158 matches
-
practicii discursive, prin discursul sau textul celuilalt. Așadar, într-o situație de comunicare locutorul, adresându-se interlocutorului, pune în circulație un discurs care spune ceva despre lume, discursul fiind o “tensiune în raport cu celălalt și în raport cu lumea” (Rovența Frumusani, 1995:157). Referențialitatea este, așadar, acea dimensiune a limbajului prin care acesta trimite la lumea extralingvistică sau prin care interlocutorii se raportează la lume în practica discursivă. Cu alte cuvinte, prin dimensiunea sa referențială, limbajul prezintă un “angajament ontologic”. Cu privire la latura semantică a
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
lumea reală din ecuația lingvistică, căci ce înseamnă semnificatul sau conceptul dacă nu o abstractizare și o generalizare a lucrurilor și stărilor de lucruri ale lumii extralingvistice. Plecăm, însă, ca premisă de lucru, de la modelul triadic al limbajului, în care referențialitatea este caracteristica limbajului de a trimite sau de a se referi la lume. Într-o practică discursivă sau situație de comunicare, receptorului îi este oarecum suficient să înțeleagă, “să prindă” ideea, gândul sau sensul celor spuse de locutor pentru a
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
să treacă, dincolo de sens, la referință. În acest sens, va spune Frege: “Năzuința spre adevăr este ceea ce ne îndeamnă întotdeauna să pătrundem de la sens la semnificație” (Gottlob Frege, Sens și semnificație, în Al. Boboc, Semiotică și filosofie, 1998:54). Tema referențialității este de o foarte mare importanță întrucât, datorită fenomenului inflaționist și speculativ al limbajului, apar în practica discursivă o serie de discursuri sau intervenții discursive cu pretenția de a se impune ca adevăruri, dar care, în realitate, nu sunt nimic
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
în sine, ci un mijloc în vederea influențării și transformării celuilalt, și odată cu el a lumii reale. Înțelegerea este o condiție necesară dar intermediară, în uzajul performativ al discursivității, reacția interlocutorului nu se produce decât în urma înțelegerii celor spuse. Prin urmare, referențialitatea este întotdeauna prezentă în întrebuințarea performativă a limbajului prin dimensiunea sensului (înțelegerii sensului) dar nu întotdeauna printr-o accedere fidelă la lumea referentului. Locutorul poate folosi o serie de „jocuri de limbaj” sau „jocuri de sens”, care se dovedesc a
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
monosemic, respectiv polisemic (există în principiu două căi de constituire a semnificației globale: una monosemică, atunci când delimitarea și jocul câmpurilor semantice conduc la o semnificație unică, bine determinată, și una polisemică, atunci când semnificațiile la care se ajunge sunt plurale, ambigue); * referențialitatea este o funcție a limbajului orientat spre context, spre extradiscursiv, și reprezintă o extindere a desemnării pe care o întâlnim la nivelul semnelor. La polul opus, funcția autoreferențială sau poetică exprimă tendința discursului de a trimite la sine și nu
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
a desemnării pe care o întâlnim la nivelul semnelor. La polul opus, funcția autoreferențială sau poetică exprimă tendința discursului de a trimite la sine și nu la ceva exterior. Monosemia, prin maniera în care funcționează, pare a se corela cu referențialitatea discursului, în vreme ce polisemia, ambiguitatea semnificației globale și pluralitatea sensurilor se corelează cu autoreferențialitatea discursului 76. Prin raportare la cele două planuri, al sensului și al referențialității, putem caracteriza și clasifica manifestările discursive culturale. Astfel, limbajul științific se definește prin referențialitate
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
la ceva exterior. Monosemia, prin maniera în care funcționează, pare a se corela cu referențialitatea discursului, în vreme ce polisemia, ambiguitatea semnificației globale și pluralitatea sensurilor se corelează cu autoreferențialitatea discursului 76. Prin raportare la cele două planuri, al sensului și al referențialității, putem caracteriza și clasifica manifestările discursive culturale. Astfel, limbajul științific se definește prin referențialitate și monosemie, în vreme ce limbajul poetic, aflat la polul opus, se distinge prin cultivarea autoreferențialității și a polisemiei. Limbajul filosofic are un statut aparte: el nu se
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
referențialitatea discursului, în vreme ce polisemia, ambiguitatea semnificației globale și pluralitatea sensurilor se corelează cu autoreferențialitatea discursului 76. Prin raportare la cele două planuri, al sensului și al referențialității, putem caracteriza și clasifica manifestările discursive culturale. Astfel, limbajul științific se definește prin referențialitate și monosemie, în vreme ce limbajul poetic, aflat la polul opus, se distinge prin cultivarea autoreferențialității și a polisemiei. Limbajul filosofic are un statut aparte: el nu se caracterizează prin monosemia riguroasă a limbajului științific, dar nici nu atinge polisemia discursului artistic
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
poetic, aflat la polul opus, se distinge prin cultivarea autoreferențialității și a polisemiei. Limbajul filosofic are un statut aparte: el nu se caracterizează prin monosemia riguroasă a limbajului științific, dar nici nu atinge polisemia discursului artistic; nu înregistrează gradul de referențialitate a limbajului științific, dar este superior celui definit de limbajul poetic, chiar dacă această referențialitate vizează lumea în întregul ei. Autonomizarea unui limbaj politic cu identitate specifică se realizează la mijlocul secolului al XX-lea, odată cu intuirea importanței pe care o deține
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
filosofic are un statut aparte: el nu se caracterizează prin monosemia riguroasă a limbajului științific, dar nici nu atinge polisemia discursului artistic; nu înregistrează gradul de referențialitate a limbajului științific, dar este superior celui definit de limbajul poetic, chiar dacă această referențialitate vizează lumea în întregul ei. Autonomizarea unui limbaj politic cu identitate specifică se realizează la mijlocul secolului al XX-lea, odată cu intuirea importanței pe care o deține logosul în configurarea raporturilor de forță de pe scena politică. În spațiul românesc, Dumitru Irimia
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
îl deține, redescoperindu-se astfel valențele expresive ale limbii și reinventarea cuvântului degradat prin supralicitarea sa în discursul obișnuit. Asistăm astfel la o răsturnare a raportului dintre funcțiile pe care le îndeplinește limba în celelalte domenii de cunoaștere: de la primatul referențialității, accentul se deplasează pe expresivitate. Spre deosebire de limbajul politic, limbajul poetic nu mai este guvernat de interesele emitentului, nu mai țintește persuadarea publicului receptor, ci propune o reinventare a semnului verbal, o întoarcere la puterile mitice ale cuvântului care nu se
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
a hexadei semiotice întâlnim și la Traian D. Stănciulescu care, pornind de la modelul pentadic al lui H.D. Lasswell, adaugă încă un element procesului semiotic: contextul, ajungând astfel la două modele triadice complementare: triada "3P" (Potențialitate Proces Produs) și triada "3R" (Referențialitate Receptare Realizare)249. Traian D. Stănciulescu 250 evidențiază posibilitățile integratoare ale modelului hexadic în analiza comunicării politice, propunând trei paliere de desfășurare a demersului analitic: a) analiza structurală vizează investigarea elementelor constitutive ale procesului de comunicare politică: context, emitent, conținut
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
la nivelul expresiei, al figurilor de stil și de gândire utilizate de gazetar în corpul articolelor. Analiza contrastivă a creației poetice și a celei publicistice eminesciene relevă în acest sens existența unui fond lexical comun, pe lângă diferențele legate de autoreferențialitatea/ referențialitatea specifice celor două domenii de creație. Poetica publicisticii eminesciene, explicită în multe dintre articole, evidențiază predilecția jurnalistului pentru paremiologie, pentru citatul revelatoriu, pentru ironie ca figură de gândire cu efecte variate la nivelul receptării, pentru cultivarea unei limbi curate, nepervertită
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
Academiei Române, București. Cristea, D., N. Ide, L. Romary, (1998), Veins Theory: a Model of Global Discourse Cohesion and Coherence, Proceedings of 17th Coling and the 36th Annual Meeting of the ACL (COLING-ACL'98), Montreal, Canada, pp. 281-185. Cristea, Dan, (2002), "Referențialitate și cursivitate în relație cu structura de discurs", în Tufiș Dan, Florin Gh. Filip (coord.), Limba română în Societatea Informațională Societatea Cunoașterii, Editura Expert, București, pp. 271-304. Cubleșan, Constantin, (2000), Eminescu în orizontul criticii, Editura Paralela 45, Cluj-Napoca. Cvasnîi Cătănescu
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
subtextul ideologic aproape mereu prezent, derivarea sensului dintr-o rețea de situații contingente, locale și poziționale, lipsa garanției unui sens central, absolut sau a unui traseu univoc de lectură etc. Autoreflexivitatea este o altă trăsătură distinctă a scriiturii, ea subevaluând referențialitatea limbajului și potențând spațiul intertextualității. De asemenea, se manifestă la acest nivel strategia antilimbajului care acționează asupra limbajului standard prin procedeul relexicalizării (utilizarea unui termen standard cu un sens special, nonstandard) și al superlexicalizării (proliferarea sinonimelor totale sau parțiale)240
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
niveluri prezentate. Din moment ce întreaga practică postmodernă pune sub semnul întrebării noțiunile de consens sau de autoritate auctorială, cititorul este invitat să se implice în procesul scrierii propriului său text. Autoreflexivitatea este o altă trăsătură distinctă a discursivității actuale ce subevaluează referențialitatea limbajului, potențând spațiul intertextualității. Conștientizarea discursului ca discurs prin considerarea lui ca realitate primară a determinat ca referința să cunoască cinci direcții, toate intersectându-se în textul însuși: autoreferința, referința intratextuală, intertextuală, extratextuală textualizată și referința hermeneutică 326. Pentru că nu
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
capitalismului industrial. Tocmai din acest motiv utilizează Baudrillard concepte precum "oglindă", "dublu", "hartă", care reprezintă metafore pentru un tip de cunoaștere modernă, ce este considerată că reflectă o realitate externă, dar care acum sunt complet neadecvate noului stadiu, lipsit de referențialitate. Acest nivel în care realul dispare în simulări perfecte este caracterizat de abisul sensului și de evanescența diferenței dacă în reprezentare există o diferență clară între original și copie, hiperrealitatea nu doar că desemnează absența originalului și a oricărui tip
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
nivel în care realul dispare în simulări perfecte este caracterizat de abisul sensului și de evanescența diferenței dacă în reprezentare există o diferență clară între original și copie, hiperrealitatea nu doar că desemnează absența originalului și a oricărui tip de referențialitate, ci și substituția în locul realului a semnelor sale artificiale, față de care nu mai există însă indicii diferențiatoare. Prin urmare, nu doar că realul nu mai este "dat", ci reprodus în mod artificial, dar rezultatul nu este nici de ordinul irealului
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
ele le transmit înlocuind chiar principiul de realitate. Dacă la început mass-media îndeplineau o funcție-oglindă asupra realității, în încercarea de a prezenta informații-xerox ale evenimentelor, acum, consideră filosoful francez, mass-media s-au constituit într-un veritabil domeniu al hiperrealității. Principiul referențialității abolindu-se, se poate chiar considera că denumirea de mass-media este greșită din moment ce nu mai există mediere între o realitate și alta, ci doar succesiuni de simulări. Astfel, hiperrealitatea este rezultatul medierii tehnologice a experienței, care încearcă să transforme în
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
de ordinul al treilea este configurat din punct de vedere operațional, cibernetic, după modelul codului genetic. În acest stadiu, transcendența este complet anulată; mutațiile produse de dezvoltarea tehnică au făcut ca întreg sistemul să abolească mitul originii, dar și al referențialității, și deși acest proces pare unul nou, el este determinat de o întreagă istorie în care s-au succedat celelalte tipuri de simulacre. Sfârșitul mitului originii atrage după sine, consideră Baudrillard, atât sfârșitul contradicțiilor interne ale sistemului, din moment ce nu mai
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
Smart, care crede că în pofida formulărilor repetate prin care Baudrillard pare a-și asigura poziția, care se întemeiază pe dizolvarea diferențelor dintre adevărat și fals, real și imaginar și pe faptul că principiul de realitate, împreună cu corolarul obiectivității și al referențialității au încetat să mai funcționeze, "opera lui Baudrillard pare să fie în mod perpetuu preocupată de predominarea ordinii lucrurilor, [...] cu prezentarea unui discurs care corespunde cumva modalității în care lumea s-a schimbat. Așa cum Morris a sugerat, opera lui Baudrillard
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
mică intenție de a-și ține promisiunile, seducătorul, în mod riguros, nu minte, pentru că nu face decât să se joace cu proprietatea autoreferențială a acestor enunțuri performative"547. Astfel, strategiile seducției se țes în jurul limbajului și al complexei problematici a referențialității, "scandalul seducției" fiind dat de abilitatea seducătorului de a le exploata cu succes. 6.3.2. Seducție și minciună În general, minciuna este văzută ca o acțiune voită de deformare a adevărului, domeniile în care se poate manifesta fiind numeroase
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
al actorilor (resurse reale și potențiale), în timp ce itemii c și f se refereau la prestigiul actorilor, la recunoaștere și reputație (capital simbolic deținut). Din păcate, ultimul item nu a fost înțeles în modul urmărit de autorii chestionarului, ca raporturi de referențialitate, măsurând prestigiul sau capitalul reputațional de care se bucură respectivii scriitori, și, în consecință, s-au obținut foarte puține răspunsuri. Nici răspunsurile obținute la itemul c nu au fost suficiente pentru a construi o bază de date - prea puțini dintre
[Corola-publishinghouse/Science/2075_a_3400]
-
de pecete definitivă" comentează autoarea rămâne o procedură identic de "absurdă'. Ezitarea Loredanei Ilie de a-l include pe Caragiale în aceeași serie cu Eugen Ionescu, Samuel Beckett, Arthur Adamov este justificată prin distanța temporală, viziunea estetică diferită și deosebirea referențialității. Între Caragiale și Eugen Ionescu, de pildă, există o deosebire atitudinală. Ionescu a creat deliberat "un absurd rizibil și înfricoșător totodată". El dilată "limitele posibilului" la maximum, pentru a crea "un univers absurd, terifiant, de nesuportat, ca și disperarea din
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
grotescul dezvăluie înverșunarea de a vedea totul prin ocheanul deformărilor monstruoase sau de a căuta cu interes naturalist hiperbolizarea umanului josnic în surprinzătoare contexte solemne. Democratizarea limbajului arghezian presupune aici alternarea termenilor triviali cu sintagme erudite și deliberata inversare a referențialităților, înfățișând așadar bestialitatea prin livresc (scenele de sexualitate, perversiunile, violurile), și invers. Portretele profesorilor, de pildă, sau ceremonia examinării, sunt impietate prin vocabule și asocieri improprii, adecvate însă demascării imposturii și mascaradei festivităților, grotescul expresiei subordonându-se pervazivei intenții satirice
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]