197 matches
-
NAVEI. ASTA ÎNSEMNA CĂ HANGARUL ÎN CARE INTRASE SE ÎNTINDEA CIRCA 130 DE METRI SUB PĂMÎNT ȘI CAM TOT ATÎTA DE-ASUPRA. ERA UN VEHICUL COSMIC DE CIRCA 250 DE METRI LUNGIME, UN ADEVĂRAT MONSTRU. \ EI, SE AUZI VOCEA ASPRĂ RÎCÎIND ȘI RETEZÎNDU-I GÎNDURILE, CE PĂRERE AI DE EA? ÎNCET, HEDROCK SE ÎNTOARSE CĂTRE CEL CARE-L LUASE PRIZONIER. VĂZU UN INDIVID DE MAXIMUM 35 DE ANI, ÎNALT ȘI DEȘIRAT, CU FAȚA PALIDĂ. EL MANEVRASE UNITATEA MOBILĂ CĂTRE PLAFON ȘI
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85088_a_85875]
-
la galben. O dimineață călduroasă începea să se facă simțită în spatele geamurilor. Grand abia a fost auzit când a plecat, spunând că o să revină. Toți așteptau. Copilul, cu ochii mereu închiși, părea că s-a liniștit puțin. Mâinile, devenite gheare, râcâiau încet marginile patului. Au urcat apoi, au zgâriat pătura aproape de genunchi și, deodată, copilul și-a îndoit picioarele, și-a vârât genunchii în burtă și a rămas nemișcat. Și-a deschis atunci ochii pentru întâia oară si s-a uitat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
și dormise pe apucate numai două-trei ore cu o noapte înainte. În plus, mai avea și greutatea din spinare. — Suntem aproape? — Nu, răspunse Kobayashi rece. N-am făcut nici măcar o treime din drum. Endō tușea tot mai tare, de parcă îl râcâia ceva pe gât. Au apărut iar firicele roșii de sânge. — Aveți o tuberculoză groaznică, spuse Kobayashi, uluit la vederea sângelui. Apoi zâmbi iar ciudat și adăugă: — E imposibil să ajungeți la Mlaștina Mare. — Vezi să nu încerci s-o întinzi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
Kevin Buonocore se exprimă cu o deosebită ușurință, având În vedere că nu prea studiază. Foarte bine pentru formă, inacceptabil pentru conținut.) — Kevin? Îl chemă sora. El, care tocmai lipea pe dosul băncii o biluță uscată scoasă din nas, tresări. Râcâi cu degetul stratul uscat, care se desprinse ca zahărul caramelizat. Clopoțelul sună ieșirea În pauză, iar clasa țâșni În picioare, gata să fugă În curte, dar sora Angelica nu se mișcă. Ce mai vrea și pupăza asta? Era nespus de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
flăcări, avu sentimentul că-l răstignește. Toată noaptea, bărcile de pescuit brăzdaseră cei o sută cincizeci de kilometri de coastă, unele dintre ele ajungînd la mai multe mile depărtare de țărm, cu năvoadele tîrÎte În partea din spate a bărcilor rîcÎind adîncimile fundului pe care nu izbuteau să-l sondeze. Toată noaptea, ochii istoviți ai marinarilor, uniți Într-un formidabil elan de solidaritate, scotociseră bezna unei mări ca de ulei, pe care nimic nu o tulbura. Toată noaptea, la bordul vedetei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
aici nu erau Înainte decât șobolani, șoareci și veverițe cenușii - acum găsești prin alei ratoni și chiar oposumi - o nouă ecologie generată de gunoaiele marilor orașe... - Vrei să spui că jungla citadină a Încetat să mai fie o metaforă? Îmi râcâie nervii păsările astea verzi, gălăgioase, de la tropice. Zăpada nu le dă gata? - Se pare că nu. Nimic nu le dădea gata. Păsările verzi, zgomotoase, care scărmănau frunzele și se ciorovăiau, Înfulecând boabele roșii, Îi rețineau atenția lui Ravelstein mai mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
mai de care vrea să se unească cu Basarabia. Ați fost probabil la Podul de flori, atunci în ’90.“ Focan clătină din cap. Șopti îngândurat: „Am vrut să mă duc. Chiar am vrut.Aveam așa, de o curiozitate patriotică. Mă râcâia problema de prin anii șaptezeci, când era cât pe ce să prind un schimb de artă cu Chișinăul. M-au lucrat însă câțiva de la Uniune și nu m-am mai ales. La Podul de flori plănuisem să merg cu maestrul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
gipul său nou, pătrund în altar și scormonesc undeva sub pristol, dau peste o pungă veche, din piele, o desfac, scot cocoșeii și-i resfiră, gonesc degetele ei tot mai departe, intră în cimitir, cutreieră aleile, ajung la parcela 23F, râcâie pământul, ajung la Stelian, îl mângâie drăgăstos, el se foiește nedumerit, apoi simte cum degetele ei de vițe și odgoane vegetale strâng gâtul lui Stelică, îl încolăcesc tot mai apăsat, tot mai strâns, el abia mai răsuflă, horcăie, se zbate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
te rupi în figuri, scămoșatule?! Au ciufulit cu tărăboanța și ultimele mahalale rămase neexploatate: Mircea Vodă, Bradului, Cernișoara, Traian, Theodor Speranția, ceea ce nu fusese încă doborât din Calea Dudești, deja trecută în neființă mahala a Sfintei Vineri... Au socotit, au râcâit, au cercetat, luând pe rizurile anvelopelor cele mai tainice fire de praf ale Bucureștilor: talazurile nesfârșite de clădiri electrice, însiropate sub glazura unor decorațiuni infinit de variate. Cu ornamentele și vitraliile stângace. Cu anii fondării (și monogramele curbilinii) încrustați cu
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
râzând în soare și preschimbând mahalalele cerești ale Bucureștiului în ruină, cu nepăsarea cu care ar fi întors doar o față de masă de pe o parte pe alta. Fața proaspăt întoarsă era una de dărâmături fumegânde, de alveole în care râcâiau excavatoarele cu comportament și psihologie de fiară. La intersecția dinspre Piața Căuzași, 14-15 buldozere agățau fiecare, sub lamă, cîte-un calcan sau vreun dos de clădire, retrăgîndu-se cu ele, pe cîte-o ulcerație de maidan, pentru a le despica și pentru a
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
încotro să-și îndrepte rugămintea. În jurul lor era însă pustiu, doar urmele amestecând sfâșieri, sfărâmări și desperecheri aminteau de tăvălugul de adineaori. La vreo douăzeci de metri mai la vale, câțiva oameni în halate albe, ce coborâseră din camionul Jandarmeriei, râcâiau cu polonicele fundul cazanelor, pentru a astâmpăra ultimele asalturi ale mulțimii care, acolo unde primise deja, agita farfuriile golite, iar acolo unde nu primise încă, întindea brațele, cu palmele larg desfăcute. Pentru Coltuc, rămas într-o parte și simțind în
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
face de vreo doi ani încoace, trage cu mână milităroasă și el clopotele în cinstea lui Boc și Băsescu. Apoi, fără veste deraiază. A început să bată câmpii despre fidelitate, despre presa scârboasă și alte chestii care probabil îl mai râcâiau la inimă. Armeanul acela negroid și aparent blegos, șeful minorităților bâjbâie și el aiurea. Ce spune? Păi spune că a avut dreptate despre ceva. Aha! Nu sențelege despre ce. Nu se știe precis, dacă măcar în capul lui este cumva
VINUL DE POST by Ioan MITITELU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91683_a_92810]
-
să aibă sufletul curat ca la facerea lumii, un fond în care să se reflecte realitatea în toată măreția sau decăderea ei”. Omul cel ciudat de pe scaun se trezise din nou vorbind, tocmai acum când toți uitaseră de el. Bătrânul râcâia mai departe cu unghia marginea teracotei. Muribundul tresări violent, apucând cu degetele descărnate marginea băncii, schiță un efort de parcă ar fi vrut să se dea jos, apoi mâna-i căzu moale pe piept. Cu sforțare o aduse și pe cealaltă
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
împiedică să înțeleagă ce-i spune. De undeva apăru un ochi roșu al unui stop luminos, care crește, crește, vine spre el... se auzi pocnetul sec al unei sticle de șampanie, aha e ziua lui de naștere, dar oare de ce râcâie câinele la ușă. E ziuă, spune cineva căruia i se văd numai cizmele. Și iar apăru stopul acela roșu care-i clipi complice apoi se îndepărtează făcându-se tot mai mic. Doamne, ce cald e de când a plecat stopul acela
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
acesta tocmise niște meseriași foarte harnici. Într-o singură săptămână reușiseră să curețe toți pereții de tencuială. (Încercaseră ei să dea jos doar vopseaua, dar nu mergea - negreala nu se ducea, iar mirosul de ars era parcă tot mai pregnant; râcâiseră primul centimetru de tencuială, tot fără folos; în cele din urmă se consolaseră cu gândul că trebuie dat jos totul, până la placa de beton, dacă voiau ca bucătăria și încăperile adiacente să mai poată fi folosite.) Pe băieți îi știam
[Corola-publishinghouse/Science/2076_a_3401]
-
pământuri sterpe, unde, cât cuprindeai cu ochii, nu vedeai decât pietre. Ici-colo, brazde adânci, aducând cu niște arături, fuseseră săpate pentru a scoate la iveală o anume piatră de construcție. Oamenii din partea locului nu arau decât ca să culeagă pietre. Uneori râcâiau câțiva pumni din pământul strâns de-a lungul anilor în vreo văgăună, folosindu-l ca îngrășământ pentru grădinile sărace de prin sate. Țara întreagă era pe trei sferturi acoperită numai cu pietre. Orașele se nășteau, străluceau, apoi piereau. Oamenii trăiau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
la figurat, și te ciocănește la cap mai rău ca marșul forțat sau gărzile. Totul, dar totul a fost făcut din cauza ei. Și gesturile, și cuvintele. Și apoi regretele. Tot din cauza ei. Pentru că o pierdeam și nu știam dacă mă râcâie pentru că mă părăsește sau pentru că nu am fost eu cel care am părăsit-o. Atunci, în amestecul ăsta de sentimente, m-am prins că de fapt o iubeam, de-adevăratelea, cu toată ființa mea, cu dureri de stomac, când o
Singur sub duș by Dan Chișu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295575_a_296904]
-
inertă. Primele raze ale soarelui se strecoară fade prin jaluzele făcând camera să pară spălăcită și tulbure. Cu un efort mă scol, mă spăl și mă duc să mă bărbieresc ca lumea, dar mi s-au terminat lamele și mă râcâi pe față cu una tocită. Mă hotărăsc să nu merg cu mașina și mă Îndrept către stația de autobuz, simțind un amestec bizar de disperare și libertate, dându-mi seama că e abia zece și douăzeci a.m. și deja am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
la ei și se uită-n altă parte. I-aș trage-o o dată, numa ca să-mi treacă mai repede ziua. Poate una-n picioare În budă, dacă-mi mai rămâne timp Între rebus și pauza de curve. Arătătorul lui Lennox râcâie partea laterală a nasului. Puțoiu diun calm imperturbabil, Ray Lennox, se dă de gol că toarnă gogoși, că dedesubt nu-i decât un sac de nervi bolânzi. Da Lennox puțoiule, o să vezi tu. Așa că ne Întoarcem la treabă. Clell face
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
de făcut!“. Pe hol Însă mi-am dat seama că trebuia să existe ceva important ce i-a Împins să-mi dea atâta atenție și să mă discute. M-am Întors Înăuntru ca să aud, din curiozitate, ce anume i-a râcâit din modul meu de a fi, care este motivul principal al invidiei lor, să-l cunosc și să pot să mă apăr În viitor. „Dacă se comportă așa cum se comportă, Înseamnă că are ceva În el numai al lui, ceea ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
meu... Puh!... Știu că ai să pleci! Nu-i loc de lacrimi, prietene, și nici de nod În gât! Dacă vrei, Îți dau un lup cu tine, să-l porți În zgardă prin marile orașe, printre farmaciste. Alea care tot râcâie la cornul de rinocer și-ți pun În plicuri fine rumegușul osului mult râvnit. Ca să te facă om, cu ștremeleagul tare și vânos! O să-ți povestesc o Întâmplare, e de dragoste, cu o fată de la farmacia Policlinicii 10, aia, mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
de suprafață, era în orice caz destulă liniște pentru ca urechea întoarsă spre trecut să audă răcnetele comandantului coloanei de tancuri, zgomotul motoarelor Maybach, strigătele refugiaților din căruțe, nechezatul cailor, plânsetele copiilor, dar și ștampila plutonierului și zăngănitul lingurilor de tablă - râcâiam resturi din gamele -, și abia apoi primele explozii ale obuzelor trase de tancurile sovietice. Între o lingură și alta, plutonierul meu a spus: „Astea-s T-34“. Eu, ecoul lui: „Sunt T-34!“. Pe partea cealaltă, mai sus de zona
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
În clipa asta nu mai știu exact dacă-i chiar așa dar În memoria mea s-a păstrat că izbutește, deoarece finalul te pune pe gînduri, Donald se trezește În sicriu, e Întuneric, e cuprins de groază și aprinde bricheta, rîcÎie pereții de lemn, se zbate, scena pare filmată chiar În coșciug, simți teroarea din acel loc sinistru și strîmt pentru totdeauna, mai vezi flacăra brichetei, o dată, de două ori, apoi nimic, beznă completă, nu se mai aude decît zgomotul inutil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
doi cădem la Învoială, Îl ai și pe el ca supliment, la pachet. Patchett: — De unde ai asta? Calm. Ce trăsese pînă atunci pe nară a tras pe nas, ca să nu arate că-i e frică. Jack scoase cuțitul și Își rîcÎi pielea de pe ceafă cu lama. Simți sîngele și Îl linse de pe deget - cu numărul ăsta de țicneală sigur lua Oscarul. — Am strîns cu ușa niște cioroi. Dar știi totul despre chestia asta, nu? Revista Hush-Hush scria tot timpul despre mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
trăgeau și În unii, și În ceilalți. Sări din tren și alergă spre copaci. Cadavre pe terasament. Deținuți luați ca din oală și Împușcați pe capete. Ajuns la brazi, Bud se aruncă În mașină și o trase pe calea ferată, rîcÎind cu osiile pe șine. Dădu Într-o rigolă și merse mai departe, balansîndu-se, cu pneurile derapînd pe pietriș. Un bărbat Înalt lîngă o mașină. Bud văzu cine este și porni țintă spre el. Omul fugi. Bud coti, derapă și opri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]