7,813 matches
-
Gheorghe Grigurcu Emil Brumaru e un extraordinar poet al materiei. Se dezice de sine spre a se pierde în materie, ceea ce nu înseamnă că acceptă realul. Căci materia pe care o evocă e una fictivă, vizionară. Un produs al imaginarului care mustră implicit realul. Astfel, simțămîntul pe care Baudelaire îl numea „dezgustul de real” se manifestă prin aparenta, doar aparenta asumare a acestuia, printr-o modalitate
Poezia lui Emil Brumaru by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13415_a_14740]
-
Brumaru e un extraordinar poet al materiei. Se dezice de sine spre a se pierde în materie, ceea ce nu înseamnă că acceptă realul. Căci materia pe care o evocă e una fictivă, vizionară. Un produs al imaginarului care mustră implicit realul. Astfel, simțămîntul pe care Baudelaire îl numea „dezgustul de real” se manifestă prin aparenta, doar aparenta asumare a acestuia, printr-o modalitate vizionar descriptivă și vizionar anecdotică, ce reprezintă un mijloc al subminării al desființării realului în forul interior. Materia
Poezia lui Emil Brumaru by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13415_a_14740]
-
sine spre a se pierde în materie, ceea ce nu înseamnă că acceptă realul. Căci materia pe care o evocă e una fictivă, vizionară. Un produs al imaginarului care mustră implicit realul. Astfel, simțămîntul pe care Baudelaire îl numea „dezgustul de real” se manifestă prin aparenta, doar aparenta asumare a acestuia, printr-o modalitate vizionar descriptivă și vizionar anecdotică, ce reprezintă un mijloc al subminării al desființării realului în forul interior. Materia lui Brumaru e una artificioasă la culme, avansînd pînă la
Poezia lui Emil Brumaru by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13415_a_14740]
-
imaginarului care mustră implicit realul. Astfel, simțămîntul pe care Baudelaire îl numea „dezgustul de real” se manifestă prin aparenta, doar aparenta asumare a acestuia, printr-o modalitate vizionar descriptivă și vizionar anecdotică, ce reprezintă un mijloc al subminării al desființării realului în forul interior. Materia lui Brumaru e una artificioasă la culme, avansînd pînă la acel artificiu în raport cu sine însăși care poartă numele de manierism. Iluzia este a unui inventar de-o subordonare atentă la obiect(e), în pofida sclipirilor festive, a
Poezia lui Emil Brumaru by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13415_a_14740]
-
grele,/ Miresmele iau foc de la perdele,/ Luminile se-așează lin pe scaun,/ Din cratițe bea lapte prins un faun,/ Nasturii cad subțiri de la cămașă,/ Bucătării încinse, pătimașe...” (Elegie). Acest miraj amintind pictura flamandă al unui concret similireal (de facto opus realului, în stare polemică cu cel din urmă) apare amplificat de renunțarea la factorii ce l-ar putea contraria, la „idei” și la „iluzii”. Așadar o cochetărie antiintelectualistă: „Sînt sticle cu toracele îngust/ Și umeri transparenți neluate-n seamă/ De cei
Poezia lui Emil Brumaru by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13415_a_14740]
-
Oh, vampei, ce n-avea un sîn,/ Îi prinse cu cealaltă mînă,/ Sub vela trincă, cellalt sîn” (Cîntec de pirat). Din pricina aceleiași sfieli de fond, actantul e incapabil a-și duce pînă la capăt intenția desfigurării și mutilării, a violentării realului în efigie (în viziune) cu care operează, neutralizîndu-l prin parodie. Precum la un Minulescu aprofundat (întors spre o sensibilitate dureroasă ce absoarbe în bună măsură fanfaronada), brutalitatea se topește în chiar excesul ei, cinismul se dezamorsează în aerul ireal de
Poezia lui Emil Brumaru by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13415_a_14740]
-
mai înalt în ierarhia valorică a operei lui Sârbu. Lupu și Catedrala și Adio, Europa!, sub lupa criticului, își relevă multiple chei de lectură, toate la fel de justificate. În privința epistolerului și diaristului Sârbu, aprecierile sunt mărturisite direct. Textele care vizează “imaginea realului” îl recomandă pe prozator, în opinia lui Antonio Patraș, galeriei celor mai importanți scriitori din literatura noastră postbelică. În ciuda acestor aprecieri, biograful nu exersează un ton encomiastic gratuit. Alături de meritele pe care numai un “caz patologic” de iconoclasm (aluzie la
Ce merită Ion D. Sârbu by Cristian Măgura () [Corola-journal/Journalistic/13432_a_14757]
-
Programul de dezvoltare a Republcii. În opoziție, Biblioteca lui Noe este un simbol al supraviețuirii (numele celebrului personaj biblic face superfluă orice nuanțare în plus), atât prin cultură, cât și printr-un spațiu de rezonanță a libertății interioare, prin ficționalizarea realului. Antonio Patraș, Ion D. Sârbu - de veghe în noaptea totalitară, Editura Universității “Alexandru Ioan Cuza” Iași,2003, 303 pag. Șerban Tomșa, Biblioteca lui Noe, Ed. Mondocart Pres, 142 pag.
Ce merită Ion D. Sârbu by Cristian Măgura () [Corola-journal/Journalistic/13432_a_14757]
-
structură laxă și, în același timp, indicațiile și notele autorului trasează un drum dificil, riguros, definind o altă manieră de a simți o replică, o poveste, de a structura tensiunea și emoția dinăuntru personajului. Și toate astea la vedere, în timpul real în care se întîmplă un gînd, un gest, o stare, cu ochii și respirația spectatorilor foarte, foarte aproape. E un exercițiu pe care au încercat să-l descopere, să-l înțeleagă și apoi să-l practice regizorul Alexandru Dabija și
Krapp versus Krapp by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13441_a_14766]
-
de inerția gravitațională. Pătrunderea prin transparentizarea albastră ar fi contrapondere la ispita reiterării vechii strădanii sisifice. Din moment ce ființa este observată de un obiect subiectivat, înseamnă că ea mai depinde de încă o transcendență, aceea a obiectului. Dacă subiectivul obiectivat abstractizează realul până la a-l deforma, obiectul subiectivat reifică ființa, o atrage spre regnul lui”. Un alt citat izolat din pagina critică ce urmează poeziei Foamea de cuvinte, vol. Oul și sfera: „Doar ele, actele epurate ale logosului din manifestarea sa verbală
La margine de București by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/13451_a_14776]
-
Surreale Welten (Universuri suprareale), care urmăresc fenomenul încă din trecut, de la Bosch, Bruegel, Piranesi, Goya, Odilon Redon încoace, au putut demonstra complexitatea și mobilitatea fenomenului. În afară poate de Magritte și Delvaux care au păstrat gustul pentru o transpunere a realului într-un univers paralel - azi i-am spune virtual - ceilalți, Victor Brauner, Max Ernst, Dali, Miró, Tanguy, Paul Klee au trăit experiențe mai profunde și mai complexe decât simpla îmbăiere în haosul inconștientului. În ceea ce-l privește pe Victor Brauner
Centenar Victor Brauner by Amelia Pavel () [Corola-journal/Journalistic/13461_a_14786]
-
interacțiune simbolică în care fiecare perfomer e conștient de caracterul de rol al performanței sale și-l joacă nu pentru a se pune pe sine în evidență, ci ca să construiască pentru celălalt o impresie. Reușesc s-o facă în ciuda datelor realului datorită unei caracteristici fundamentale a „feței” sociale: un mare grad de standardizare, care permite astfel, în general, comunicarea la nivel simbolic dintre performer și public; altfel spus, există un comportament social idealizat, pe care individul pus în situația de a
Theatrum mundi by Iulia Popovici () [Corola-journal/Journalistic/13470_a_14795]
-
urme pe piele”, „firul de păr de pe pernă / îmi taie respirația / în două”, „răscolit de vânt, părul tău / transmite mesaje indescifrabile”. „Poeme în doi” pentru că între privitor și privit există o permanentă energie, o tentație a identificării totale cu celălalt. Realul însuși se reduce la un spațiu strictamente definit de mișcările celor doi. Nu lipsește nici acea dimensiune a textualizării ritualului, confuzia benefică între scriptural și erotic, ceea ce adâncește această aventură existențială în miniatură. Îmi cam pierdusem speranța de a citi
Noi poeme de dragoste by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13485_a_14810]
-
jăcuiți/ și umiliți»” (Himerele musafiri). Sau: „Speriată de incendiu e pînă și umbra umbrei. Cît sînge curge/ în tomuri și pravile? Cît sînge curge pînă și din ziduri/ și din himere?” (Șira spinării). O dialectică a originalului și simulacrului, a realului și a iluziei, modelată de dispoziția scepticismului care nu-și admite puncte de reper absolute, conturează încă mai apăsat depășirea rolului de bufon în favoarea celui de paradoxal meditativ care e „nebunul”: „Devine adevăr ce-i simulat/ cu artă și în
Bufonul și nebunul by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13472_a_14797]
-
Din transmisia directă a meciului așa a și rezultat: că în Ghencea, Steaua a jucat bine, jucătorii au fost pragmatici și determinați - două cuvinte atât de iubite în lumea sportului -, schema tactică a funcționat ireproșabil, pasele au mers ca la Real Ma... pardon?, preluările, driblingurile, fentarea adversarilor și dominarea au fost superbe... A lipsit șansa și mai ales înțelegerea schemei tactice de către spectatorii care fluierau tot timpul. Probabil s-a făcut o selecție drastică a celor vreo 15.000 de spectatori
Cânta o cucuvea în noapte by Telefil () [Corola-journal/Journalistic/13518_a_14843]
-
oameni care plîng/ în bezna unei săli de cinematograf” (omul bidimensional). Dar pentru a surprinde o asemenea uimitoare transformare a obiectelor e nevoie de un instrument optic special, altul decît ochiul uman obișnuit. Vederea tinde a deveni viziune, așternînd asupra realului culorile subiectivității indomptabile: „ochii tăi verzi tu vezi totul în verde/ ai pătat absolut totul cu verde/ pămîntul și frunzele/ soarele noaptea și invizibilul” (o corabie de nuiele). O astfel de capacitate vizionară este ubicuă sau microscopică sau radical transformatoare
Între două stări-limită by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13489_a_14814]
-
un excelent observator al tipurilor umane. Portretele d-sale au calitatea duală a unor imagini surprinse „pe viu”, dar și pe cea a unor interpretări, așa cum una și aceeași melodie poate dobîndi aspecte diverse în funcție de timbrul vocii cîntărețului. Așa-zicînd partitura realului (ținînd de spiritul de geometrie) apare dublată de ireductibila notă individuală a memorialistului (ținînd de spiritul de finețe). Iată-l, în carne și oasele-i... literare pe Petre Țuțea: „Petre Țuțea a fost poate singurul om pe care l-am
Amintirile unui meridional by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13547_a_14872]
-
din cadrul cosmic și esențial în acela, aparent derizoriu, al produsului industrial și al gesticii umane cotidiene nu sînt nicidecum o abandonare a preocupărilor majore și cu atît mai puțin un act degradat. Dimpotrivă, ele constituie o formă de asumare a realului în toate dimensiunile sale și o tentativă de recuperare a reziduului într-un alt cîmp de semnificații. Ierarhiile sînt abolite, materialele ignobile vindecate de suferința lor ontologică, balanța natură - artificialitate reechilibrată prin discurs și printr-o nouă infuzie de idealitate
Mic inventar de comportamente culturale by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13554_a_14879]
-
de un ucigaș în serie cu vocabular necenzurat, totul întrerupt de spoturile publicitare, parodie a filmelor western. Autorul deconstruiește desigur, citatele și trimiterile parcurg prin filoane subterane textul, alteori ies la suprafață, inundându-l, actorii se agită între nevoia de real și infuzia de semnificație, joaca lor e copleșită de povara lucrurilor pe care le știu și nu le spun, alteori de încărcătura sterilă a spuselor fără un rost evident. Spectatorul ar vrea să-i urmărească, mai ales că uneori i
Ore verzi by Magdalena Boiangiu () [Corola-journal/Journalistic/13576_a_14901]
-
orice rost, dar de fapt ele au o funcție importantă. Cu siguranta, ele nu denotă nimic, sînt lipsite de justificare naratologica, dar, din punct de vedere semiotic, sînt departe de lipsă de sens. Au un sens și acest sens este realul ca atare. Ele spun: noi sîntem realul. Ele funcționează că autentificare a iluziei realității drept fapt brut, drept adevăr indiscutabil la a cărei reprezentare aspiră cu ardoare realismul secolului al XIX-lea. Barometrul se află acolo pentru a pune capăt
Sara Danius - Romanul realist si nasterea imagisticii by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/13753_a_15078]
-
o funcție importantă. Cu siguranta, ele nu denotă nimic, sînt lipsite de justificare naratologica, dar, din punct de vedere semiotic, sînt departe de lipsă de sens. Au un sens și acest sens este realul ca atare. Ele spun: noi sîntem realul. Ele funcționează că autentificare a iluziei realității drept fapt brut, drept adevăr indiscutabil la a cărei reprezentare aspiră cu ardoare realismul secolului al XIX-lea. Barometrul se află acolo pentru a pune capăt semnificației. Spune barometrul: sînt pură imanenta, sînt
Sara Danius - Romanul realist si nasterea imagisticii by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/13753_a_15078]
-
și recluziuni încărcate de melancolie. Pictura sa este o continuă negociere între materie și vid, între construcție și disoluție, între întuneric și lumină, între încredere și dezabuzare. Mihai Percă nu pictează pentru a crea spații ficționale ca alternativă la un real frustrant, ci încearcă să demonstreze, fără nici un fel de pisălogeală didacticistă, că orizontul creației nu este o victorie definitivă asupra dezordinii constitutive a propriei noastre ființe, ci intervalul enorm dintre existență și neant. O lume ingenuă, una în care copilăria
Imagini ale interregnului by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13777_a_15102]
-
se coagula modular, de a-și crea diversitatea pe suportul unor structuri elementare și, pe de altă parte, capacitatea naturii umane, în speță a gîndirii artistice, de a crea conexiuni și de a stabili rațiuni adînci între diversele componente ale realului. Deși lucrările de astăzi pornesc din aceeași realitate, ele nefiind, la origine, decît felii ample din trunchiuri de copac, intervenția asupra lor, fie aceea cromatică, fie asocierea cu metalul, desubstanțializează forma sau o transferă dintr-un registru material în altul
Imagini ale interregnului by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13777_a_15102]
-
ale existenței să includă un protest împotriva abstractizării ideologice abuzive, împotriva stării de, cum zice d-sa, "contratimp și tracasaj chinuitor ce a strîmbat destule destine", desigur nu numai scriitoricești. Cu atît mai vîrtos cu cît direcția de evocare a realului topit în viziune era anamorfotică, turbulentă, alinînd și totodată înfricoșînd. Materia suferea alături de om, în numele lui. Era o solidarizare a universului cu suferința morală, sub istorice pecete. Timpul epocal al prăbușirilor de tot felul se proiecta pe ecranul unui timp
"Sclavă și regină” by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13768_a_15093]
-
epicitate de spumoasă natură, funambul grav, "pieton al aerului", de-un haz echivoc, de-o dezabuzare petulantă, gata a rosti vorbe de duh ori a întrupa, prin însuși jocul spontan al ființei, o melancolică, infinită ironie a raporturilor sale cu realul: "Or, domnul Leonid/ în blocul-stup, la catul IX,/ privind, ca într-un glob de rouă/ sau prin ocheane-ntoarse, strada/ cu lungi tramvaie, dedesubt,/ și-ncălecînd, cu gînd abrupt,/ el și cu }epe, balustrada,/ adepț ai unui joc extrem,/ dar îndoielnic
Duet Foarță-Dimov by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13795_a_15120]