KorAP: Find »[drukola/base=redistribuire & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...5 6 7 ...281 >

7,010 matches

Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756

mișcarea muncitorească a vremii, ei își pun pentru prima dată problema a ceea ce astăzi numim "Statul Providență", avînd ca obiective justiția socială și reglarea economică. Pentru Wagner, în lucrarea sa Fundamentele economiei politice (1876), Statul poate asigura în mod legitim redistribuirea veniturilor prin vărsarea de "salarii indirecte". Wagner încearcă o conciliere a individualismului cu socialismul. Pentru el, cheltuielile și intervențiile publice cresc mai repede decît producția (Legea lui Wagner) datorită: unei ameliorări a nivelului de trai ce antrenează o creștere a

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
colectiv și care sunt finanțate, în principal, de Stat, prin participații de capital, împrumuturi, subvenții etc. Acestea nu funcționează strict pe principii comerciale, de rentabilitate și profitabilitate, Statul impunîndu-le luarea în considerare a unor obiective mai curînd sociale, obiective de redistribuire, de ocupare, de dezvoltare regională etc., ca și respectarea unor standarde și norme specifice. În ultima vreme, cunosc o răspîndire relativ mare organizațiile private, fără scop lucrativ, care produc, în mod voluntar produse și servicii ce răspund unor nevoi colective

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
trebuie să preia în sarcină producerea bunurilor colective (educație, sănătate, apărare, politică ș.a.); o funcție de reglare, de stabilizare a activității economice. Statul trebuie, cu ajutorul politicii sale economice, să asigure creșterea economică, opunîndu-se tendințelor inflaționiste și recesioniste ale conjuncturii; o funcție de redistribuire a veniturilor, cu scopul menținerii coeziunii sociale și asigurării egalității șanselor. 1.3.1.4. Reconsiderarea intervenției Statului Pentru neoliberali, Statul a intervenit prea mult în economiile de piață și se face responsabil de criza economică declanșată în 1974, criză

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
se realizează o funcție de prevenire a riscurilor. Fiecare cotizant cucerește, pentru el și familia lui, dreptul de a percepe indemnizații atunci cînd este atins de efectele riscului pentru care a cotizat. b) Funcția socială de solidaritate. Protecția socială procedează la redistribuirea veniturilor. Ea prelevă cotizații asupra veniturilor primare și asigură prestații sociale celor afectați. Această redistribuire este în același timp orizontală (activul cotizează pentru inactiv, sănătosul pen-tru bolnav etc.) și verticală (veniturile mari contribuie pentru cele mici). Se organizează, astfel, o

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
dreptul de a percepe indemnizații atunci cînd este atins de efectele riscului pentru care a cotizat. b) Funcția socială de solidaritate. Protecția socială procedează la redistribuirea veniturilor. Ea prelevă cotizații asupra veniturilor primare și asigură prestații sociale celor afectați. Această redistribuire este în același timp orizontală (activul cotizează pentru inactiv, sănătosul pen-tru bolnav etc.) și verticală (veniturile mari contribuie pentru cele mici). Se organizează, astfel, o solidaritate între toți cei implicați. c) Funcția economică anticiclică. Prestațiile sociale reprezintă o treime din

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
initiațiva individuală. Este aproape un truism să mai afirmăm că nu poate exista pro-tecție socială reală și efectivă fără o prealabilă eficiență economică, concretizată în rezultate pe piață, în societate și last but not least în bugetul Statului. Sistemul de redistribuire statală a veniturilor costă prea mult și este puțin eficace. O politică statală susținută în acest sens, în ideea "echitații sociale", a atingerii "optimului social" de parcă s-ar putea cunoaște și realiza asemenea abstracțiuni, ca să nu le spunem utopii; ca și cum

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
iar răspunsul nu poate fi dat decît în funcție de conjunctura spațio-temporală specifică. Respectul valorilor umane fundamentale atrage și eficiența eco-nomică, premisă necesarmente indiscutabilă, pe calea către o repartiție socială mai justă a bunurilor și serviciilor. Aici recte pentru realizarea distribuirii sau redistribuirii necesare în favoarea celor cu adevărat năpăstuiți trebuie să intervină și societatea civilă (cetățeni, grupuri, asociații, biserici ș.a.) pe baza principiilor morale autentice. În felul acesta, redistribuirea se face în mod natural și liber consimțit, și nu impus de autoritatea statală

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
repartiție socială mai justă a bunurilor și serviciilor. Aici recte pentru realizarea distribuirii sau redistribuirii necesare în favoarea celor cu adevărat năpăstuiți trebuie să intervină și societatea civilă (cetățeni, grupuri, asociații, biserici ș.a.) pe baza principiilor morale autentice. În felul acesta, redistribuirea se face în mod natural și liber consimțit, și nu impus de autoritatea statală, care oricum deformează sau chiar deturnează actele de binefacere. 1.4. Sectorul public local Sectorul public la nivelul unei unități administrativ-teritoriale cuprinde instituții proprii (Consiliul județean

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
filosofie s-a impus mai cu seamă în spațiul protestant, datorită mentalității specifice. Avuția personală a început să fie considerată, în primul rînd, rezultatul acțiunii personale, al întreprinderii eficiente, al inovației și alegerii optime a fiecăruia și mai puțin rodul redistribuirilor forțate, operate grație voinței și autorității Statului. Sistemului piețelor libere s-a dovedit mult mai eficient în acest sens. Este vorba despre înlocuirea egalității rezultatelor cu egalitatea șanselor. Desigur, aceasta nu exclude și garantează chiar mai bine principiul coeziunii sociale

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
de natură administrativă, în altele accentul cade pe deciziile pieței, dar cel mai adesea se întîlnesc mixturi, modele bazate atît pe măsuri administrative cît și pe forțele pieței. Într-o accepțiune largă, descentralizarea are în vedere toate funcțiile Statului, inclusiv redistribuirea veniturilor, producția bunurilor publice și chiar funcția externă, mai puțin poate, cea de asigurare a stabilității economice prin politici economice specifice. Descentralizarea se realizează nu numai prin transferul de drepturi și competențe de la autoritățile centrale către cele locale, ci și

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
trebuie încurajate concurența și spiritul de întreprindere, optimizată alocarea resurselor. O comunitate de întreprinzători va fi întotdeauna mai prosperă decît una plină de inspectori, controlori și patentați fiscali. Așadar, este de urmărit consolidarea stimulentelor economice reale și mai puțin a redistribuirilor de venituri cu caracter discriminatoriu. Subvențiile selective, sau categoriale, dau aplomb mai curînd disputelor de natură politică, decît dezvoltărilor economice. "Grantomania" introduce puternice distorsiuni în sistem și afectează mentalitățile, stimulînd consumul fără plată a bunurilor și serviciilor publice. În ultimă

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
2. Criterii de evaluare a rolului guvernelor în economie Problemele care apar în privința determinării rolului pe care îl are de jucat un guvern în cadrul sistemului economic includ, în primul rînd, mărimea (amploarea) și scopul intervenției guvernamentale. Includ pro-blema proprietății, baza redistribuirii avuției prin intermediul politicilor de venituri și cheltuieli, responsabilitatea finanțării și a prestării serviciilor publice, metodele cele mai eficiente etc. În sistemul capitalist, cu toate că acumularea de avuție este ma-re, aceasta se concentrează tot mai mult în mîinile a tot mai

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
Proprietatea aparține, aproape integral, Statului. O situație de compromis între cele două sisteme a fost numită socialism de piață. Aici proprietatea privată coexistă cu cea publică. Piața reglează, în bună măsură, jocurile economice, în timp ce guvernul joacă un rol major în redistribuirea avuției, inclusiv prin intermediul sistemului de asigurări sociale. În tranziția pe care o parcurgem, rolul Statului în activitățile de natură economică trebuie schimbat în mod fundamental, dar lipsa unui sistem bine articulat și a unui aparat de stat eficient, care să

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
lui Pareto funizează un ca-dru teoretic pentru evaluarea acțiunilor guvernului. Totuși, în practică, limitele lor sunt considerabile. Dificultatea constă în aceea că, în realitate, aproape toate politicile guvernamentale implică beneficiari și perdanți, învingători și învinși. Există un conflict între funcțiile redistribuirii și eficienței, nefiind întotdeauna sigur că un guvern echitabil este și eficient. Pareto și-a dat seama de această dificultate și a căutat o metodă prin care cei care cîștigă să-i recompenseze pe cei care pierd în urma unor asemenea

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
care piețele, în funcționarea lor produc o foarte marcantă inegalitate în distribuirea venitului, putînd lăsa pe unii cu resurse insuficiente pentru asigurarea unui standard minimal de viață. În principiu, teoreticienii sunt de acord că este necesar un anumit grad de redistribuire; întrebările persistă asupra nivelului și eficienței acesteia. Chiar un liberal ca F. von Hayek considera că "nu există nici un motiv pentru care, într-o societate liberă, guvernul să nu asigure tuturor cetățenilor o protecție împotriva lipsurilor prin intermediul asigurării unui venit

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
a avut drept scop principal realizarea unui demaraj global al mașinii economice, care să ducă la o modernizare rapidă a economiei, prin investiții publice masive, printr-o industrializare planificată. Statul și-a asumat dirijarea procesului investițional, distribuția veniturilor (implicînd o redistribuire accentuată), formarea personalului, schimburilor comerciale etc. Astfel, întreprinderile publice au devenit un fel de avanposturi ale modernizării economiilor tradiționale. Ele trebuiau să devină avanposturi tehnologice, să realizeze o anumită rentabilitate, un nivel acceptabil de acoperire a cheltuielilor prin venituri proprii

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
publice au devenit un fel de avanposturi ale modernizării economiilor tradiționale. Ele trebuiau să devină avanposturi tehnologice, să realizeze o anumită rentabilitate, un nivel acceptabil de acoperire a cheltuielilor prin venituri proprii (autofinanțare), o alocare eficientă a resurse-lor și o redistribuire echitabilă a veniturilor, în condițiile în care prețurile și tarifele erau administrate, integral sau în parte. În plus, ele trebuiau să fie motorul unei creșteri sustenabile, matrici ale utilizării eficiente a resurselor, furnizoare de stabilitate a prețurilor, echilibru extern etc.

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
vor fi afectate negativ; stabilizarea, în anumite condiții, a economiei; creșterea gradului de ocupare a mîinii de lucru; reducerea inegalităților; creșterea eficienței în furnizarea bunurilor și serviciilor, în anumite condiții. 3.2.2. Clasificarea cheltuielilor publice Cheltuielile publice reprezintă o redistribuire a resurselor societății între membrii acesteia, care se realizează prin intermediul sectorului public. Pentru a înțelege mai bine rolul și modul concret în care se materializează cheltuielile publice este utilă clasificarea lor. Aceasta se poate face după mai multe criterii. O

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
economiștii moderni au adăugat altele, cum ar fi: 5) Neutralitatea, în sensul de a nu distorsiona mecanismul prețurilor; 6) Stabilizarea, în sensul utilizării impozitelor pentru reglarea economiei; 7) Efectul stimulativ pentru muncă, economisire și investire; 8) Stabilitatea; 9) Flexibilitatea; 10) Redistribuirea avuției și a venitului. La aceste principii, economistul francez Maurice Allais mai propune: individualitatea, nediscriminarea, confidențialitatea, legitimita-tea și lipsa arbitrariului. Din aceste principii rezultă o serie de cerințe ale impozitării astfel: Distribuția sarcinii fiscale trebuie să fie cît mai echitabilă

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
mai ales după al Doilea Război Mondial, avînd ca bază macroeconomia keynesiană și alte modele ulterioare și ca principal obiectiv realizarea unui echilibru economic teritorial, omogenizarea ni-velelor de dezvoltare ale diferitelor regiuni în spiritul coeziunii sociale. Aceasta a însemnat redistribuirea venitului național în favoarea comunităților sărace, dar și stimularea competitivității piețelor locale, care să pună în valoare potențialul divers al regiunilor. Politicile regionale au fost extrem de diverse atît în țările dezvoltate cît și în cele în curs de dezvoltare. În S.U.A.

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
țările asiatice (Japonia, Coreea de Sud ș.a.) planificarea dezvoltării regionale a fost mult mai lejeră, principalul indicator utilizat fiind venitul minim pe locuitor. La polul opus, țările comuniste au practicat, pînă la implozia sistemului o planificare de comandă și o centralizare și redistribuire forțată, dezvoltarea fiecărei regiuni fiind parte a uplanului național unic", politică ce a distrus spiritul liber întreprinzător, mecanis-mele pieței, autonomia locală și solidaritatea comunitară, virtuți fără de care dezvoltarea nu e posibilă. După 1989, în anii de tranziție cețoasă care au

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
teritoriale creează probleme politicilor economice naționale în toate țările. Pentru înlăturarea lor unii reclamă cu necesitate intervenția Statului și atunci politicile regionale se subordonează obiectivelor statale. Intervenția Statului constă, cel mai adesea, în prelevarea de resurse de la regiunile bogate și redistribuirea lor către regiunile sărace. Teoretic creșterea indusă a ocupării și implicit a veniturilor în acestea din urmă, trebuie să conducă cu timpul la o lărgire a bazei de impozitare, la dezvoltare și înlăturarea disparităților. De multe ori, însă, se întîmplă

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
cel public deopotrivă. Aceasta duce la dezvoltarea economiei paralele, sau subterane, și handicapează șansa creșterii bunăstării în viitor. Deficitele se acumulează, datoria publică crește, ceea ce reduce investițiile, reduce creșterea veniturilor, îngustează baza fiscală și ambalează inflația. Astfel, dirijismul bazat pe redistribuiri între persoane sau între comunități va conduce, pe termen lung, la opusul intențiilor inițiale, la stagnare și acumularea altor inegalități, impunîndu-se măsuri de liberalizare fiscală și politici monetare restrictive. Iată cum se prezintă comparativ principalele elemente caracteristice ale celor două

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
abordare anglobantă, ce indică multiplele dimensiuni ale acțiunii publice și, prin aceasta, limitele abordării strict economice. Cum am văzut deja, alegerea de a produce un bun public sau altul, tipul de tarifare ales și o mai mare sau mai mică redistribuire a veniturilor corespund efectiv alegerilor societății. Dar putem oare conchide de aici că Statul e omnipotent și omniscient, că el poate face totul prin transformarea în cheltuieli a veniturilor, adică a prelevărilor asupra producției și a consumului privat și că

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
prezintă ca un levier pentru a concepe serviciul public într-o altă manieră. Ideii unui serviciu public echitabil, omogen, i se substituie logica mai multor servicii specifice, centrate pe nevoile particulare ale unei clientele multiple. Aceasta nu împiedică o anumită redistribuire, dar în loc de a fi total opacă, ea este mai transparentă: fie deoarece redistribuirea ia forma subvențiilor negociate între întreprinderea serviciului public și o administrație, fiind explicit legată de un tip de serviciu particular sau localizat; fie pentru că în locul unei subvenții

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]