374 matches
-
motivul imobilității lor. Ci faptul că-i fuseseră prinse în niște cătușe. Și așezată într-un fotoliu tras alăturea de pat, se afla Patricia Hardie, fumând o țigaretă și privindu-l gânditoare. Gosseyn, care reușise să se ridice pe jumătate, recăzu greoi pe perne. Fata aspiră un nor de fum și-l suflă apoi sub forma unei panglici șerpuite, înainte de a-i spune: ― Te-au legat pentru că ești un tip cu apucături mai degrabă dominatoare și, în plus, mai ești și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
Individul datorește totul comunității umane, societății, el trebuie să învețe nu numai să trăiască în societate, ci și să ia parte la clădirea societății. „Verdictul” lui Natorp este deosebit de explicit: „Omul devine om numai prin societatea omenească”, în afara acesteia „ar recădea în animalitate” sau „nu s-ar ridica mai sus de simțuri”. Comunitatea îl atașează pe om lumii, vieții morale. De aceea educația nu poate fi decât socială („educația individului este condiționată social în fiecare direcție esențială a ei”), în comunitate
[Corola-publishinghouse/Science/1948_a_3273]
-
personalități în cadrul colectivității sociale. Comunitatea umană dobândește pentru om valoare prin aceste posibilități de „afirmare de sine”, prin oferirea asistenței sociale pe drumul realizării sale („Omul în afară de societate nu numai că nu ar cunoaște o stare de progres, dar ar recădea repede în animalitate”). Aceasta înseamnă însă și o obligație morală: „Fiecare membru al comunității este dator să ajute la realizarea celorlalți, fiind în același timp ajutat de ceilalți în realizarea sa”. Cu cât nevoile comunității sunt mai bine satisfăcute, cu
[Corola-publishinghouse/Science/1948_a_3273]
-
în care căderea mea nu este decât o simplă traiectorie în vid, constituind totuși ceea ce bizar și fără justificare s-ar putea numi ,,a-mi trăi viața proprie"310. Senzația de cădere repetitivă o întâlnim în sonetul bacovian: ,, Și cad, recad, și nu mai tac din gură"311. O altă metaforă a textului este visul, somnul pe care Lichtenberg îl definea ca fiind o a doua realitate, o prefigurare a morții. În planul experienței onirice, sau mai bine spus al trăirii
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
ochii cenușii, gânditori, privind puțin pieziș, deoarece cuta de deasupra pleoapei le acoperea colțul. „Oribilă”, în acest peisaj, este absența alternativei viabile. Chiar și personajele prinse în cercul infracțional doar temporar, pentru că speră, la un moment dat, să trăiască decent, recad în aceleași și aceleași capcane. În Somnul de veci încă nu sunt suficient de vizibile mecanismele lumii-tip chandleriene. Doar câteva indicii arată în direcția lumii în care „gangsterii pot conduce națiuni și aproape că și conduc orașe” (Chandler, 1980
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
oprește șase luni? Dacă nu-l place, de ce se apucă din nou? în realitate, încă e dependent! Deși scapă de adicția fizică, rămâne cu problema principală - spălarea creierului. Speră de fiecare dată că se va lăsa de-a binelea, dar recade curând în capcană. Mulți fumători îi invidiază pe acești oameni. își spun: „Ce fericire să poți controla lucrurile așa, să fumezi când vrei, să te lași când vrei!". Ceea ce nu văd ei este că fumătorii de acest gen nu controlează
În sfărșit, nefumător by Allen Carr () [Corola-publishinghouse/Science/92303_a_92798]
-
jalnici dintre toți. Fie trec printr-o viață simțindu-se frustrați, fie, mai des, țigara ocazională se înmulțește. Se află pe o pantă alunecoasă care duce într-o singură direcție - ÎN JOS. Mai devreme sau mai târziu, redevin mari fumători. Recad în aceeași capcană în care căzuseră la început. Există și alte două categorii de fumători ocazionali. în prima intră tipul care fumează țigara ocazională doar când e în societate. Astfel de oameni sunt de fapt nefumători. Nici măcar nu au impresia
În sfărșit, nefumător by Allen Carr () [Corola-publishinghouse/Science/92303_a_92798]
-
tendința să-l invidieze pe fumători? Dacă ținem cont de spălarea creierului la care am fost supuși în copilărie, este de înțeles de ce cădem în capcană. Cum se face că, odată ce am izbutit să scăpăm de „obicei", mulți dintre noi recădem exact în aceeași capcană? Cei care ne influențează sunt fumătorii. De obicei se întâmplă în ocazii conviviale, în special după masă. Fumătorul își aprinde țigara și fostul fumător simte dorința, lată o stranie anomalie, mai ales când știi ce spun
În sfărșit, nefumător by Allen Carr () [Corola-publishinghouse/Science/92303_a_92798]
-
obiecții. Nu mai puțin echivoc a fost comportamentul lui Barnaba 39. Reacția lui Pavel nu s-a lăsat așteptată: el i-a explicat lui Chefa, și lumii Întregi totodată, cum credința În Isus Cristos a abolit Legea și cum a recădea În sclavia Legii ar Însemna renunțarea la Legea cea nouă a evangheliei 40. „Căci eu, prin #noua## Lege, am murit față de Lege ca să trăiesc lui Dumnezeu”41. Iar „dacă dreptatea vine prin Lege, atunci Cristos a murit În zadar”42
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
ale sufletului acestuia vor fi de acum Înainte Iubirea (Inteligența), Credința (Rațiunea), Perfecțiunea (GÎndirea), Răbdarea (Reflecția) și Înțelepciunea (Voința). Starea de Împăcare dobîndită trebuie să fie Însoțită de o totală supunere la regulile comunității maniheene, altminteri oricare dintre frați poate recădea În păcat 107. Evident, aceasta nu implică nicidecum concepția a „două suflete” - unul bun, celălalt rău -, o invenție a lui Augustin, una dintre nenumăratele sale tentative de a-și denigra foștii coreligionari 108. Partida se joacă Între suflet și trup
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
Mahalagiii din București cunosc mai bine aceste practici și pentru că se află în imediata apropiere atât a administrației laice, cât și a celei ecle ziastice. Biserica se confruntă deseori cu oameni dificili. Unii mint pentru a scăpa de pedeapsă și recad în păcat chiar de a doua zi. Readuși în fața instanței, ei se angajează, se jăluiesc, se vaită, promit. Iertarea și înțelegerea sunt administrate cu larghețe de către mitropolit, de ele beneficiază atât enoriașii, cât și clericii. Foarte repede și unii, și
În şalvari şi cu işlic: biserică, sexualitate, căsătorie şi divorţ în Ţara Românească a secolului al XVIII-lea by Constanţa Ghiţulescu () [Corola-publishinghouse/Science/1322_a_2878]
-
autori fără operă. Ca și cum creditul acordat executantului ar înlocui in extremis preocuparea elementară a execuției. Astfel, imaginea se inaugurează ca un semn anonim, traversat de un sens care-l anulează; accede la glorie dobândind o semnătură și deci o autonomie; recade în indiferență când valorile de creativitate iau locul valorii proprii a creațiilor. Atunci, printr-un fel de tresăltare vitală, ea s-ar întoarce la începuturi pentru a se simplifica din nou ca semn. Așa cum există o epurare a sentimentului religios
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
sunt calcuri parțiale, în structura cărora se poate recunoaște un verb mai vechi în limbă): a părea (a compărea, a dispărea etc.), a vedea (a întrevedea, a prevedea etc.), a plăcea (a complăcea, a displăcea), a cădea (a decădea, a recădea). Lipsa de productivitate a acestei clase de verbe este reflectată și în lipsa intrărilor noi aparținând acesteia din DOOM2. 2.2.3. Verbele în -e Tipul în -e, cu productivitate slabă în toate fazele de limbă, însumând 5,07% din totalul
[Corola-publishinghouse/Science/85000_a_85786]
-
creștin-ortodoxă a Părintelui Stăniloae, conchidem automat că Europa se depărtase, de fapt, de marea comoară a creștinismului patristic, acesta, la rându-i, fiind înfrânt, ceea ce și explică prăbușirea Bizanțului. Omul a mărit, astfel, distanța dintre el și lumina Duhului Sfânt, recăzând în violență malefică. Franța se pomenește în plină criză sacrificială, uitând calea hristică a rezolvării acesteia și pariind doar pe raționalismul justiției. În locul libertății după fire, intelighenția franceză, în frunte cu Jean Jacques Rousseau, proclamă libertatea după natură și decretează
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
globmodernism etc. Mișcarea lui Lyotard a constat în adăugarea prefixului rela verbul a scrie, rezultând rescrierea modernității. Dar cu aceasta ajungem la dilema farfuridiană a revizuirii fără a se schimba nimic. Căci putem rescrie modernitatea și cu prețul falsificării cântarului, recăzând în sofistică. Iată de ce postmoderniștii au continuat să și-l revendice pe Lyotard de principal precursor, încurajați și de echivocul exprimării: "Structural și fără-ncetare, modernitatea e grea de propria-i postmodernitate"122. În consecință, adevăratul adversar al modernității este
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
bântuit și de Dionis din celebra nuvelă eminesciană: prin puterea minții sale, înmagazinând informațiile cărților vechi, tânărul genial reușește o evadare de pe pământ, ținta lui fiind, însă, alta împlinirea iubirii. Numai că în clipa când deja se descoperă Dumnezeu, Dan-Dionis recade fulgerător la condiția lui de monadă pământească. Cine să fie mai "realist" în proiecții, Lyotard sau Eminescu? Se pune întrebarea dacă această transparență a corporalității omului (acum opacă) nu înseamnă mântuirea biblică, chiar în preconizata soluție a lui Lyotard. Echivocul
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
a cât mai multor sensuri primordiale. Demersul interpretativ este însă unul uman și astfel nu poate evita spectrul deșertăciunii și al ruinelor. Ceea ce a fost descoperit și scos în vederea generală prin interpretare, ceea ce a fost eliberat din ascundere și înfățișat recade, adesea, în ascundere, interpretarea și interpretul fiind uitați. O multitudine din acele ecouri retorice și scrieri analitice se pierd în disoluția timpului. Dar sensurile, temeiurile înfățișate nu pot fi anulate, ele se re-ascund așteptându-și peste veacuri un alt interpret
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
evocă prezenta mamei înainte de a o face să dispară din nou, cortina convoca și revoca teatrul, este denegare: arată că ascunde, este un larvatus prodeo, excită curiozitatea și dorința dezvăluirii. De unde și dorința de a vedea cortina ridicându-se, apoi recăzând cu greutate, trasând limitele, "luând în sandwich" lumea teatrală: "Anumiți teoreticieni, fără îndoială excesivi, afirmă că la teatru spectacolele nu sunt date decât pentru a justifica mișcările cortinei. Aceștia dorm în timpul piesei, se bucură în timp ce cortina se ridică la începutul
[Corola-publishinghouse/Science/1489_a_2787]
-
cumva sunt mort. Când a auzit că nu sunt mort, i-a ordonat să dea cu piciorul în mine pentru ca să mă trezesc. în urma mai multor lovituri de picior m-am ridicat într-o rână, am fluierat o melodie și am recăzut în letargie. Căpitanul a înțeles ce-i cu mine, mă cunoștea bine . A poruncit elevului să stea lângă mine, pentru ca dacă mă voi trezi, să-mi spună să merg la comandamentul companiei. La câteva minute după plecarea căpitanului, mi-am
A FOST O DATA by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Science/762_a_1496]
-
spații dar în spirale mnemice diferite, care absorb speranțele noastre sub un imens clopot. Iar noi, cum spune poetul, supuși timpului, petrecem o viață pe pământ. Oricâtă cerească comoară Ar fi-ntr-un lut omenesc, Zvârlit de pe clipa ce zboară Recade în iadul obștesc; Pe rând orice ore rănesc 961. Ființe umane fiind, iată-ne într-un balans al dezvoltării capacităților noastre de conștiență sau ale subconștientului. E vorba de fapt de o atitudine sau o idee a minții capabilă să
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
identificăm în istoria ființei locul esențial în care se decide destinul nihilismului. Dacă, de fapt, traversarea liniei nihilismului are drept condiție esențială depășirea metafizicii și a uitării ființei, această depășire nu poate fi "voită". Procedând astfel, nu numai că am recădea într-o determinare metafizică compromisă precum voința, ci am ajunge să credem că uitarea ființei este o simplă "mașinație" a omului, cu alte cuvinte că stă în puterea sa. Aceasta depinde în schimb de ființă și de modul său de
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
pe termen lung. 6. Faza de recădere. Dependența de droguri poate fi considerată un comportament învățat, consolidat și dificil de îndepărtat. De aceea tratamentul poate fi considerat un proces pe calea unui drum plin de recăderi. Astfel individul abandonează consumul, recade, îl abandonează din nou și din nou recade până când acest proces se menține de-a lungul timpului, sau apare un moment când se obține abstinența. Teoria identității culturale în consumul de substanțe (Anderson,T.L., 1998, pp. 233-262) încearcă să explice
[Corola-publishinghouse/Science/84967_a_85752]
-
de droguri poate fi considerată un comportament învățat, consolidat și dificil de îndepărtat. De aceea tratamentul poate fi considerat un proces pe calea unui drum plin de recăderi. Astfel individul abandonează consumul, recade, îl abandonează din nou și din nou recade până când acest proces se menține de-a lungul timpului, sau apare un moment când se obține abstinența. Teoria identității culturale în consumul de substanțe (Anderson,T.L., 1998, pp. 233-262) încearcă să explice în ce fel factorii individuali (la nivel micro
[Corola-publishinghouse/Science/84967_a_85752]
-
și venerarea Domnului prin întruchiparea vițelului de aur. „Domnul [YHWH]“ este cel care mai departe îi vorbește lui Moise, spunându-i să se întoarcă. Subliniez, așadar, că acuzația de „idolatrie“ îmi pare cu totul neîntemeiată în acest caz. Poporul nu „recade“ prin prac tici „păgâne“ în „păcatul idolatriei“, ci este vorba, mai degrabă, de o inadecvare subtilă și dificil de redat, constând nu într-o trădare prin întoarcerea către alte practici, străine, ci într-o trădare prin întoarcerea la modurile proprii
Despre ierarhiile divine: fascinaţia Unului şi lumile din noi – temeiuri pentru pacea religiilor by Madeea Axinciuc () [Corola-publishinghouse/Science/1359_a_2887]
-
că acele două persoane sunt împreună numai în virtutea corpului? Când Hristos merge pe apă, oare cu trupul pășește? Iar dacă ar păși doar cu trupul, oare nu s ar scufunda în apă, urmând legea multiplului desprins din legătura Unului? De îndată ce recade în legătura cu trupul, Petru nu mai poate păși pe apă: „Când se îngâna ziua cu noaptea, Isus a venit la ei, umblând pe mare. / Când L-au văzut ucenicii umblând pe mare, s-au spăimântat, și au zis: «Este
Despre ierarhiile divine: fascinaţia Unului şi lumile din noi – temeiuri pentru pacea religiilor by Madeea Axinciuc () [Corola-publishinghouse/Science/1359_a_2887]