312 matches
-
altă parte, pare să contrazică nu doar subiectiva proză eminesciană, ci și întreaga literatură a criticului de la Sburătorul, edificată pe tiparele romantice ale melodramei (racordate, desigur, la spiritul sensibilității moderne). Un alt motiv de incomprehensiune l-ar putea constitui reticența raționalistului Lovinescu față de genul fantastic desconsiderat din pricini, desigur, temperamentale, fără niciun argument serios, care să pună la îndoială valoarea estetică a textelor din categoria cu pricina. În schimb, legătura subterană, de viziune, dintre poezia și proza eminesciană a sesizat-o
Scriitorul si umbra sa. Volumul 1 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
întâi "prioritatea percepției asupra intelectului" (s-a remarcat că Eminescu fusese influențat de exemplul lui Gautier, care utilizase mai mulți "naratori" pentru a sugera transferul de la "veghe" la "vis"), autorul Luceafărului va refuza însă "reducționismul de tip psihanalitic" (nu și "raționalistul" Lovinescu 209), sugerând cititorului că, pentru a nu cădea în eroare, e indicat să înceapă lectura "de la finalul nuvelei". Așa reușea Eminescu să descopere, crede Ilina Gregori, "un limbaj nou, în concordanță cu viziunea sa metafizică", un limbaj care să
Scriitorul si umbra sa. Volumul 1 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
nu ne întrebăm de ce un specialist în drept de talia avocatului Titu Maiorescu n-a fost capabil să argumenteze, în epocă, dreptul românesc asupra Basarabiei, așa cum a făcut-o Eminescu. Explicația vine de acolo că juriștii vremii erau înrobiți conceptului raționalist de justiție, ignorând raționalitatea istorică în favoarea celei instrumentale: "cel ce se plasează pe pozițiile raționalității istorice nu-l va socoti pe Eminescu antiraționalist, ci, dimpotrivă, raționalist de o concepție profundă"123, apreciază autorii invocați. Numai cu idei a priori, spune
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
a făcut-o Eminescu. Explicația vine de acolo că juriștii vremii erau înrobiți conceptului raționalist de justiție, ignorând raționalitatea istorică în favoarea celei instrumentale: "cel ce se plasează pe pozițiile raționalității istorice nu-l va socoti pe Eminescu antiraționalist, ci, dimpotrivă, raționalist de o concepție profundă"123, apreciază autorii invocați. Numai cu idei a priori, spune Eminescu, ignorându-se adevărurile istorice, nu se poate face justiție. Poetul distingea între drept și dreptate, reflex al egalității eurilor. Bilateralitatea eurilor, regăsită de poet în
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
din „Cuvântul înainte“ al Tractatus-ului este: „Această carte va fi poate înțeleasă doar de acela care a gândit el însuși odată gândurile ce sunt exprimate în ea sau gânduri asemănătoare.“29 Wittgenstein nu a fost, așa cum a fost Russell, un raționalist sceptic, unul din cei care cred că nu trebuie luate în serios decât afirmațiile în sprijinul cărora sunt produse argumente. Pentru Wittgenstein, convingerile fundamentale ale unui om se arată în ceea ce spune și în ceea ce face. Ele nu pot constitui
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
doar prin obicei, prin autoritatea tradiției. Într-un al doilea pas, ei credeau că cercetarea filozofică trebuie să urmărească descoperirea unui fundament ferm pentru ceea ce acceptăm în știință, ca și în experiența comună.1 Merită semnalat că, din perspectiva acelor raționaliști mai failibiliști care i-au urmat lui Russell, orice asemenea încercare era condamnată să eșueze. Unul dintre aceștia, Karl Popper, aprecia că, privită din această perspectivă, viața lui Russell ca filozof ne va apărea drept o tragedie.2 WITTGENSTEIN ȘI
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
condamnată să eșueze. Unul dintre aceștia, Karl Popper, aprecia că, privită din această perspectivă, viața lui Russell ca filozof ne va apărea drept o tragedie.2 WITTGENSTEIN ȘI RUSSELL 319 Despre Russell se va putea spune că a fost un raționalist sever, implacabil, nu în sensul că nu ar fi avut înțelegere pentru sentimente, credințe și tradiții, ci în acela că a suspectat încercările de a le sustrage examenului critic al rațiunii, încercări în care el vedea tot atâtea surse ale
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
un spirit propulsat în primul rând de prestigiul crescând al gândirii științifice. În ce ar consta substanța acestui spirit putem înțelege mai bine dacă examinăm opiniile despre știință, morală și religie ale lui Russell. WITTGENSTEIN ȘI RUSSELL 345 3. Spiritul raționalist versus „un punct de vedere religios“ În acord cu filozofia epocii luminilor și cu liberalismul secolului al XIX-lea, Russell lega țelul emancipării ființei umane, al instaurării unei ordini sociale inspirate de idealurile libertății și dreptății, de dezvoltarea și afirmarea
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
și afirmarea gândirii raționale. Expresia cea mai înaltă a gândirii raționale o reprezenta, pentru el, spiritul care animă cercetarea științifică și, în genere, acele discuții și controverse în care nu contează decât probele și argumentele. Într-o formulare negativă, perspectiva raționalistului era pentru Russell cea care refuză să admită că înclinații, dorințe și gusturi proprii nu numai unor indivizi, ci chiar unor comunități cuprinzătoare ar oferi cheia pentru înțelegerea lumii. Russell valoriza gândirea științifică tocmai din această perspectivă. Într-un articol
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
de o parte, starea mea deznădăjduită, pe de altă parte, mi-ar arăta instrumentul salvării, până când, din proprie inițiativă, sau, în orice caz, nu condus de mână de către instructor, m-aș repezi la el și l-aș apuca.“50 Unui raționalist, cum a fost Russell, acest mod de a vedea situația existențială îi va fi străin. Pentru el, viața bună însemna o societate bună și este, prin urmare, o chestiune de reflecție și acțiune rațională, o problemă socială, nu una individuală
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
ele. Din concepția lui Leibniz și a altor gînditori din secolele al XVII-lea și al XVIII-lea rezultă, înainte de orice, ideea unei relații indisolubile dintre limbă și gîndire, încît funcționarea gîndirii este de neconceput fără participarea forme-lor limbii la raționaliști, iar formarea gîndirii este, de asemenea, de neconceput fără limbă, în cazul empiriștilor. Tot atunci (îndeosebi în secolul al XVIII-lea), ideea atotputerniciei rațiunii, căreia i se atribuia capacitatea de a transforma viața popoarelor, s-a reflectat pe terenul limbii
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
faptele care corespondeau transformărilor "naturale", adică numai faptele specifice limbilor populare. Limba ca artă În mare parte, în secolul al XIX-lea, tradiția abordării filozofice a limbii, manifestată pregnant în secolele anterioare cu note dominatoare în epoca luminilor și a raționaliștilor, este întreruptă. Aceasta a însemnat că discuția despre limbă s-a produs atunci independent de plasarea acestei realități în complexul general al facultăților și al manifestărilor umane, încît tendința dominantă a devenit cercetarea limbii în sine și pentru sine. Din
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
nu au făcut trecerea de la siguranța ignoranței la îndoiala cunoașterii 284. Limbă și gîndire Dintre relațiile limbii cu celelalte facultăți umane cea mai relevantă (și, de aceea, cea mai studiată) este relația cu gîndirea. De altfel, vechii greci, care erau raționaliști, presupuneau că limba (care coincidea cu limbajul în concepția lor), în esența ei, este o imagine a gîndirii, încît în denumirea lógos cumulau ceea ce romanii au denumit mai tîrziu ratio "gîndire" și oratio "limbă". Limba nu este însă ea însăși
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
poate adeveri la Adevărul Marelui Suflet, dincolo de conjuncturi, conjecturi sau evenimente. Adevărul Sinelui nu este relativ. Avem nevoie și de absolut. 2.6. "MOARTEA OMULUI" ? Franța a dat lumii două categorii mari de filosofi : iluminiștii, enciclopediștii legați de revoluția franceză, raționaliștii și stîngiștii (Descartes, Diderot, Voltaire, Rousseau) și cei din a doua jumătate a secolului al XX-lea : existențialiști (Sartre, Malraux, Camus), dadaiști (Tzara), suprarealiști (Breton, Eluard, Deleuze, Foucault, Baudrillard) și noi fenomenologi (Henry, Bruckner, Glucksmann, Morin), tot stîngiști și nonconformiști
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
în mister se găsește Calea... Ar fi bine să încercăm să știm mai întîi cine suntem. Vom afla atunci ce nevoi reale avem și ce trebuie făcut în acest sens. Care este adevărata noastră natură pe care să o împlinim. Raționaliștii consideră că fără rațiune omul ar fi un simplu animal. E o mare prostie. Nu rațiunea, ci spiritul înalță omul, rațiunea nu este indispensabilă, nu văd nimic esențial pe lîngă dînsa. Natura spirituală a omului e singura imaginabilă, din ea
[Corola-publishinghouse/Science/1563_a_2861]
-
nenumărate critici emanând din școlile de gândire cele mai diverse. Curentele creștine tradiționale au acuzat-o că distruge credința și îndatoririle religioase. „Republicanii”, începând cu Rousseau, au criticat luxul și comoditățile vieții, vinovate de coruperea moravurilor și a virtuților civice. Raționaliștii au condamnat frivolitatea modei, zădărniciile și risipa din societățile abundenței. Gânditorii aristocratici sau elitiști și-au exprimat disprețul față de o cultură „vulgară” care celebrează triumful pasiunilor celor mai mediocre. În ce-i privește pe teoreticienii marxiști, aceștia și-au lansat
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
de care putem lua cunoștință, chiar deformată grav de ereziologi vulgari sau, lucru poate și mai grav, de traducători egipteni, este, În Întregimea ei, Înalt intelectuală. 18. „Dualism” gnostic? În ce măsură oare ipoteza generativă explică faptul că gnosticii erau exegeți platonicieni raționaliști ai Bibliei? Nu ne Împiedicăm În cele din urmă de un anumit dualism gnostic ireductibil, care ar trebui abordat dintr-o perspectivă diferită? Și cum este oare posibil să explicăm două teze ale gnosticismului ce merg mînă În mînă: afirmarea
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
vor supraviețui. În secolul al V-lea Theodoret din Cyr convertește la ortodoxie opt sate marcionite din dioceza lui. După asta, urmele marcionismului se pierd vreme de două secole. 4. Interpretări Pasionata interpretare dată de Harnack, a unui Marcion reformator raționalist, și-a găsit pînă În prezent numeroși suporteri 59. Recent, R. Joseph Hoffmann a radicalizat și mai mult poziția lui Harnack 60: Marcion ar fi ajuns la concluzia că Vechiul și Noul Testament sînt incompatibile și ar fi propovăduit doi dumnezei
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
nici o origine. Știm cît s-au străduit gnosticii să explice originea Materiei. Faptul că Marcion introduce În mod nechibzuit Materia printre principii ne dezvăluie că nu era interesat de coerența sistemului său de gîndire, fiind el În primul rînd filolog raționalist și teolog. Prin „trăsături distinctive”, doctrina lui Marcion poate fi definită ca dualistă, antiiudaică, encratită, docetistă și chiar vegetariană. Însă dualismul său este foarte complex. Se opun unul altuia, Însă nu au nici o legătură Între ele, două sisteme: lumea superioară
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
stereotipuri: neamțul are șurubul; țiganul - cetera; sârbul - sapa; turcul - prostia și sabia; ungurul - cizme și pinteni; rusul - beția și cerșetoria prin iarmaroace; evreul - bani; românul - inimă ușoară ca să se bucure. Tot pe baza unor stereotipuri, Călinescu (1941/1982) caracteriza: „francezii [...] raționaliști, germanii idealiști, englezii pragmatici, rușii mistici, orientalii fataliști” (p. 973). În ciuda tuturor neajunsurilor pe care le implică, stereotipurile, ca forme populare de cunoaștere, sunt utile, oferind un punct de sprijin în ordonarea stimulilor veniți dintr-o realitate nouă, necunoscută, neînțeleasă
Cum gîndesc și cum vorbesc ceilalți. Prin labirintul culturilor by Andra Șerbănescu [Corola-publishinghouse/Science/1922_a_3247]
-
reprezintă pentru Descartes o depășire nepermisă metafizicii, o debordare a ei. O astfel de Îndoială nu se mai circumscrie interesului pe care-l urmărește construcția metafizică. Alegând Îndoiala ca principiu de construcție a metafizicii, Descartes se dovedește a fi un raționalist. Așa că Îi este imposibil să pășească dincolo de limitele raționalității, deoarece, dacă ar face-o, ar pierde orice posibilitate de Întoarcere din ceea ce ar fi o suspendare a ființei. Fie și numai faptul că Își schițase o „morală provizorie” Înainte de a
Principiile metafizicii carteziene by Ioan Deac () [Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
permanente ezitări în afara „spiritului geometric”. „A gândi înseamnă să cauți nuanța, nu să simplifici” (III, 295). Căutând, într-un mod fatal, nuanțe, Cioran fundamentează adevărul contradictoriu. Iubește, cum o spune într-un loc, „ispita ateismului la credincios, veleitățile mistice ale raționalistului”, adică „uitările”, „contradicțiile cu sine însuși” (III, 301). Negativitatea, nuanțele, contradictoriul sunt ipostazele acelui adevăr, mască a ființei, în legătură cu care el nu poate folosi majuscula. Cioran străinul, despre legitimarea iluzieitc "Cioran str\inul, despre legitimarea iluziei" Drumul spre adevăr trece
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
a-și imagina multiple fețe ale lumii percepute. Astfel, imaginația a fost definită ca "facultatea pe care o are spiritul de a produce imagini" 7. "Viziune asupra lumii", așa cum credeau epicureicii, "afecțiune a corpului", în concepția lui Descartes și a raționaliștilor, "stăpână a înșelăciunii și falsității", după Blaise Pascal, imaginația are ca nucleu gnoseologic puterea de a crea 8. Imaginarul, ca modalitate de creație și ca evadare din chingile individualității 9, construiește un sistem de relații coincidentia oppositorum dintre "eu" și
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
fie de la gen la speță, fie de la speță la speță, fie după analogie".45 În concepția lui Aristotel, caracteristica metaforei este că "exprimă lucruri cu noimă, punând laolaltă absurdități (procedare imposibilă în vorbirea obișnuită, dar îngăduită de metaforă)".46 Pentru raționaliștii din filozofia modernă, Descartes și F. Bacon, gândirea metaforică este imprecisă, opusă clarității filosofice. Odată cu G. Vico, metafora a fost repusă în drepturi: plecând de la concepția lui Aristotel, valorificată în mod progresiv, s-a extins câmpul de aplicare al metaforei
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
Marga, Cluj, 1989, p. 133. 10 La aceste tipuri de intercondiționări vom reveni, într-un alt context, în cap. III, 4. 11 Bunăoară, s-ar putea obiecta că dintr-un anumit punct de vedere pozitivismul este de asemenea universalist și raționalist. În continuare însă vom analiza trăsăturile pozitivismului în spiritul epocii lui Dilthey, iar nu în spiritul unor interpretări și prelungiri neopozitiviste. Totodată vom arăta în ce măsură pozitivismul se delimitează de orientările anterioare ale gândirii, dar le și continuă într-un fel
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]