338 matches
-
și semnul unor activități de contrainvestire. În acest fel, conflictul rezultat din ambivalență este, după cât se pare, rezolvat. O demonstrează surplusul de tandrețe sau atenția anxioasă electivă a unei paciente isterice față de copiii săi, înlocuind ura subiacentă legată de moțiunile pulsionale infantile ale femeii. Tot astfel, în isteria de conversie, transpunere corporală a tensiunilor psihice, „contrainvestirea își alege (...) fragmentul asupra căruia va putea fi concentrată toată investirea sa” (Freud (1915c/1968). Asemenea copacului ce ascunde pădurea, simptomul condensează, opacizează viața psihică
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
producă” (Freud, 1926/1968). Modelul nevrozei obsesionale ilustrează însă cel mai bine maniera în care eul se cramponează de contrainvestirile sale. Cortegiul de simptome obsesionale poate apărea ca o sumă de factori de disjuncție și deci de contrapondere în raport cu presiunea pulsională: fie că e vorba de obsesiile însele (gânduri sau ritualuri) ori de mecanisme cum ar fi izolarea, anularea, raționalizarea sau formațiunea reacțională, avem de-a face cu bariere pe care eul le înalță în calea reprezentărilor indezirabile și a afectelor
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
în contactcu anumite lucruri și nici să atingă lucruri atinse de alții. Ea numea acest fenomen „dezgusturile mele” (Giniewski, 1978). Mai târziu, Simone Weil manifestă un ascetism care nu este, ca ascetismul adolescentului, o apărare provizorie, menită să pareze remanierile pulsionale din perioada pubertății, ci o tendință permanentă, pe care subiectul o exprimă în această rugăciune: „Să fiu incapabilă de vreo senzație, asemenea unui ins complet orb, surd și privat și de celelalte trei simțuri (...), să fiu insensibilă la orice fel
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
Subiectul prea amabil, prea cooperant, prea încrezător poate utiliza formațiunea reacțională împotriva ostilității sau a nevoii de dependență.” Anumite tipuri de răspuns sunt la fel de revelatoare, dar „este evident că armătura defensivă poate comporta unele slăbiciuni și că un conținut net pulsional («explozie», «nervi») poate fi găsit chiar într-un ansamblu pe cât posibil neutralizat” (Rausch de Traubenberg și Boizon, 1976). Răspunsuri moralizatoare date la testul „Lăbuță-Neagră” ne permit de asemenea să intuim o formațiune reacțională, după cum subliniază Corman (1974) în legătură cu cazul Maryvonne
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
despre devorare își poate găsi astfel explicația. Deoarece ambivalența față de obiectele parentale este esențială în constituirea oricărei identificări, putem presupune că rolul refulării este determinant, mai ales în conflictul oedipian. Mișcările de ostilitate față de părintele de același sex și mișcările pulsionale de dorință față de părintele de sex opus dispar la refulare sub efectul tendinței spre identificare. Procesul de identificare se combină cu mecanismul transformării în contrariu: trecerea de la pasivitate la activitate în jocurile copiilor (Freud, 1920/1981). O participare a acestei
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
care l-ar angoasa prea tare pe subiect dacă acesta ar recunoaște că este implicat personal. Discutarea definițieitc "Discutarea definiției" În studiul său consacrat mecanismului intelectualizării, A. Freud (1936/1993), căreia îi place să utilizeze formule incisive, consideră că „pericolele pulsionale îi fac pe oameni inteligenți”. În opinia sa, aceștia au dreptul la un anumit grad de stupiditate când nu îi amenință nici un pericol. Când însă ei simt prezența unei primejdii, externă sau internă, unul dintre refugiile posibile este intelectualizarea. Este
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
o referire la limita corporală (introiecție în eu)”. Chiar dacă recunoaștem existența unei legături între încorporare și introiecție, este totuși interesant să le diferențiem atât ca moduri de apărare, cât și din perspectiva rezultatului obținut. Fantasma de încorporare are un scop pulsional, acela de a absorbi, într-o manieră instantanee și magică, ceea ce lipsește. Ea este apropiată de halucinație. Astfel, se vorbește despre fantasme canibalice, expresia fiind cât se poate de ilustrativă, prin forță și realism. Perseverând în refuzul de a cunoaște
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
viabilă, fapt ce permitea abandonarea obiectului în lumea exterioară. Prin urmare, mișcarea nu este una identică: introiecția poate fi comparată cu învățarea unei limbi, în vreme ce încorporarea ar echivala doar cu achiziționarea unui dicționar (Ciccone și Lhopital, 1991). Derivat din nevoile pulsionale, scopul introiecției constă în evitarea angoasei (prin aceasta, el constituie un mecanism de apărare) și intensificarea funcțiilor psihice. Acest proces se caracterizează deci prin faptul că nu se mulțumește să aibă o finalitate defensivă, contribuind, în cel mai bun caz
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
sub forma unei percepții venite din exterior”. În acest caz, subiectul percepe la celălalt ceea ce nu poate recunoaște în el însuși. El revendică acel lucru perceput și cade în delirul de persecuție. Explicarea fobiei prin proiectarea în real a pericolului pulsional datează din 1915 (1915c/1968). Prin deplasarea unei încărcături libidinale inconștiente asupra unei reprezentări conștiente substitutive legate de precedenta, proiecția împiedică întoarcerea aspectului refulat și focalizează angoasa asupra unui obiect extern mai ușor de evitat, cum ar fi, de pildă
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
și focalizează angoasa asupra unui obiect extern mai ușor de evitat, cum ar fi, de pildă, un animal de care subiectul se teme. „Prin ansamblul mecanismului de apărare instalat, subliniază Freud (1915c/1968), s-a obținut o proiecție a pericolului pulsional spre exterior. Eul se comportă ca și cum pericolul dezvoltării unei angoase nu ar veni dintr-o moțiune pulsională, ci dintr-o percepție, și este deci îndreptățit să reacționeze împotriva acestui pericol exterior prin tentativa de fugă care este evitarea fobică.” Tendința
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
animal de care subiectul se teme. „Prin ansamblul mecanismului de apărare instalat, subliniază Freud (1915c/1968), s-a obținut o proiecție a pericolului pulsional spre exterior. Eul se comportă ca și cum pericolul dezvoltării unei angoase nu ar veni dintr-o moțiune pulsională, ci dintr-o percepție, și este deci îndreptățit să reacționeze împotriva acestui pericol exterior prin tentativa de fugă care este evitarea fobică.” Tendința proiectivă spre figurare în fobie, ca și în paranoia (ambele recurg la imaginar, cu toată bogăția, dar
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
pentru reprezentarea de sine, cu încercarea de a locui un spațiu nou pentru el - acela al bărbatului -, deocamdată un pic cam mare. Relațiile cu alte mecanisme de apăraretc "Relațiile cu alte mecanisme de apărare" Căutând să protejeze eul împotriva pericolelor pulsionale, proiecția este implicată în numeroase operații defensive, începând cu mecanismul fundamental al refulării, față de care proiecția este mai mult sau mai puțin subordonată, de vreme ce „rădăcina” sa este în mod normal menținută în stare de refulare. Chiar dacă această noțiune nu a
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
scenă pe dată uitată face deci obiectul unei refulări care are drept consecință un simptom de conversie. Dar, mai scrie Freud, „aici este instructiv să vedem pe ce cale încearcă nevroza să regleze conflictul. Ea devalorizează modificarea reală refulând revendicarea pulsională în chestiune, respectiv iubirea pentru cumnat. Reacția psihotică ar fi fost refuzul faptului că sora va muri” și, am putea adăuga noi, înlocuirea ei printr-o activitate de delir care ar menține-o pe soră în viață, de pildă prin
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
tatălui său, A. Freud (1936/1993; Sandler, 1985/1989) a cercetat amănunțit distincția posibilă dintre refuz și refulare, unul funcționând în raport cu realitatea perceptivă necunoscută, cealaltă în raport cu realitatea internă respinsă: „Dacă decelăm o refulare înseamnă că Eul se apără împotriva excitațiilor pulsionale. Dacă descoperim un refuz, înseamnă că există un pericol exterior”. Este un lucru cert că refuzul nu face să dispară reprezentarea insuportabilă, el doar o exclude, distingându-se prin aceasta de refulare, caracterizată printr-o separare care nu lasă aparent
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
meserie nu are nimic prestigios, dar cere o mare cantitate de energie. Să fie oare aceasta o energie sublimată? Freud (1910/1987) are în vedere cazul lor atunci când admite că majoritatea oamenilor reușesc să-și deturneze o parte din forțele pulsionale sexuale spre activitatea profesională, dar el rezervă sursa de bucurii care este meseria celor care au ales-o în mod liber și insistă asupra aversiunii naturale față de muncă pe care o au majoritatea oamenilor (1930/ 1995). Apropierea dintre activitatea profesională
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
este contrazisă de Pruschy și Stora (1975), care consideră că este mai degrabă vorba de socializare, adică de un stadiu inferior sublimării. Amintind de teoria lui Szondi asupra socializării pulsiunilor, autoarele afirmă că nu se produce un abandon al nevoilor pulsionale, ci transformarea satisfacției care le este atașată, iar subiectul se păstrează pe linia tendinței sale native: „Pompierul se află «sub vraja» focului, măcelarul rămâne fascinat de sânge, avocatul se ocupă de cei învrăjbiți, iar polițistul, de criminali etc.”. Definiția pe
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
elementelor naturale ori supranaturale. Animal Din cele mai vechi timpuri, animalul este folosit pentru a simboliza atitudinile și înclinațiile umane. De la mitologie la fabule, trecând prin bestiarele medievale, animalele sunt învestite cu o puternică încărcătură alegorică. Încarnează dimensiunea instinctivă și pulsională și trimit ființa umană la condiția sa primordială și arhaică. După cum explică Jung: Animalul, care reprezintă în om partea instinctuală a psihicului, poate deveni periculos atunci când nu este recunoscut și integrat vieții individului. Acceptarea spiritului animal este condiția unificării individului
[Corola-publishinghouse/Science/2328_a_3653]
-
domesticit și că trage la plug, exprimă servitudinea consimțită și pozitivă, respectul față de lege, stăpânirea instinctelor. Fără îndoială că din acest motiv el este plasat, alături de măgar, în scenele cu nașterea lui Iisus. Țap Identificat cu diavolul, țapul simbolizează energia pulsională liberă și neînfrânată. Revelează celui ce visează fie un libido puternic, fie dependența de instinctele carnale. Subiectul are resurse și dorințe ce îl fac să îndrăznească, să acționeze, să întreprindă, dar pasiunea sa este prea puternică și amenință să îl
[Corola-publishinghouse/Science/2328_a_3653]
-
locuri întunecoase, indică, în vis, necesitatea de a sonda propriul sine pentru a găsi adevărul sau soluția. Invită subiectul să își depășească angoasele și să își înfrunte demonii pentru a răzbate la lumină. Cal Calul simbolizează extraordinara putere a energiei pulsionale. Evocă înflăcărarea, forța, elanul, dinamismul, dorința. Considerat drept cea mai frumoasă cucerire a omului, reprezintă, atunci când este dresat, stăpânirea inteligentă a instinctelor, folosirea pulsiunii în serviciul unor misiuni nobile. Iată de ce eroii, prinții, sfinții sunt călăreți iscusiți, deținând controlul asupra
[Corola-publishinghouse/Science/2328_a_3653]
-
forța, elanul, dinamismul, dorința. Considerat drept cea mai frumoasă cucerire a omului, reprezintă, atunci când este dresat, stăpânirea inteligentă a instinctelor, folosirea pulsiunii în serviciul unor misiuni nobile. Iată de ce eroii, prinții, sfinții sunt călăreți iscusiți, deținând controlul asupra vieții lor pulsionale. Noțiunea de supunere a energiei interioare se regăsește în imaginile frâului și șeii, dar și a cowboy-ului ce prinde cu lasoul un cal sălbatic. În vis, calul reprezintă energia subiectului. În acest sens are o dimensiune pozitivă, întrucât îi oferă
[Corola-publishinghouse/Science/2328_a_3653]
-
și puterea sa. Totuși, în funcție de scenariul oniric, interpretarea se nuanțează: - în cazul în care calul este domesticit, prietenos și liniștit, el simbolizează stăpânirea instinctelor, acordul între dorință și realitate, armonia emoțională; - dacă este agresiv, nervos și neprietenos, reprezintă amenințarea revărsărilor pulsionale; Subiectul nu știe să își gestioneze energia și cade pradă dorințelor; - dacă este rănit ori mutilat, înseamnă o pierdere de energie, lipsa libidoului, instalarea unei stări depresive; - dacă este legat, speriat, pus în jug, exprimă refularea aspectului instinctual a individului
[Corola-publishinghouse/Science/2328_a_3653]
-
exprime, dar cu măsură. În schimb, în cazul în care câinele trage de lesă, dacă are o zgardă care îl strânge sau, semn și mai puternic, o botniță, cel ce visează este angajat într-un conflict violent cu viața sa pulsională și inconștientă. Este angajat într-o luptă pentru refularea laturii sale animalice. Forțele împotriva cărora luptă și pe care le reduce la tăcere amenință să îl copleșească, să îi dea peste cap existența. În sfârșit, cușca este simbolul casei (vezi
[Corola-publishinghouse/Science/2328_a_3653]
-
ne avertizează și împotriva pericolului de a ceda în fața orgoliului și a vanității, deoarece animalul este recunoscut și pentru faptul că își cultivă defectele. Lup Dușman dintotdeauna al omului, lupul simbolizează cruzimea și agresivitatea. Simbolizează caracterul neîmblânzit al instinctelor, energia pulsională liberă și nestăvilită, făcându-l pe om să își piardă stăpânirea de sine. În plan psihanalitic, trimite la oralitate, la un libido devorator, la aservirea față de instincte. Asociat cu foamea insațiabilă și vorace, «o foame de lup», el pune problema
[Corola-publishinghouse/Science/2328_a_3653]
-
semaforul roșu ne obligă să ne oprim, obiectul sau elementul roșu poate fi incitant, dar interzis sau periculos. Roșcat Roșcatul reia în esență semnificațiile atribuite roșului, însă mai ales în aspectele sale negative de violență, de instincte dezlănțuite, de energie pulsională necontrolată. Iată de ce, în imaginarul popular, roșcatul este asociat cu demonii și vrăjitoarele. Conform expresiei „ferește-te de omul cu părul roșu”, roșcatul poate evoca și pericolul și îl poate alerta pe cel ce visează asupra amenințărilor ce-l pândesc
[Corola-publishinghouse/Science/2328_a_3653]
-
atunci când pulsiunea este controlată și supusă regulilor realității înconjurătoare. Astfel, în vis, dacă electricitatea (sau gazul) este controlată, înseamnă că energia subiectului este stăpânită; în caz contrar (scurtcircuit, scurgere de gaz etc.), înseamnă că subiectul este depășit de viața sa pulsională, că își pierde stăpânirea activității psihice profunde. În acest caz, există amenințarea de a fi copleșit de instincte, dorințe sau angoase. Emoții și sentimente Constituind o activitate inconștientă, visele lasă adesea impresii, sentimente, emoții simțite în timpul producerii lor («eram terorizat
[Corola-publishinghouse/Science/2328_a_3653]