709 matches
-
cataractă și cu dureri reumatice, George al III-lea a devenit periculos de bolnav. În opinia sa, boala a fost declanșată de stresul suferit la moartea fiicei sale preferate, Prințesa Amelia. El a acceptat că este nevoie de Actul de Regență din 1811, iar Prințul de Wales a fost regent pentru restul vieții regelui George al III-lea. La sfârșitul anului 1811, George al III-lea a devenit nebun permanent și a trăit în izolare la Castelul Windsor până la moartea sa
George al III-lea al Regatului Unit () [Corola-website/Science/310537_a_311866]
-
schimbărilor în linia de succesiune și au trebuit să părăsească țara. Ferdinand al VII-lea a murit la scurt timp, la 29 septembrie 1833. La ascensiunea pe tronul spaniol a Isabelei a II-a, în vârstă de trei ani, sub regența reginei Maria Christina, Infantele Francisco de Paula a fost dezamăgit că nu a fost inclus în noul guvern. La trei luni după moartea lui Ferdinand al VII-lea, Maria Christina s-a căsătorit morganatic cu un sergent din garda regală
Infantele Francisco de Paula al Spaniei () [Corola-website/Science/322485_a_323814]
-
foarte politicoasă m-am simțit foarte rău cu ea. Soțul ei este roșcat și urât, și întregul trib de mici infanți, băieți și fete, sunt extrem de detestabili". Între timp în Spania regenta Maria Cristina a fost forțată să renunțe la regență și a plecat în exil în Franța în 1840. Căderea de la putere a Mariei Cristina a deschis oportunitatea pentru Infantele Francisco de Paula de a se întoarce în Spania. Odată ajunși în Spania, cuplul a sperat să exercite influență asupra
Infantele Francisco de Paula al Spaniei () [Corola-website/Science/322485_a_323814]
-
lui Ludovic al XIV-lea. La 1 septembrie 1715, Ludovic al XIV-lea a murit de cangrenă după o domnie de 72 de ani. În august 1714, el a făcut un testament care urma să garanteze un rol proeminent în regență pentru fiii săi cu amanta sa, Madame de Montespan: Louis-Auguste de Bourbon, duce du Maine și Louis-Alexandre de Bourbon, conte de Toulouse, care au fost recunoscuți la insistența celei de-a doua soții a lui Ludovic, Françoise d'Aubigné, marchiză
Ludovic al XV-lea al Franței () [Corola-website/Science/302105_a_303434]
-
care au fost recunoscuți la insistența celei de-a doua soții a lui Ludovic, Françoise d'Aubigné, marchiză de Maintenon. Testamentul stipula că până noul rege va ajunge la vârsta majoratului, națiunea urma să fie guvernată de un Consiliu de Regență alcătuit din paisprezece membri. Ducele de Orléans (fiul fratelui mai mic al lui Ludovic al XIV-lea) urma să fie președintele consiliului însă toate deciziile urmau să fie luate prin vot majoritar. Componența Consiliului, inclusiv Maine, Toulouse și diferiți membri
Ludovic al XV-lea al Franței () [Corola-website/Science/302105_a_303434]
-
nemulțumiți de legitimare lui Maine și Toulouse, pe care îi privea ca un afront adus regulilor tradiționale de moștenire. Parlamentul din Paris, o altă entitate politică pe care Ludovic al XIV-lea a exclus-o de la putere, susținea, de asemenea, regența lui Orléans și spera că va avea o influență sporită în noul guvern. În ultimele săptămâni de dinaintea morții sale, Ludovic al XIV-lea a ajuns la o reconciliere cu nepotul său, Filip Duce de Orléans. Când și-a luat adio
Ludovic al XV-lea al Franței () [Corola-website/Science/302105_a_303434]
-
nu numai magistrați, care erau de obicei acolo, dar și de aristocrați și prinți de sânge. A fost citită voința regelui și s-a decis viitorul guvern. Ducele de Orléans s-a adresat Adunării. El a declarat cererea sa de regență și a cerut să i se acorde puteri depline. A menționat recenta conversație pe care a avut-o cu bătrânul rege, în care Ludovic a afirmat că va guverna. Parlamentul a răspuns pozitiv. Ca rezultat, i s-a garantat dreptul
Ludovic al XV-lea al Franței () [Corola-website/Science/302105_a_303434]
-
acorde puteri depline. A menționat recenta conversație pe care a avut-o cu bătrânul rege, în care Ludovic a afirmat că va guverna. Parlamentul a răspuns pozitiv. Ca rezultat, i s-a garantat dreptul de a-și alege Consiliul de Regență. Regentul a condus afacerile de stat din palatul său parizian, Palatul Regal. Tânărul Ludovic al XV-lea a fost mutat în apartamente moderne atașate la cetatea medievală de la a Vincennes, situată la 7 km est de Paris, în Pădurea de
Ludovic al XV-lea al Franței () [Corola-website/Science/302105_a_303434]
-
era interesat de sosirea viitoarei soții, infanta spaniolă în vârstă de trei ani. În iunie 1722, tânărul rege și Curtea s-au întors la Versailles. În octombrie același an, Ludovic a fost oficial încoronat la Reims. La 15 februarie 1723, regența a luat sfârșit, Parlamentul a declarat majoratul regelui. Inițial, Ludovic al XV-lea a lăsat afacerile de stat în continuare în mâna ducelui de Orléans. Ducele a fost făcut prim-ministru la moartea cardinalului Dubois în august 1723 însă în
Ludovic al XV-lea al Franței () [Corola-website/Science/302105_a_303434]
-
Mediu pe acest teritoriu a existat o așezare numită "Abád", "Ibét", "Apad" sau "Asszonylaka". Satul actual a fost întemeiat în anul 1771 de către coloniști germani, în cadrul celei de a doua etape de colonizare cu germani a Banatului (1763-1772), pe vremea regenței comune a împărătesei Maria Tereza și a fiului ei Iosif al II-lea, prin exproprierea unor terenuri extravilane ale satului românesc învecinat Firiteaz. Localitatea nu apare pe Harta Iosefină a Banatului din 1769-1772 (pg024), cu toate că este atestată documentar deja din
Tisa Nouă, Arad () [Corola-website/Science/300308_a_301637]
-
viitor. Titlurile celor zece romane sunt: După această serie, Galdós nu a plănuit să continue, însă după Războiul Hispano-American ("Dezastrul din '98") a decis să-și continue opera cu seriile următoare. Spania divizată din perioada Primului Război Carlist și a Regenței Mariei Cristina este epoca în care se petrec următoarele episoade, care îl au în centrul lor pe romanticul Fernando Calpeña. Cele zece episoade care compun seria sunt: José García Fajardo, neinteresat de politică, spre deosebire de protagoniștii seriilor anterioare, este personajul principal
Episoade naționale () [Corola-website/Science/320813_a_322142]
-
și numai la rugămintea lui de urgență, l-a numit regent în timpul minoratului țarului Ivan al VI-lea al Rusiei. La 26 octombrie 1740, o așa-numită "declarație pozitivă" semnată de 194 de demnitari, în numele națiunii ruse, i-a conferit regența lui Biron. Regența lui Biron a durat exact trei săptămâni. La miezul nopții pe 19 noiembrie 1740, el a fost arestat în dormitorul său de vechiul său rival, feldmareșalul Münnich. Comisia desemnată pentru a încerca să-l condamne la moarte
Ernst Johann von Biron () [Corola-website/Science/333090_a_334419]
-
rugămintea lui de urgență, l-a numit regent în timpul minoratului țarului Ivan al VI-lea al Rusiei. La 26 octombrie 1740, o așa-numită "declarație pozitivă" semnată de 194 de demnitari, în numele națiunii ruse, i-a conferit regența lui Biron. Regența lui Biron a durat exact trei săptămâni. La miezul nopții pe 19 noiembrie 1740, el a fost arestat în dormitorul său de vechiul său rival, feldmareșalul Münnich. Comisia desemnată pentru a încerca să-l condamne la moarte a fost comutată
Ernst Johann von Biron () [Corola-website/Science/333090_a_334419]
-
a născut la Stuttgart și a fost al treilea copil al Ducelui Wilhelm Ludwig de Württemberg și a soției acestuia, Magdalena Sibylla de Hesse-Darmstadt. După moartea timpurie și neașteptată a tatălui său în 1677, curtea regală a decis să acorde regența unchiului său, Frederic Karl, Duce de Württemberg-Winnental. În 1693, împăratul Leopold I l-a numit Duce de Württemberg pe tânărul de aproape 17 ani Eberhard Ludwig. Proaspătul duce nu arăta interes pentru treburile guvernamentale. El a fost desctis de contemporanii
Eberhard Ludwig, Duce de Württemberg () [Corola-website/Science/337011_a_338340]
-
permanentă dar a fost respins de nobilimea castiliană și înlocuit cu soțul Ioanei, care a devenit Filip I al Castiliei. După moartea lui Filip, în 1506, Ioana s-a presupus că devenise instabil psihic, iar Ferdinand a preluat din nou regența, conducând prin Francisco Jiménez de Cisneros, cancelarul Regatului. Carol, fiul Ioanei, a devenit rege al Aragonului în 1516, împreună cu mama sa ca regina cu numele, după mortea lui Ferdinand.
Ferdinand al II-lea de Aragon () [Corola-website/Science/317371_a_318700]
-
conducerea provinciei Beaujolais când soțului ei i-a fost cedat titlul de Lord de Beaujeu de către fratelui lui Ducele de Bourbon. Anne avea 12 ani. În timpul minoratului fratelui Annei, Carol al VIII-lea al Franței, Petru și Anne au deținut regența Franței. Această regență a durat din 1483 până în 1491 și împreună au menținut autoritatea regală și unitatea regatului împotriva facțiunii Orléans, care a inițiat o revoltă în timpul războiului nebun din anii 1480. Ca regentă, Anne a fost una dintre cele
Anne a Franței () [Corola-website/Science/325654_a_326983]
-
când soțului ei i-a fost cedat titlul de Lord de Beaujeu de către fratelui lui Ducele de Bourbon. Anne avea 12 ani. În timpul minoratului fratelui Annei, Carol al VIII-lea al Franței, Petru și Anne au deținut regența Franței. Această regență a durat din 1483 până în 1491 și împreună au menținut autoritatea regală și unitatea regatului împotriva facțiunii Orléans, care a inițiat o revoltă în timpul războiului nebun din anii 1480. Ca regentă, Anne a fost una dintre cele mai puternice femei
Anne a Franței () [Corola-website/Science/325654_a_326983]
-
Războiului de 100 de Ani, Tratatul de la Etaples și, în 1491 (în ciuda opoziției Austriei și a Angliei), a aranjat căsătoria fratelui ei Carol cu Anne, ducesă de Bretania, în scopul de a anexa Bretania coroanei franceze. Când Carol a încheiat regența în 1491, atât Anne cât și Petru au căzut victime mâniei noii regine, furioasă că independență ducatului ei a fost compromisă. Anne și Petru au avut un singur copil care a supraviețuit, Suzanne, născută la 10 mai 1491. Suzanne i-
Anne a Franței () [Corola-website/Science/325654_a_326983]
-
alăturat familiei în 1728, când era adult, avea metrese și datorii, și era pasionat de jocurile de noroc. Frederick s-a opus convingerilor politice ale tatălui său, și s-a plâns de lipsa lui de influență în guvern. Actul de Regență din 1728 a numit-o pe Caroline regentă atunci când soțul ei a fost în Hanovra timp de cinci luni începând cu mai 1729. În timpul regenței ei, incidentul diplomatic cu Portugalia (unde o navă britanică a fost confiscată pe Tagus) a
Carolina de Ansbach () [Corola-website/Science/318738_a_320067]
-
tatălui său, și s-a plâns de lipsa lui de influență în guvern. Actul de Regență din 1728 a numit-o pe Caroline regentă atunci când soțul ei a fost în Hanovra timp de cinci luni începând cu mai 1729. În timpul regenței ei, incidentul diplomatic cu Portugalia (unde o navă britanică a fost confiscată pe Tagus) a fost dezamorsat și s-a încheiat negocierea Tratatului de la Sevilla între Marea Britanie și Spania. Din mai 1732, ea a fost din nou regentă pentru patru
Carolina de Ansbach () [Corola-website/Science/318738_a_320067]
-
a plecat în Hanovra. Regele și regina au aranjat căsătoria lui Frederick în 1736, cu Prințesa Augusta de Saxa-Gotha. La scurt timp după nuntă, George a plecat în Hanovra, și Caroline și-a asumat rolul de "Protector al Regatului". În timpul regenței ei, Prințul de Wales a început o serie de certuri cu mama sa, pe care el le-a văzut ca un indicator util pentru a-l irita pe rege. În cele din urmă, regele a revenit în Marea Britanie în ianuarie
Carolina de Ansbach () [Corola-website/Science/318738_a_320067]
-
manifestațiile”. Este declanșată o campanie susținută de întâlniri și manifestații și marșuri culminând cu cea din 18 martie 1928 când după un marș în București la care au participat circa 50.000 de oameni, Iuliu Maniu s-a prezentat la Regență și a solicitat demiterea imediată a guvernului și numirea sa ca prim ministru, „"hic et nunc"” (aici și acum). Violența liderului P.N.Ț. l-a supărat până și pe indiferntul principe Nicolae, indignat de rezistența lui Maniu față de orice propunere
Vintilă I. C. Brătianu () [Corola-website/Science/299970_a_301299]
-
indignat de rezistența lui Maniu față de orice propunere de soluționare a problemei care nu cuprindea „"dominația lui absolută, fără nici o condiție și fără nici o rezervă, ca un biruitor care nu e dispus să discute și să facă tranzacții cu nimeni"”. Regența a refuzat să ia o decizie sub presiune, și a anunțat delegația P.N.Ț. că va delibera și va anunța decizia sa. Discuțiile s-au întins pe mai multe ore în care membrii regenței „"au încercat să aducă pe Maniu
Vintilă I. C. Brătianu () [Corola-website/Science/299970_a_301299]
-
și să facă tranzacții cu nimeni"”. Regența a refuzat să ia o decizie sub presiune, și a anunțat delegația P.N.Ț. că va delibera și va anunța decizia sa. Discuțiile s-au întins pe mai multe ore în care membrii regenței „"au încercat să aducă pe Maniu la o atitudine mai conciliantă. În zadar: el vrea puterea pentru dânsul și imediat"”. În seara acelei zile, patriarhul Miron Cristea l-a cheamat pe Maniu la reședința sa, unde i-a reamintit comportamentul
Vintilă I. C. Brătianu () [Corola-website/Science/299970_a_301299]
-
zile, patriarhul Miron Cristea l-a cheamat pe Maniu la reședința sa, unde i-a reamintit comportamentul duplicitar al liderilor ardeleni ai P.N.Ț.-ului din timpul războiului și că nici un merit personal nu îi îndreptățea pretențiile ridicate public în fața Regenței. Umilit de adevărurile spuse cu duritate și direct în față, marele și intransigentul luptător din dimineața zilei a cedat. „"I-am zis: «Du-te la masă și scrie!» [continuă Miron Cristea n.n.]. A scris notița la masa mea, în salonul
Vintilă I. C. Brătianu () [Corola-website/Science/299970_a_301299]