăturilor psihopatice ale personalității copiilor și adolescenților au importanță următoarele aspecte (M. Tramer): - apariția și fixarea unor semne psihopatice prin imitația formelor de comportament psihopatic ale anturajului (reacții de imitare), - consolidarea reacțiilor de negativism care se pot repeta datorită unor situații particulare

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
după vârsta de 18 ani se poate vorbi despre psihopatii, așa cum sunt ele întâlnite în sfera psihiatriei clinice a adultului. În apariția trăsăturilor psihopatice ale personalității copiilor și adolescenților au importanță următoarele aspecte (M. Tramer): - apariția și fixarea unor semne psihopatice prin imitația formelor de comportament psihopatic ale anturajului (reacții de imitare), - consolidarea reacțiilor de negativism care se pot repeta datorită unor situații particulare (reacții de protest, de opoziție), - cultivarea directă și fixarea prin intermediul anturajului a unor reacții psihopatice la adolescent

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
poate vorbi despre psihopatii, așa cum sunt ele întâlnite în sfera psihiatriei clinice a adultului. În apariția trăsăturilor psihopatice ale personalității copiilor și adolescenților au importanță următoarele aspecte (M. Tramer): - apariția și fixarea unor semne psihopatice prin imitația formelor de comportament psihopatic ale anturajului (reacții de imitare), - consolidarea reacțiilor de negativism care se pot repeta datorită unor situații particulare (reacții de protest, de opoziție), - cultivarea directă și fixarea prin intermediul anturajului a unor reacții psihopatice la adolescent. Literatura pedagogică și psihopedagogică subliniază influența

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
unor semne psihopatice prin imitația formelor de comportament psihopatic ale anturajului (reacții de imitare), - consolidarea reacțiilor de negativism care se pot repeta datorită unor situații particulare (reacții de protest, de opoziție), - cultivarea directă și fixarea prin intermediul anturajului a unor reacții psihopatice la adolescent. Literatura pedagogică și psihopedagogică subliniază influența factorilor formativ-educativi, cu rol primordial; raportul dintre „modelele de educație” și „personalitățile psihopatice”. Este subliniat ca un important factor de risc, prezența și apartenența la „grupele de instabili” caracterizate prin următoarele: - absența

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
repeta datorită unor situații particulare (reacții de protest, de opoziție), - cultivarea directă și fixarea prin intermediul anturajului a unor reacții psihopatice la adolescent. Literatura pedagogică și psihopedagogică subliniază influența factorilor formativ-educativi, cu rol primordial; raportul dintre „modelele de educație” și „personalitățile psihopatice”. Este subliniat ca un important factor de risc, prezența și apartenența la „grupele de instabili” caracterizate prin următoarele: - absența unor interese superioare, - atașamentul afectiv al membrilor săi, - sugestibilitatea crescută, - marea receptivitate la influențele negative, - carențele emoțional-afective, - frustrările, - carențele educaționale, - absența

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
emoțional-afective, - frustrările, - carențele educaționale, - absența unui model sau a unor modele negative, - abandonul familial, - fugile și vagabondajul, - asocierea la grupele delictuale de adolescenți. Din cele de mai sus se poate desprinde faptul că o clasificare unică și unitară a personalităților psihopatice este greu de făcut și mai ales este destul de greu de a fi impusă tuturor specialiștilor. Factorii de mediu social, valorile moral-culturale, modele familiale și de educație contribuie enorm la modelarea personalității indivizilor. Pe aceste considerente, „forma psihopatiilor” va fi

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
spirit de clasificare morală a caracterelor umane considerate ca „moravuri ale epocii”. Scoaterea din sfera moralei și transferul lor în aria medicinei, a psihologiei și psihiatriei, pune problema unei noi forme de clasificare a tulburărilor de caracter, respectiv a „personalităților psihopatice”, așa cum o vedem la numeroși specialiști (E. Kretschmer, K. Schneider, A. Petrilovisch, K. Leonhardi etc.). Cea mai cunoscută și utilizată clasificare a psihopatiile aparține lui K. Schneider. Acesta descrie zece tipuri de psihopatii, considerându-le ca reprezentând tipuri de „personalități

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
cele din anturajul, imediat sau mai îndepărtat al acestora. C. Rodière-Hein și J.D. Guelfi propun o clasificare a psihopatiilor raportată în primul rând la aspectele clinico-psihiatrice pe care le presupun conduitele acestor indivizi. Considerate din punct de vedere psihopatologic, personalitățile psihopatice, pentru autorii menționați, ocupă o poziție intermediară între starea de normalitate psihică și categoriile psihopatologice. Acest fapt este admis și de unii psihiatri germani care consideră psihopatiile nu ca pe niște „boli psihice”, ci ca pe niște „variații patologice ale

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
fapt este admis și de unii psihiatri germani care consideră psihopatiile nu ca pe niște „boli psihice”, ci ca pe niște „variații patologice ale normalului”. În sensul acesta C. Rodière-Rein și J.D. Guelfi descriu opt „forme” sau „tipuri” de personalități psihopatice după cum urmează mai jos. A. Personalitatea paranoiacă Este caracterizată prin neîncrederea, senzitivitatea, restricția deliberată a afectelor exprimate, hipertrofia Eului, exagerarea dificultăților, refuzul criticii altora, așteptarea permanentă de a fi înșelat sau de a fi victima răutății altora, punerea sub semnul

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
antisocială Este caracterizată prin aspectul impulsiv și imprevizibil al actelor și comportamentelor sale cu caracter: autodistructiv, la care se asociază alte diferite forme de tulburări de comportament. C. Personalitățile schizotipă și schizoidă Acest grup reunește două sub forme de personalități psihopatice: a) Personalitatea schizotipă caracterizată prin bizareria conduitelor și a gândirii; b) Personalitatea schizoidă prin retragerea emoțională și absența dorinței de contact social. D. Personalitatea evitantă Acest tip de personalitate se caracterizează prin comportamente de evitare. Sunt evitate relațiile sociale, contactele

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]