270 matches
-
public la prefectură), Ecaterina Mavrodin (soțul, moșier), Polixenia Macri (soțul, moșier), Elena colonel Popovici (soțul, comandant al Rgt. 25 Infanterie „Racova” Vaslui), Ecaterina Ornescu (soțul, proprietar al moșiei Pungești și al pădurii Rafaila), Eufrosina Tiron (soțul, Dimachi Tiron, cu rădăcini răzeșești în comuna Coșești) și Cecilia Țaicu (soția lui Dumitru Țaicu [1881-1937] director al BNR, sucursala Vaslui și primar al orașului între anii 1934-1937). Această societate n-a fost exclusiv feminină odată ce printre membrii fondatori întâlnim și câțiva domni, și anume
Fălciu, Tutova, Vaslui : secvenţe istorice (1907-1989) : de la răscoală la revoltă by Paul Zahariuc () [Corola-publishinghouse/Science/1235_a_1928]
-
polemic, contestatar al eminentului istoric Mircea Ciubotaru, profesor la aceeași universitate, încercăm câteva concluzii cu privire la evoluția social-economică a populației tutovene: * Teritoriul Colinelor Tutovei, împreună cu cel din Ținutul Vrancei, se constituie în cele mai mari și mai compacte arii de locuire răzeșească autohtonă din Moldova, reușind să-și impună un stil propriu de viață social-economică, stil progresist și cu stabilitate pentru vremurile feudal-medievale, dar devenit închistat, refractar înoirilor moderne. * Termenul de "răzeși", de origine maghiară, introdus din Evul mediu în Moldova (după
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1460_a_2758]
-
celui de-al Doilea Război Mondial (1940-1944) și din timpul odiosului regim comunist (1944-1989) au lovit cel mai puternic în lumea satelor primul prin tributul cel mai puternic uman și material plătit frontului, cel de al doilea prin persecutarea "chiaburimii" răzeșești și în final prin trecerea întregului pământ și inventar agricol în stăpânirea statului. Se înțelege că spațiul Colinelor Tutovei arie predominant răzeșească a avut cel mai mult de suferit, într-atâta încât destrămarea relațiilor interumane și atașamentul de pământul strămoșesc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1460_a_2758]
-
primul prin tributul cel mai puternic uman și material plătit frontului, cel de al doilea prin persecutarea "chiaburimii" răzeșești și în final prin trecerea întregului pământ și inventar agricol în stăpânirea statului. Se înțelege că spațiul Colinelor Tutovei arie predominant răzeșească a avut cel mai mult de suferit, într-atâta încât destrămarea relațiilor interumane și atașamentul de pământul strămoșesc să se diminueze și să asistăm în ultimele decenii la depopularea satelor, în primul rând de către tineret, și la schimbarea compoziției sociale
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1460_a_2758]
-
1803 (liuzi=oameni plătitori de dări) apreciază pentru Coline un număr de 240 sate dintre care însă numai 166 impozabile (restul erau mici și sărace). Importanța ei constă în faptul că ea clasifică aceste sate după situația lor social-economică: 74 răzeșești, 53 de clăcași boierești și 15 de clăcași mănăstirești (clăcașii proveniți majoritar din robi, îndeosebi țigani, eliberați din robie prin reforma domnitorului C-tin Mavrocordat din anul 1749). De mai mare precizie este Charta Principatelor Unite din 1864 care, folosind
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1460_a_2758]
-
pe teritorii oferite de boieri sau mănăstiri, rezultând acele așezări binare sau ternare atât de caracteristice acestei regiuni (exemplul: Stâncășeni răzeși Stâncășeni țigani; Obârșeni răzeși Obârșeni clăcași Obârșeni lingurari), așezări cu vetre separate (cazul Obârșenilor) sau cu vetre atașate celor răzeșești dar distincte (cazul Stâncășenilor), cu mențiunea că în ultimul timp, prin împuținarea răzeșilor și înlocuirea cu clăcași sau/și țigani, ele au început să se amestece. Din cele prezentate rezultă relațiile strânse ce au existat între istoria populării și istoria
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1460_a_2758]
-
respectiv satele Voinești, Avrămești, Mărășești (de pe Valea Tutovei), Corobănești, Băncești, Gârdeștii vechi, Obârșeni (pe valea Iezerului, afluent al Tutovei), Stâncășeni (pe pârâul cu același nume, afluent al Iezerului), precum și unele cătune ca Bulbuceni, Cristești-Deal, posibil și Sânzănești, sunt vechi așezări răzeșești, deci ele existau încă din secolele 15-17, chiar dacă unele sunt notate cu zero în primele recensăminte oficiale din sec.18 (în sensul că aveau o populație și un potențial economic nesemnificative la nivel de comună, județ, stat). 3. Celelalte așezări
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1460_a_2758]
-
Gârdea sau Gârbea. Faptul că Grădeștii nu mai apar în actele mai noi (posibil dispărut ca atâtea alte așezări umane), nu ne îndreptățește să considerăm Gârdeștii drept continuator al Grădeștilor. Asta nu înseamnă că Gârdeștii (ne referim la Gârdeștii vechi, răzeșești, sat redus azi la câteva case) nu poate avea o vechime apreciabilă, posibil menționat chiar din 1455, cum apare în unele documente. Am citat extrasele din documentele de mai sus spre a elimina confuzia că Stănigeștii și Făureștii de la Tutova
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1460_a_2758]
-
zis Cățuie) și I.Ibănescu pe stânga ei sau deasupra lor (Lemnaru C-tin...) și cu totul izolat de sat, mai în jos de Podul Perjului, familiile Razâi și Palaghiu. Populația. Iată, mai jos (Tabel III) inventarul familiilor din vatra răzeșească pe la mijlocul secolului 20, reconstituită în anul 2000 împreună cu colegul Hriscu și cu sora sa Elena (căsătorită cu Ouatu Gheorghe). Tabel III Ouatu Pavel (zis Păvăluță) Clapa Ion Ouatu Ștefan (zis Nicuță) Sâlav Miluță Ouatu Mișu Ocraim Ion Ouatu Steriana Stavâr
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1460_a_2758]
-
timp spre a înregistra nominal familiile recent-actuale în această a doua vatră a Stâncășenilor și cred că ar fi fost dificil de efectuat astăzi, când o bună parte din familii s-au strămutat sau sunt pe cale de strămutare în partea răzeșească, încât diferențierea între cele două vetre a început să dispară. Deși nu sunt în posesia unui tabel cu situația reală a gospodăriilor, nu pot să nu-mi amintesc de unele familii demne de respect din această parte a satului, precum
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1460_a_2758]
-
și pe ea, iar după decesul tatii, a acceptat cu greu să se mute în casa surorei mele mai mari de la Bârlad. Mama a fost, de altfel, ultima din familie care a părăsit satul natal, prefigurând începutul destrămării vieții patriarhale răzeșești și în această parte a Colinelor Tutovei. Aici, la Bârlad, nu a dus lipsă de nimic ... dar dezrădăcinată de locul și satul atâtor trăiri, a căzut și ea bolnavă la pat...și după o prelungită luptă între viață și moarte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1460_a_2758]
-
odihnească trupul în cripta pământească și sufletul în paradisul ceresc. Petrică, frate, cu fiul său Neculai, viitor prefect al județului Vaslui Costică, cel mai "tânăr" din cei rămași în viață, se apropie și el de 75 de ani. Conform tradiției răzeșești, el a fost sacrificat spre a fi continuator al administrării bunurilor părintești. Cum, între timp, părinții au fost samavolnic deposedați de pământ și alte bunuri gospodărești, iar noi am plecat și ne-am stabilit fiecare pe unde am putut, și-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1460_a_2758]
-
cu deosebire de Ion Ibănescu în locuința căruia una din camerele cele mai spațioase a fost pusă gratuit la dispoziție și transformată în local de școală în a asigura frecvența la școală a tuturor copiilor din ambele părți ale satului (răzeșească și boierească) și în a se respecta, fără nici o abatere, ritualul zilnic al școlii. Clopoțelul școlii și clopotul bisericii erau reperele după care se organiza întreaga viață zilnică și săptămânală a satului. În perioadele în care satul Stâncășeni a funcționat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1460_a_2758]
-
de curte din Moldova mijlocului de secol al XV-lea. E o lume pictată cu exactitate istorică și stilizare discretă, aducând aminte de zugrăvelile murale voronețene. Observația socială (reazemul puterii domnești e oastea de țară, mai cu seamă componenta ei răzeșească), aerul misterios (animale fabuloase, schimnici clarvăzători, tărâmuri infernale), gesta eroică sunt amalgamate fără cusur, făcând din Frații Jderi o culme a romanului istoric românesc. Autorul a reluat, la bătrânețe, Șoimii, realizând, pe trama narativă gogoliană a vechiului roman, Nicoară Potcoavă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289422_a_290751]
-
chiar și condițiile naturale de-a lungul acestei ultime jumătăți de mileniu. Nu poate fi legendă că exista pe timpul marelui Ștefan: o parte a satului (nu cătun, adică vreo câteva case), Mărtinești fiind atestată în 1518, iar satul, subliniem satul răzeșesc Giurgioana, deci așezare bine definită, organizat și stabil, era apărat excelent de pădurile înconjurătoare, de aluni și nuci, de cursuri de apă din izvoare puternice (așa se explică și râpile mari de azi). Atunci, sat bine protejat natural când mișcarea
Giurgiuoana : sat, biserică, oameni by Dumitru V. Marin () [Corola-publishinghouse/Science/1193_a_1929]
-
Război mondial. Deși nu avem documente mai vechi, Giurgioana, având în componență fie o parte din sat, fie moșia Mărtinești, și-a crescut răzeșii în vointa aprigului domnitor Ștefan. Se cunoștea spiritul de sacrificiu și încrederea, siguranța voievodului în oastea răzeșească cu care a biruit în atâtea lupte. Și urmașii acestuia au recunoscut statutul așezării care a rămas și până astăzi nesupusă vreunui boier chiar dacă moșia s-a mai micșorat. În 1647 (7156) Ionașcu Blănariu vinde lui Gr. Bouroșu partea lui
Giurgiuoana : sat, biserică, oameni by Dumitru V. Marin () [Corola-publishinghouse/Science/1193_a_1929]
-
întâmplat nici pe timpul lui Dimitrie Cantemir, nici pe timpul campaniei napoleoniene, când împăratul a trecut prin Polonia, dar știm că după 1812, trupul Moldovei este amputat prin anexarea Basarabiei la Imperiul rus, iar granița se stabilește pe Prut. Bătăliile pentru drepturile răzeșești le dau și reprezentanții obștei, Ștefan Machidon și Ioan Marin care se adresează Domnitorului, în 30 octombrie 1823 „cu mare plângere” împotriva unor boieri hrăpăreți care stăpâneau Strâmba și se extinseseră pe pământul giurgionenilor. LXXXV 30 octombrie 1823 Pre Înălțate
Giurgiuoana : sat, biserică, oameni by Dumitru V. Marin () [Corola-publishinghouse/Science/1193_a_1929]
-
păstrându-și și „haragul” ca unitate de măsură pentru cearta cu vecinul. Împrejurul bisericii, pentru subzistența preotului trebuia să existe „pământul bisericii”, în 1877, 19 pogoane (8,5 ha). Nu știm acum cât a donat boierul Ghioca și cât obștea răzeșească. Dreptul bisericii asupra pământului său n-a fost însă încălcat decât după colectivizare, în 1961 (ele erau naționalizate mai înainte). Fără îndoială, pe lângă biserică era și un fel de școală, aproximativ la fel cum descrie Ion Creangă în „Amintiri din
Giurgiuoana : sat, biserică, oameni by Dumitru V. Marin () [Corola-publishinghouse/Science/1193_a_1929]
-
Ștefan, atestat la 1531 (Mărtinești, 1518) că a avut și are biserică aniversară (de „Sf. Voievozi”, aceasta „nouă” are 150 de ani), că a avut școală pentru luminarea fiilor satului și că, cel mai important din bucata asta de pământ (răzeșesc), sunt rădăcinile continuității ca într-un ghiveci imens cu plante dintre cele mai diverse din care extragem tulpinile viguroase ale valorilor personalitățile depistate și încercăm să exemplificăm cu ramuri sau flori actuale, generația activă de care altfel n-am fi
Giurgiuoana : sat, biserică, oameni by Dumitru V. Marin () [Corola-publishinghouse/Science/1193_a_1929]
-
dintre pădurile Necorița sau Daja, faimoase prin teii (ce frânghii durabile ...!) seculari, prin stejarii ori fagii care hrăneau turme de porci. Dacă n-aș fi păzit porcii la jir sau ghindă, n-aș ști ... Păstrează, locul acesta, „aroma” unui trecut răzeșesc, pentru că, sigur, n-a fost vreodată moșie boierească deși, se spune că boierul Giurgioneanu a construit primul bordei, să se ferească (în păduri, în gura văii) de nahlapi și tătari. Lângă fântânile din Dorinești era o casă ... Era ! Satul este
Giurgiuoana : sat, biserică, oameni by Dumitru V. Marin () [Corola-publishinghouse/Science/1193_a_1929]
-
Liuzi 30 Suma peste tot a birului anului 320. Breslași (liuzi)6. Suma birului 56 2.Griești a sard.Costin Carp asemine. Liuzi 34 Suma birului 320 Breslașii ot tam.a sardar. Constantin Burghelea -6. Suma birului 320 3.Căscăoești răzeșești asemine. Liuzi 13 Suma totala a birului 184. 4.Glodenii Gânduluirăzășeș ti, lucru pământului Lizai 5. Suma birului 57 însă: 1 cămin Hrisoverghi, 1 sard.Burghelea. 5.Jigorenii răzăseș ti Liuzi 12 Sama birului16o 6.Glodenii banului Arghirie Cuza Liuzi
Consideraţii etno-geografice asupra procesului de locuire pe teritoriul comunei Ţibăneşti by Margareta Negrea Văcăriţa. () [Corola-publishinghouse/Science/669_a_1288]
-
spune că satul cu biserica, fostă pe locul numit Siliș tea, au ars dându-le foc turcii, în urmă locuitorii retrăgându-se pe coastele dealului Crucea și Brașovenița care erau acoperite pe atunci cu păduri. Moșia acestui sat e parte răzeșească, iar parte a d-lui Iorgu Lupu”. Un alt aspect în evoluția vetrelor îl constituie apariția satului Răsboieni de la nord de Țibănești, prin act de cumpărătură în luna martie 1927, efectuat între Nicu Carp și locuitorii veniți din zona Valea
Consideraţii etno-geografice asupra procesului de locuire pe teritoriul comunei Ţibăneşti by Margareta Negrea Văcăriţa. () [Corola-publishinghouse/Science/669_a_1288]
-
km. de Onești. Mult timp localitatea s-a numit Râpile, având două sate componente: Râpile de Jos și Râpile de Sus. A fost un vechi sat răzășesc, așa cum o probează și un document din 1803, care pomenește localitatea ca “moșie răzeșească”. Dacă în 1774 (prima atestare a localității) existau doar 43 de case, în 2002 comuna înregistra 2977 de locuitori. Biserica din lemn “Sfântul Nicolae” a fost zidită în 1973, iar școala primară a fost construită în 1871. În cursul timpului
LOCURI, NUME ŞI LEGENDE TOPONIMICE by ŞTEFAN EPURE () [Corola-publishinghouse/Science/1668_a_2940]
-
răspuns „da” iar 20 „nu” și procentul destul de bun al știutorilor de carte îl punem pe seama faptului că încă din 1865 în sat funcționa o școală, printre primele din fostul județ Vaslui apărute și promovate în mod special în satele răzeșești. Tot în acest dosar am mai putut constata cu uimire că în acele timpuri în care pe la noi mai erau, încă, pluguri de lemn, doi cetățeni din Oșești (Iancu Motăș și C. Bucătariu) aveau locomobile pentru treierat păioasele iar una
Întâmplări din vremea Ciumei Roşii by Paul Zahariuc () [Corola-publishinghouse/Science/1230_a_1931]
-
darurilor”, „Luceafărul”, „Lupta”, „Viitorul”, „Foaia poporului”, „Neamul românesc literar”, „Ramuri”. În anii 1903 și 1904 scoate la București, împreună cu alți colegi, gazeta politică „Tribuna”, „organ studențesc-naționalist”, iar la Bârlad va fi, mai târziu, director al revistelor „Răzeșul” (1926-1927) și „Documente răzeșești” (1933-1934), în ale căror pagini publică, în primul rând, modeste contribuții istorice proprii sau aparținând unor intelectuali din partea locului. Urmând sfatul lui N. Iorga, al cărui apropiat a fost un timp, în 1907 își strânge, sub titlul La șezătoare, poveștile
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286097_a_287426]