441 matches
-
naiba. Voiam să vi-l iau eu. Dar am tot ezitat între el și mixerul ăla... — Idiotule! E președinta unei companii aeronautice. — Iisuse. Un avion particular. Și... unde vă duceți? Sau încă mai e secret? Mă uit la el cum pufăie din țigară și simt cum mă cuprinde un val brusc de afecțiune pentru el. Pur și simplu nu vreau încă să-i spun. Vreau să participe și el la povestea asta. — Danny, zic. Ai cumva pașaportul la tine? Îmi ia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
de poluat văzduhul, căci se lăsa iute la loc, în tihna drumului de țară. Camionul era lăsat într-o parte nu din cauza costișei, ci din pricină că pe acea parte era mai beteag pe la arcuri și șuruburi. Prin praful ridicat în trecere, pufăia un nor de fum care ieșea printr-o țeavă neagră ca și gura iadului. Motorul mornăia din toți rărunchii și te mirai cum de nu a curs încă tot uleiul din el, pentru că la fiecare metru parcurs lepăda cîte o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
i s-a cerut o țigară era fumător înrăit și lipsa țigărilor producea o adevărată panică. Cel care cerea fuma așa-zisele țigări "Cerșetorul" și lipsa acestora nu-l panica. Mergea din coleg în coleg și pînă la urmă tot pufăia măcar o țigară pe zi. Pe culoare erau și barosani cu țigări din belșug. Erau cei care erau deja profesori și făceau facultatea la f.f, adică la fără frecvență. Mai erau și cei care își pregăteau examenul de definitivat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
ai drum lung, fetița tatii. Victor se așează pe bancheta din spate a mașinii și închide ochii pentru a parcurge în liniște amintirile vieții sale. Eh, fumam țigări din mătase de porumb învelită în pănușă uscată. Făceam asta în joacă. Pufăiau și ceilalți copii, de nebuni. Apoi au apărut țigările adevărate, furate de la tata. Doamne, și el a murit tot din cauza asta...Liceul, cu fumoarul în WC, facultatea, cu fumat pe săturate, armata și apoi profesor la un liceu. Toți fumam
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
tine. De haină îl tragi spre tine. Tu ești nebun? Pui pariu că vei ieși de la el cu CEC-ul pe care va fi scrisă suma indicată de tine? Nu te cred. Sînt psiholog, Constantin, și știu ce spun. Libanezul pufăie lacom, ronțăie niște bomboane mentolate și-mi aruncă la plecare: Îmi asum consecințele, dacă nu iese cum am spus, evident. Mă frămînt, mă sucesc și răsucesc și pornesc spre biroul lui Benichou. Pe drum întîlnesc un coleg din Timișoara, care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
cîntă și un mic ventilator instalat pe bord îi răcorește. Merg spre bătrîna La Habana! Peisaje, cu palmieri imperiali, singuratici, cu mango plini de fructe, cu grădini pline cu arbuști încărcați cu fruta-bomba dau iluzia că zboară înspre înapoi. Mașina pufăie voinicește și la una din roți se aude "hoașca, hoașca" în ritmul învîrtirii. Un rulment la roata din spate, explică Raul. Nu l-am găsit încă... Se opresc la un "paladar" și servesc o cafea. Pentru copii se cumpără dulciuri
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
-n povești, unde calul cel mai jigărit și mai prăpădit din fundul grajdului, odată scos afară, se transforma în cel mai frumos bidiviu, zburând ca vântul și ca gândul, anulând spațiul și distanțele. Pirpiriile trăgeau ca niște locomotive, înieptându-se și pufăind pe eșapamentul nazal, tocând mărunt și iute din picioarele pline de nerv ca niște sportive la un concurs internațional, hotărâte să cucerească premiul întâi. Mama și fiica, umăr la umăr, comunicând prin simpla atingere a capetelor sau cu ajutorul limbajului morse
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
foarte scump, îi scria Papa. Mântuirea lui Ștefan și a Moldovei ajută foarte mântuirii tale și Ungariei..." Bravo Pater! exclamă Ștefan. "...Să-i faci și lui parte din suta de mii degalbeni trimiși", îl îndeamnă Preasfântul. Mortu' de la groapă... Aleluia! pufăie a pagubă Mihail. "...Să nu uiți de ce mare importanță este menținerea acestui război", îl sfătuiește Papa. "Și ce primejdie ar fi ca "Ștefan acela", din pricină că nu e ajutat -, să încheie pace cu turcii..." Își împart cămașa mea însângerată, spune Ștefan
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Fie ce-o fi! Pe viață și pe moarte! Dumnezeu să ne ierte! Iată ce vom face! Și totuși, am avut noroc cu tatarii! Boierii, nedumeriți, se uită unii la alții. Ce noroc o mai fi și aista? bombăne Stanciu pufăind pe nas. Îți arde a șugui? Ce fel de om ești? De unde știi că-s om? surâde Ștefan. Mulți spun c-aș fi diavol. Așa o fi... Acu... acu, o să fac pe dracu-n patru să le dovedesc că au
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
săraci. Lângă casă nu aveau nici un metru de pământ, măcar pentru un strat de legume sau un pom, care să le mai îndulcească traiul amărât. Soțul ei, Ilie, pescuia toată ziua și banii îi folosea pentru pacică (tabac). Toată ziua pufăia dintr-o pipă lungă, pe care singur și-a făcut-o din lemn, din luncă. Pentru că nu avea nici o palmă de grădină sau livadă, copiii duceau mereu dorul merelor. Așa se întâmplă că în câteva dimineți mama să-i observe
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
și la televizor, că toți care au copii sînt ajutați de Stat...” Stă drepți, cam la jumătatea distanței dintre primar și instructorul venit de la județ, un pic mai aproape de acesta, „tovarășuˇ Alexa”, care probabil a mai fost în comună. Primarul pufăie din țigară și rînjește, apoi mi ți-l ia, mărunt, la socotit: că n-a predat nici un litru de lapte la fondul de stat, că brînza a dat-o numai după ce a fost obligat etc. Ciuraru nu se lasă: el
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
iar pentru animalele ce îi rămâneau plătea taxe, care-i obligau, practic, la vânzarea către stat a acelor animale. Neoficial, se spunea că produsele luau drumul spre URSS, de unde și zicala, la modă atunci, că la dus, locomotivele trenurilor încărcate, pufăiau din greu, zicând: "URSS-URSS", iar la întoarcere zburdau, vagoanele fiind goale, pufăitul fiind tradus prin strigătul: "cote-cote". Seceta pauperizase și mai rău populația, capii de familie, bărbați sau femei, evident văduve, s-au constituit în grupulețe, pe rudenie au adunat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1498_a_2796]
-
Noi stăm pe loc, doar trenul pleacă. Ion Minulescu Glasul roților de tren stârnește nostalgii indicibile. Cântecul intitulat astfel devine șlagăr, apoi se întoarce În gările cu firme albastre, cântate de Minulescu, prin megafoane, în calitate de semnal al plecării. Trenul intră pufăind spectaculos nu numai în Gara Saint-Lazaire a impresioniștilor francezi, ci și în literatură. Chiar și într-a noastră. Trenurile lui Caragiale merg încet și poposesc îndelung în gări. E timp de taclale și de acțiuni previzibile. Trenul regal stă 25
[Corola-publishinghouse/Science/2115_a_3440]
-
i-ar fi amintit mustrarea evanghelică: «La ce i-ar folosi cuiva să câștige lumea întreagă, dacă mai apoi și-ar pierde sufletul?». Stăpânul magazinului, puțin surprins și oarecum deranjat e acea dojană inocentă și usturătoare, își ridică umerii și pufăi un bombănit: «Termin-o cu predica și caută să fii mai zvelt în munca ta». Apoi, într-o zi, dintr-un motiv neîntemeiat l-a dat afară, înlocuindu-l cu un alt băiat. Moartea tatălui Luigi La începutul anului 1885
Sfântul Ioan Calabria : Biografia oficială by Mario Gadili () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100980_a_102272]
-
lui don Calabria, îi șoptește - e un sărăntoc. Și, cu toate acestea, și-a băgat în minte să-i adune pe toți copiii pe care îi găsește pe drumuri. Să vedem ce o să reușească». Și își dă ochii peste cap, pufăi și scutură capul. Don Calabria schițează un zâmbet ascuns, pe care domnul insinuant la vorbă nu știe cum să-l interpreteze. Modesta familie crește numeric Odată cu sosirea altor copii nevoiași au crescut și cheltuielile, dar și ajutoarele au crescut proporționat
Sfântul Ioan Calabria : Biografia oficială by Mario Gadili () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100980_a_102272]
-
într-un colț de gură o lulea voluminoasă cât și nasul lui, iar prin celalalt colț de gură scuipa printre dinți la un metru depărtare. El sta pe un scaun de lemn picior peste picior cu un aer neprietenos și pufăia și scuipa, și scuipa și pufăia. Ce vroești, îmi zise el cu un glas răstit și răgușit, ca dintr-o pivniță. Am venit să mă jăluiesc. Contra cui? Contra mea. No! ce-i asta? Am făcut o greșală, domnule, și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
lulea voluminoasă cât și nasul lui, iar prin celalalt colț de gură scuipa printre dinți la un metru depărtare. El sta pe un scaun de lemn picior peste picior cu un aer neprietenos și pufăia și scuipa, și scuipa și pufăia. Ce vroești, îmi zise el cu un glas răstit și răgușit, ca dintr-o pivniță. Am venit să mă jăluiesc. Contra cui? Contra mea. No! ce-i asta? Am făcut o greșală, domnule, și vin să mă denunț eu singur
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
VITALIE CIOBANU: La 16.30 începe un concert în Piața Castelului - sediul vechii primării. E miez de vară, și la Varșovia au loc o mulțime de manifestări culturale. Un lanț lung de motocicliști - vreo treizeci de inși - își face apariția pufăind din tuburile de eșapament nichelate. Parchează în spatele coloanei lui Sigismund, așezându-se într-un semicerc de bidivii de oțel: motociclete Harley Davidson, colorate, ornamentate, una mai arătoasă decât alta. Socializează în trib, poartă haine din piele - bluzoane, jiletci și pantaloni
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
uite să pună sârma la loc și asta era totul. Într-o zi, unul din copiii lui Stratulat, învățătorul satului, se oferise să vină cu o șurubelniță, cu vaselină și cu un arc, pentru a repara broasca. Dar moș Zgârci, pufăind din lulea, sub streașina ușor aplecată într-o parte prin care se strecurau câteva raze de soare, nu fusese acord: Lasă, Gheorghe... Cu sau fără sârmă, cu sau fără broască, viața merge înainte. Băiatul nu spusese nimic, fiindcă ținea la
Frig by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1176_a_1898]
-
exprimase chiar așa, mult și bine, după ce-i dusese lui moș Zamfir o hârtie. Mult mai era cum era, dar de ce și bine nu prea înțelesese nimeni, însă nici nu întrebaseră. Moș Zgârci stătea în curte, cioplea un lemn și pufăia din lulea. Ținea pușca lângă el, sprijinită de-o buturugă, o privea din când în când și ofta neauzit. Luase hârtia, o citise și o pusese în buzunarul de la pantaloni. Cioplise mai departe în lemnul acela, ca și cum trebuia să respecte
Frig by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1176_a_1898]
-
Se trezise în momentul în care Petrișor deschidea laptopul căzut de la etajul douăzeci și spunea că urma să-l întâlnească pe Bill Gates. Rezemată de un stâlp, chitara de culoarea vișinei putrede cânta singură... Când trenul se puse în mișcare, pufăind a plictiseală nemascată, Turistul duse degetul arătător la tâmplă și își salută amintirile, mângâind cu ochii Everestul lor până ce distanța estompă, nesătulă, ultima imagine, iar fotografia deveni neclară... Forever young Radioul înfipt în bord transmitea melodii ale anilor 80 și
Frig by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1176_a_1898]
-
am nevoie acum, totuși... Se trase mai aproape de sobă, deschise ușița și privi încântat dansul mângâietor al flăcărilor. Acum aș putea să aprind și țigara, trase o concluzie care îl binedispuse. Am crescut, nu mă mai ceartă nimeni dacă fumez... Pufăi îndelung. Și sorbi încă o gură de vin... Apoi, ca și cum prezentul și trecutul ar fi ajuns la un compromis spre a întoarce copilăria dintr-un drum cu sens unic, mâna caldă a bunicii îl mângâie pe frunte și îl acoperi
Frig by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1176_a_1898]
-
neașteptate, oprindu-se din fredonat, dar continuând să se bâțâie pe scaun și să-și roadă unghiile. Ia mai lasă-mă cu cicăleala ta! Ce să zic! S a găsit oul s-o învețe pe găină! răbufni Georgiana, continuând să pufăie din țigară. Până la urmă, veni și înghețata Iuliei. Clara mai conversă puțin cu Georgiana, din nou doar despre prezent, consultându-și din când în când ceasul și așteptând ca pe jar ca Iulia să termine înghețata. Plăti ușurată nota, își
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
cântat pe instrumente originale. Franța nu mai era, vai, leagănul raționalismului și iluminismului. Nu era nici căminul spațiului cibernetic. Franța nu mai atrăgea marile intelecte și tot restul acelui schtuss cultural. Francezii Își trăiseră traiul. De Gaulle, girafa umană care pufăia disprețuitor pe nări! Churchill, care afirmase În legătură cu el că pentru Anglia fusese o ofensă faptul că trebuise să ajute Franța. Acea creatură militară, distantă și alungită, care privea peste vârfurile copacilor din lumea modernă, nu putuse tolera gândul că țara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
În valoare de 20.000 de dolari, cuțitașul de aur cu care Își reteza havanele obținute prin contrabandă din Cuba, cutia uriașă de țigări plină cu Marlboro, brichetele Dunhill, scrumierele pătrate din cristal greu, - mucurile lungi ale țigărilor din care pufăise nervos unul sau două fumuri și apoi le rupsese. Mormane de scrum. Lângă perete, pe un raft Înclinat, un elaborat set de aparate telefonice cu multe butoane - centrala telefonică particulară a lui Abe, operată de el Însuși cu multă dexteritate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]