349 matches
-
aer din capul polizorului, Îl Îndoia și-l punea sub talpa bocancului ca să nu se zbată și să-i arunce În ochi și-n sân praful și zgura din jur, c-așa e, bă, dă-i să bea, c-a răgușit, i s-a luat glasu’ ca și ție, iar el turna motorină dintr-o cutie de conservă pe gaura din care deșurubase furtunul, mut și surd la tot ce se punea la cale pe seama lui. Înșuruba furtunul la loc și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
nu sune a aroganță. Când aveam 5 ani, tata era ofițer și mama cânta în corul Armatei. În vremea aceea, corurile erau la modă, și mulțumesc lui Dumnezeu că au fost. Când trebuia să cânte la un concert, mama a răgușit. Dar eu, micuță fiind, am spus "o să cânt eu muzica lui mama". Și m-au urcat pe un scaun. Era acolo un acordeonist care, ca să facă o glumă, a început piesa respectivă în altă tonalitate. M-am întors spre el
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1452_a_2750]
-
stativ metalic ce susține un televizor parțial color și de dimensiuni mari. Câteva vaze cu flori albastre pe pervazul ferestrei. Două băncuțe și un taburet pe care stă cocoțat precum cocoșul pe gard, un telefon clasic cu disc, ce sună răgușit din când în când. Toate acestea, deși curate și aranjate cu bun gust și de ,,utilitate publică’’, păreau a fi adunate de aiurea. Pe partea dreaptă se mai găsesc baia, vestiarul și magazia personalului auxiliar de pe secție. Pe băncuța din dreapta
FOAIE DE OBSERVAŢIE -jurnalul unei conştiinţe- by VIRGIL ANDRONESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/274_a_499]
-
57 Pe lângă aparatul religios, copiii erau domesticiți și cu înscenări de spaimă. Unul din servitori se îmbrăca într-un cearșaf alb și sosea în odaie sunând dintr-o tigaie purtată sub cearșaf, agitând un băț aprins și spunând cu glas răgușit vorbe amenințătoare. Aceasta, când copiii făcuse[ră] „nebunii“. Apariția înfricoșătoare se numea „Joimărița“. Sistem de educațiune absurd, la îndemâna oamenilor inculți, care contribuia să înmoaie curajul copilului, să-l facă fricos și laș și să-l dezarmeze în viață. Mai era
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
prefăcut în cuci. Se crede că cucul de la Sînziene se preface în uliu pînă la Bunavestire, cînd devine iar cuc. Se crede că cucul cîntă numai pînă la Sînziene, fiindcă atunci mănîncă vișine, cireșe sau gră unțe de orz și răgușește. Cînd cîntă cucul, el cîntă numai pînă aproape de Sf. Petru și apoi stîmpește* de a mai cînta, că Sf. Petrea caută să-l prindă, căci cucul i-a furat calul lui Sf. Petrea. Dacă cucul cîntă după Sînziene sau noaptea
Credinţe şi superstiţii româneşti: după Artur Gorovei şi Gh. F. Ciauşanu by GOROVEI, ARTUR () [Corola-publishinghouse/Science/1318_a_2879]
-
pe unde sînt ape - vor urla lupii vrăjmaș la deal e semn sigur de viituri mari de ape. Cînd, mergînd noaptea ori ziua pe căi lăturalnice, te vede lupul fără ca tu să-l vezi pe el, a doua zi vei răguși. în Filipi să nu dai împrumut sau cenușa afară, că ți mănîncă lupii vitele. Să nu mături ograda sărbătoarea, că-i rău de lup. La 16 ianuar, ziua Apostolului Petru [închinarea cinstitului lanț al Sf. Petru], să nu lucri, că
Credinţe şi superstiţii româneşti: după Artur Gorovei şi Gh. F. Ciauşanu by GOROVEI, ARTUR () [Corola-publishinghouse/Science/1318_a_2879]
-
șlagărul socialist va învinge șlagărul imperialist!”, după care dădea tonul la cântece, pe care nu le intona nimeni. Când îi întreba pe copii de ce nu cântă, era din nou luat peste picior: „N-am voce... A rămas la securitate”, „Suntem răgușiți... am răcit”, „Nu știm cântecul... bate vântul”3. Administrația a sesizat eșecul demersurilor de acest tip și a sistat întâlnirile. Corneliu Balla, aflat și el în Târgșor în momentul încercărilor de „reeducare”, spune că le erau puse la dispoziție diverse
[Corola-publishinghouse/Science/2118_a_3443]
-
nu ai organele gustative pregătite pentru versiunea franceză (cosmopolitană) am realizat una asezonată cu puțină sare națională din epoca în care a fost inventat acel medicament care i-a ajutat pe români să-și strige iubirea de conducător fără a răguși. Imn bucuriei naționale de partid Totu-i surâs E strălucire Lumea e blândă Și toți românii se iubesc De parc'ar fi surori Toți maiștrii-i leagănă-n uzine Pe bravii muncitori fruntași Ce strălucire, dragi tovarăși Și fericire! Îngrămădite
[Corola-publishinghouse/Science/1502_a_2800]
-
se face neconcordant cu vârsta. De la 4 ani - 4 ani și 6 luni, vocabularul este în creștere și învelișul acestuia în plină restructurare. La 4 ani vorbirea este profund rhinolalică cu dislalie poliformă, fonație de tip C (compensații faringo-laringiene, suflu răgușit cu mare deperdiție nasală). La vârsta de 5 ani, se aplică probele de dezvoltare lingvistică - Borel-Masonny - unde se constată o întârziere de un an față de vârsta cronologică V.Ca./ V.1. = 5/4, recuperare ce are loc până la finele clasei
RHINOLALIA ŞI TERAPIA EI STUDII ŞI CERCETĂRI by Margareta Tomescu () [Corola-publishinghouse/Science/91625_a_93000]
-
iată că nici „energica” E. Zelinescu n-a scăpat de criticile „camara zilor de luptă”. Până a ajunge la acest conflict, trebuie musai să precizăm faptul că activiștii de partid de atunci nu-și uscau gura de pomană și nu răgușeau pe la „meetinguri” pe gratis. Dovadă stă procesul verbal de ședință încheiat la data de 13 decembrie 1944, din care rezultă că s-a format un nou comitet de conducere pe oraș, dar în care s-au discutat și alte probleme
Întâmplări din vremea Ciumei Roşii by Paul Zahariuc () [Corola-publishinghouse/Science/1230_a_1931]
-
a deschis cavitatea bucală pentru a emite semnalul de apărare, lichidul despre care vorbim i-a invadat gura, forțând-o să bea întreaga încărcătură. Se îneca de frică, o ustura gâtul îngrozitor și tușea din toți plămânii zgomotos, repetat și răgușit de mai-mai să-i sară ochii din cap. De-abia acum s-a ridicat în șezut și, cutremurată de spasme, de spaimă și de revoltă, a reușit să articuleze primele cuvinte. A... A... jutor! Ajutor...! Vasilică, Vasilică! Unde ești? Vasilică
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
caii, singuri, gâfâind din greu, îndemnară mai cu nădejde galopul... Străjerul din turn, ciuciulete, cu o velință în cap, se nevoia să scruteze zarea prin ploaie și negură, de unde se apropia în galop un pâlc de călăreți. Un corn mugi răgușit în turn, dând de veste că Domnul se apropie. Lanțurile zornăiră și podul scârțâind coborî cu zgomot, deschizând peste șanț drum spre cetate. Ștefan intră primul și tropotul galopului răpăi ritmat pe blănile podului. O duhoare de hoit îl izbi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
de amintire a fost un coșmar și, Doamne, câte au mai fost... Lumina unui soare obosit, la asfințit, soare de toamnă târzie, inundă paraclisul destrămând, parcă, umbrele trecutului întunecat. Un cârd de rațe sălbatice zboară spre zări mai însorite, gâgâind răgușit a jale că-și părăsesc cuibul unde au bătut din aripi dintâi... Undeva, departe, un clopot bate rar, greu și dangătul strecoară o undă de tristețe. La biserica Mirăuților toacă de vecernie. Ștefan respiră adânc... Într-un târziu, spune încetișor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
și mă așteptați la poarta castelului. Acolo sunt slujitori de pază și nu vi se poate Întâmpla nimic rău. Cuvintele lui Gregor erau la fel de respectuoase și de binevoitoare ca Înainte, dar fetei i se păru a distinge În vocea ușor răgușită de atâta cântat o nuanță de semeție și de nerăbdare. „Sunt prea neîncrezătoare, are dreptate“, Își spuse ea și-și mână calul pe drumeagul care ducea la poarta cetății. Când ajunseră sus, pe gurguiul pietros, În fața lor apărură pereții masivi
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
parapetul zidului și țipă: — N-o să puneți mâna pe noi, mișeilor! Nimeni nu poate cuceri cetatea mea, o să vedeți! Da, Conrad, hai mai aproape, ca să vezi cu ochii tăi cum se leagănă În spân zurătoare drăguța ta prințesă! — Nu mai răguși de pomană, prietene. Cruță-ți vocea pentru când vei atârna În furci. Hai mai bine să cercetăm posturile, să vedem cât de bună e apărarea noastră! Doar nu vrem să ne dăm prinși fără luptă! Porniră de-a lungul zidurilor
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
și se scriu cu un singur r, ci de rrromânism și de Rrromânia cu trei rrr ; nu de popor, vai de capul lui ! Râd destul atâția de el ! Ci de poppor, ba câteodată și bobbor, când e rromânul „supărat” și răgușit de supărare”. Deformarea este deopotrivă morfo- logică și fonetică. În afara articulării, deformarea nu-și atinge nivelul maxim. Triplarea sau dublarea r- ului are înainte de toate un efect sonor, acest efect asigură regimul conotativ. Însă această multiplicare a consoanei, r, p
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
aduceți aminte, în perioada evenimentelor din Cehoslovacia, când Ceaușescu era naționalist și spunea că nu vom permite ca pe teritoriul României să vină trupe străine, a avut un foarte mare succes. Eram profesor la Dorohoi. Vreau să vă spun că răgușisem strigând "Ceaușescu", tocmai pentru că reușise să trezească în mine un patriotism foarte puternic. Era un sentiment sincer, pe care nu credeam că-l am. Și nu vă imputați asemenea sentimente? Ele pot părea astăzi destul de dezavantajoase... Nu, pentru acel moment
[Corola-publishinghouse/Science/1469_a_2767]
-
găsesc locul în lume. Un scurt interval al stării de veghe: formalitățile de cazare la recepția din marele, pustiul hol al hotelului. Secvența: schimbul anost de informații - monotonia vecină cu transa - dintre Marta și managerul de noapte. Eu eram prea răgușit ca să mai vorbesc cu cineva. Curierul ne-a condus la un apartament cu două dormitoare. Copiii vor ocupa una dintre camere, cu două paturi individuale separate. O altă cameră, spațioasă, decorată intens, îi separa de camera în care dormeam eu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
sticlele. Din când în când treceai pe lângă vro fereastră cu perdelele roșii, unde în semiântuneric se zărea câte o femeie... Pe ici, pe colea vedeam pe câte - un romanțios ce trecea fluierând sau câte - un om beat, care-n-dată ce chiuia răgușit lângă ferestrele prostituțiunei, femeia spoită ce sta în sticlă aprindea un chibrit spre a-și arăta fața sa unsă din gros și {EminescuOpVII 178} sânul său veșted și gol -poate ultimul mijloc de-a sufoca dorinți murdare în piepturi stârpite
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
fețe frivole * spoite gros cu roșu, căci urâciunea morții nu consistă în ea însăși, ci totdeuna în simulațiunea vieții. [, Juni cu corpuri slabe"] 2257 Juni cu corpuri slabe, cu suflete stoarse trec pe sub ferestre roșii - și e destul un sunet răgușit din partea lor ca să vezi aprinzîndu-se un chibrit la [a] cărui lumină zărești o față spoită, ca o mască rânjind o desfrânare absurdă, grețoasă. {EminescuOpVII 228} SOFIA - DOCHIA [" Din surâsul său un surâs sunt "] 2255 [din su]rîsul său un surâs
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
nimic [din] acel murmur misterios si tânguitor de roi. 2. Când se trezi a doua zi văzu că era târziu seara, iar niște prieteni de-ai lui jucau cărți la o masă. El dete "bună seară" c-un glas cam răgușit și ei deodată răsăriră toți și se uitară uimiți unul la altul. Numai unul, care era mai obraznic dintre ei, Alexandru, zise: - Măi hoțule! stai acolo și dormi, doar n-ai poftă să ne strici landsquenetul. Ceilalți începură a râde
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
dat delicata funcție de soră. Soră medicală, firește. Și uite că anumite chestiuni deprinse acolo încă se mai regăseau în memoria lui. După ce isprăvi cu aceste urgențe de natură sanitară se întoarse aprig spre ușă și zise cu un glas nazalizat, răgușit de o ură aproape dementă: "Umbli să mă mutilezi, scârbă! Câțiva centimetri mai sus și mă lăsai chior pă viață, în morții tăi. Ei, las' că dă nu ți-o place ție ce-o să-ți fac, să mă scuipi pă
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
care nu știuse că-l purtase în mână tot orașul, căpătă contururi precise, definite, era cuțitul pe care-l pusese în buzunar după ce tăiase salamul. Oare când îl scosese din buzunar... De undeva de departe se auzi un glas gros, răgușit de tutun și băutură: „Hai bă Crăcană, vino cu calul, ce dracu’ faci mă, că a trecut de miezul nopții”. Era Pascu șeful gunoierilor care-l striga și pe el la treabă. Mai murmură odată ca pentru cineva pitit în
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
noapte prin cimitir. Ocoli precaut un stâlp de beton frânt de la jumătate, care mai păstra încă un ghem de fire încolăcite din vechea rețea electrică a satului. De undeva din față și cam într-o latură, se auzi un lătrat răgușit de câine, care pentru el răsună ca dangătul clopotului unei așezări pentru un rătăcit într-o pădure nesfârșită. Se abătu spre partea de unde se auzea lătratul, știind acum precis că doar acolo ar putea să fie locuința celui pe care
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
să vibreze semiobscuritatea din odaia ceea mică a cantonului de cale ferată. Ridică receptorul, dădu cu o mișcare moale o șuviță rebelă pe după ureche, apoi fără să-l apropie de lobul urechii, ascultă cu atenție ceea ce-i spunea o voce răgușită de la stația alăturată. Răspunse tot așa tărăgănat că pasajul este înfundat complet, că plugul de zăpadă despre care de vreo cinci ore se tot zvonește că va veni, nu a apărut încă și că nu are nici un chef să asculte
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]