1,192 matches
-
realizat în mod sistematic începând cu perioada Renașterii, când domeniul de studiu se limita doar la civilizația Europei Occidentale. Cu timpul, aria explorată se extinde și la celelalte continente, elaborându-se noi concepte, precum cel al sincronizării culturale și al relativismului cultural. Astăzi, istoria artei deține un domeniu vast, incluzând, aici, și răspândirea și conservarea operelor de artă din întreaga istorie. Astfel, în secolul al XX-lea se produce o proliferare a instituțiilor, fundațiilor, muzeelor și galeriilor de artă, atât ca
Istoria artei () [Corola-website/Science/297389_a_298718]
-
O istorie politică a religiei, traducere de Vasile Tonoiu, Editura Științifică, București, 1995. Girard, René, Despre cele ascunse de la întemeierea lumii, traducere de Miruna Runcan, Editura Nemira, București, 2008. și Gianni Vattimo, Adevăr sau credință slabă? Convorbiri despre creștinism și relativism, traducere de Cornelia Dumitru, Editura Curtea Veche, București, 2009. Hick, John, Noua frontieră a religiei și științei. Experiența religioasă, neuroștiința și transcendentul, traducere de Alexandru Anghel, Editura Herald, București, 2012. Onuț, Gheorghe, Cercetarea sociologică, vol. 1, Editura Tritonic, București, 2014
[Corola-publishinghouse/Science/84961_a_85746]
-
Corporate Responsibility?, decembrie 2011, McKinsey Quaterly, Decembrie 2011. 1 Richard Rorty și Gianni Vattimo, Viitorul religiei. Solidaritate, caritate, ironie, Editura Paralela 45, Pitești 2008, p. 44. 2 René Girard și Gianni Vattimo, Adevăr sau credință slabă? Convorbiri despre creștinism și relativism, Editura Curtea Veche, București 2009, p. 107. 3 Ibidem. 4 Girard și Vattimo, Adevăr sau credință slabă, p. 6. 5 Rorty și Vattimo, Viitorul religiei, p. 40. 6 Ibidem, p. 48. 7 Ibidem, p. 54. 8 Ibidem. 9 Ibidem, p.
[Corola-publishinghouse/Science/84961_a_85746]
-
de muncă (exasperantă uneori pentru colaboratori), ambiția, încrederea în sine, tactul, priceperea administrativă etc. Adaug că toate sunt calități riscante. Îl contemplu adesea pe mai tânărul meu amic cu o (nu întotdeauna mărturisită) îngrijorare. Pariul lui implică, uneori, înzestrări acrobatice, relativisme dizolvante, melancolii, vanități, cinisme de circumstanță și decepții. Răzvan e prea inteligent ca să nu le știe. Dar sunt încredințat că modul lui tonic de a se confrunta cu sine și cu lumea din jur („nu veți auzi de la mine o
[Corola-publishinghouse/Administrative/2017_a_3342]
-
zilele noastre corupția politică este din ce în ce mai mult o problemă internațională și transnațională care necesită soluții internaționale și transnaționale, acest lucru nu este totuși prea încurajator. În orice caz, nu trebuie să ne ducă la defetism sau la un exces de relativism. În primul rând, ar fi greșit să exagerăm importanța disputelor la margini ca și cum nu ar exista nicio înțelegere privind ce este corupția și ce este de făcut în legătură cu ea. Există numeroase dispute privind cine ar trebui să acționeze împotriva corupției
Corupţia politică : înăuntrul şi în afara statului-naţiune by Robert Harris [Corola-publishinghouse/Administrative/932_a_2440]
-
confruntare, fie și superficială, cu practica literară discrepanțele sunt mai mult decât evidente. Însă, pe de altă parte, nu se poate contesta evidența, că, în genere, apropierea de concret și de praxis implică, în mod necesar, o doză considerabilă de relativism, cu alte cuvinte abandonarea treptată a criteriilor dure, în favoarea unei perspective „îmblânzite”. Virgil Nemoianu a sesizat foarte exact iminența unor atari deplasări dinspre zona principalului către aceea a secundarului: „În critica literară, ca și în alte discipline, un model teoretic
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
producția literară a momentului. Metoda derivă din poziția intelectualistă a criticului. O atitudine, mai întâi, obiectivă în analiză, ceea ce presupune frânarea și, de este posibil, eliminarea subiectivității. O altă idee privește limitele actului critic: analiza nu epuizează niciodată frumosul. Acest relativism asigură, de altfel, viabilitatea unei discipline care, în alte condiții, s-ar epuiza repede. C. nu crede în posibilitățile științifice ale interpretării, și prin aceasta el se apropie de criticii din generația lui, adversari (cu excepția lui Tudor Vianu) ai determinărilor
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286258_a_287587]
-
inegalitarismului (care presupune și el existența unei scale universale a valorilor „rasiale”, deci o formă de universalism), considerate a fi cele două caracteristici fundamentale ale rasismului doctrinar, cărora s-a crezut multă vreme, cu naivitate, că li se poate opune relativismul cultural și dreptul la diferență. Recenta metamorfoză ideologică se bazează tocmai pe deplasarea inegalității biologice a raselor Înspre o absolutizare a diferenței dintre culturi. De aici, s-a ajuns la Înlocuirea temei clasice a „luptei Între rase” cu noua și
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
contextul lor de origine sau de formare și exportabile sau transferabile. Astfel de valori și norme sunt considerate drepturile omului și democrația pluralistă, respectul libertății individuale și principiul laicității. Se iese astfel din Închisoarea absolutismului cultural la care se reduce relativismul radical. Ceea ce a fost gândit sau creat „la noi” nu este În nici un caz menit să aibă valoare doar „pentru noi”: acesta este conținutul formal al exigenței de universalitate, implicând ceea ce voi numi principiul universalizabilului. Însă antirasismul nu poate fi
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
În cadrul politicilor lor de imigrare. Prima lege În acest sens datează din 1921, dar există și astăzi dispoziții menite să restrângă numărul de persoane care se pot stabili pe teritoriul american. Numeroase critici au fost aduse acestui gen de practici. Relativismul cultural a constituit una dintre principalele lor surse de inspirație. Acest curent de gândire consideră imposibilă ierarhizarea culturilor și poate duce așadar la refuzul de a o privilegia pe una În raport cu alta. Lucrările etnologilor au contribuit În mare măsură la
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
ar dezvolta după același model. Nu se mai putea susține astfel ideea că un grup ar avea o evidentă superioritate morală asupra altora și că, În consecință, i-ar fi permis să restrângă drepturile acestora din urmă. Cu toate acestea, relativismul a condus el Însuși la folosirea cotelor. Ideea că toate culturile sunt la fel de importante are două implicații. Mai Întâi, după cum sublinia, printre alții, John Rawls, inegalitățile de care suferă de facto unele grupuri subreprezentate În eșaloanele cele mai Înalte ale
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
să-i primească pe 10% dintre elevii cel mai bine clasați În fiecare din liceele de stat, dintre care o parte sunt frecventate În special de negri sau hispanici. X. M.-T. & DELIEGE Robert (1998), „Vers un nouveau tribalisme? Du relativisme au politiquement correct”, in FERREOL Gilles (coordonator), Intégration, lien social et citoyenneté, Villeneuve-d’Ascq, Presses universitaires du Septentrion, pp. 167-196. JAFFRELOT Christophe (2002), „Inde: l’avènement politique de la caste”, Critique internationale, nr. 17, octombrie, pp. 131-144. KASPI André (1998), Les
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
În primul rând, pe Ruth Benedict (1887-1948), elevă a lui Boas și Kroeber, care s-a interesat de indienii dintr-o rezervație californiană (indienii Zuñi, una dintre etniile populației Pueblo), precum și de mediile americane de imigrație. Accentul este pus pe relativismul formelor culturale, noțiunile cele mai fecunde fiind cele de „tip psihologic” și de pattern. La rândul său, etnologul Ralph Linton (1893-1953), al cărui nume, alături de cel al lui Abram Kardiner, va rămâne veșnic legat de noțiunea de basic personality, și-
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
interacționistă sau aderăm la postulatele etnometodologiei, ar mai fi de menționat o mulțime de teme de discuție. Să semnalăm În special studierea stilurilor de viață și a tipurilor de sociabilitate, analiza impactului mass-media și a determinanților creației artistice, dezbaterile asupra relativismului și etnicității sau asupra mondializării și aculturației ocupând și ele un loc important În galeria subiectelor de discutat. Dacă civilizația se bazează pe acumulare și progres, cultura ă ne amintește Paul Ricœur În Histoire et vérité ă se bazează pe
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
Învățământului și al culturii, este o mare provocare căreia trebuie să Îi răspundem, dacă se poate, Într-un mod pașnic și consensual. Cultura aceasta a monologismului, monolog asemănător autismului, trebuie făcută să evolueze găsind un nou echilibru Între universalism și relativisme și refuzând orice formă de Închidere sau de ghetoizare. În consecință, numai pornind de la o nouă perspectivă, transmodernă, vom găsi soluțiile specifice unui drept plural, adaptat cerințelor mondializării economice, dar și culturale. E. L.R. & ARNAUD André-Jean (1969), Les Origines doctrinales
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
a defini justețea prin ceea ce este, și nu prin ceea ce trebuie să fie și, În consecință, de refuzul separării Între real și ideal și, mai departe, Între fapte și valori. Procedând astfel, dreptul natural antic se dovedește pertinent pentru combaterea relativismului moral, deoarece, bazându-se pe obiectivitatea legilor naturii, nu poate accepta ca valorile să Își aibă rădăcinile În subiectivitate. Umanismul juridic, analizat În calitate de „produs al epocii moderne” (Villey, 1983, p. 8), este acuzat că ar confunda dreptul cu morala. Totuși
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
interacțiunile diferiților actori. Activitatea subiecților, Într-un astfel de context, este de două ori originală: În procesul său (bazându-se pe o dinamică a confruntării) și În produsele sale (sinteză originală a unor elemente specifice). Aceasta presupune o viziune asupra „relativismului cultural” care să nu Însemne abandonarea oricărei referințe la valori sau suspendarea oricărei dezbateri asupra acestora, ci o recunoaștere a limitelor propriei ierarhizări și orientarea Înspre căutarea unor norme comune, care să poată fi mobilizate În spațiul public (Hofstede, 2001
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
respectarea conveniențelor, a bunelor maniere aflate În uz la oamenii aparținând unei societăți; la plural, În limba franceză, termenul semnifică demonstrațiile de politețe (dicționarul Robert, 1970). Din păcate, se confundă adesea cele două niveluri și de aceea cei care proclamă relativismul cultural sau chiar comunitarismul „aruncă și copilul o dată cu apa din copaie”, acuzând orice comportament civilizat de ipocrizie și arbitrar. Această confuzie se regăsește și În folosirea cuvintelor civil și civilizat: primul insistă asupra legăturii Între indivizi În general, În vreme ce al
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
pură abstracțiune. Trebuie să insistăm aici asupra consecințelor, foarte periculoase din punctul nostru de vedere, ale acestei concepții asupra subiectului. Într-adevăr, cum să ajungem la o obiectivitate autentică În materie de judecată morală? La fel, cum să scăpăm de relativismul cognitiv? Importanța tradiției și respectul pentru ea tind să relativizeze specificitatea științei moderne, prezentată cel mai adesea ca o concepție despre lume printre atâtea altele. Într-o abordare de acest gen, care acordă subiectivității un privilegiu definitiv, scopul observatorului este
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
forme de gândire esențialistă și, grijuliu să explice socialul prin social, refuză să facă din disciplina sa „un capitol al psihologiei” sau „un apendice al biologiei” (Durkheim, 1975, p. 346). Procedând astfel, sociologul sau etnologul este, În mod spontan, relativist. Relativismul cultural este, Într-o oarecare măsură, fondatorul proiectului științelor despre om. El nu este lipsit de raționalitate: după cum notează Dan Sperber, „Întrucât variațiile culturale nu corespund În mod semnificativ unor variații genetice, cu cât culturile variază mai mult, cu atât
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
Tlingit etc.). Numele său va rămâne asociat descrierii potlatch-ului, studiu care l-a influențat pe Marcel Mauss și faimosul său Eseu despre dar, apărut În 1925. În lupta sa intelectuală Împotriva evoluționismului, Boas oferă cea mai interesantă imagine a unui relativism cultural temperat (diferențele de civilizație sunt produsul acțiunii combinate a factorilor istorici și geografici), din care rezultă un antirasism consecvent. În contribuția sa la Înțelegerea „artei primitive”, el dovedește un curaj și o clarviziune rare pentru timpul său. După cum remarcă
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
clarviziune rare pentru timpul său. După cum remarcă André-Marcel d’Ans, pozițiile sale „poartă marca acestui credo anti-diferențialist conform căruia atracția pentru frumusețe este prezentă În toată omenirea” (D’Ans, 2003, p. 24). Dar cum se Împacă această poziție universalistă cu relativismul și cu refuzul său corelativ opus oricărei teorii generale a culturii? Răspunsul lui Boas, despre al cărui temei se poate, bineînțeles, discuta, este dictat de adeziunea sa la empirismul descriptivist: deși atracția pentru frumusețe este comună Întregii omeniri, ea nu
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
culturi. Dar, postulând demnitatea lor egală, el afirmă În același timp și originalitatea absolută a fiecăreia, totala lor discontinuitate. Se Întrevede panta pe care școala culturalistă avea să alunece și care i-a dus pe unii epigoni la propovăduirea unui relativism cultural absolut. De la relativism la diferențialism Din clipa În care o cultură este o totalitate analizabilă doar prin raportare la ea Însăși, nu putem evita următoarea consecință dăunătoare: indivizii provenind din culturi diferite trăiesc În universuri incomensurabile. Această consecință readuce
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
lor egală, el afirmă În același timp și originalitatea absolută a fiecăreia, totala lor discontinuitate. Se Întrevede panta pe care școala culturalistă avea să alunece și care i-a dus pe unii epigoni la propovăduirea unui relativism cultural absolut. De la relativism la diferențialism Din clipa În care o cultură este o totalitate analizabilă doar prin raportare la ea Însăși, nu putem evita următoarea consecință dăunătoare: indivizii provenind din culturi diferite trăiesc În universuri incomensurabile. Această consecință readuce În discuție ideea unității
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
la ea Însăși, nu putem evita următoarea consecință dăunătoare: indivizii provenind din culturi diferite trăiesc În universuri incomensurabile. Această consecință readuce În discuție ideea unității neamului omenesc. În mod paradoxal, ea autorizează o teoretizare rasistă Împotriva căreia s-a constituit relativismul cultural. Nu putem accepta să ne asumăm un asemenea risc, cu atât mai mult cu cât argumentele Împotriva relativismului radical sunt decisive. Cum s-a ajuns la absolutizarea diferenței colective? În anii ’60 ai secolului XX, sub pretextul denunțării consecințelor
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]