848 matches
-
strategiilor de viață de performanțele în educație și reflexivitate. Importanța educației pentru reflexivitatea individuală devine atât de semnificativă, încât abia în modernitatea actuală se realizează teza iluministă privind valoarea socială și individuală a educației. Abordarea socială a inegalităților generate din reflexivitate nu mai poate fi abordată, ca în timpurile precedente, doar prin creșterea producției, prin schimbarea redistribuției sau prin expansiunea protecției sociale. Paradigma modernizării trebuie radical schimbată și definitiv ruptă de practicile modernității timpurii, întrucât numai astfel poate răspunde actualelor realități
[Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
sau prin expansiunea protecției sociale. Paradigma modernizării trebuie radical schimbată și definitiv ruptă de practicile modernității timpurii, întrucât numai astfel poate răspunde actualelor realități și provocări. Cunoașterea ca produs și conștiința cunoașterii ca proces sunt surse și resurse ale acelei reflexivități individuale care trebuie să ajungă să dea seamă de propriile performanțe, dar și de propriile pericole și riscuri. Cunoașterea Cunoașterea științifică a devenit, odată cu vârsta rațiunii și a raționalizării sociale, nucleul tare al activității reflexive. Constituirea, funcționarea și dezvoltarea societății
[Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
fie cât mai proeminente, întrucât modernitatea pe care o trăim acum este și devine diferită. Pe de o parte, am observat deja cum cunoașterea nu este doar sursă de binefacere universală și uniformă. Ea induce inegalități individuale recente în privința performanțelor reflexivității, dar și inegalități sociale sau inegalități între națiuni și regiuni ale lumii din perspectiva accesului mai mult sau mai puțin deschis și mai ales a posibilităților de utilizare sau aplicare ale cunoașterii. Acestea sunt inegalități dependente de cunoaștere, adică de
[Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
a celor două modernități va rămâne rapid doar în amintirea experiențelor trecute. De aceea, este cazul să considerăm competiția dintre raționalitățile ce corespund perioadei de dominare a dualității și să optăm deja pentru reflecția critică asupra ei și pentru înțelegerea reflexivității modernității actuale. Mai întâi, distingem acea raționalitate (structurală) ce corespunde raționamentelor structurale specifice „programelor instituționale” clasice. Statul-leviathan aplică politici și decizii de sus în jos, analiza socială este structurală, explicația mecanismelor funcționării sociale se face prin invocarea structurilor, cunoașterea este
[Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
și riscurile tehnologice de genul poluării, al afectării sănătății, al morții plantelor, animalelor și chiar a oamenilor. Raționalitatea reflexivă este menită să corecteze astfel de neajunsuri prin demistificarea științei, prin introducerea criteriilor etice ale evaluării produselor ei și prin stimularea reflexivității individuale bazate pe mecanismele culturale și cognitive ale raționalității comune. Societatea și natura, structura și individul nu mai sunt puse în antiteză, așa cum se întâmpla în prima modernitate și în modernitatea organizată. Problemele mediului, educației, sănătății și vieții sociale încetează
[Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
efecte colaterale, neintenționate și deci pasagere. Ele devin probleme ale existenței, ale indivizilor, ale istoriei și vieții cotidiene, ce trebuie asumate reflexiv și abordate astfel încât societatea să fie și să devină tot mai naturală, iar natura tot mai socială. Media Reflexivitatea individuală este pe cât de extinsă, pe atât de îngustată de către media. Un astfel de efect paradoxal rezultă din poziția specifică pe care media o dețin în societate și în piața informațiilor și cunoașterii. Se știe și se demonstrează aproape cotidian
[Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
efectiv trăite. Rezultă astfel două demersuri paralele ale cunoașterii - cel savant și cel comun, cel al laboratoarelor creației academice și cel al reproducerii empirice din media -, care nu se întâlnesc decât episodic și atunci numai pentru a schimba grimase reciproce. Reflexivitatea stimulată de media ajunge să fie eminamente bazată pe o cunoaștere empirică și comună și pe repere valorice difuze. De aceea, cred că sociologul francez M. Gauchet are dreptate când spune că „în mijlocul celei mai savante, celei mai pătrunse de
[Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
și mobilității fără margini; de cealaltă, viața în sărăcie, fără speranță și fără comunicare. Pe de o parte, controlul patriarhal tradițional, cu care unii politicieni încă se identifică; de cealaltă, individualizarea și explozia identitară provocate și întreținute de piață și reflexivitate. Ne aflăm în stadiul confruntării dintre structură și individualizare, dintre societatea holistă și cea individualistă. O confruntare tipică pentru începuturile modernității reflexive. O confruntare economică și politică, socială și culturală în care una - structura mai veche - se zbate, prin abordări
[Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
participarea în viața publică, pe când familia ar oferi cadrul de realizare al vieții private. În capitolul precedent am văzut ce transformări recente s-au produs în structura socială cu referire la aria ocupațiilor. Individualizarea, căutările identitare, extensia inegalităților și accentuarea reflexivității au fost procesele care m-au interesat. De data aceasta, propun să ne referim la familie și la relațiile de gen. Să încep prin a spune că noi, cei de astăzi, am moștenit de la societatea industrială acea familie nucleară care
[Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
D. Martuccelli, Grammaires de l’individu, Gallimard, coll. Folio-essais, Paris, 2002, p. 19. Cf. J.-C. Kaufmann, op. cit., p. 200 passim. A. Giddens, op. cit., pp. 185-187. Luana Miruna Pop, op. cit., p. 141. Perspectiva adoptată în continuare în această secțiune despre reflexivitate este deocamdată una individualistă. În cele ce urmează, voi insista și asupra dimensiunilor sociale ale reflexivității. Această ultimă dimensiune este cu atât mai importantă, cu cât, precum se știe, indivizii autonomi și singulari nu pot face mare lucru într-o
[Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
Kaufmann, op. cit., p. 200 passim. A. Giddens, op. cit., pp. 185-187. Luana Miruna Pop, op. cit., p. 141. Perspectiva adoptată în continuare în această secțiune despre reflexivitate este deocamdată una individualistă. În cele ce urmează, voi insista și asupra dimensiunilor sociale ale reflexivității. Această ultimă dimensiune este cu atât mai importantă, cu cât, precum se știe, indivizii autonomi și singulari nu pot face mare lucru într-o societate în derivă. Sensul și practica individuală a vieții nu sunt independente de sensul și dinamica
[Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
se știe, indivizii autonomi și singulari nu pot face mare lucru într-o societate în derivă. Sensul și practica individuală a vieții nu sunt independente de sensul și dinamica lumii în care viața individuală este configurată. Ordinea birocratică a unei reflexivități forțat impuse și generalizate sau chemarea utopică la construcția unei lumi mai umane și mai bune s-a dovedit deja în istorie ca fiind lipsite de forța schimbării. Va trebui să găsim acele corespondențe realiste dintre reflexivitatea individuală și piața
[Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
birocratică a unei reflexivități forțat impuse și generalizate sau chemarea utopică la construcția unei lumi mai umane și mai bune s-a dovedit deja în istorie ca fiind lipsite de forța schimbării. Va trebui să găsim acele corespondențe realiste dintre reflexivitatea individuală și piața capitalistă care să pună în mișcare convergentă dimensiunea individuală și cea socială. De exemplu, în fiecare universitate (sau școală) funcționează comitete de asigurare a calității academice, în fiecare țară există o agenție pentru evaluarea externă a calității
[Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
New York, la Praga, München și București. Preocupat de culturile primitive orientale, realizează filme documentare în Indonezia, India, China, Thailanda. După 1989 a revenit în spațiul cultural românesc, colaborând cu versuri la „Contrapunct”, „România literară”, „Luceafărul”, „Jurnalul literar”, „Contemporanul”, „Viața românească”. Reflexivitatea camuflată sub teribilisme juvenile în volumul de debut trece în prim-planul liricii de maturitate a lui O., preocupat de probleme existențiale, de soarta poeților, a poeziei, a artei în general, nu o dată discursul său capătând tonalități profetice: „Tuturor vă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288513_a_289842]
-
Sânziana Pop, „Hurmuzul jupâniței”, LCF, 1968, 41; Remus Luca, „Pentr-un hoț de împărat”, VR, 1969, 5; I. Negoițescu, Policromia realismului, CRC, 1971, 16; Al. Piru, Spețe revolute, RL, 1971, 37; Ion Vartic, Baladescul antieroic, ECH, 1974, 4; Cornel Regman, Reflexivitate, LCF, 1974, 38; Balotă, Universul, 125-129; Ioanichie Olteanu, Dominic Stanca, RL, 1976, 31; Ștefan Aug.Doinaș, Prezentul - câmp heraldic al trecutului, RL, 1976, 31; Ioana Diaconescu, Ca o sălbatică floare, VR, 1976, 9; Al. Cistelecan, „O sălbatică floare”, F, 1976
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289857_a_291186]
-
persoanelor, schema comunicării substituindu-se celei a acțiunii. „Studiile etnometodologice urmăresc analizarea activităților de fiecare zi ca metode folosite de membrii grupului, cu scopul de a face aceste activități vizibil-raționale-și-raportabile-pentru-toate-scopurile-practice «accountable» ca organizare a activităților obișnuite, de zi cu zi. Reflexivitatea acestui fenomen este o activitate specială, constând în acțiuni practice, în împrejurări practice, în cunoașterea comună, în structurile sociale și raționamentul sociologic practic. Această reflexivitate ne îngăduie să reperăm și să examinăm ocurența lor: ca atare, dă posibilitatea de a
[Corola-publishinghouse/Science/1885_a_3210]
-
a face aceste activități vizibil-raționale-și-raportabile-pentru-toate-scopurile-practice «accountable» ca organizare a activităților obișnuite, de zi cu zi. Reflexivitatea acestui fenomen este o activitate specială, constând în acțiuni practice, în împrejurări practice, în cunoașterea comună, în structurile sociale și raționamentul sociologic practic. Această reflexivitate ne îngăduie să reperăm și să examinăm ocurența lor: ca atare, dă posibilitatea de a le analiza” (Garfinkel, 1992, p. vii). Etnometodologia focalizează accentul de cercetare pe analiza conversației, deoarece, pentru cercetătorii din cadrul acestei abordări, conversația reprezintă una dintre formele
[Corola-publishinghouse/Science/1885_a_3210]
-
unor proprietăți logice, a unor expresii indexicale și a altor acțiuni practice ca fiind realizări contingente ale unor practici organizate și sinuoase ale vieții de zi cu zi” (Garfinkel, 1992, p. 11). În același timp, putem vorbi despre o anumită reflexivitate a limbajului, acest termen desemnând un echilibru dinamic între circumstanțe și limbaj: astfel, așa cum cuvintele capătă sens în directă legătură cu un context anume, și contextul își definește sensul în funcție de limbaj: „Pentru scopul de a-și conduce interacțiunea de zi
[Corola-publishinghouse/Science/1885_a_3210]
-
III-lea, ediția Fundația Regală pentru Literatură și Artă, București, 1947; 6. Petrescu, Camil, Teze și antiteze, Editura Cultura națională, București, 1936; 7. Petrescu, Camil, Teze și antiteze, Editura Minerva, București, 1971; II REFERINȚE CRITICE 1. Apetroaie, I., Literatură și reflexivitate, Editura Universității "Alexandru Ioan Cuza", Iași, 1996; 2. Călin, L., Camil Petrescu în oglinzi paralele, Editura Eminescu, București, 1976; 3. Călinescu, G., Camil Petrescu, teoretician al romanului, în Viața românească, 1939, an 31, vol. I; 4. Călinescu, G., Istoria literaturii
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
întruchipată enigmatic (doamnă, nimfă, fecioară ). Poezia, încercare de coborâre în sine („Scriu versuri, de fapt / lungi întrebări pe care ți le pun în / răstimpuri...”), instituie nevoia de cunoaștere, privirea trece dincolo de lucruri, într-un efort de a surprinde o esență. Reflexivitatea se accentuează, moartea însoțește adesea erosul, imaginile crude, violente închipuie o iubită la ușa căreia se găsește întotdeauna un cal mort, simbol thanatic, ori a cărei siluetă enigmatică se îndepărtează acompaniată de același animal. Singur (1996) dezvăluie aceeași aspirație spre
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290011_a_291340]
-
Dincolo de discipline: integrarea curriculumuluitc "2. Dincolo de discipline\: integrarea curriculumului" „Fiecare nouă paradigmă curriculară, fiecare nou model de instruire, fiecare reformă educațională încorporează, într-un mod fundamental, problematica integrării curriculare.” Ideas & Directions „Dacă disciplinele sunt pe cale să devină vehicule pentru creșterea reflexivității, comunității și autonomiei, atunci ele trebuie reconstruite drept corpuri de cunoaștere provizorii, «deschise» și organizate într-o formă care să permită predarea ce capacitează semnificații împărtășite între elevi și profesori, generate «aici și acum».” J. Quicke, Reflexivity, Community and Education
[Corola-publishinghouse/Science/2333_a_3658]
-
de a-și construi propria identitate într-o lume diversă și dinamică, de a-și susține drepturile și interesele, de a interacționa eficient cu mediul extern, de a dezvolta proiecte și de a iniția strategii prin intermediul cărora să le îndeplinească. Reflexivitatea presupune conștientizarea și înțelegerea mediului social, cultural, economic, politic, să fii capabil „să joci după regulile jocului”. Utilizarea interactivă a instrumentelor/mijloacelor. Conceptul de instrumente este folosit în sens foarte larg. El cuprinde deopotrivă entități fizice, limbajul, cunoștințele, legile etc.
[Corola-publishinghouse/Science/2333_a_3658]
-
cărora trebuie să se acționeze pentru a se produce unele schimbări în comportamentul lor. Focalizarea pe procesul de învățare oferă elevului oportunitatea de a interveni constant, de a participa activ la propria instruire. • Se acordă un rol central gândirii (critice), reflexivității și învățării cu sens. Am surprins anterior evoluția dinspre această perspectivă către cea a curriculumului ca praxis. Dacă ne oprim la una dintre modalitățile frecvente de ilustrare a procesualității curriculumului („optul curricular”), prezentată în figura 26, putem face unele considerații
[Corola-publishinghouse/Science/2333_a_3658]
-
Verba volant, scripta manent, „Biblioteca”, 1993, 11-12; Eugenia Gavriliu, O carte cu 350 de personaje, „Muntenia”, 1994, 408; Alex. Ștefănescu, V. Voiculescu - repere biografice, RL, 1994, 36; Florentin Popescu, Zilele V. Voiculescu, „Vocea României”, 1994, 270; Ion Apetroaie, Literatură și reflexivitate, Iași, 1996, 223-224, 235-237. C.H.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288560_a_289889]
-
e o metafizică dialectică. Ea are dublul caracter de contemplație și de dialog. Contemplația (adică „teoria”, de la theoreo) nu este la Ilie Moromete doar o stare, o desprindere din actual, nu e pasivitate, ci dimpotrivă e act al conștiinței, e reflexivitate. Ea e, în adevăr, stare și desprindere, dar metodică, adică își determină condiția proprie a meditației la distanță de actual, dar în raport cu el. Înțelepciunea nu mai e la el de tipul „popular” și cu atât mai puțin „pastoral”. Ea e
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]