KorAP: Find »[drukola/base=rabinic & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...5 6 7 ...17 >

408 matches

Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421

aceste comunități și resursele noastre sunt limitate. Întrucât știm ceea ce căutam și avem întrebări care cer răspuns, manuscrisele care se cunosc până în prezent pot conduce la noi răspunsuri la problema Vechiului Testament și a transmiterii sale3. 1.4. Contribuția comunităților rabinice la „standardizarea” textului ebraictc "1.4. Contribuția comunităților rabinice la „standardizarea” textului ebraic" Deoarece atunci când evreii încă locuiau în Palestina, în special după anul 722 î.Hr., exista un singur loc sfânt, Ierusalimul, pericolul unor „texte” diferite provenind din aceeași comunitate

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
ceea ce căutam și avem întrebări care cer răspuns, manuscrisele care se cunosc până în prezent pot conduce la noi răspunsuri la problema Vechiului Testament și a transmiterii sale3. 1.4. Contribuția comunităților rabinice la „standardizarea” textului ebraictc "1.4. Contribuția comunităților rabinice la „standardizarea” textului ebraic" Deoarece atunci când evreii încă locuiau în Palestina, în special după anul 722 î.Hr., exista un singur loc sfânt, Ierusalimul, pericolul unor „texte” diferite provenind din aceeași comunitate religioasă nu era încă prea mare; însă atunci când, în

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
vocabularul internațional de curte al acelor vremuri; cel puțin în Mesopotamia și în Egipt, ca să nu mai vorbim despre Sumer și Ugarit, slujba de scrib este menționată foarte de timpuriu în analele vremii. Numeroase pasaje din Noul Testament și din literatura rabinică ne arată că scribii se socoteau drept autorități în exegeza Vechiului Testament, prestigiul de care se bucurau bazându-se în mare măsură pe o foarte bună cunoaștere a textului biblic; în acest caz, devine limpede că dovedeau o meticulozitate similară

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
sfinte ar fi fost diferite. Din punctul de vedere al istoriei textuale, cuvântul soferim („scribi”) se referă la acei înțelepți recunoscuți drept adevărații păstrători ai tradiției Scripturii. Se presupune că activitatea scribilor a început odată cu Ezda, numit adeseori în literatura rabinică „Scribul” par excellence. În perioada de glorie a scribilor 1, cuvântul soferim se referea doar la cei ce erau responsabili de textul biblic: ei îl copiau, îl păstrau și îl arătau ori de câte ori era nevoie; atunci când îl copiau, îl comparau, foarte

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
Tiqqune soferim" Tot scribilor li se atribuie și acele „modificări ale scribilor” sau <yrpsh ynwqt, tiqqune soferim, desemnate și prin verbul hnk („a folosi un substitut”)1. Deși aceste „modificări” sunt atestate atât de către gramaticile alexandrine, cât și de către sursele rabinice, există încă discuții referitoare la numărul și la autenticitatea lor2. Împătimitul de Vechiul Testament este atât de obișnuit cu relatările despre scrupulozitatea cu care scribii vegheau la integritatea textului biblic 3, încât nu își poate ascunde uimirea dacă i se spune

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
2R. 16,12; 3R. 12,16; 2Cron. 10,16; Avacum 1,12; Mal. 1,12; Mal. 1,13; Zah. 2,12; Ier. 2,11; Ps. 106,20; Iov 7,20; Iov 32,3; Plâng. 3,20; Osea 4,7. Literatura rabinică și comentariile exegetice ale tradițiilor medievală și masoretică conțin indicii ale faptului că anumite versete ale Scripturii au în prezent o cu totul altă formă decât cea de la început (sau se intenționase a fi); în general, se apreciază că aceasta

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
fi sunat în felul următor: „cel care se atinge de voi se atinge de lumina ochiului Meu (ynțyuîî@)”1. Exemple de tiqqune soferim: 1. yhwh ynpl dmu wndwu <hrbaw hmds wklyw <y?nah <?m wnpyw (Fac. 18,22) Anumite tradiții rabinice, cărora li se adaugă listele masoretice, înregistrează forma prezentă a acestui verset drept o modificare pe care scribii au operat-o într-un original mai logic, dar mai puțin reverențios la adresa lui Yahve. Potrivit acestor tradiții, forma inițială a versetului ar

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
Faptul că Iov spune că a ajuns o povară pentru Dumnezeu a fost considerat de către unii scribi drept o impietate, motiv pentru care, forma actuală a textului masoretic ne spune că Iov a devenit o povară „pentru el însuși”. Izvoarele rabinice sunt aproape unanime în a socoti Iov 7,20 drept un tiqqun. Dintre exegeții evrei medievali, Rași, Radaq, Ibn Ezra și Levi b. Gerșom socotesc că avem de-a face cu un tiqqun soferim, deși Ibn Ezra are unele rezerve

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
de la Qumran. În regiunea coastei mediteraneene și în Galileea evreii au preferat să vorbească mai mult aramaica decât greaca, în timp ce ebraica a rămas la statutul de limbă literară. După distrugerea Templului din Ierusalim din anul 70 d.Hr., principalele școli rabinice s-au mutat în Galileea, limba literară predată în aceste școli fiind ebraica, iar limbile folosite în comunicarea cotidiană erau aramaica, greaca și, într-o măsura mai mică, latina. În perioada exilului babilonian (sec. al VI-lea î.Hr.), ebraica, limba

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
1. Termenul masoratc "3.1. Termenul masora" Sfârșitul secolului al V-lea și începutul secolului al VI-lea d.Hr. au cunoscut o cotitură radicală în privința istoriei și activității literare a iudaismului. După definitivarea corpusului scrierilor sfinte ebraice, a învățăturilor rabinice, după ce redactarea Mișnei se încheiase, după ce scribii își încheiaseră rolul de transmitere a textului, apar masoreții; este aproape imposibil de înțeles lucrarea masoreților fără a cunoaște contribuția anterioară a scribilor și a literaturii din perioada rabinică în general. În Vechiul Testament

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
sfinte ebraice, a învățăturilor rabinice, după ce redactarea Mișnei se încheiase, după ce scribii își încheiaseră rolul de transmitere a textului, apar masoreții; este aproape imposibil de înțeles lucrarea masoreților fără a cunoaște contribuția anterioară a scribilor și a literaturii din perioada rabinică în general. În Vechiul Testament, termenul „masoret” apare o singură dată, într-un context dificil, la Iez. 20,37, unde se pare că provine din verbul rsâaâ = „a lega”1, în timp ce alții socotesc cuvântul biblic rsâm* = „a transmite” adevărata rădăcină a

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
a salva textul biblic de orice alterare, corupere, modificare intenționată sau accidentală. În acest sens copiștii și corectorii primeau instrucțiuni care, deși clare și precise, erau în același timp foarte numeroase; multe dintre ele au fost structurate în două tratate rabinice, Sefer Tora și Soferim, conținând informații deosebit de prețioase referitoare la caracteristicile responsabilităților masoreților. Dintre acestea, cea mai importantă și mai relevantă pentru contexul nostru o constituie datoria masoreților de a compara cu multă grijă copia și textul de bază, care

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
o constituie datoria masoreților de a compara cu multă grijă copia și textul de bază, care trebuia păstrat cât mai mult timp cu putință, în special în vederea efectuării corecturilor. După fixarea acelui textus receptus iudaic, care nu conținea vocale, cercurile rabinice au început să lucreze în vederea păstrării acestui text și a modului în care se citea. Cei implicați în această lucrare istovitoare se numesc masoreți sau „transmițători” (derivat de la aramaicul rsm, care înseamnă „a transmite”). De-a lungul secolelor au făcut

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
I d.Hr. (cum ar fi recenzia prototeodotiană). Fixarea inițială a textului consonantic, pe care masoreții îl vor moșteni de la vechii scribi, poate fi pusă în legătură directă cu formarea canonului ebraic, la începutul perioadei mișnaice. Procesul de fixare a „canonului rabinic” a pus în lumină procesul paralel de fixare a „textului protorabinic”1. 3.4. Vocalizarea masoretică a textuluitc "3.4. Vocalizarea masoretică a textului" Până spre începutul Evului Mediu, textul biblic era transmis doar sub formă consonantică. Tratatul Soferim din

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
cu alef daleth”. Alt exemplu de Qere perpetuum îl reprezintă cuvântul ml?wry care se citește: mylâ?âWry!. Deși notarea lui qere și ketiv în manuscrisele masoretice datează dintr-o perioadă relativ târzie, această practică este totuși menționată în literatura rabinică 3. Orlinsky vine cu un punct de vedere nou, socotind că formele qere erau scrise la început pe marginile manuscriselor, ca variante adunate din mai multe surse 4. În a doua jumătate a primului mileniu d.Hr., tradiția textului ebraic

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
Maarba’e (apuseni) se referă la formele qere-ketiv: într-un pasaj în care masoreții orientali și cei apuseni au simțit nevoia introducerii unei note qere-ketiv, forma qere a unora este de fapt forma ketiv a altora, și invers. II. Literatura rabinică 2 menționează și formula Al tiqre 3, „a nu se citi X, ci Y”, care se deosebește totuși de sistemul qere. În termeni simpli, această formulă se referă o încercare exegetică 1 de a introduce și alte interpretări bazate pe

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
detaliată a accentelor și a posibilelor lor combinații, precum și relația lor cu sintaxa. Deși nu se bazează pe studiul manuscriselor biblice, această lucrare conține foarte multe informații strânse de la comentatorii și gramaticienii biblici 1. Masora celei de-a doua Biblii rabinice, alături de diferite tratate masoretice, a fost tradusă, îmbogățită cu note și publicată de către C.D. Ginsburg: The Massorah Compiled from Manuscripts, Alphabetically and Lexically Arranged, vol. I-VI (Londra/Viena, 1880-1905, retipărită la Ierusalim, în 1971). Întrucât masora celei de-a

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
tratate masoretice, a fost tradusă, îmbogățită cu note și publicată de către C.D. Ginsburg: The Massorah Compiled from Manuscripts, Alphabetically and Lexically Arranged, vol. I-VI (Londra/Viena, 1880-1905, retipărită la Ierusalim, în 1971). Întrucât masora celei de-a doua Biblii rabinice, o compilație bazată pe mai multe manuscrise, prezintă multe neclarități, cercetătorii preferă să consulte masora unui anumit manuscris, așa cum ar fi următoarele două ediții menționate de către Tov2: - G.E. Weil, Massorah Gedolah manuscrit B.19a de Leningrad, vol. I, Roma, 1971

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
primului război israelian împotriva Romei, în anii 64-74 d.Hr. Prin urmare, toate aceste documente provin dintr-o perioadă importantă a evoluției și a dezvoltării ideilor religioase. Aceasta este perioada care precedă fixarea definitivă a textului Bibliei ebraice, formarea iudaismului rabinic și nașterea creștinismului 3. Deoarece aceste manuscrise au fost păstrate în limba lor originară - ebraică, aramaică și câteva în greacă -, studierea lor va putea completa cunoștințele noastre despre cum erau scrise și vorbite aramaica și ebraica în Palestina în timpul perioadelor

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
în 1486-1487 la Napoli, iar textul complet al Vechiului Testament, cu vocale și accente, este tipărit pentru prima dată la Soncino, în 1488. Cele mai importante ediții ale Bibliei rămân însă Biblia complutensiană poliglotă (1514-1517) de la Alcala (Spania) și Biblia rabinică, opera lui Iacob ben Chayyim (1524-1525). 6.1.1. Biblia complutensianătc "6.1.1. Biblia complutensiană" A fost alcătuită de către cardinalul Francis Ximénez, arhiepiscop de Toledo. Primele patru volume ale acestei lucrări cuprind textul Vechiului Testament, iar primul volum conține

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
foarte multă grijă. Se pare că textul de bază folosit pentru această ediție a Bibliei a fost codexul 1, de la Ginsburg, datat în 1280, actualmente aflat la Biblioteca Universității din Madrid. 6.1.2. Biblia rabinicătc "6.1.2. Biblia rabinică" Între 1516-1517, Daniel Bomberg a publicat la Veneția prima ediție a Bibliei rabinice, îngrijită de către evreul convertit Felix Pratensis. Această ediție conținea, în anexă, Targumul ierusalimitean, Targumul Șenith la cartea Estera și lucrarea masoretică intitulată Diqduqe ha-Te’amim. Deși

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
a Bibliei a fost codexul 1, de la Ginsburg, datat în 1280, actualmente aflat la Biblioteca Universității din Madrid. 6.1.2. Biblia rabinicătc "6.1.2. Biblia rabinică" Între 1516-1517, Daniel Bomberg a publicat la Veneția prima ediție a Bibliei rabinice, îngrijită de către evreul convertit Felix Pratensis. Această ediție conținea, în anexă, Targumul ierusalimitean, Targumul Șenith la cartea Estera și lucrarea masoretică intitulată Diqduqe ha-Te’amim. Deși în prezent această lucrare se păstrează numai în muzee, Kahle a demonstrat importanța

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
în prezent această lucrare se păstrează numai în muzee, Kahle a demonstrat importanța studierii ei în vederea unei mai bune înțelegeri a istoriei textului ebraic al Vechiului Testament 1. Mult mai cunoscută este însă cea de-a doua ediție a Bibliei rabinice, prevăzută cu semne masoretice, ediție îngrijită de către Iacob ben Chayyim, între 1524-1525, la Veneția, și publicată de către același tipograf, Daniel Bomberg. Apărea astfel prima ediție care arăta mare atenție față de semnele masoretice și față de accente, această ediție fiind considerată, până în

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
Veneția, și publicată de către același tipograf, Daniel Bomberg. Apărea astfel prima ediție care arăta mare atenție față de semnele masoretice și față de accente, această ediție fiind considerată, până în secolul XX, drept textus receptus al Bibliei ebraice. A primit numele de Biblia rabinică întrucât pe lângă textul ebraic conținea: Targumul Onqelos și comentarii ale lui Rași și Ibn Ezra la Pentateuh (vol 1); Targumul Jonathan și comentarii ale lui Kimchi și Ralbag la primii profeți (vol 2); targum și comentarii ale lui Kimchi la

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
textul ebraic propriu-zis, Iacob ben Chayyim a consultat în prealabil un mare număr de manuscrise ebraice, rezultatul muncii sale fiind socotit editio princeps a Bibliei ebraice. Potrivit lui Ginsburg, Iacob ben Chayyim, evreu ortodox, nu vedea cu ochi buni prima ediție rabinică a Bibliei, editată de către un neofit (Felix Pratensis) și dedicată papei Leon al X-lea1. Ben Chayyim este recunoscut drept un cercetător prodigios, întrucât în timpul celor șapte ani de colaborare cu Bomberg, înainte de publicarea Bibliei rabinice, a mai editat Talmudul babilonian

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]