161 matches
-
când pe celălalt, întețind ritmulpână într-atâta, încât te așteptai în fiecare clipă să-l vezi risipindu-se în bucăți. Dar, pe neașteptate, se opri în plin avânt, întorcând către cei de față o privire mândră și fioroasă, în timp ce tobele răpăiau de se cutremura coliba. Un dansator țâșni atunci dintr-un colț întunecat, îngenunche, și-i întinse posedatului o sabie scurtă. Negrul cel înalt luă sabia, privind întruna în jurul lui, și începu s-o răsucească deasupra capului. În aceeași clipă, d
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
nu-l zări nicăieri. D'Arrast se lăsă atunci să alunece de-a lungul peretelui, ghemuindu-se pe vine și încercând să-și stăpânească greața care-l cuprindea. Când deschise ochii, aerul era tot înăbușitor, dar zgomotul încetase. Numai tobele răpăiau surd și fără întrerupere, iar în toate ungherele colibei grupuri de bărbați înveșmântați în pânză albă țopăiau pe loc. În mijlocul încăperii, de unde paharul și lumânarea fuseseră luate, câteva fete, în stare semihipnotică, dansau cu mișcări lente, mereu gata parcă să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
nu moare niciodată în sufletul omului, ba îl însoțește și dincolo, până în sânul nemărginirii... Dar iubirea nu poate prinde rădăcină în inima mânjită de ură, și în el ura trăia mereu, ca un cui ruginit, uitat în carne vie... Ploaia răpăia pe acoperișul cerdacului, aspru, poruncitor, ca niște ciocănituri grăbite la o poartă zăvorâtă. Ascultând pierdut, Apostol Bologa se pomeni deodată cu o întrebare înfricoșătoare, pe care știa deslușit că a purtat-o în suflet toată viața, fără să o privească
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
închise ochii... nu vroia să-l mai vadă. Plângea fără lacrimi în interiorul ei, nemișcată psihic, ca o păpușă moartă, fără viitor iar el se agita continuu, înghesuind-o fără milă între banchetă și spătarul scaunelor din față și gemând. Ploaia răpăia deasupra lor potolită... o căldură incipientă țâșni depărtat din răceala mormântului său. Îi era silă de corpul ei care reacționa contrar voinței sale atât de ciudat. Un flash țâșni ca o poruncă din străfundurile memoriei... nu cumva îl cunosc? Trăsăturile
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
doarmă în Paris, iar la hotel nu s-a dus în speranța că mă voi întoarce acasă. Îmi venea să plâng când o auzeam povestind. Ea plângea cu sughițuri și cu hohote în rafale, ca o ploaie de vară care răpăie de nu crezi că poate să țină, dar ea nu se lasă și tot ține. O luam din când în când în brațe și o strângeam până când nu mai puteam eu. Parcă doream să mă răzbun pe indolența cu care
Singur sub duș by Dan Chișu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295575_a_296904]
-
și totuși îi invidiez câteodată din tot sufletul. Se făcuse toamnă adâncă, venea un curent îngrozitor de pe malul Ij-ului plin de pescăruși, pe care în fiecare zi îl treceam cu bacul în drum spre facultate. Nopțile auzeam rafalele de ploaie răpăind pe pereții mei de tablă. într-una dintre dimineți (nu era încă șase și era complet întuneric) m-a trezit un țârâit la ușă. Niciodată, nimeni nu suna la ușa mea neanunțat, nici ziua, darmite noaptea. Mi s-a făcut
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
săgeți din alte timpuri înfîgîndu-se în trupurile acelor sacrificați, chiotele care salutau norii umflați de apă după ce aztecii priviseră, zile la rând, cu ochii uscați, cerul... Fantoma lui Tlaloc se îndreaptă în această noapte spre Veracruz. Și parcă un imens răpăit de tobe îi anunță trecerea. Plouă peste tunetele încîlcite ca un ghem de șerpi, plouă peste restaurantul unde după miezul nopții, când am sosit, am mâncat printre scaune întoarse, singuri în toată sala, plouă peste oceanul pe care îl bănui
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
ai găsit-o În pod Într-o valijoară plină cu rujuri de buze consumate și cutiuțe de pudră, goale. În pod se găsesc de toate. Mirosul de mosc se amestecă cu mirosul de lemn Încins. În tabla acoperișului Începe să răpăie ploaia. Ești și tu fericit. Seara, ai tăi discută despre domnul și doamna Ciocănescu care sunt legionari și bandiți. Ei au făcut parte dintr-o bandă. Tu, chemat la masă, asculți supus. Că nu trebuie să spui nimic, nimănui. Să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
cele din urmă observă găicile de la nivelul taliei, ce serveau la agățarea instrumentelor. Reuși să se prindă de una din ele și trase cu nădejde. Își vârî un picior În costum, apoi pe celălalt. — Norman! Se Întinse după cască. Aceasta răpăi un staccato pe peretele sasului până când reuși s-o desprindă de pe cârlig și să și-o pună pe cap. O răsuci până auzi declicul siguranței. Continua să-i fie foarte frig. De ce nu se Încălzea costumul? Își dădu seama că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
făcut rău. Numărul 9 al României Mari este exact ce-mi trebuie, un concert Înălțător Închinat răposatului pitic. Prima parte a lucrării, Allegro (subintitulată „Trădare de țară”) debutează cu o frază muzicală energică, viguroasă, interpretată la tobe. Se aude un răpăit În crescendo care, deși bogat În alterații, evocă foarte bine cadența unui pluton de execuție Îndreptîndu-se spre locul execuției. În mintea ascultătorului prind contur liniile sumbru-albăstrui ale unui șir de puști (sau ale unei spînzurători, Însă În acest caz plutonul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
de greutatea propriilor opinii, zăcând la pământ, în nesimițire, precum cititorii care capitulaseră amețiți în fața torentului ei turbat de cuvinte supra-recompensate. Capitolul 7 Cinci ore de aur La Winshaw Tower era liniște. Afară, vântul înepea să se domolească și ploaia răpăia acum mărunt pe geamuri. Înăuntru, nici un zgomot, în afară de scârțâitul - pentru care Michael își făcea reproșuri - al scării pe care urca, după ce termină inspecția finală a casei. Fie de oboseală fie de zăpăceala produsă de amețitoarele evenimente din ultimele ore, Michael
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
în furia lui oarbă țipă printre frunzele zdrențuite, ce par desprinse dintr-o legendă veche de când lumea și mă trezesc. Cu toată vremea rea n-am de ales și aruncând la nimereală un trenci pe umeri, căci se dezlănțuiesc deja răpăind, câțiva picuri de apă pe acoperișul de tablă. Mă precipit să ies. Ploaia mă ajunge repede din urmă, dar n-o bag în seamă și grăbesc pasul. Azi, o am la mine pe Dădișor și până se trezește , va trebui
Proz? by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83384_a_84709]
-
ca să-i arunce o căutătură maternă și Își țuguie buzele, murmurînd niște dulcegării În taină. Reverendul Davis Își termină discursul formal, fără a se uita nici o clipă În ochii participanților și vădit nerăbdător să se Întoarcă la parohia lui. Bulgării răpăiră pe capacul coșciugului cînd groparii, Îndoiți de șale sub soarele arzător, Începură să arunce În mormînt cu lopețile pămîntul greu. Incapabil să se controleze, Andersson smulse cazmaua de la cel mai vîrstnic dintre ei și se apucă să izbească În marginea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
receptorul din furcă, combină cifrele și ascultă. O voce demnă, răspunde calm: Reședința Hagiaturian. Bună ziua, cu domnișoara Smaranda. Vă rog, cine o caută? Marius Rădulescu. Un moment, domnule. Mulțumesc. În pâlnia receptorului se aud tocurile unor pantofi de damă cum răpăie grăbit pe parchet: Marius! Ce bine-mi pare! Unde ești? Acasă. Mai exact, în drum spre tine. Permisie? Da. În sfârșit, o veste minunată! Întreabă imediat, cu voce îngrijorată: Sper că totul este în regulă? Da, nici o problemă. Ah, ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
s-o întreb... vrusei s-o întreb... vrusei s-o întreb... Era foarte calmă și toate întrebările pe care ea mi le blocase de la începutul începutului și pină astăzi năvăliră asupra mea... De ce? și de ce?... Și atunci de ce!... ca un răpăit de tobe în clipele când se trage asupra condamnatului, care nici atunci nu înțelege de ce trebuie să moară. Alungai cu o voință supremă această imagine violentă de care, cu un adânc fior, înțelegeam că nu eram străin... Scuturai din cap
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
secțiune a coloniei. Newt își păstra mai ușor echilibrul decât adulții și le-o luă înainte. ― Pe-aici, pe-aici! striga. Veniți, am ajuns! ― Așteaptă, Newt! Ripley grăbi pasul pentru a o ajunge din urmă pe fetiță. Bătăile inimii îi răpăiau în timpane și plămânii scoteau un șuierat chinuitor. Pereții deveneau neclari. Percepea vag prezența lui Hicks care alerga în urma ei suflând ca o mașină cu aburi. În pofida handicapului reprezentat de harnașament, bărbatul ar fi putut să o întreacă. Dar nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
Nistru Chișinău. Când urcau sau coborau din bloc, parcă aveau montate potcoave: trosneau și clămpăneau pe scară niște zgomote imposibil de confundat, le-auzeai din dormitor, din orice cameră de fapt. Vara, saboții troncăneau frenetic, ca pe hipodrom. Când nu răpăiau saboții, bubuia ușa blocului sau cea de la apartament, trântite puternic, eficient, cum doar chiriașii se pricep s-o facă. Nu salutau și nu se lăsau salutate. O dată pe lună, grămada asta informă de viață putredă și-obiceiuri încremenite se prelingea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
oameni, i-am și însurat, văd dinainte cine rămîne și cine pleacă după două săptămîni! în armată 20 de ani, la început soldat grănicer la Valea lui Mihai, îi cîntam și comandantului, așa am scăpat de batalionul disciplinar, că am răpăit cu mitraliera pe la o nuntă din sat, ieșit din post, încălcare de consemn, scandal mare! mai am 5,8 ori 6,8 kilograme de caș nevîndute, dau mai pe degeaba, dacă nu, le dau la cîne! cîne de întors oile
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1465_a_2763]
-
se ridică de pe bancă, merge în adăpostul pe jumătate îngropat în pămînt și se întoarce destul de repede la partenera sa întru aprecierea naturii inerte. Sînt sigur că la noapte va ploua, spune el. Îmi place atît de mult cînd ploaia răpăie pe acoperiș, susură ea abia auzit. Și eu gust astfel de momente. Cînd sînt cu tine, plăcerea este infinit mai mare. Cu siguranță că bucuriile scurte sînt nu numai intense, dar și mai prețuite. Sînt scurte dar îndelung așteptate și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
Îmi spune, între altele că, pentru a ține departe de casă furnicile, trebuie să li se aducă ofrande pe brazdele proaspăt săpate primăvara, în spatele casei, fiindcă ele sunt spirite ale strămoșilor. Sunt încântat de stropii deși ai ploii care cad răpăind și aruncă un pod de apă ce unește insula cu marea. Atunci am senzația că mă aflu pe o corabie, plutind la voia întâmplării prin apele primordiale. Trebuie să mai spun că Aia nu locuiște aici decât din când în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
ca la nuntă. M. M.: Spiritul de haită. S. B.: Da. Apropo de spiritul de haită, haideți să vă mai spun o fază de atunci. Era Paulescu, militarul aproape analfabet de care vă povesteam. În seara în care s-a răpăit, Paulescu al meu (că era în grupa mea, îmi era în subordine la plutonul de cercetare) era în planton la croitorie, în capătul Divizionului, exact spre biută. Și trage și el de-acolo. Vă dați seama că el era în spatele
Așa ne-am petrecut Revoluția by Sorin Bocancea, Mircea Mureșan () [Corola-publishinghouse/Science/84932_a_85717]
-
curentul mării suflă pe sub chenarele ferestrelor ușor desprinse și prin crăpăturile de sub uși. Astfel încât, noaptea, când zac în pat, e lesne să-mi închipui că aud pași ușori bântuind în pod, deasupra mea, sau că perdeaua de mărgele de pe palier răpăie sfios pentru că cineva s-a strecurat pe furiș printre șiraguri. Poate că nu-i momentul potrivit, acum în crucea nopții, ca să abordez asemenea subiect, dar mi-a revenit deodată în minte cu forță și ascuțime. Cititorul, dacă va fi existând
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
patul meu, copleșit de o totală epuizare. Poate că și răcise, sus pe stânci, în timp ce stătea aplecat peste trupul meu ud și, aparent, neînsuflețit. S-a pornit și ploaia, dreaptă și argintie, ca o pedeapsă aplicată cu vergi de oțel. Răpăia pe casă și pe stânci și ciuruia marea. Tunetele răsunau ca niște piane imense care s-ar fi rostogolit pe scări, pe urmă s-au domolit într-un huruit continuu, înecat aproape de plesnetul ploii. Fulgerele se succedau și se înnodau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
să joace rolul lunii martie. Dinspre mare bătea un vânt rece care aducea ploaia în rafale dezordonate, agresive, asemenea unor pietricele zvârlite în geamurile din spate. Casa trepida toată de zgomote stranii, de încordări și scârțâieli, iar perdeaua de mărgele răpăia la intervale neregulate în clincăneli nervoase, sacadate. Mi-am căutat jerseul irlandez și, în cele din urmă, l-am găsit prin păturile și pernele ce continuau să zacă pe podeaua din bibliotecă. Am încercat să aprind focul în cămăruța roșie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
de 24 [februarie], în pofida recomandărilor mele, n-au existat absenți (...). Și mai remarcabil e un alt fapt: comportamentul uteciștilor în momentul în care, aflându-ne deja în aliniamentul prevăzut din Piața Republicii (...), la aproximativ 10 metri de fațada Bibliotecii au răpăit gloanțele unei puști automate". Panica se instaurează, mulți fug și nu se mai întorc; nu și ucenicii lui Paul Cornea, care strâng rândurile în jurul său, "într-o disciplină incredibilă"9. Astăzi știm că nu trupele ce îl apărau pe Nicolae
Cuvintele puterii. Literatură, intelectuali și ideologie în România comunistă () [Corola-publishinghouse/Science/84944_a_85729]