390 matches
-
sau situații castratoare. J. Breuer și S. Freud au fost printre primii care au atras atenția specialiștilor între simptomele somatice de natură isterică și evenimentele psihotraumatizante emoționale ale vieții, în aceste cazuri simptomele somatice erau expresia clinică a pulsiunilor psihice refulate de bolnavul respectiv. Ideea este reluată mai târziu de G. Groddeck care dezvoltă teoria expresiei simbolice a pulsiunilor libidoului. K. Abraham stabilește o relație între tulburările gastro-intestinale și stările de inhibiție, refulări și frustările individului din cursul fazei orale de
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
nu este, de altfel, nouă: „O vedem revenind periodic sub pana observatorilor care nu sunt toți de dreapta, din moment ce îi putem număra printre ei pe Léon Blum, Victor Serge, David Rousset sau André Gide”. Totuși, la fel de periodic, această comparație este refulată și, atunci când ea reapare, se face totul pentru a o îngropa, „fără a se dezgusta de argumentele jalnice ale unei sărăcii dezolante”12. Astfel că „în 1996, când France 3 a difuzat o remarcabilă suită de emisiuni despre raporturile și
Viața cotidiană în comunism by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
consecințelor interzicerii avorturilor din memoria socială, când în raportul numeric al celor două categorii menționate femeile decedate în urma adoptării Decretului nr. 770/1966 sunt mai numeroase decât victimele „luptei de clasă”? Cum și cu ce consecințe au fost rejectate sau refulate din memoria colectivă a românilor consecințele respectivului decret, ce-au ființat pe parcursul a 23 de ani, afectând trebuințele umane de bază - nevoile fiziologice și de siguranță (Maslow, 1968)? Ce-a însemnat să fii femeie în timpul „regimului Ceaușescu”? Vom încerca, în
Viața cotidiană în comunism by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
pentru că nu mai sunt săbii, ci pentru că fără demnitate sau sentimentul valorii proprii, inclusiv coloană vertebrală, nu ai nici o valoare. Ea și-a stricat și mai mult imaginea șifonată de comunism încercând rolul de mediator și calibrare emoțională a conflictelor, refulându-le și mai tare prin apelul la „împăciuire”, o rezolvare de suprafață a tensiunilor profunde, în care am fost și suntem încă prinși. Religiozitatea, ca fenomen spiritual, poate fi o formă de „reabilitare” a relației cu divinitatea, stricată de comunism
Viața cotidiană în comunism by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
și fericitor”. Ceilați autori ai manifestului sunt Sorin Pavel și Ion Nestor. G. Călinescu scrie împotriva lui un pamflet (Generația bombastică), iar Mihai Ralea suspectează pe semnatarii mistici și frenetici de „rasputinism”, „nechezat de literaturism excesiv”, „revanșă absurdă a pitecantropului refulat de dogme religioase” („Viața românească”, 1928). Cu aceeași ocazie, Șerban Cioculescu inventează termenul „trăirism” pentru a marca, în deriziune, excesul de vitalitate și deficitul de substanță intelectuală din manifestul tinerilor. În Germania misticul P. descoperă dialectica hegeliană și materialismul dialectic
PANDREA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288654_a_289983]
-
cu perspectiva revanșei simbolice. Timpul pare să rezolve ecuația în sensul formării unui solid sentiment matern. Acesta însă prinde să vireze, când copilul crește și devine un tânăr asemănător în multe tatălui său, spre erotism, viraj pe care eroina îl refulează și prin dramatizarea întrucâtva exagerată a avansării în vârstă. Nici iubirea, nici îmbătrânirea ei nu scapă prietenelor tânărului și, la auzul constatărilor acestora, de o cruzime inerentă adolescenței, Mia traversează o criză ce o conduce la sinucidere, simplu „fapt divers
PETRESCU-7. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288786_a_290115]
-
Acolo apar mâncărimi atunci când este reprimată o dorință sexuală. În șanțul buzelor se formează primul arc sinaptic, probabil prima legătură între trup și creier, în momentul primei alăptări. În acel moment nou-născutul simte, complet inconștient, prima dorință sexuală. O dorință refulată de a săruta sau „de a se lipi” de celălalt poate provoca același tip de micromâncărime, când este sensibilizat nervul trigemen. Alte trei zone aflate mai jos pe chip pot fi afectate de micromâncărimi care exprimă dorințe sau trebuințe biologice
[Corola-publishinghouse/Science/2336_a_3661]
-
noastră de a „ne deschide la”... Perfect inconștient, Syna și-a rotit un pic glezna deschisă, permițând astfel o mai bună irigare a părții de sus a coapsei. Această zonă este intens sexualizată. Chiar dacă micromâncărimea pare banală, ea exprimă dorințe refulate de apropiere intensă. Aceste semne sunt, pentru cel care le observă, coduri de seducție prețioase și privilegiate. Cel care le emite nu o face conștient și nu știe că vor fi descifrate. Dacă se „scarpină”, dacă simte „mâncărime”, este pentru că
[Corola-publishinghouse/Science/2336_a_3661]
-
elibereze. Nu este de neglijat nici explicația nedepășirii traumei suferite, întrucât șocurile și rușinea îndurate în timpul acțiunii au fost suficient de puternice încât să inducă o stare de dezamăgire viscerală față de natura umană și de destinul lor. Ei și-au refulat amintirile traumatizante, nedorind să le dezgroape, și reprezintă majoritatea supraviețuitorilor după 1989, dar, deși suferinzi și dezamăgiți la rându-le, nu au refuzat cu totul contactul cu lumea exterioară și au reușit să își întemeieze familii și cariere, atât cât
Pitești. Cronica unei sinucideri asistate by Alin Mureșan () [Corola-publishinghouse/Science/2118_a_3443]
-
neputința celorlalți. Se subliniază astfel delimitarea dintre puterea absolută și puterea relativă, în raport cu ceilalți. Paradoxal, violența domestică implică o manifestare de putere, în mod compensatoriu, din partea unor indivizi care se simt mici și neputincioși în alte cercuri, ajungând să se refuleze în contextul unor relații protejate, în cadrul cărora puterea le este legitimată prin atribuirea unor poziții și roluri. Un alt element comun îl reprezintă apartenența la sisteme sociale corelate. Implicarea în relații sociale scade potențialul de producere a unor comportamente violente
Revista de asistență socială () [Corola-publishinghouse/Science/2154_a_3479]
-
un tip special de formațiune reacțională. Culpabilitatea care se leagăde agresivitatea sau ostilitatea refulate este aici evitată grație altruismului; - un mijloc de a evita agresivitatea, sursă de conflict, la fel ca în cazul anterior. Soluția este însă diferită: în loc să fie refulată, agresivitatea este deplasată către scopuri „nobile” (altruiste); - o plăcere „prin procură”. Conflictul se leagă aici de o plăcere pe care subiectul și-o refuză lui însuși, ajutându-i însă pe ceilalți să o obțină. Subiectul altruist resimte astfel o satisfacție
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
Freud susține că s-ar produce „o transformare a egoismului în altruism”, sub influența societății. Este vorba de o transformare iluzorie a egoismului și a cruzimii în contrariul lor: altruism și compasiune. Pulsiunile ostile nu au dispărut, dar ele sunt refulate și menținute active de tendințele inverse. Împărtășind acest punct de vedere, A. Freud consideră că nu bunătatea, ci „răutatea inimii” se află la originea altruismului (Sandler, 1985/1989). Să mai amintim că o formație reacțională poate fi recunoscută după exagerarea
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
deosebită pentru reportajele despre lagăre de concentrare și închisori. Acest lucru ne face să ne întrebăm dacă interesul ei morbid nu trădează de fapt reizbucnirea, într-un cu totul alt domeniu, a cruzimii pe care ea se străduiește să o refuleze. A. Freud a pus în evidență efectul benefic pe care-l poate avea altruismul ca mijloc de evitare a agresivității. Acest mecanism permite crearea unui mijloc de a te debarasa de o agresivitate pe care nu o accepți. Dacă faptul
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
aibă în aceeași noapte două vise succesive, unul tandru, altul ostil, despre aceeași persoană (Freud, 1923/1987). Tot aici putem aminti și visul despre moartea unei persoane iubite, care provoacă disperarea subiectului. În ambele cazuri, cenzura i-a permis ostilității, refulată în stare de veghe, să se exprime. Fiecare dintre noi posedă această ambivalență, dar în grade variabile (Freud, 1915a/1968). La pacienții cu nevroză obsesională ambivalența este atât de intensă, încât ei trebuie să recurgă la anularea retroactivă pentru a
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
calea reprezentărilor asociate unei amintiri amenințătoare. În plus, observăm în acest exemplu cum contrainvestirea se construiește pornind de la refulare. Imaginea copacului care-i apare pacientului are o simbolistică falică; ea se asociază cu reprezentarea unor cuvinte interzise, fiind prin urmare refulată în franceză, limbă în care se exprimă în cadrul transferului pacientul aflat pe canapea. M. nu poate numi acest copac în franceză. Dar, dincolo de acțiunea de refulare și sub efectul asociației libere, se va declanșa o contrainvestire, grație recurgerii la limba
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
reacțională, avem de-a face cu bariere pe care eul le înalță în calea reprezentărilor indezirabile și a afectelor, cu un consum neîntrerupt de energie. Mai ales formațiunea reacțională, produsă prin consolidarea atitudinii opuse pulsiunii ce se cere a fi refulată, ilustrează conflictul de ambivalență iubire - ură care se află în centrul acestei problematici. „Omul cu șobolani” (Freud, 1909b/1979) rămâne cazul clinic tipic pentru aceste diverse contrapuseuri care își găsesc aplicare în simptomele obsesionale. În genere, „alegerea” contrainvestirii simptomatice corespunde
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
refulat”: „Nu gândesc așa... nu trebuie să gândesc așa... nu trebuie să-mi permit această satisfacție chiar dacă gândesc așa...”. Această conștientizare s-ar sfârși, potrivit autorilor, cu o remarcă preluată de la Freud (1925a/1987): „Este ceva ce-aș prefera să refulez cât mai mult”. Remarcăm asocierea frecventă între (de)negare și proiecție. Cel care deneagă (în primul sens al cuvântului) atribuie interlocutorului său responsabilitatea interpretării pe care o refuză. Freud (1925a/1987) consideră că acest fenomen este „reflectarea, prin proiecție, a
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
rituri de spălare arată că avem de-a face într-adevăr cu o formațiune reacțională intensă, și nu cu un simplu gust pentru curățenie. În sfârșit, pulsiunile instinctive refulate se pot exprima indirect: un bărbat rigid și puritan, care-și refulează dorințele sexuale, „va manifesta un interes - chipurile - dezinteresat pentru lupta împotriva prostituției și pornografiei” (J.-L. Faure, 1973). Istorictc " Istoric" Freud utilizează pentru prima dată termenul „formațiune reacțională” în 1905, în Trei studii privind teoria sexualității. El evocase însă deja
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
întreprins un studiu dedicat „apărărilor intelectuale”, a evidențiat trei tipuri de persoane care recurg la intelectualizare: - intelectualii care, pornind de la sublimare, și-au construit rezistențe inatacabile; - nevrozații cu tulburări obsesive; - „pacienții cu afecte blocate sau perturbate, care, întrucât și-au refulat partea afectivă a vieții lor, au reținut latura intelectuală ca fiind singurul mijloc de exprimare a personalității lor psihice”. Și Deutsch conchide: „Analiza s-a dovedit a fi deosebit de dificilă în cazul celor trei tipuri de rezistențe, deoarece pacienții obțin
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
refularea și izolarea, nu explică în mod adecvat fenomenul alexitimiei”. După Nemiah și Sifneos, „la pacientul obsesional se observă o abundență a fantasmelor endogene care indică existența și natura afectelor și pulsiunilor izolate subiacente”. „Altfel spus, indivizii nevrozați ajung să refuleze ori să se apere în diferite moduri împotriva sentimentelor și fantasmelor asociate conflictului psihologic”, în timp ce „personalitățile alexitimice par a avea o lacună în posibilitățile lor de a sesiza propriile sentimente interioare”. Comentând două observații făcute de Taylor (1988/1990), una
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
mecanismele inconștiente (de pildă, refularea), mergând până la un nivel foarte conștient, cu o mare varietate de situații intermediare. Din această perspectivă, anumite idei sau emoții respinse ar putea reintra fără probleme în câmpul conștiinței, în timp ce altele ar ajunge să fie refulate. Alunecarea se poate produce și dinspre înlăturare către refuz, întrucât realitatea neplăcută la care persoana nu vrea să se gândească este, în cele din urmă, pur și simplu negată. Iar afectele dureroase, controlate încontinuu, pot eventual să și dispară, ca
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
a memoriei sau unei deficiențe a amintirii”. Widlöcher (1971-1972) rezumă principalele caracteristici ale refulării, precizând că este o falsă uitare, selectivă, intenționată, care nu elimină afectul și nu este definitivă. Cuvântul „intenționat” nu trimite la voința deliberată, conștientă, de a refula, ci subliniază că refularea nu se face la întâmplare și că ea îi permite subiectului să evite o conștientizare dureroasă. Este vorba de o falsă uitare, de o uitare care nu este definitivă, întrucât elementele refulate, pe care nu ni
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
considerase că refularea este cel mai puțin normal și cel mai patogen dintre mecanismele de apărare, ea a ajuns la concluzia că „orice normalitate este bazată pe prezența refulării la vârste precoce” și că absența frecventă a posibilității de a refula este una dintre sursele patologiei la copiii care sunt cazuri-limită. Ea insistă asupra faptului că refularea este un mecanism absolut esențial în dezvoltarea normală și că distincția dintre refularea normală și refularea generatoare de patologie este în mare parte o
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
locul alături de mama lor, spre camera de gazare. Ea este astfel singura care a scăpat de la moarte. „Această amintire a spart în cele din urmă digul, subliniază Steward (1991), și a lăsat să se reverse tot ceea ce E. încercase să refuleze (...). Atunci când am fost în măsură să-i analizăm culpabilitatea în privința morții mamei și surorii sale, ne-a fost cu putință să degajăm alte amintiri ascunse. Pacienta a fost astfel capabilă să-și retrăiască invidia de copil față de noua sarcină a
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
soție”. Această scenă pe dată uitată face deci obiectul unei refulări care are drept consecință un simptom de conversie. Dar, mai scrie Freud, „aici este instructiv să vedem pe ce cale încearcă nevroza să regleze conflictul. Ea devalorizează modificarea reală refulând revendicarea pulsională în chestiune, respectiv iubirea pentru cumnat. Reacția psihotică ar fi fost refuzul faptului că sora va muri” și, am putea adăuga noi, înlocuirea ei printr-o activitate de delir care ar menține-o pe soră în viață, de
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]