493 matches
-
tovărășie și o ajută să existe clipă de clipă. Aceasta este „evadarea tăcută” dintre zidurile temniței, evaziunea în vis și artă ce o salvează, absolvind-o de moartea spirituală de-a lungul a doisprezece ani de detenție specială. Această îndelungată recluziune, un tunel ce părea fără sfârșit, o noapte continuă, i-a năruit fie și intermitent ființa: „Ochii îmi sunt închiși. Sub pleoape - numai întuneric. Nu îmi mai simt brațele. Nu îmi mai simt picioarele. Mă dizolv...” Îndârjirea de a se
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286364_a_287693]
-
posibilităților, cu curaj și devotament. Medicul nu putea executa o operație fără consimțământul bolnavului, purtând răspunderea atât față de acesta, cât și față de familia bolnavului; de asemenea, dacă printr-un tratament imprudent se producea moartea unui bolnav, medicul era condamnat la recluziune într-o localitate periferică. Mamoșul care omora un copil în cursul unui travaliu greu era achitat, dacă nu i se putea dovedi neglijența 1. Pentru eventualele prejudicii produse, era prevăzută plata unor despăgubiri, în special pentru pierderea unui organ, pentru
MALPRAXISUL MEDICAL by RALUCA MIHAELA SIMION () [Corola-publishinghouse/Science/1374_a_2741]
-
Rostire imprezentabilă, dans al slăvirii cuvântului ce se naște - nu e aceasta imaginea invizibilă a zămislirii noului cuvânt, preludiul inaparent al unui chip de neprivit care își țese trupul în lumina poemului?22. În Ivoriu bunăoară, nu de o imaginară recluziune e vorba, de insularitatea unei conștiințe abandonate care își deplânge condiția. Dimpotrivă, ceea ce pare la prima vedere exil voluntar definitoriu pentru natura poetică este de fapt retragere a lumii, eliberarea locului în care poemul poate crește: Într-un sfârșit în
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
apare și semnifică, se arată la înălțime, la nivelul de survol până la care poemul aspiră. Turn a cărui creștere e nelimitată, precum aspirația poemului și a nesfârșitei sale faceri. Lipsa semnelor mundane nu e o expresie a claustrării, a detenției. Recluziunea e reculegere, iar turnul întruchipează însăși figura libertății 23 - a prefacerii poetice - care face noua lume posibilă: "Nimeni nu aude. Nimeni nu mă cheamă./ E târziu. Turnul sporește în noapte". Chemare nu mai poate veni din afară, din înnoptarea nonsensurilor
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
de data aceasta însă nu cel dimprejur, ci propriul tău câmp de durere și de apăsare. Nu o atmosferă întâlnim aici, sau starea psihologică a cuiva pătruns de tristețea tabloului automnal. Mai degrabă o întrepătrundere în care febra toamnei, îmbătrânirea, recluziunea și înstrăinarea sunt tot atâtea semne ale unor imagini în declin. Dar ceea ce semnifică imaginile - descărnate parcă de corpul vizibilității imediate - se spune mai curând decât se vede, se aude în cântecul greierilor, în sfântul lor dor de izolare ce
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
adîncimea, negativul vieții diurne. Nu cu totul invizibile în romanele clasice, care au fost însă ale reliefului faptic, ale acțiunii și inițiativei plenare, "transparențele interioare"(Dorrit Cohn) și discursul reflexiv cuceresc noua scenă a romanului. Explorarea eului, cu accente obsesive, recluziunea în turnul de fildeș și în defavoarea arenei, sau, mai exact, a situării în agora, iată coordonatele pe care se construiește personajul romanului "celibatar". Ca formă, textul se ilustrează prin voința deconstrucției, prin "hibridarea" stilistică și permisivitatea accentuată a discursului, care
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
că nu mai rămîne nimic în noi, în afară, poate, de ritmul ce ne punctează etapele descompunerii." (3) "Cu un eu limitat în întregul lumii", romancierul modern ilustrează varietatea de atitudini narative, mai precis situarea umană față de spectacolul existenței: de la recluziunea și, compensator, trăirea extatică a materiei "regăsite" a timpului, experimentate de naratorul proustian, pînă la absurdul perceput nu altfel decît "privind viața", cum ar fi spus Ibrăileanu cu o intensitate paroxistică, precum în viziunile lui Kafka. Obsesia timpului joacă, la
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
care invită la o lectură integrală în cheia ironiei este, fără îndoială, călinescianul Bietul Ioanide. Impunînd încă din titlu natura oblică a discursului și, respectiv, o vocație ludică abia disimulată, "nevinovat" manifestă, romanul pare o recreație intelectuală pe timpuri de recluziune. Reversul meditativ al atitudinii "neserioase", al opțiunii pentru jocul înțelesului ambivalent, trebuie gîndit în legătură cu vremurile sub care le e dat să trăiască și scriitorilor. Precum marchiza lui Valéry și în pofida împotrivirii sale mimate "cu o vehemență crescîndă", Ioanide ieși, totuși
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
temă întîlnirea între două civilizații."(5) Chiar dacă citită în traducere (6), opera ambasadorului Nicolae Milescu Spătarul își păstrează o energie a narațiunii, caracteristică suflului epic. Autorul nu este simplul diarist, un solitar care-și află în tihna locului său de recluziune sau de reculegere refugiul pentru meditație, pentru introspecție. Jurnalul lui are un destinatar, un cititor ce s-ar chema "intim"(7), de n-ar fi unul cît se poate de oficial: explicit, țarul Alexei Mihailovici. Scrierea ipostaziază un spirit viu
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
nehotărîrea scriitorului între un subiect generic, "celui qui", și persoana I, "je". Le dormeur...trimite spre semnificația dobîndirii conștiinței, treptat, sub forma recunoașterii (spațiului și a) timpului în care cel dormind se trezește. PARABOLA ORBULUI În perioada tăcerii lumești, a recluziunii în suferință, V. Voiculescu va compune romanul unei iluminări. Zahei orbul nu este un roman obișnuit. Învăluit în subiect epic, miezul mistic se revelează ușor, în configurația temelor specifice, care apar devreme, dintru începutul istoriei. Zbaterea paroxistică a celui lovit
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
sunt neîndoielnic un act de adeziune la tiparele literaturii baroce, adeziune deloc surprinzătoare la un gânditor care își justifică nestatornicia unei existențe pline de meandre prin lipsa de substanță a demersurilor omenești, la capătul cărora nu se poate afla decât recluziunea - soluție pregnant barocă: „ci fiind vornic mare eu, Radul Popescu, în cinstea și în dragostea măriei-sale, și viind la vreme dă bătrânețe, și dă slăbiciune, socotind că și ale lumii sânt toate dășarte, singur din bunăvoie am cerut voie de la
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288940_a_290269]
-
alte volume: unul de proză și teatru - Sfinxul (1915), unul de versuri - Inscripții (1916), noi traduceri din Villiers de l’Isle Adam (Vestitorul, 1915) și din Oscar Wilde (Parabole, 1916). Căzut prizonier la Turtucaia, D. îndură aproape doi ani de recluziune în lagărele din Bulgaria. Revenit în țară în vara anului 1918, intră în redacția ziarului „Steagul” din București. Mai colaborează la „Hiena”, „Sburătorul”, „Lectura pentru toți”, „Îndreptarea”, „Aurora”, „Flacăra”, „Adevărul literar și artistic”, „Cuvântul liber”, „Contimporanul”, „Clopotul” etc. Dă la
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286704_a_288033]
-
repere decât adepții realismului socialist: "(...) sarcina scriitorului este de a trata subiecte universale și eterne: misterele inimii și ale conștiinței umane". Și unde se vădesc mai intens aceste mistere dacă nu în condițiile limită ale vieții, printre care se numără recluziunea și iminența morții pe care le evocă Soljenițîn? Nu de puține ori, literatura lumii a imaginat asemenea situații limită, dar i-a fost dat acestui scriitor ca, printre nu mulți autori ai ei, să reconstituie "documentar", autobiografic și chiar "publicistic
by Cecilia Maticiuc [Corola-publishinghouse/Science/1022_a_2530]
-
atât pentru structurarea părții analitice a lucrării, un exercițiu convingător de înțelegere și de interpretare, cât și pentru căutarea suprasensului operelor analizate în triada "adevăr, bine, frumusețe", nu o dată invocată de autorul lor. În contextul semantic al respectivei triade, spațiul recluziunii, cu sau fără ziduri și sârmă ghimpată, "reconstituit" de Soljenițîn devine spațiu al "încercării", o lume în care, în funcție de relația omului cu suferința, se poate produce o renaștere spirituală sau poate interveni trista și tragica realitate a degenerării umane cu
by Cecilia Maticiuc [Corola-publishinghouse/Science/1022_a_2530]
-
și tragica realitate a degenerării umane cu multiplele ei chipuri. Invocând această ultimă realitate, asemenea lui Steinhardt sau altor mărturisitori despre lumea carcerală din literatura lumii, scriitorul rus nu obosește să repete că, oricât de absurd ar părea, în lumea recluziunii fericirea este posibilă. Sub semnul acestui adevăr, probat nu numai de opera lui Soljenițin, dar și de propria lui viață, cartea Ceciliei Maticiuc a ales să descifreze sensul particular al schițelor, povestirilor, romanelor, precum și al "studiului artistic", cum își subintitulează
by Cecilia Maticiuc [Corola-publishinghouse/Science/1022_a_2530]
-
îi readuce pe alții pentru a-i ține în așteptare 130. 2.2. Universul detenției Destinul lui Aleksandr Soljenițîn este unul excepțional, lucru care a susținut într-o mare măsură popularitatea sa în lumea întreagă. Scriitorul rus, care a cunoscut recluziunea sub diverse forme, a înțeles că este dator să comunice adevărul său despre spațiile de detenție staliniste, reconstituind lumile recluziunii în discursul literar. Văzută prin ochii lui Soljenițîn, imaginea recluziunii are o amploare ce dă fiori: închisoarea, lagărul, spațiul deportării
by Cecilia Maticiuc [Corola-publishinghouse/Science/1022_a_2530]
-
unul excepțional, lucru care a susținut într-o mare măsură popularitatea sa în lumea întreagă. Scriitorul rus, care a cunoscut recluziunea sub diverse forme, a înțeles că este dator să comunice adevărul său despre spațiile de detenție staliniste, reconstituind lumile recluziunii în discursul literar. Văzută prin ochii lui Soljenițîn, imaginea recluziunii are o amploare ce dă fiori: închisoarea, lagărul, spațiul deportării și clinica oncologică sunt tot atâtea lumi închise, incluse într-o mai vastă lume închisă, care este însuși statul sovietic
by Cecilia Maticiuc [Corola-publishinghouse/Science/1022_a_2530]
-
popularitatea sa în lumea întreagă. Scriitorul rus, care a cunoscut recluziunea sub diverse forme, a înțeles că este dator să comunice adevărul său despre spațiile de detenție staliniste, reconstituind lumile recluziunii în discursul literar. Văzută prin ochii lui Soljenițîn, imaginea recluziunii are o amploare ce dă fiori: închisoarea, lagărul, spațiul deportării și clinica oncologică sunt tot atâtea lumi închise, incluse într-o mai vastă lume închisă, care este însuși statul sovietic. Sunt lumi create artificial a căror rațiune de a exista
by Cecilia Maticiuc [Corola-publishinghouse/Science/1022_a_2530]
-
de Soljenițîn pentru ceea ce comentatorii săi au numit "infern concentraționar"133 relevă mai multe cercuri. Scriitorul indică lămurit doar "primul cerc", lăsând cititorului posibilitatea de a înțelege diferențele în atrocitate dintre aceste lumi. Lumea închisorii reprezintă un nivel superior al recluziunii, în raport cu spațiul lagărului. Oamenii suferă din cauza privării de libertate, a hranei proaste și insuficiente, dar nu sunt supuși programului zilnic de hăituire nesfârșită. Dintre închisori, șarașka ("închisoarea specială nr. 1 a MGB-ului") are un regim incredibil de blând, deoarece
by Cecilia Maticiuc [Corola-publishinghouse/Science/1022_a_2530]
-
frig extrem. Și ne amintim astfel că Dante imaginează al nouălea cerc al infernului ca fiind de gheață, nu de foc. Dacă se poate trece de la un cerc al infernului la altul, se poate trece și dintr-o lume a recluziunii în alta. Variantele sunt destul de numeroase, acoperind posibilitatea de a schimba un loc mai aspru cu unul mai blând sau invers. La Soljenițîn sunt de găsit treceri din lumea liberă în închisoare, din închisoare în lagăr, din lagăr în închisoare
by Cecilia Maticiuc [Corola-publishinghouse/Science/1022_a_2530]
-
de celulă, e ușor și vesel. Dar ia încearcă aici să flămânzești, să te spetești și să taci zece ani: încearcă asta! Un pinion de oțel mă apucase deja, gata să mă strivească 136. Impactul trecerii dintr-o lume a recluziunii în alta nu este la fel de mare precum în cazul intrării din lumea liberă într-o lume carcerală, dar dificultatea vine din părăsirea universului propriu de obișnuințe. În orice spațiu, omul reușește să-și facă o viață ordonată, așezată; plecarea spre
by Cecilia Maticiuc [Corola-publishinghouse/Science/1022_a_2530]
-
viață ordonată, așezată; plecarea spre un spațiu necunoscut îi risipește deținutului bruma de lucruri adunate și îl smulge din locul devenit oarecum "al său". Când se întorc seara în lagăr, de la muncă, deținuții spun că se întorc "acasă". Toate lumile recluziunii presupun suferința, însă lagărul se dovedește cel mai crunt spațiu al detenției, o lume stranie, dar, pentru cineva care o cunoaște nemijlocit, mai reală chiar decât lumea "obișnuită". În raport cu lumea din afară, aici totul se redimensionează. Lucruri simple, care au
by Cecilia Maticiuc [Corola-publishinghouse/Science/1022_a_2530]
-
pot juca, în acest loc sinistru, jocuri candide. În scurt timp, viciile lagărului fac din ei "mici fiare sălbatice" și "tartorii iadului". Într-un stat totalitar, îngrădirea libertății trece dincolo de lumile detenției propriu-zise, astfel încât statul întreg devine o lume a recluziunii. Atributele "libertății cu botniță" de care "se bucură" cei din afara închisorilor și lagărelor sunt teama permanentă, suspiciunea, trădarea ca formă de existență și minciuna. Între lumea exterioară și lumile recluziunii se creează o distanță foarte mare, care iese în evidență
by Cecilia Maticiuc [Corola-publishinghouse/Science/1022_a_2530]
-
lumile detenției propriu-zise, astfel încât statul întreg devine o lume a recluziunii. Atributele "libertății cu botniță" de care "se bucură" cei din afara închisorilor și lagărelor sunt teama permanentă, suspiciunea, trădarea ca formă de existență și minciuna. Între lumea exterioară și lumile recluziunii se creează o distanță foarte mare, care iese în evidență atunci când membrii celor două lumi se întâlnesc. Asemenea întâlniri sunt cele dintre deținuți și soțiile lor, despre care Soljenițîn vorbește mai ales în romanul Primul cerc. Cu prilejul acestor întâlniri
by Cecilia Maticiuc [Corola-publishinghouse/Science/1022_a_2530]
-
masă duce la destrămarea familiilor și la consecințe dezastruoase la nivelul întregii societăți. Lagărele pentru copiii "dușmanilor poporului" sunt doar o parte a reacțiilor în lanț. Realitatea lagărului are o forță specială de a se infiltra în celelalte lumi ale recluziunii, dat fiind că îi "urmărește", într-o formă sau alta, pe cei care au cunoscut acest spațiu de detenție. Povara lagărului o poartă Kostoglotov, a cărui boală este, de altfel, urmarea tratării neglijente în lagăr a tumorii sale. Lumea lagărului
by Cecilia Maticiuc [Corola-publishinghouse/Science/1022_a_2530]