KorAP: Find »[drukola/base=psihopatologic & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...5 6 7 ...44 >

1,100 matches

Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692

prin care trece individul, psihotraumele cumulate, oscilațiile bio-psiho-ritmurilor, ciclurile vieții și, nu în ultimul rând, persoana ca ansamblu prin structura sa caracterială particulară, sensibilă și prin particularitățile biografiei sale. Această nuanțare a evaluării persoanei în ansamblu, atât personologic, cât și psihopatologic în cazul analizei oricărui episod psihiatric, a fost apoi uitată. După 1970, psihopatologia a refăcut în mare parte traseul, prin studierea evenimentelor de viață ce se cumulează, a stresorilor acuți și cronici ce se adaugă unul altuia, dar și a

[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
fost introdusă în diagnosticul pe Axa II din DSM-III (1980Ă alături de evidențierea evenimentelor stresante de pe Axa III. Doar că, perspectiva analizei terenului personalistic e mai largă decât aceste două componente. Pentru psihiatrie, analiza terenului implică o dublă perspectivă: personologică și psihopatologică. Aceasta presupune o lungă suită de aspecte, între care pot fi menționate: încărcătura genetică, sexul, vârsta, istoria de viață biologică, parcurgerea etapelor dezvoltării psihologice ontogenetice mediate de relațiile interpersonale formative, biografia în ansamblu, parcurgerea ciclurilor vieții, inteligența nativă și modelată

[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
cele două axe. Se caută și se sugerează un continuum între fiecare categorie de tulburare de personalitate și o tulburare clinică episodică, găsindu-se patru spectre clinice. De fapt, se consideră că atât tulburările de personalitate, cât și marile sindroame psihopatologice își au corespondent în structuri ale funcționării normale ale psihismului. Suport empiric a fost găsit însă doar pentru două dimensiuni fundamentale: internalizarea și externalizarea (Kruger și Tuckett, 2003Ă. O altă perspectivă din care ideea dimensionalității a fost aplicată la tulburările

[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
zona „sănătoasă” a persoanei, pe care se poate conta în proiectul terapeutic și de management (Widiger, 1991Ă; - permite clasificarea diferențelor dintre tulburările de personalitate cu același diagnostic categorial (Widiger, 2001Ă; - permite evaluarea nuanțată a personalității, în cazul în care sindroame psihopatologice sunt sau au fost prezente pe Axa I. În prezent, cei cinci mari factori (extroversia, agreabilitatea, deschiderea spre experiență, nevroticismul și conștiinciozitateaă sunt evaluați cel mai des cu chestionarul de autoevaluare Neopir a lui Costa și McCrae (1992Ă. Acești autori

[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
în vedere doar trăsături exagerate, disfuncționale de personalitate, și nu trăsături și fațete ale persoanei normale, ca în cazul teoriei celor cinci mari factori. Deschiderea spre înțelegerea dimensională a tulburărilor de personalitate se extinde și în perspectiva continuumului cu stările psihopatologice de pe Axa I. Tyrer pledează pentru menținerea conceptului de nevroză, cu referire la tulburările anxios-depresive ce apar la persoane din clusterul C al DSM-IV. Acest grup mare de patologie ce se poate manifesta în variate combinații („în sens dimensional”Ă

[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
alte tulburări psihice, dar care se cere diagnosticată la fel ca acestea (plasându-se astfel pe Axa I a DSM-III și DSM IVĂ. Diferențierea între diverse tulburări de personalitate este concepută însă dimensional, și nu categorial, prin combinarea unor trăsături psihopatologice. Pe baza studierii literaturii clasice și contemporane, a propriei experiențe și a unor studii țintite, Livesley a ajuns la 18 dimensiuni, trăsături sau factori bazali. Programul a fost inițiat în 1986, într-o perioadă în care funcționau deja definițiile operaționale

[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
tulburările de personalitate în altă formulare decât cea din DSM-III și alte congruențe cu simptome de pe Axa I. Ideea de bază a lui Clark a fost aceeași ca și cea a lui Livesley: de a identifica un număr de trăsături psihopatologice de nivel bazal - de la 22 de clustere s-a ajuns la 15 trăsături -, iar apoi, fără a se fixa de categorii diagnostice, de a identifica structuri (clustereă de înalt nivel. Începând cu 1990, Livesley și Clark au colaborat în dezvoltarea

[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
ajuns la varianta a treia a „The Millon Clinical Multiaxial Inventory-III” (MCMI-III, 1997Ă. Este un chestionar cu 175 de itemi, la care se răspunde cu „Adevărat/Fals” și evidențiază patologia de pe Axa I și II în conformitate cu concepția sa asupra continuumului psihopatologic. Dintre tulburările de personalitate sunt identificate, pe lângă cele din DSM-IV, și cea agresiv-sadică, masochistă și negativistă (pasiv-agresivăă. Concepția lui Millon privitoare la tulburările de personalitate e una eclectică, pe care autorul o plasează într-o înțelegere „evoluționistă” a personologiei. Tulburările

[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
ca entitate nosologică și se contrapune în mare măsură fragmentării în sindroame multiple, propună DSM-III și DSM-IV. Ideea „sindroamelor complexe” e similară până la un punct cu cotymia lui Tyrer și se articulează cu tendința nosologică actuală de a identifica episoade psihopatologice multisindromale. Pe de altă parte însă, în ceea ce privește tulburările de personalitate, Millon pledează pentru acceptarea de subtipuri pentru fiecare dintre categoriile acceptate în prezent. De fapt, critica sa se îndreaptă asupra modului în care e făcută prezentarea prototipică în DSM, pe

[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
unui chestionar de autoevaluare poate fi utilă. Este o metodă rapidă, economică și orientativă. Dar opinia despre sine a persoanei ce completează chestionarul poate fi deformată: prin starea sa de moment, prin importanța acordată de acesta chestionarului, prin eventualele tulburări psihopatologice de pe Axa I - de exemplu, depresie sau schizofrenie. Însăși prezența unei tulburări de personalitate poate deforma autoevaluarea, subiectul tinzând să se prezinte altora într-un anumit fel, în mod diferit în cazul unui histrionic, narcisic, dependent, schizoid. Autoprezentarea mai poate

[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
personalitate. Datele depind și de zona de selecție a cazuisticii. Singurul tip recunoscut cu bune rezultate este cel obsesiv-compulsiv. Ca zonă de locuit, majoritatea celor investigați în studiile epidemiologice locuiesc în zone aglomerate, mai sărace. Ca și în alte cazuri psihopatologice faptul poate exprima o dublă condiționare. Tulburarea conduce spre scăderea performanței sociale și anonimat, iar zona locativă supraaglomerată accentuează tulburările de personalitate, influențele fiind în ambele sensuri. În zonele aglomerate toleranța pentru comportamentele deviante și excentrice e mai mare. Deși

[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
Relațiile între Axa I, Axa II și alte axe ale DSM-IV în perspectiva evolutivă Perspectiva integrativă a relațiilor dintre axe și personalitatea normală În prezent se discută mult despre „comorbiditatea” între tulburările de personalitate și tulburările psihice episodice sau sindroamele psihopatologice. Discuția pe această temă se poartă deci în cadrul medicinei psihiatrice și se petrece în cadrul unei tendințe persistente de psihiatrizare a vieții psihice a oamenilor în societatea contemporană. Concepția „comorbidității” este medicală, fiind în mare măsură tributară separării axelor și tendinței

[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
între tipurile de tulburări de personalitate în măsura în care fiecare din ele e considerată ca o boală distinctă (SKODAL, 2005Ă. KENDLER (1987Ă citat de TYRER (2000Ă descrie șase strategii pentru a susține existența diagnosticului unei boli distincte: Identificarea și descrierea unui sindrom psihopatologic caracteristic Demonstrarea limitelor dintre acest sindrom și alte sindroame prin funcții discriminatorii; Studii catamnestice care stabilesc un curs și un rezultat specific; Specificitate terapeutică Studii familiale care să indice patologie identică sau asemănătoare; Asocierea cu unele anomalii mai fundamentale, biologice

[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
Axa I (BANK, 2001Ă. Problema ține de metodologie. Faptul că la un moment dat apare o co-ocurență de diagnostice pe cele două axe nu lămurește care este sau va fi situația de-a lungul vieții și care va fi profilul psihopatologic pe cele două axe în viitor. Datele pot varia și în funcție de randomizare, dacă s-au ales pacienți clinici sau din ambulator sau din studii populaționale. Metodele utilizate de diagnostic joacă de asemenea un rol deoarece chestionarele de auto-evaluare depind de

[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
sau pur și simplu datorită defectului psihiatric simptomatic. Toate modelele menționate mai sus se întâlnesc în cadrul patologiei generale, dar și a celei psihiatrice și se pot aplica co-ocurenței dintre axele I și II. Se pune însă și problema relației sindroamelor psihopatologice de pe Axa I cu atributele naturale ale persoanei umane sănătoase. Există un punct de vedere tradițional conform căruia, atât caracteristicile tulburărilor de personalitate cât și a sindroamelor psihopatologice își au rădăcina în structurile psihismului normal. O astfel de teză au

[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
dintre axele I și II. Se pune însă și problema relației sindroamelor psihopatologice de pe Axa I cu atributele naturale ale persoanei umane sănătoase. Există un punct de vedere tradițional conform căruia, atât caracteristicile tulburărilor de personalitate cât și a sindroamelor psihopatologice își au rădăcina în structurile psihismului normal. O astfel de teză au susținut și dezvoltat doi cercetători orientați spre un model bio-psihologic: SIEVER și DAVIS (1991Ă. Autorii propun un model dimensional bazat pe domeniile centrale ale organizării cognitiv-perceptuale, reglării afectelor

[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
prezenta tulburări de personalitate. Ar rezulta că la foarte multe persoane cu diagnostic pe Axa I nu se cunosc date despre Axa II, deși acest fapt ar prezenta interes. Alt aspect este acela că evaluarea personalității în cursul unui episod psihopatologic intens pe Axa I poate deforma reprezentarea subiectului despre propria persoană, chiar dacă nu e vorba despre chestionare de auto-evaluare ci de interviuri semi-structurate. Instrumentele de evaluare a tulburărilor de personalitate nu fac toate o distincție netă între tulburarea de pe Axa

[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
comorbiditate pe cele două axe, comparativ nu doar cu diagnostice pe Axa I fără tulburare pe Axa II ci invers, cu tulburări pe Axa II, pentru a se vedea expectanța apariției tulburărilor pe Axa I. Caracteristicile personalității și a sindroamelor psihopatologice se influențează reciproc fiind în corelație și cu evenimentele de viață trăite. Se apreciază că pentru a fi relevante studiile prospective ar trebui efectuate evaluări ale ambelor axe în mod frecvent, eventual lunar (BANK, 2001Ă. Sunt foarte puține studii populaționale

[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
atenuate ale tulburărilor psihotice severe de pe Axa I. În DSM-IV se precizează că diagnosticul de TP schizotipală e provizoriu și el se schimbă dacă simptomatologia schizofreniei devine francă. De fapt, în construcția TP schizotipale s-a pornit de la observațiile manifestării psihopatologice la relativii schizofrenilor, deci de la o relație de spectru. Co-ocurența dintre tulburările de personalitate din clusterul A și tulburările de pe Axa I - în sens de concomitență a celor două tulburări. OLDHAM și colab. (1995Ă găsește că la persoanele cu tulburări

[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
prezent se consideră că tulburările de personalitate este o diateză care face ca persoana să ajungă mai ușor la o tulburare pe Axa I, mai ales dacă e expusă unor stresori, deci e o diateză ce crește vulnerabilitatea pentru sindroame psihopatologice. La fel, este o opinie general acceptată și afirmată că tulburările de personalitate are un rol general negativ asupra evoluției unei tulburări pe Axa I, că această evoluție e mai severă decât în cazul în care nu există un diagnostic

[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
personalitate. S-au utilizat: DAPP-BQ (LIVESLEY & JACKSON, 2002Ă; SNAP (CLARK, 1993Ă, MCMI (MILLON, 1983, 1987, 1994Ă; MMPI-I, MMPI-II și PSY-5 derivat din ultimul. Aceste instrumente pot fi corelate cu personalitatea normală, cu tulburările de personalitate dar și cu stările psihopatologice episodice. Tradiționala problemă a comorbidității dintre Axa I și II este abordată astfel dintr-o perspectivă mai largă. Într-un studiu recent KRUEGER (2003Ă aduce în discuție o perspectivă și o metodologie de cercetare a problemei comorbidității între axele I

[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
ale personalității, dar care, deși folosesc termeni specifici psihopatologiei, se potrivesc în mare măsură și personalității normale. Este vorba de DAPP-BQ, MCMI, MMPI, SNAP. Cercetările cu aceste instrumente susțin ideea că atât personalitatea normală cât și cea anormală sau tulburările psihopatologice sunt fundamentate în aceleași structuri subiacente. Evident, e vorba de o perspectivă largă și complexă ce încearcă să depășească limitele rigide ale actualelor constructe nosologice categoriale de pe Axa I și II, bazându-se pe cercetări empirice, cu instrumente de investigare

[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
cazul studiilor epidemiologice are importanță din ce mediu au fost selecționate cazurile, la ce vârstă, cu ce instrument au fost evaluate, ce criterii de diagnostic s-au avut în vedere. Selectarea cazurilor doar din mediul clinic, cu ocazia unor episoade psihopatologice reprezintă o preselecție, la fel dacă cazurile au fost selectate din mediul infracțional. La reevaluare contează intervalul de timp și de asemenea instrumentul și criteriile. Ar fi important de evidențiat nu doar trăsăturile de personalitate ci și realizările de viață

[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
grave e mai mare la cei cu tulburări de personalitate la fel ca și numărul evenimentelor de viață. Numărul crescut de sinucideri s-ar putea datora și episoadelor afective intercurente (TYRER, 2000Ă. Apariția în intervalul dintre evaluări a unor episoade psihopatologice poate avea în principiu un efect negativ, prin sechelele pe care le lasă, dar și un efect pozitiv, prin faptul că persoana e cuprinsă în tratament, la fel cum, existența unei tulburări în perioada celor două evaluări poate distorsiona imaginea

[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
principalele repere demografice și biografice alături de stările comorbide. Abordarea terapeutică a tulburărilor personalității a devenit un obiectiv major al psihiatriei clinice corespunzător introducerii în 1970 în DSM-III a celor două axe diagnostice și recunoașterii importanței intercondiționărilor reciproce dintre diversitatea tulburărilor psihopatologice și structurările dizarmonice ale personalității. Așa după cum susțin SHEA (1990Ă, VAN VELZEN, EMMELKAMD (1996Ă și DREESEN (1997Ă, intervențiile psihoterapeutice în cazul depresiilor, fobiilor sociale și tulburărilor instinctului alimentar respectiv atacurilor de panică, agorafobiei și bolii obsesiv-compulsive nu sunt în mod

[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]