1,136 matches
-
Maria Antoaneta, comicul de situație izbutind doar datorită soluțiilor regizorale. Alegerea lui Alice Barb, Don Juan moare că toți ceilalți de Teodor Mazilu, susținută de directorul Ion Cocora de la Theatrum Mundi, mi se pare nu numai inspirată, ci și argumentata regizoral și artistic pînă la capăt. Este o montare elegantă, subtilă care invită reverențios în lumea lui Mazilu. Un suport, un fel de captatio benevolensis este și caietul-program, bogată sursă de informație, emoționant prin inedite și felul în care a strîns
Don Juan a murit! Trăiască Don Juan! by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/17556_a_18881]
-
și Giuseppe Giacosa, după dramă La Țoșca a scriitorului francez Victorien Sardou. Premieră a avut loc la Teatro Costanzi din Romă, la 14 ianuarie 1900, cu soprana româncă Hariclea Darclée în rolul titular. Compozitorul a notat în partitura indicații precise regizorale pe muzica, acestea fiind respectate în tradiția montărilor din lume ale operei. Opera Națională a preluat o producție de la Volksoper din Viena, din 2008, în regia unui cunoscut artist german Alfred Kirchner și în scenografia lui Karl Kneidl. Vom încerca
„Tosca“ by Mihai Alexandru Canciovici () [Corola-journal/Journalistic/2476_a_3801]
-
ale operei. Opera Națională a preluat o producție de la Volksoper din Viena, din 2008, în regia unui cunoscut artist german Alfred Kirchner și în scenografia lui Karl Kneidl. Vom încerca să analizăm acest spectacol la două paliere total diferite: cel regizoral și acela muzical. Alfred Kirchner face o lectură personală a operei Țoșca, păstrând, fără îndoială, relațiile dintre personaje, dar operând modificări în structura compoziționala a acestora, nemaiținând cont nici de indicațiile date de compozitor în partitura. În dorința să de
„Tosca“ by Mihai Alexandru Canciovici () [Corola-journal/Journalistic/2476_a_3801]
-
personajului. Actul al II-lea, având o dominantă generală negrul, motivată aici de atmosfera sumbră a cabinetului lui Scarpia, în care se vor petrece orori, torturi și interogatorii fioroase, are, într-adevăr, o coerentă firească. Dar și aici, anumite „găselnițe” regizorale ne par inadecvate atmosferei operei. Țoșca nu este o criminală sadica. Ea este o femeie credincioasa care ucide din disperare afectiva în încercarea ei de a-și salva onoarea și pe iubitul condamnat la moarte. În spectacolul de față ea
„Tosca“ by Mihai Alexandru Canciovici () [Corola-journal/Journalistic/2476_a_3801]
-
Naratorul din O bătaie în ușă seduce nimfeta povestind, înlocuind, deci, nevoia de singurătate, sindromul Robinson, cu un sindrom Lolita. La fel procedează și scriitorul din proza ce dă titlul volumului. Când salvează țiganca înghețată în mașină, el pândește, analizează regizoral, apoi seduce prin poveste, virusat și el de același sindrom Lolita, ce dublează pe cel al singurătății. În Linii și cercuri avem un scenariu identic. Gheorghe Chiliman (Gicule), profesorul de arhitectură al Irinei, trăiește și el fantazările erotice nepotrivite, iar
Robinson și Lolita by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/2559_a_3884]
-
un simț în plus: acela care-i semnalizează dacă o construcție literară nedramatică are substanță dramatică. Cătălina Buzoianu are o voluptate în a construi scenarii, cu decupaje cinematografice, care reordonează lumea autorului (ne-dramaturg) după o idee-mănusă pentru un demers regizoral propriu. Metodă ei este post-modernă. Deconstruind, prețuind valoarea cuvîntului și încărcătură lui, defrișînd într-un hătiș de sensuri, ea își deschide un drum nou, respectînd reguli dramatice, revelat prin propriile percepții și obsesii trezite, susținut coerent printr-o demonstrație estetică
Fabrica de vise by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/18184_a_19509]
-
propriu. Metodă ei este post-modernă. Deconstruind, prețuind valoarea cuvîntului și încărcătură lui, defrișînd într-un hătiș de sensuri, ea își deschide un drum nou, respectînd reguli dramatice, revelat prin propriile percepții și obsesii trezite, susținut coerent printr-o demonstrație estetică, regizorala. În ceea ce-l privește pe Mircea Cărtărescu, declară că este un dramaturg autentic, lucru vizibil nu doar din Levantul, dar și din Nostalgia și Orbitor. În orice caz, să prinzi într-o formulă dramatică și scenica 7000 de versuri scrise
Fabrica de vise by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/18184_a_19509]
-
a lui Iaurta Chiorul. Din păcate, cea mai mare parte a distribuției numeroase creează o atmosferă, mai degrabă decît compoziții. Rostirea lasă mult de dorit, se joacă superficial, fără a se însuși nodurile și semnele unui metatext post-modern. O propunere regizorala dificilă, dar, cred eu, incitantă pentru orice actor. Prea puțini din distribuție pleacă cu adevărat în aventură spirituală și scenica a Cătălinei Buzoianu. O ratare însă cu implicații, pentru că este vorba de Manoil-poetul, personaj principal, o înregistrează tînărul actor Gheorghe
Fabrica de vise by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/18184_a_19509]
-
din Cluj), cor (dirijor Constantin Ripa), soliști (pregătirea muzicală și continuo: Ștefan Rănai) - se îmbină într-un tot unitar, modelat cu autoritate de către regizorul Alexandru Farcaș. Minuția cu care acesta elaborează fiecare detaliu al edificiului teatral-muzical denotă nu doar înzestrare regizorala, ci și viziune fundata pe o solidă cultură a genului. Nu ascund faptul că am fost fascinat în primul rând de orchestrația mozartiana: când transparență și gracilă, cănd tenebroasa și inchietantă, acoperă prin sine însăși întreg spectrul emotivității umane. Pe
Cluj - Festivalul Mozart by Virgil Mihaiu () [Corola-journal/Journalistic/18186_a_19511]
-
anilor '91-'92. Dar ea cred că se regăsește oriunde în țările de est, în fondul și, uneori, în forma propusă. Asistăm multă vreme din spectacol la frământările firești dintr-o trupă: nemulțumirile vedetelor sau fostelor capete de afiș, afinități regizorale discutabile, ascensiuni sub semnul întrebării, hachițe, lingușeli pline de oportunism, travaliul cabinierilor, iubiri de cabină și câte și mai câte. Ne aflăm mai mult în ceea ce ține de culisele unui teatru și mai puțin în atmosfera de lucru propriu-zis la
Cine (mai) are nevoie de teatru? by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/16669_a_17994]
-
între haz și necaz sau haz de necaz. Transformările din partea a doua, metamorfozele unor personaje, restructurările aberante accelerează vizibil ritmul spectacolului, decupat în secvențe aproape cinematografice, (nu știa dacă așa este croită și piesa sau este o punere în pagină regizorală). Economia de piață pe înțelesul unora face ca Cehov să nu mai fie tentant. Totuși, s-a repetat, s-a investit, premiera trebuie scoasă! Noul director emanat din rândurile "tehnice" ale trupei se "adaptează" la noile cerințe și adaptează, pe
Cine (mai) are nevoie de teatru? by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/16669_a_17994]
-
-l frămîntă. Nu știu dacă el a ieșit mai îmbogățit, mai împlinit. Frații de la Brașov m-a tulburat profund. La București, am urmărit dimensiunea tehnică, evoluția rece, seacă a protagoniștilor și mi-am lăsat mintea să analizez în special demersul regizoral, scenografic, plastic, muzical, coregrafic, aparițiile episodice dar consistente ale actorilor importanți ai trupei de al Odeon. Smart și Teatrul Odeon, Proiectul Theorem-Helbel Theater-Berlin: Frații de Sebastian Barry. Traducerea și adaptarea: Carmen Croitoru. Regia: Alexandru Dabija. Scenografie, light-design și grafică: Irina
Legăturile văzute și nevăzute ale unui altfel de cuplu by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/16687_a_18012]
-
Horațiu Mălăele pe scena Teatrului Nottara. Aflat pe o poziție echidistantă față de conflictul ce a măcinat acest teatru, Mălăele rămâne finalmente fidel unei trupe cu care a lucrat o viață ca actor și cu care și-a exersat și apetitul regizoral. Un lucru însă este bizar. Deși cunoaște atât de bine actorii trupei, regizorul Horațiu Mălăele nu pare tentat în această montare să descopere drumuri noi, să surprindă din ceea ce a propus la nivelul interpretării. Din acest punct de vedere, spectacolul
Fierari din toate țările, uniți-vă! by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/16739_a_18064]
-
este Catrinel Dumitrescu, dar și ea obosește să mai caute după prima parte a spectacolului, rămânând pe o singură coardă. Mărturisesc că piesa în sine, pe care nu o cunosc și nu știu ce modificări a produs adaptarea și în ce sens regizoral, nu este deloc lipsită de interes, are simț dramatic și umor în replică, în tipul de construcție repetitivă a situațiilor. Gustul tragediei este bine camuflat în veștmintele comediei. Un fierar neamț află după foarte mult timp că fiul lui este
Fierari din toate țările, uniți-vă! by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/16739_a_18064]
-
acest lucru cu desăvârșit talent și dedicație. Predecesorii pot fi mândri de voi. Să ne întoarcem la film. O.I. Moldovan: Este un domeniu pe care îl cunosc bine. Am făcut peste 50 de filme. În cinematografie nu au lucrat valori regizorale de calibrul celor din teatru. Pe de altă parte, ai anticipat răspunsul meu. Un handicap important este tehnica rudimentară cu care s-a lucrat și încă se mai lucrează la Buftea și nu numai. Petra Vlah: Îți mulțumesc pentru aceste
Eminescu la țărm de Pacific by Petra Vlah () [Corola-journal/Journalistic/16790_a_18115]
-
sensibilă a momentelor lirice (aria rozelor, duetul scrisorii) a dezvăluit și cealaltă față a personajului, dar mai mult în cânt decât în jocul care accentuează doar latura "subretă". Și dacă rolul Suzanei ar fi putut fi îmbogățit de o imaginație regizorală mai nuanțată, Contele mi s-a părut complet greșit în linia unui caraghios care se ridiculizează în bufonerii inutile (vezi unele filme vechi despre "bestiile burghezo-moșierești"). Beaumarchais spunea că personajul "trebuie jucat foarte nobil dar cu grație și libertate". Dacă
Un sfârșit și un început by Elena Zottoviceanu () [Corola-journal/Journalistic/16847_a_18172]
-
spectacolului.) Din nou, ca și în alte împrejurări artistice oferite de Mona Chirilă, centrul de forță stă în jocul actorilor Miriam Cuibus și Dragoș Pop, în bine condusa expresivitate corporală - împinsă pînă la probe de pantomimă. Aici, trebuie subliniată intenția regizorală de a crea/recrea imagini trimițîndu-ne la filmul mut, fiindcă o bună parte din spectacol e compusă din gest și dans, iar muzica, care are un rol major, reproduce melodiile executate la pian sau ascultate pe vechile patefoane (cu distorsionări
Din eprubeta memoriei by Monica Gheț () [Corola-journal/Journalistic/16864_a_18189]
-
textul șiretului Daland, cu liniile melodice onctuoase înnobilate de muzicalitatea inteligentă și glasul rotund al basului Franz-Josef Selig (și el în debut) și al lui Erik-tenorul Jarma Silvasti, pătimaș, energic, naiv cu ajutorul unei voci robuste. Personajele se mișcă firesc în cadrul regizoral fără surprize, dar cu detalii de finețe ca apariția filmică a vasului fantomă, relația celor doi eroi aflați față în față, dispariția portretului Olandezului când acesta intră în casă ca întrupare a imaginii din cadru, renunțarea la apoteoza finală etc.
"Soirées de Vienne" by Elena Zottoviceanu () [Corola-journal/Journalistic/16899_a_18224]
-
fiindcă actorul se confundă cu eroul sensibilizînd infinit trama, toate reproșurile de "îmbătrînire" primindu-le defel impasibil. În ciuda tunsorii tinerești, chipul îi e marcat de trecerea anilor, lucru pe care însă monstrul sacru îl speculează spectaculos. Ajutat - evident - de concepția regizorală și maniera filmică adoptată de operatorul debutant Salvatore Totino, secondat de Chuck Cohen, cărora avea să li se alăture trioul monteurilor Tom Nerdberg, Keith Salmon, Stuart Waks. Pentru că numai prin virtuozitatea tehnică a nenumăratelor camere de luat vederi (instalate pe
Lecția de morală by Irina Coroiu () [Corola-journal/Journalistic/16953_a_18278]
-
intenția unui demers cinematografic pe tema " Omul cît moare învață" și a concentrat la două săptămîni lucrul cu actorii Gabriela Crișu, Clara Floreș, Olimpia Mălai, Bogdan Talașman, Paul Chirilă, Constantin Lupescu, Victor Giurescu, Daniel Beșleagă, Dan Grigoraș. Dramatizînd pirandellian indicațiile regizorale ale lui Roberto Mazzuco, tot ea a inițiat o colaborare între teatrele Act și Inexistent, palpitanta comedie Cum se face... (pentru care Antoaneta Zaharia a primit Premiul de interpretare). Împreună cu Patrizia Barbuiani, elvețianul Markus Zohner a propus HA!HAmlet - o
Descoperind AMERICI cu Andrei Șerban by Irina Coroiu () [Corola-journal/Journalistic/16988_a_18313]
-
finalul). De multe ori pare că Oana Pellea să-și fi rezolvat singură situațiile (lucru pe care îl face și Râlea pe ici, pe colo) din instinct și talent actoricesc, iar asta să o fi ajutat mai mult decît indicațiile regizorale. Prezența lui Marian Moraru în Grumio, servitorul lui Petruchio este un cîștig pentru spectacol prin rigoare, farmec, prin trucurile folosite inteligent și eficient în economia montării. Din păcate, restul personajelor pălesc (și în primul rînd Bianca, interpretată de Anca Sigartău
Dresura de scorpie by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/17025_a_18350]
-
micile ecrane, a filmului Burebista, sub aceleași etichete elogioase de care beneficiază, la TVR 2, reprogramarea celeilalte inițiative partinice din jurul anului 1980, serialul-saga al contribuției comuniștilor la "eliberarea" din 1944, Lumini și umbre: "mari actori în mari creații cinematografice", "creații regizorale și actoricești de excepție", "mare succes la spectatori și la critică". În așteptarea relansării filmului și a unor noi performanțe ale criticii clientelare și ale managementului incompetent și iresponsabil, ar fi să ne pierdem vremea, spicuind din "scenariul" recent prea
Confiscarea șanselor by Valerian Sava () [Corola-journal/Journalistic/17060_a_18385]
-
un suport stimulator în scenografia creată de T.Th. Ciupe, vechi colaborator al Teatrului Maghiar de Stat și al regizorului Tompa Gabor. În spectacolul Căsătoria T.Th. Ciupe este un partener artistic cît se poate de inspirat al Monei Chirilă, plusînd intențiile regizorale, completînd desenul mișcării personajelor și ritmul jocului cu o prospețime a fanteziei și o eficiență demnă de invidia mai tinerilor meseriași. Panourile decorului sunt ornamentate cu reproduceri ale tablourilor columbianului Fernando Botero, ale cărui forme "dospite", ample, dilatate inspiră costumele
Aventura conjugală by Monica Gheț () [Corola-journal/Journalistic/17058_a_18383]
-
despre trupa Teatrului Național din Craiova. Decorurile îi aparțin lui Bartha Jozsef, costumele scenografei Kotoy Dobre Judith, cunoscuta colaboratoare a lui Tompa Gabor. Deși montarea avea aceste trei mize ea s-a situat, din păcate, mult sub pragul așteptării, decupajul regizoral și spațiul propus nefiind însă deloc lipsite de subtilități. A fost greu să înțelegem ce se spune, cuvintele, din cauza rostirii defectuoase. În fruntea listei, o tînără actriță, absolventă la București, care debutează acum pe o scenă profesionistă: Iulia Lazăr. Trebuie
Năzdrăvănii și năzdrăvani by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15847_a_17172]
-
La Teatrul Odeon s-a încercat un experiment în ceea ce ar privi împletirea dintre teatru și dans. Balerinul și coregraful Răzvan Mazilu a realizat Îngerul albastru, pe un scenariu propriu, cam riscant și poate mult prea vulgar, neargumentat în demersul regizoral și scenic. Teatrul Nottara, cu toate convulsiile prin care a trecut reușește un spectacol spumos, bine articulat, Oscar, în regia lui Alice Barb, cu o distribuție bine animată, strînsă în jurul lui George Ivașcu, actor invitat aici și adevăratul protagonist. Teatrul
Un interval și mediocritatea lui by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15924_a_17249]