1,645 matches
-
lună, la intrarea În golful din San Juan, Puerto Rico. Ziua următoare, tunurile fortăreței din El Morro se amuzaseră efectuînd exerciții de tir asupra jalnicului corp al nefericitei nave, pînă ce reușiseră să o preschimbe Într-un morman de așchii, În vreme ce rechinii dimprejur se desfătau cu un delicios banchet de pirați abțiguiți, care se azvîrleau În apă ca apucați de streche, Încercînd să scape de loviturile bombardelor. În acele clipe pricepu roșcovanul Oberlus cît de mult putea să aștepte de la sine și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
rezistență la teamă, cînd Îndurase imperturbabil, În cel mai ascuns cotlon și cu apa pînă la brîu, salvele neîncetate, exploziile și moartea, convins că nici marea, nici tunurile nu se puteau pune cu el. Ocrotit de Întuneric, Înotă apoi printre rechinii care abia dacă reușiră să-l atingă, cîștigă teren, traversă insula și, ajuns În Mayagüez, fură o barcă În care mai apoi Înconjură coastele Republicii Dominicane pînă ajunse În refugiul sigur din La Tortuga, la nord de Haiti. Acolo ucise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
dintr-odată, În perioadele de reflux, absolut toate iguanele marine de pe o anumită stîncă se puneau În mișcare la unison și se aruncau În mare, să pască pe cîmpurile de alge aflate la mare adîncime, unde le pîndeau cu nesaț rechinii lacomi. Aproape o oră mai tîrziu se Întorceau la fel cum plecaseră, bulucindu-se, și cele care ajungeau primele alegeau la Întîmplare noua locație ce avea să fie, din acea clipă, motiv de dispută. Era cu adevărat stupid comportamentul acelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
iguanelor de pămînt, individualiste, șirete, aproape domestice și viu colorate. De multe ori se Întrebase ce anume stătea la baza unor asemenea diferențe, care fără Îndoială fuseseră asemănări la Început, și de ce unele aleseseră să mănînce alge și să Înfrunte rechinii, pe cînd celelalte optaseră pentru țepoșii cactuși cu rădăcini adînci sau pentru micuțele plante multicolore și lichenii pe care roua nopții Îi făcea să crească ici-colo, prin sălbatica lavă Întunecată. Detesta iguanele de mare, de neînțeles și obtuze, plăcîndu-i În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
exersînd mai bine de două ore, să-și mențină brațul În formă prin aruncarea harponului la vreo treizeci de metri, spre a-l Îngropa pînă la mîner Într-o moviliță de nisip. Alteori, prefera să-i pîndească printre stînci pe rechinii prea Încrezători, ai căror dinți avea să-i folosească mai tîrziu ca lame de ras sau vîrfuri de săgeată, cu ajutorul cărora prindea alți pești mai mici. Îl incita această luptă cu rechinii, aproape la fel de mult cum Îl incitase, la vremea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
Alteori, prefera să-i pîndească printre stînci pe rechinii prea Încrezători, ai căror dinți avea să-i folosească mai tîrziu ca lame de ras sau vîrfuri de săgeată, cu ajutorul cărora prindea alți pești mai mici. Îl incita această luptă cu rechinii, aproape la fel de mult cum Îl incitase, la vremea ei, Înfruntarea, dintr-o bărcuță fragilă, a balenelor și cașaloților. Viața de pescar de balene era dură, căci fiecărui ceas de primejdie și entuziasm Îi urmau deseori săptămîni de plictisitoare așteptare, cînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
bubele lui. Fură zile de adevărat martiriu, orele În care Își pierdea cunoștința și avea coșmaruri cumplite alternînd cu cele de luciditate și insuportabilă suferință, și Își dorea În fiecare clipă să se arunce În mare definitiv, ca să le Îngăduie rechinilor să pună capăt odată pentru totdeauna nesfîrșitului lanț de nefericiri. Însă fu numai un gînd trecător; o ispită alungată curînd, căci mai presus de orice pe lumea asta Iguana Oberlus era o ființă care se agățase de viață, un supraviețuitor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
acea insulă generație după generație, după ce poate cu mii de ani În urmă curentul rece și puternic dinspre Polul Sud Îi azvîrlise pe coastele arhipelagului pe cei mai Îndepărtați strămoși ai lor, viața nu prezenta alte pericole decît acela al rechinilor Înfometați sau al ferocelor orci, de care știau să scape În apă grație vitezei lor drăcești. CÎnd unul dintre masculi Îmbătrînea, altul mai tînăr venea de Îndată să-i revendice haremul, iar cînd bătrînul era În cele din urmă Învins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
luase deja o hotărîre. Lăsă deoparte armele, păstrîndu-și numai maceta lungă și ascuțită, aceeași care Îl decapitase pe francez, și alunecă În tăcere, intrînd În apele ansei liniștite silențios ca o iguană. Înotă Încet, fără să facă spumă, uitînd de rechini și de vizitele lor sporadice În golf, știind că acolo, În Galápagos, era atît de multă viață În apă, că nici un rechin nu s-ar fi obosit să dea atenție unei prăzi prea mari. Nu era un bun Înotător, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
tăcere, intrînd În apele ansei liniștite silențios ca o iguană. Înotă Încet, fără să facă spumă, uitînd de rechini și de vizitele lor sporadice În golf, știind că acolo, În Galápagos, era atît de multă viață În apă, că nici un rechin nu s-ar fi obosit să dea atenție unei prăzi prea mari. Nu era un bun Înotător, dar nici distanța nu era mare, și ajungînd acolo nu se simți obosit cînd se agăță de marginea bărcii de rezervă, ci numai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
simțise disprețuit. Moartea lui Lassa, a lui Georges, a căpitanului Pertiñas și a Întregului echipaj de pe María Alejandra nu se răsfrîngea În conștiința lui Oberlus cu mai mare intensitate decît ar fi putut-o avea uciderea unei broaște-țestoase, prinderea unui rechin sau Înfigerea harponului Într-o balenă. Simțea mai multă afecțiune și respect pentru orice bătrîn mascul al uneia dintre focile care Îl Însoțeau pe culmea falezei abrupte decît pentru oricare om de pe lume și, bineînțeles, n-ar fi dat viața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
prins pe doi muși Împreună, spuse el În cele din urmă. Erau foarte tineri, dar căpitanul Harrison a poruncit să fie legați fedeleș, față-n față, și i-a atîrnat de bord, cu picioarele În apă, pînă i-au mîncat rechinii. Doamne, cum mai urlau! exclamă el. Unul a murit chiar În noaptea aceea, iar celuilalt i-au cauterizat cioturile cu un fier Înroșit, debarcîndu-l În Jamaica - plescăi din limbă. Căpitanul ne-a asigurat că un efeminat provoacă mai multe pagube
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
două ori din mîini ca să ajungă din nou la barcă, atît de Încet Înainta aceasta. Nu-i era teamă de imensitatea mării liniștite care o Înconjura, de inimaginabila adîncime care se deschidea sub picioarele lor, nici măcar de posibila prezență a rechinilor. Singurul lucru de care-i păsa era să simtă mîngîierea apei de-a lungul trupului, care i-ar fi Îngăduit să uite, fie și pentru numai cîteva clipe, Înspăimîntătoarea monotonie de a sta așezată, ore și zile Întregi, la prova
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
Basarab Cantacuzino, avea de gînd să respecte legile și regulamentele, chiar ăsta era și scopul luptei sale sfânta păzire a regulamentelor! Trebuia doar să fie cît se poate de prudent, știa că nu este singur, destui fripturiști și naivi, destui rechini de finanțe și cavaleri de industrie erau gata să-l sprijine în "Operațiunea Bucegi", cum singur și numai pentru sine botezase aducerea lui Caraiman la București. Totul, sau aproape totul, fusese aranjat. Semăna foarte mult cu turneul fulger al unei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
ca și pieptul tatuat al cine știe cărei călăuze de pe canalele lacului Albert, pe gâtul său de lujer se imprimase, ca o pecete a frăției universale Între oameni, și crucea malteză, și răstignirea, și steaua lui Solomon, și icoana rusă, și colțul rechinului, și talismanul din rădăcină de mandragoră, iar Între coapsele‑i delicate se scursese râul fierbinte al spermei și se vărsase În vaginul ei cald ca Într‑un port‑matcă al tuturor marinarilor, ca la confluența tuturor râurilor... “ Bandura Își auzea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
se puteau observa pe suprafața ei, prezența, în partea superioară, două mari protuberante, care duceau cu gândul la femurul unui animal imens, necunoscut. —E os! remarcă Tapú Tetuanúi, după ce o zgârie ușor cu un cuțit făcut dintr-un dinte de rechin. Dar nu-i de balenă. Pare să fie de la piciorul unui porc uriaș. Simplă idee că bestia umană pe care o căutau putea proveni dintr-un loc în care ar fi existat porci ale căror oase ar atinge asemenea dimensiuni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
încercând să descifreze vreuna dintre insulte și, în cele din urmă, Vetéa Pitó afirmă convins: Cred că cel mai bine ar fi să cerem ajutor. —Ajutor? se miră Tapú. Dar ce suntem noi, copii care cer ajutor ca să scoată un rechin din apa? Dacă cerem ajutor o s-ajungem de râsul satului pentru tot restul vieții noastre, încheie. Nu. Îl prindem. —Cum? Băiatul șovăi, îl privi pe Chimé, care șovăia la rândul lui dacă să se arunce la atac sau să mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
După ce se desprindea scândura de restul trunchiului, prin lovituri ușoare și prin mici arsuri, un grup de femei începea să netezească cele două fețe ale acesteia, cu piatră coralifera, iar apoi le șlefuiau cu nisip și cu piele aspră de rechin. Se obținea, în acest fel, o scândură perfectă, de cinci sau șase metri lungime pe douăzeci de centimetri lățime și opt grosime. Acesta era momentul când intrau în joc Tapú Tetuanúi și prietenii lui. Cum nu cunoșteau metalele, locuitorilor din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
picioare. —Uită-te la ea! șopti. Îți vine s-o mănânci, iar mie îmi place la nebunie s-o mănânc! Tapú Tetuanúi ar fi vrut să-i taie limba sau orice altceva cu cuțitul lui ascuțit, făcut din dinți de rechin, însă nici el nu fu în stare să schițeze cel mai mic gest, pana cand adorabila ființă se trânti lângă ei, dăruindu-le cel mai fermecător zâmbet: Tocmai am aflat, spuse. Sunteți incredibili! Ridică mâna, cerându-le parcă să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
la incontestabilul sau talent marinăresc se adăugau o profundă umanitate și o stăpânire a pasiunilor nemaiîntâlnite la alți oameni. Dormea puțin, mânca puțin și era întotdeauna primul la ridicatul pânzelor, la aruncatul apei sau la tragerea pe punte a vreunui rechin periculos, de peste trei sute de kilograme. Pe insula își petrecea timpul inspectând, împreună cu dulgherul, fiecare încheieturăa vasului, călăfătuindu-le sau strângând nuci de cocos sau fructe ale arborelui de pâine, cu care umplea camarile, iar Tapú Tetuanúi nu putea să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
neplăcută dintre ele constă în a-i lega de o gleznă, a-i aruncă în apă și a-i trage în urmă vasului, înghițind apă, timp de mai bine de zece minute. Trebuia, într-adevăr, să fie atenți la mării rechini, dar, cum nu observară nici unul prin preajmă, ziua se scurse între râsete și cântece, ceea ce le prinse foarte bine unor oameni care, în general, duceau o viață destul de monotona. Până acum, Oceanul Pacific își respectase numele sonor și, desi deseori fragilă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
stăpâni tremurul violent care îi cuprinsese corpul. „Teatea Maó!“ Tané să-i ajute! Oró să-i apere! Taaroa să-i salveze! După câteva clipe îndrăzni să întoarcă puțin capul. Pe suprafața valurilor se distingea clar amenințătoarea înotătoare dorsala a uriașului rechin care venea de-a dreptul spre ei. Dintr-o singură mușcătură, ar fi putut zdrobi chila uriașului catamaran că pe o simplă scobitoare. Într-adevăr, era Teatea Maó, ferocele Rechin Alb, creatură cea mai sângeroasă de pe planetă, coșmarul navigatorilor din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
suprafața valurilor se distingea clar amenințătoarea înotătoare dorsala a uriașului rechin care venea de-a dreptul spre ei. Dintr-o singură mușcătură, ar fi putut zdrobi chila uriașului catamaran că pe o simplă scobitoare. Într-adevăr, era Teatea Maó, ferocele Rechin Alb, creatură cea mai sângeroasă de pe planetă, coșmarul navigatorilor din Pacific, care preferau să înfrunte cel mai teribil ciclon decât să întâlnească fiara cu o mie de dinți precum cutițele. Era acolo, învârtindu-se încet în jurul fragilei ambarcațiuni, pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
salt se ivi pe punte, deschise ușa adăpostului celui mai mare dintre porci, îl spinteca de sus până jos dintr-o singură mișcare a mâinii și îi înfipse țărușii în măruntaie. Animalul începu să guițe, agonizând, ceea ce atrase imediat atenția rechinului, care,cu o singură lovitură a cozii, se apropie până atinse peretele navei, însă, fără să-i lase timp pentru a-și da seama ce se întâmplă, Miti Matái aruncă porcul la circa trei metri, în apă. Apă se coloră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
va da bătut atât de ușor. Le ceru apoi să nu mai arunce nimic în mare, nici macar propria murdărie, insistând că aceia care nu se pot abține să facă învase, pe care aveau să le golească după trecerea pericolului. Unii rechini pot lua urma unei prazi aflate la o distanță uriașă, adaugă. Și cel mai bun lucru pe care-l putem face este să nu lăsăm nici o urmă a trecerii noastre. După ce dădu aceste indicații, închise la loc vasul care conținea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]