578 matches
-
de filosofi, confirmat de sociologi și poate fi constatat de oricine urmărește viața publică sau expresiile publice ale frământărilor și derutelor unor indivizi. Fără a fi inoperante sau inconsistente, apartenențele naționale, confesionale sau profesionale au devenit laxe și chiar desuete. Relativizarea acestor identități colective nu apare doar prin migrația milioanelor de cetățeni intra și extra europeni, ci, mai ales, prin desemnificarea oricărui fundament exterior al comunității. Discuțiile despre schimbarea apartenenței sexuale 3 arată că și identitățile socotite naturale pot fi considerate
[Corola-publishinghouse/Science/84961_a_85746]
-
6. Problema, însă, nu este doar a Bisericilor și religiilor tradiționale, ci și a societății și a statului liberal clasic. Poate că pentru prima oară de la Iluminism, Biserica și instituțiile modernității au o problemă comună: constituirea unei lumi în contextul relativizării tuturor instanțelor, cu excepția indivizilor, însă indivizii nu se pot regăsi în nici un principiu exterior și sunt prea slabi și diverși pentru a institui un principiu comun. Libertatea de alegere a individului vine cu o provocare pe măsura abundenței de opțiuni
[Corola-publishinghouse/Science/84961_a_85746]
-
nu numai lipsa de temeinicie a lumilor inventate (biete baloane de săpun, obiecte de joacă, mingi pe care le poți purta în mâini, aidoma amintirilor neadevărate din alt poem), dar și strania lor abilitate de a induce în eroare, prin relativizarea „realității” înseși, devenită, tot la modul metaforic, un „glob” ceva mai mare, de a cărui temeinicie ne putem, în egală măsură, îndoi. Nu fără argumente, desigur, căci din alte poeme aflăm, de pildă, cât de imprevizibile pot fi trecerile „în
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
la mutațiile din practica literară, genurile nu se mai prezintă astăzi, nici într-un caz, drept constante valabile pentru mari perioade de timp, ci mai curând sub forma unor variabile, dependente de un moment istoric anume. În plus, dincolo de această relativizare, se poate ghici chiar o nouă funcție negativă, perversă, s-ar putea spune, a lor, funcție ce nu exclude deghizarea, schimbul de măști, simularea. Într-un cuvânt, în literatura actuală, genurile rămân, de multe ori doar un background de convenții
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
dintre aspectele fundamentale ale unui astfel de sentiment este faptul că reflectă capacitatea Omului de a se privi pe sine Însuși ca pe un subiect de reflecție, de a se distanța de sine În mod conștient, ceea ce face cu putință relativizarea culturală și un demers de deschidere Înspre alte apartenențe și alte culturi. În sfârșit, trebuie să fim foarte conștienți de faptul că această noțiune se actualizează Întotdeauna la plural: fiecare Încearcă mai multe sentimente de apartenență. Orice individ aparține, simultan
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
relațional este cel care face ca interacțiunea dintre două acte de limbaj să devină realmente comunicare. Gândirea lui Jacques este diferită și de cea a lui Emmanuel Lévinas. Acesta din urmă afirmă că o autentică filosofie a dialogului implică o relativizare a ego-ului și că „Eu Îl percep pe Tu mai presus de Mine Însumi” (Lévinas, 1976, p. 40), subliniind astfel caracterul esențialmente asimetric al relației etice. Prioritatea acordată celuilalt eliberează Eul de sine Însuși. Etica s-ar baza, din acest
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
În lipsa apartenenței la o tradiție, suntem lipsiți de dimensiunea evaluativă a Înțelegerii, care devine absolut imposibilă. Primatul principiului universalității nu exclude În nici un caz recunoașterea pozitivă a diferențelor (Ricœur, 1990), cine determină doar, și acest aspect este esențial, să refuzăm relativizarea radicală a valorilor. A. P. & ABOU Sélim (1992), Cultures et droits de l’homme, Paris, Hachette. DEVEREUX Georges (1967), „La renonciation à l’identité: défense contre l’anéantissement”, Revue française de psychanalyse, vol. 31, nr. 1, ianuarie-februarie, pp. 101-142. LEVI-STRAUSS Claude
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
La discipolii lui Heidegger, etica era redusă la o chestiune de autenticitate. Or, „ființa nu este niciodată ș...ț propria sa rațiune de a fi” (Lévinas, 1986, p. 121). Trebuie să ținem cont de acest avertisment dacă vrem să evităm relativizarea radicală a valorilor. Cinismul postmodern se bucură de ceea ce crede a fi sfârșitul universalului, ocupat fiind cu celebrarea frivolității, a fragmentarului, a inesențialului și deci cu respingerea eticii. După cum notează Jacques Bouveresse, aceasta Înseamnă să acreditezi „ideea că ceea ce ne
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
Bukovski, nici după ce ele au devenit majoritare, ca minoritatea feminină a globului. Totuși ce mă sperie cel mai tare și mai tare, în dezbaterea asta de idei, este absența desăvârșită a umorului. Eu știam că unde e inteligență, e și relativizare, și unde e relativizare e și salvatorul umor. Mai frică decât de toate simbolurile religioase îmi este de ateismul fanatic. Mai încrâncenat decât al celor mai fanatici credincioși.Cel mai frică mi-e, mai exact, de oamenii care nu râd
Cum am spânzurat-o pe Emma Bovary by Doina Jela [Corola-publishinghouse/Science/937_a_2445]
-
au devenit majoritare, ca minoritatea feminină a globului. Totuși ce mă sperie cel mai tare și mai tare, în dezbaterea asta de idei, este absența desăvârșită a umorului. Eu știam că unde e inteligență, e și relativizare, și unde e relativizare e și salvatorul umor. Mai frică decât de toate simbolurile religioase îmi este de ateismul fanatic. Mai încrâncenat decât al celor mai fanatici credincioși.Cel mai frică mi-e, mai exact, de oamenii care nu râd. E motivul pentru care
Cum am spânzurat-o pe Emma Bovary by Doina Jela [Corola-publishinghouse/Science/937_a_2445]
-
retorice ale Manifestului. Nu e nevoie să te pui «în slujba valorilor nepieritoare», cum declaram, patetic, noi cerchiștii în acel Manifest bis al Cercului care era articolul Perspectivă cu care se deschidea Revista Cercului Literar. Dar, într-o epocă a relativizării până la pulverizare a valorilor, pledoaria pentru un absolutism axiologic este, cred, necesară". Pentru critica nouă, vechile modele nu mai sînt însă operante. "De altfel, cred că nici nu se mai poate vorbi despre o nouă critică. După moartea curentelor din
Cercul poeților dispăruți by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/13676_a_15001]
-
timp și spațiu pe care cultură postmodernă încearcă să le depășească) funcționează în cadrul ordinii carnavalești proclamate de multiplicitatea și hibriditatea culturii postmoderne prin intermediul tipului de cunoaștere aferent- ceea ce J.F. Lyotard a numit cunoaștere narativa. Cunoașterea narativa, spre deosebire de cunoașterea științifică, acceptă relativizarea că o condiție principala a lumii pe care încearcă să o decodifice, văzând procesul narativ nu numai că o activitate necesară pentru constituirea unei lumi, dar și ca o activitate ce contribuie la construirea identității. Într-adevăr, problematică tradițională a
Carnavalesc si cultură de masă by Maria-Sabina Draga () [Corola-journal/Journalistic/18125_a_19450]
-
sporadic, el vertebrează totuși romanul Noiembrie viteză, figurare spumoasă a destinului unui personaj self made man din anii ’60 ai secolului trecut. Glisările temporale, exercițiul comprimării sau proiecției în timp, epilogurile reprezintă bruiaje constante ale logicii realiste și instrumente ale relativizării ironice. Scriitorul nu este în primul rând ceea ce se numește un bun psiholog, ci un excelent observator de detalii, absorbite fără montură, de preferință disparat. Puzzle ingenios al unor relații inconfortabile, proza lui T. oferă lecturii confortul inteligenței vii și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290283_a_291612]
-
Paris, cu un interviu al lui André Gide și, de la Ierusalim, cu o corespondență a lui H.N. Bialik. În numărul 13-14 din 1930 e inserat articolul Cezar Petrescu, plagiator?, în care, pe un ton moderat și cu permanentă grijă a relativizării, se afirma că două personaje din românul Calea Victoriei sunt aproape identice cu Martin Eden din românul omonim al lui Jack London și cu Aleksandr Odnev din O istorie obișnuită al lui Ivan Goncearov. Discuția este completată cu fișele sintetice ale
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286631_a_287960]
-
deplasarea accentului de la metafizică la sociabilitate și civilizație; relevă dialectica lui Denis Diderot în conflictul dintre „omul natural” și „omul moral”, dintre morala rațională a demnității și cea lumească a compromisului ce alcătuiește chiar o parte a conștiinței, exprimând deopotrivă relativizarea și istoricitatea valorilor; cercetează teoria faimosului „pact social” la Jean-Jacques Rousseau, prin care, în republica utopică, omul obține libertatea civilă - echivalent al independenței naturale a „bunului sălbatic” -, căreia i se adaugă libertatea morală a civilizatului, singura care îl ridică pe
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290510_a_291839]
-
dezvoltării cunoașterii și cercetării transdisciplinare. Demisia mitului obiectivității absolute și al științei libere de valori a fost generată de renunțarea la supremația modelului și a metodelor științelor naturii (mai ales ale fizicii). Ieșirea din „cutia” disciplinară a fost precedată de relativizarea criteriilor de legitimare științifică și, de aici, a statutului de disciplină. „Obiectivitatea autentică implică a fi adevărat în raport cu realitatea aflată sub investigație.” (Trigg, 1996, p. 144) Realitatea socioumană contemporană, caracterizată de dinamism, complexitate, schimbare, risc și caracter impredictibil, este dificil
[Corola-publishinghouse/Science/2333_a_3658]
-
rezultate egale ale testelor de inteligență, nivelul de școlaritate dobândit de indivizi și, mai mult, poziția lor socială de destinație continuă să rămână diferite într-un număr ridicat de cazuri. În acest sens, la nivel teoretic s-a produs o relativizare a noțiunii de merit prin schimbarea semnificației acestuia din nivel de inteligență plus efort în nivel de școlaritate dobândit. Confruntarea cu realitatea empirică a acestei noi ipoteze meritocratice s-a dovedit a invalida din nou pretenția de a considera societățile
[Corola-publishinghouse/Science/1956_a_3281]
-
cel care vine cu prejudecăți, pentru că el nu are alte criterii, nu dispune de scenarii alternative care să-l facă prudent. Ca să te eliberezi de aceste prejudecăți e nevoie să dobândești mai multe puncte de vedere, care să-ți permită relativizarea perspectivei și extragerea dintr-o poziție fixă, preconstruită. Sanda Cordoș: Tipul acesta de cercetare poate să facă apel și la discursurile literare, culturale? Și a doua Întrebare, Doru: În echipa, să zicem, ideală, o echipă În care tu te-ai
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
prin luneta Întoarsă, ori nu, a istoriei. Felul În care de la un moment dat instrumentul cu care căutam locul memoriei, tehnica utilizată pentru a descoperi adevăratul loc al memoriei, a coabitat cu vocea acestui loc, apoi a Înlocuit-o complet. Relativizarea apropierii ori depărtării față de evenimentul respectiv, care nu se poate imagina fără un loc ori locuri ale memoriei, a Început să devină o problemă a stilului sau stilurilor În care narațiunile istorice au fost scrise. După multă vreme, În care
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
când mă gândesc la lucrul acesta, imediat Îmi vin În minte niște fraze din Mihail Sebastian, din Cum am devenit huligan - ceva de genul: Atenție, au venit noii procurori cu carabina adevărului pe umăr! Discursurile umaniste trebuie să te Învețe relativizarea. Eu nu sunt nici adepta deconstrucției, nici a relativizării până Întorci pe dos lucrurile; eu citesc discursul istoric al lui Ovidiu Pecican cu convingerea unui cititor neavizat, pentru că nu sunt istoric, că obțin de acolo informațiile corecte (dacă vrei, În
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
În minte niște fraze din Mihail Sebastian, din Cum am devenit huligan - ceva de genul: Atenție, au venit noii procurori cu carabina adevărului pe umăr! Discursurile umaniste trebuie să te Învețe relativizarea. Eu nu sunt nici adepta deconstrucției, nici a relativizării până Întorci pe dos lucrurile; eu citesc discursul istoric al lui Ovidiu Pecican cu convingerea unui cititor neavizat, pentru că nu sunt istoric, că obțin de acolo informațiile corecte (dacă vrei, În termenii tăi, adevărate), dar eu nu citesc textul lui
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
fi putut crede că-i toiul verii 212. Scena descrisă este evocată prin prisma unei persoane oarecare care lucrează în prăvălia lui Gervaise. 5.11. O continuitate Discursul indirect liber nu este singura tehnică prin care se ajunge la o relativizare a limitei dintre discursul direct și discursul indirect. În fragmentul citat anterior din Proust ("fără să-mi spună că avea să-i vorbească de o "afacere"), punerea între ghilimele viza doar un singur cuvânt ("afacere") din discursul indirect; dacă fragmentul
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
acestor precepte dintr-o perspectivă flexibilă, datorată eliberării de intenția normativă sau de constrângerile unui model. La Fénelon admirația pentru antici nu mai este dublată de sacralizarea acestora și tocmai acest aspect face ca Scrisoarea să realizeze pasul necesar spre relativizarea gustului care va deschide drumul spre o critică de tip impresionist. De altfel, încercând să definească rolul autorului și al cititorului în mecanismul complex al creației, Fénelon dezvoltă ideea depersonalizării creatorului, a obiectivării implicite a discursului literar, ce are ca
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
Moderni o sinteză a tot ce se putea gândi despre această situație dialectică: principiul imuabilității naturii care îngreunează diferențierile calitative, modelându-i deopotrivă pe Antici și pe Moderni, ciclicitatea istoriei care face din moderni clasici sau care duce la o relativizare continuă a celor doi termeni ce vor căpăta de fiecare dată denumiri diferite în funcție de context (clasic vs. romantic, romantic vs. simbolist, tradiție vs. avangardă etc.), ideea colaborării între tradiție și inovație, colaborare care devine obligatorie în procesul creației, căci nimic
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
dar nu va fi condamnată pentru asasinarea lui Rusty Regan. În felul acesta, Marlowe își asumă un rol ce depășește competența unui banal detectiv particular. El se înscrie în cercul restrâns al celor care decid asupra vinovăției și a pedepsei. Relativizarea, aplatizarea crimei și a păcatului sunt însă consecința unei filozofii mai adânci, însușită de Raymond Chandler încă din vremea colaborării la publicațiile pulp. Încercând să-l plaseze pe autor într-o tendință mai largă, David Lehman sublinia: Atunci când vorbim de
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]