221 matches
-
analiza cu această unitate, cu toate că prin natura ei istoristă este ultima din punct de vedere cronologic. După cum am afirmat, ceea ce socotim a fi o ipotetică unitate nu este decât rezultatul unei proiecții a posteriori. Ea se bazează pe un model relativist, particular valabil (adică valabil în limitele pe care singur și le alege, fiindcă se bucură de o totală "libertate axiomatică"84). Acest model deschis, contradictoriu în raport cu pretențiile absolutiste ale celorlalte două modele, dar necontradictoriu în sine însuși, este modelul pluralității
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
își găsește noi conținuturi în care se întrupează validându-le și validându-se, totodată, în desfășurarea ei spre Ideea absolută. Pe acest model se structurează ideea progresului cunoașterii în filozofie. Și el are deci în vedere pluralitatea (ca și modelul relativist), dar fiind prin excelență un model raționalist o subordonează unității. Or, potrivit lui Kant, "pluralitatea privită ca unitate nu este altceva decât totalitate"86. Întrucât Hegel însuși concepe "unitatea istoriei ca totalitate" (vezi II, 2Ab) și crede în existența Filozofiei (impersonale
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
cunoaștere cu valoare obiectivă decât despre relații, dar nu și despre natura reală a lucrurilor, orice explorare în adâncime descoperă mereu ceva "insondabil", dincolo de care intelectul nostru nu mai poate înainta. În ciuda acestei "slăbiciuni", a acestui eșec susțin adepții modelului relativist -, este bine că se întâmplă așa, fiindcă aici avem de-a face în fond cu "o limitație ce nu limitează", care constituie tocmai "tăria" ei. Atunci intră în joc rațiunea care, instituind, caută "să integreze iraționalul"93. Numai rațiunea, care
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
viziune despre lume nu este numai actuală, ci și perenă. Simplul fapt că am putut evoca mai sus condiția sisifică a filozofiei dintotdeauna e suficient de grăitor sub aspectul perenității modelului de Weltanschauungsphilosophie. Am sugerat de altfel viabilitatea acestui model relativist și atunci când pornind de la concepția diltheyeană despre reîntemeierea perpetuă a filozofiei, am numit această filozofie ce-și dă permanent conținuturi noi, o filozofie a discontinuității și a hiatusului repetabil. Ca teorie a sistemelor elaborată din perspectiva "criticii rațiunii istorice", metafilozofia
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
foarte bine cu imaginile atomilor de tungsten obținute la microscopul electronic. Oscilonii ar putea fi cheia înțelegerii lumii subatomice - însă acest lucru impune atât renunțarea la conceptul newtonian conform căruia particulele elementare sunt punctiforme, cât și a celui mai modern, relativist, conform căruia particulele elementare ar putea fi asimilate unor bile rigide. Nici unul dintre aceste modele nu este viabil, neputând explica în totalitate fenomenele care se produc în realitate. Un al treilea model, inspirat de modelul oscilonilor, ar presupune că nu
Conexiuni by Florin-Cătălin Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/667_a_1016]
-
o eminescologie blazată, neputincioasă, în retragere muzeistică? Cultivăm, "protejându-i" imaginea, caravana unui Eminescu ritualizat și verbalizat la zile fixe, supus jetului festivist? Considerăm valabilă "retrogradarea" sa, părăsind galeria marilor clasici, noile lecturi impunând, prin deplasarea unor accente, un Eminescu relativist, demitizat? Sau sperăm că, prin asaltul interpreților, un "nou Eminescu" se va ivi?" Din toate aceste motive "o istorie a eminescologiei, mereu ademenitoare, obligă la chestionarea acestui pachet problematic /problematizat, fără a ne slei curiozitatea". Adrian Dinu Rachieru nu își
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
moderne a fost structurarea celor două electrodinamici: „Electrodinamica cuantică” - pentru care Julian Schwinger, Shinichiro Tomonaga și Richard Feynman au luat premiul Nobel În 1965 și „Cromodinamica cuantică” - noua teorie a interacțiunilor tari. Cromodinamica cuantică (Quantum chromodynamics-QCD): Teoria de câmp cuantic relativist a forței tari și a cuarcilor, Încorporând relativitatea specială. Cele două teorii au condus la cea mai impresionantă construcție a fizicii din toate timpurile - modelul standard, al cărui subiect „fierbinte” l-a constituit unificarea forțelor fundamentale din natură. Concluzia cercetărilor
Creativitate şi modernitate în şcoala românească by Magda COZLAC () [Corola-publishinghouse/Science/91778_a_93107]
-
toate astea n-aș putea să mă situez ferm, irevocabil, pe poziții partinice. Cu partidul am, în anumite momente, legături etice, nu și teoretice. În ciuda cursurilor pe care le-am efectuat, marxismul meu e difuz. Sînt un eclectic - determinist, providențialist, relativist și sceptic în același timp; nu pot fi un sectar. Aspirația mea a fost mereu aceea de a vedea lucrurile larg, inclusiv din unghiul celui aflat „de partea cealaltă a baricadei”. (Poate de aci „pertinența” - o calitate care nu te
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
nu există riscuri, când poți arbora postura granitului etic, fără să te expui vreunei consecințe inconfortabile. Sub regimurile autoritare, eticul „se amână“ sau devine apanajul unei minorități. 2. Relativismul moral. E la antipodul gesticulației. Posturii monumentale a moralității „de scenă“, relativistul îi răspunde cu cearcănul ironic al caragialescului: „A se slă bi!“ Să nu ne luăm prea în serios! Ne mișcăm într-o zonă în care lucrurile nu se pot cântări farmaceutic. Uneori, „Fair is Foul and Foul is Fair“. Nu
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
N-am întâlnit, în nici una din taberele politice, politicieni care, din când în când, să facă, inteligent, haz de ei înșiși! Aș semnala o singură excepție: Toader Paleologu, care a adus, în peisajul public dâmbovițean, un ton nou: destins, ușor relativist, politicos, străin de îndârjire și de patos militant. Dar pentru genul lui de politician nu avem încă, cel puțin așa cred, un electorat pe măsură. În orice caz, dl Paleologu îmi provoacă, adesea, sănătoase accese de bună dispoziție, ceea ce alții
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
superficial. Pe de o parte, divertismentul poate produce unitate și coeziune socială, dar, pe de altă parte, el generează mai ales disociere, diseminare, eterogenitate socială, gusturile unora nefiind câtuși de puțin împărtășite de ceilalți. Via divertisment se constituie însuși universul relativist și pluralist al principiului „fiecare cu gusturile sale”. Cu câteva excepții, divertismentul reproduce nu atât o supremație a colectivului asupra principiului individual, cât o diviziune pașnică a socialului făcută din dispersia individualistă a gustului și a comportamentelor. Deși numeroase divertismente
[Corola-publishinghouse/Administrative/1981_a_3306]
-
resursele pentru a ajunge la separarea instituțională? Care factori din istoria românească recentă constituie impedimente în calea unui asemenea rezultat? Acestea sunt întrebări importante la care trebuie să răspundă specialiștii în istoria recentă a României. David Gress notează că „problema relativiștilor și postmoderniștilor era că voiau să nege atât moralitatea, cât și existența unei cunoașteri în afara culturii, în timp ce-și păstrau propria moralitate antioccidentală imună față de această negare. Dar, potrivit lui Gellner, deși nimeni nu poate fi sigur «dacă într-adevăr
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
Henri). Este o metodă bazată pe intersubiectivitate, în căutarea obiectivității, dar care nu crede în "imaculata concepție" a științei. Imperialismul mistic, ca și cel științific ar primi astfel o grea lovitură, s-ar pu-tea evita cele trei forme de extremism: relativist, scientist și religios. Pe baza acestei ipoteze s-ar putea dezvolta însă o nouă filosofie, sau o nouă gnoză, un nou sistem, de data aceasta deschis, permisiv, ce iese din gîndirea binară, înlocuind-o cu cea ternară, integrînd și absorbind
[Corola-publishinghouse/Science/1490_a_2788]
-
pentru a insista asupra conținutului ei. De acest conținut se vor bucura cititorii la ediția a doua a cărții, corectata, în pregătire la Editură Univers. Bătălia canonica, la limită, e un episod într-un război mai mare, între raționaliști și relativiști. Numai că, în vreme ce războiul continuă, bătălia canonica, așa cum o conduce un Harold Bloom, cred eu, e pierdută. Bloom e o specie, din păcate, pe cale de dispariție. Un cititor frenetic și vorace, măcinat (era să scriu "posedat", urmărită fiind de rateurile
Canoneli pe tema canonului by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/18144_a_19469]
-
cu Divinitatea. Iar despre sistemul lui Copernic, Bellarmine îi spune lui Galilei: Foarte bine, dar spune că e un model, nu spune că e Adevărul. Și Galilei răspunde: Nu! ESTE Adevărul! Deci, curios, rolurile se inversează: reprezentantul Bisericii este un relativist și cel al științei - un absolutist. Foarte ciudată poveste... Papa Ioan Paul al II-lea era deja bolnav, dar în momentul în care a început să vorbească i s-a iluminat fața. Și a spus ceva uluitor, care n-a
Basarab Nicolescu - „Esențial este să-ți găsești locul pe acest Pământ” by Tudor Călin Zarojanu () [Corola-journal/Journalistic/6403_a_7728]
-
dezabuzare tardivă: nu e ușor să recunoști la bătrînețe că toate insurecțiile la care te-ai dedat în anii tinereții nu au folosit la nimic bun. Baudrillard nu e un gînditor radical, așa cum se declară în postfața cărții, ci un relativist sceptic căruia lipsa unui reper transcendent îi insuflă sentimentul unei catastrofe iminente. Sub unghiul gimnasticii minții, volumul e de citit grație efortului pe care îl cere parcurgerea piruetelor dialectice, dar în privința ideilor care îți rămîn în minte, paginile rămîn albe
Lumea ca simulacru by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5228_a_6553]
-
o bursă la Akademie Solitude, în 2008. Trei lucruri se desprind din acest scrupulos inventar biobibliografic, incluzând referințele critice. Primul ar fi că Urbancolia nu se poate să nu fie citită ca o carte nemaipomenită. Al doilea, că ludicul și relativistul Dan Sociu se arată extrem de serios și de preocupat, când este vorba de etalarea succeselor sale. Iar al treilea, și cel mai semnificativ din punctul meu de vedere, e că tocmai această afișare, cu întărirea exagerată a elementelor "de escortă
Zero-proză by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/8262_a_9587]
-
interbelici sînt așezați într-o rețea de relații continentale, cu care n-am fost obișnuiți. G. Călinescu, care se simțea liber, deoarece "încă nu exista teroarea teoriei, ci, dimpotrivă, o afirmare orgolioasă a independenței de spirit într-un climat latitudinar, relativist", ne oferă, în locul unui tratat academic, Prelegeri de estetică (1939), "recurgînd uneori, ca H. Pater (apărător al impresionismului critic), la modelul platonic". Capitolul cărții, închinat simbolurilor, "indică o direcție stilistic-cognitivă care s-a dovedit fertilă, cunoscînd modificări, dar nu mutații
O epură a modernismului by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15901_a_17226]
-
care deși declară infinită diversitate a lumii, se știe capabil să o cuprindă cumva pe dedesubt, din interior, să o subîntindă prin însuși actul contemplării și studierii ei, nu prin sistematizare sau epuizare. Un absolutist numai bun de revendicat de relativiștii de astăzi, dar un absolutist cu toate acestea. Ce se află la capătul unui asemenea voiaj intelectual în jurul universului, cu toate articulațiile acestuia, de vreme ce Simmel anunță răspicat că nu caută o teorie, căci ea nu ar putea fi decît dogmă
Veverita intelectuală by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/18014_a_19339]
-
acesta este chiar segmentul din care, prin filozofie și prin sensibilitate, Dinu Săvescu face parte. Spre deosebire, însă, de gestul celor mai mulți artiști din această zonă, care se iau în serios și oficiază în artă aproape sacerdotal, Săvescu este un spirit relativist și ludic, de factură postmodernă. Însă postmodernismul său nu clamează, nici pe departe, disoluția profesionalismului sub avalanșa dreptului natural și nediferențiat la exprimare, ci aduce un elogiu conștiinței de sine a artistului, generozității ca premisă a receptării, dorinței lui legitime
Dinu Săvescu - un portret by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/11170_a_12495]
-
al doilea de stânga.) Jules Verne nu era preocupat de viitor, ci de aparența unei realități tehnologice deja prezente. Nu-l interesau îndrăznețe proiecte utopice ale societății, ci aventura individuală a unor călători solitari. Era un sceptic religios și un relativist, opera sa fiind plină de aspecte contradictorii. Personajele sale au rupt-o cu lumea, cu societatea și pleacă în călătorii fără să-și pună problema întoarcerii. Utopiile insulare ale lui Verne sunt, de fapt, niște rafinate strategii de izolare ale
Jules Verne pe înțelesul ideologilor by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11762_a_13087]
-
atelierul nu-l confiscă și pe care imaginația nu-l narcotizează într-atît încît să-i scurtcircuiteze legăturile directe cu lumea în care trăiește. Faptul că în creația propriu-zisă este fantast și visător, că în meditațiile implicite asupra artei este uneori relativist, iar alteori de-a dreptul măcinat de îndoieli, nu-l împiedică pe Bochiș de a căuta chiar în ostilitatea din jur, în disfuncțiile de sistem și în nepăsarea oficială (care de multe ori ia forma agravantă a disprețului), argumente pentru
Muzeul Florean, un bilanț la sfîrșitul lui 2006 by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/10027_a_11352]
-
apărea foarte bine în faimosul număr din Dilema, care i-a convulsionat pe mulți dintre admiratorii necondiționați ai poetului.) În fond, Narcotice în cultura română e o carte incomodă. Cel puțin pentru intelectualii idilici și pentru publicul larg. Efectul ei relativist mi se pare comparabil cu acela, încă nu epuizat, al eseului lui Eugen Negrici, . De nu chiar mai mare, căci, până la urmă, Oișteanu ridică un set de întrebări cu portanță comportamentală, iar prejudecățile pe care le-ar putea întâmpina sunt
Iluziile literaturii române by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/6134_a_7459]
-
utilizări ulterioare despre care important este să spunem nu atît că e falsă, cît că e imorală sau nedreaptă. Nuanțarea mi se pare importantă, chiar dacă odată făcută ea pare mai curînd evidență, nu doar pentru că ea face din Todorov un "relativist" al memoriei, spre deosebire de numeroși fanatici absolutiști (mai cu seamă cînd e vorba de memoria tragediilor colective). Ci și pentru că ea pregătește eficient terenul pentru teza cea mai importantă, si in acelasi timp cea mai riscantă, a cărții. Brutal enunțata, și
Pildele amintirii by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17853_a_19178]
-
o publică, cu un studiu introductiv, la Editura Fundației Culturale Principele Carol, în colecția Cartea Vremii, îngrijită de Nichifor Crainic. Maurras, spune introducerea lui Vianu, e un tradiționalist, deci alegerea e cum nu se poate mai potrivită. Însă un tradiționalist... relativist, temperînd individul prin societate și societatea prin istorie. " Poate afirma cineva că a rămas același de-a lungul întregei sale vieți?" rezumă Vianu, printr-o întrebare, teza acestui relativism. Răspunsul pe care-l așteaptă e nu, însă acela care se
Inteligență and utopie by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/8752_a_10077]