2,146 matches
-
dezordinii. La cel care și-a dorit să fie fată și a trăit în prima copilărie aproape numai printre femei, se manifestă devreme înclinațiile homosexuale, evocate fără pudoare. De la vîrsta pubertății, Maurice simte o înclinație spre furt, care, cu toate remușcările, nu va înceta să se dezvolte. Exegeții au remarcat că hoțul Sachs, cuprins de rușine, cerîndu-și iertare, este la antipodul lui Jean Genet. Impresionat de catolicism, se convertește și intră la seminar, visînd să ajungă papă. Nu va avea aici
Mult chinuitul Maurice Sachs by Mircea Lăzăroniu () [Corola-journal/Journalistic/6959_a_8284]
-
a deveni "un om mare", un "geniu", un scriitor faimos, este împiedicată de mult invocata lene și de convingerea că este prea mărunt și murdar pentru a ajunge un artist. Frapează voluptatea dezvelirii: Sachs își etalează obsedant faptele rele și remușcările, urmate de credința că se poate îndrepta, că este în măsură să înceapă o viață nouă, să cunoască, așa cum sugestiv o spune, fericirea celor care au muncit. Proclamînd că întîlnirea cu filozoful Jacques Maritain înseamnă "primul contact cu virtutea", cinicul
Mult chinuitul Maurice Sachs by Mircea Lăzăroniu () [Corola-journal/Journalistic/6959_a_8284]
-
pentru posturi în anul școlar 1932. Mă întorc la Vincennes fericit; până la căsătorie, mă simt liber să fac amor cu cine vreau! Ciudat, "aspir la o viață plină de afecțiune, tihnită și plăcută", și în același timp mă culc fără remușcări cu o damă mai coaptă, frecventez un bordel de pe Rue d'Athčnes, și mă topesc la vederea unor sâni mulați de pulover! Duminică 17 iulie 1932, îndrăgostit din nou de Kiki, logodnica mea oficială, mă urcam în trenul de Paris
Marcel Mathiot - Jurnalul unui amant bătrân by Emanoil Marcu () [Corola-journal/Journalistic/6958_a_8283]
-
sunt totuși departe de a ocupa primul loc în categoria animalelor de companie. Majoritatea își cumpără pești după formă, mărime sau culoare, fără să știe nimic despre ei, iar atunci când mor, îi aruncă și-și cumpără alții fără prea mari remușcări. „Cu siguranță - ne spune cu un ton de reproș Sorin Botici - aceste persoane nu știu că peștii au o complexitate biologică și ecologică ieșită din comun, au preferințe, au limite de adaptare, iar atunci când sunt în acvariu sunt complet dependenți
Agenda2006-04-06-senzational2 () [Corola-journal/Journalistic/284676_a_286005]
-
rare, la răscrucea istoriei unei țări, a unei generații, a unui om. Gloria antologatorului e vecină cu oprobriul (ambivalența se asumă intrinsec), dar mantra (asul din mînecă) îi picură la ureche: „o antologie nu e o enciclopedie” și astfel supraviețuiește remușcării dubitative „mai puține poeme, mai mulți autori?”. Editura Vaso Roto a agreat însă formatul 20 x 10 poeme, căci răspundea pe undeva expectativei sale de examen în profunzime (nu de tip test), chit că embrionul supraponderal avea să consume multe
Cătălina Iliescu-Gheorghiu: „O antologie nu e o enciclopedie“ by Simona Sora și Claudiu Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/2860_a_4185]
-
să pornească din inițiativa părților că și în civil. De regulă, infractorul care nu este cunoscut ca săvârșește infracțiuni din obicei, nu are firea și înclinația spre acte și fapte infracționale,si nu este cunoscut cu antecedente penale, poate avea remușcări pentru ce a făcut și dorește nu numai să își ceară scuze de la victima, dar să și ajungă la o înțelegere pe cale amiabilă cu aceasta, legat de pagubă pe care i-a pricinuit-o. Acest lucru se poate întâmpla, îndeosebi
Primul cod orientativ privind procedura medierii conflictelor de la A la Z by Mihaiu Șanța () [Corola-publishinghouse/Law/705_a_993]
-
care de abia îl descoperisem. Am vorbit și despre Bobby și de faptul că trebuia să-l facem să se întoarcă la noi. Și multe alte povești de-ale noastre, mai ales de nemărturisit, dar într-o lumină diferită, fără remușcări - ne simțeam în stare de orice, un lucru care li se întâmplă tinerilor. Ne țiuiau urechile, iar când închideam ochii ne era greață, dar vorbeam în continuare, în timp ce printre obloane lumina din grădină se strecura pe tavan în fâșii subțiri
Alessandro Baricco - EMAUS () [Corola-journal/Journalistic/4296_a_5621]
-
ghioarlele intră cu totul sub pământ. Ea se năpustește spre cel mai nenorocit climax din viața ei. Și câinii ard în flăcările iadului. Ea face gargară cu carnea și laptele meu. Și ei se îneacă în propria lor vomă. Nici o remușcare. Doar gloriosul meu răget peste toată jungla. Privesc în zare. Stelele clipocesc în înaltul cerului. Vecinii trag înapoi obloanele. Macii își curăță ultimele semințe. Și iubita îmi linge stropii de transpirație de pe gât. Se anunță o toamnă liniștită. Așteaptă să
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
răsputeri să-mi ascund plăcerea, să nu-l las să înțeleagă voluptatea pe care mi-o stârnea atingerea lui lipsită de orice tandrețe. Nu mai simțeam nici durerea de pe obrazul pălmuit, nici crengile de sub mine care-mi zgâriau pielea, nici remușcarea născută de gândul că nu am fugit atunci când aș fi putut. Auzeam în depărtare zgomotul făcut de mașinile care treceau doar la câteva zeci de metri de noi, jos pe șosea. Am avut orgasm. Un orgasm mut, chinuit, distorsionat, camuflat
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
emisiunea domniei sale „Bătălia pentru România”. Am scris chiar, Într-o seară, și cinci versuri : Tu ești un munte. Eu, un grăunte. Dar pentru VIAȚĂ Ambii luptăm Și câștigăm. Câștigăm, este adevărat, indiferent de pe ce poziții, Însă cred că domnia sa are remușcări În sinea sa pentru felul cum câștigă, altfel n-ar fi dedicat o emisiune Întreagă explicațiilor-scuze pe care le a adresat propriului fiu și nouă, pe margine. Nu mai comentez pentru că cel mai bun judecător este propria conștiință. Aș face
Când îngerii votează demonii sau România răstingnită by Leocadia Georgeta Carp () [Corola-publishinghouse/Administrative/1182_a_1887]
-
strivită. Trădare! Dacă asta se putea numi trădare ceea ce a făcut ea pe câmp, apoi trebuia să recunoască dintr-o singură vorbă totul și să alerge cu brațele ridicate spre bucuria vieții ei descoperită atât de târziu. Să alerge fără remușcare, înlăturând toate piedicile și toate îngrădirile, cum aleargă vântul serii spre oceanul de-ntuneric al nopții, fiind aceleași și transformându-se necontenit în altceva. Așa își propusese. Așa calculase, febril, pe drum, cei câțiva zeci de pași din capul străzii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
gheare sfâșiindu-i carnea. Ce să te-ntreb? dădu din umeri, clipind mirată,bătrâna. Ar fi avut o satisfacție înciudată, văzând-o epuizată și rușinată, prăbușită de durere la picioarele ei, cutremurându-se din toată încheietura oaselor de silă și remușcare, gata să-i arunce, ca pe-o ciozvârtă putredă unui câine râios, batjocoritoarea ei iertare, umilind-o cu superioritatea ei orgolioasă. Unde-am stat până acum, ce-am făcut? De unde vin? Nu te interesează? Nu că nu mă interesează, îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
mai auzeam nimic decât vocile care se înghesuiau în timpanul meu, vibrând asurzitor. Vocile zburau în jurul capului, îmi cuprindeau mâinile în semn de adio! Cineva a îngenuncheat lângă patul meu, să mă apere, să mă trezească din acest animism păgân. Remușcările, pasiunile s-au frânt la jumătatea drumului. Un copac se zbate cu vocile lui, se apleacă la pământ, se înalță spre cer cu frunzele cunună, atinge iarba, o arde șuierând. Apa crește și îl învăluie până la glezne, până la genunchi; îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
chute?"; neliniștea indusă de orologiu, acest zeu sinistru, impasibil, care șoptește neîncetat: "Amintește-ți, abisului îi este mereu sete, clepsidra se golește/ În curând va suna ora când divinul Hazard/ Sau augusta Virtute, soața ta încă virgină / Și până și Remușcarea toți îți vor spune: "Mori, laș bătrân ! E prea târziu!" Poetul se simte asemenea cu "O Idee, o Formă, o Ființă, plecată din azur și căzută/ Într-un Styx mlăștinos / În care nici un ochi al Cerului nu pătrunde; Un înger
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
ci copilul care-i semăna. Tu nu păreai să ai prea multă nevoie de mine. Eu, da. Nu m-ai iertat niciodată pentru că te-am ales pe tine. Știu. Tu credeai că sufăr și-mi trăiesc o adolescență întârziată din cauza remușcărilor legate de David. Sufeream, într-adevăr, pentru că simțeam că nu am nimic de oferit, nu am ce să te învăț, nu am cum să te fac să mă iubești din nou, nu am cum să câștig tot ce am pierdut
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
în brațele focoasei veri. O iubire nebună, trăită la intensitate maximă, care pârjolea totul pe pământ. Epuizat de pasiunea dintre ei, se retrăgea în brațele blândei toamne. Captivat apoi de misterioasa și eleganta iarnă, o urma hipnotizat, fără pic de remușcare că lasă în urmă o toamnă în lacrimi. Karina conștientiză în acel moment că femeia, pentru a păstra un bărbat lângă ea, trebuia să aibă calitățile celor patru anotimpuri. Ea fusese doar o toamnă în tot acest timp. Poate și
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
se regăsește în poveste, în trăirile personajelor. La fel proceda și ea cu cărțile pe care le citea. Dacă nu o captiva nimic, dacă nu se regăsea în niciun personaj, o arunca înapoi în bibliotecă fără nici cea mai mică remușcare. Era de înțeles de ce-i plecase spectatorul înainte de finalul piesei. Nu era de condamnat, dar avusese atâta nevoie de prezența aceea... Își scutură buclele râzând. Un râs ușor forțat, care avea menirea de a alunga fantomele trecutului, care nu făceau
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
pasiunea nebună netulburați de norii pufoși sau vântul indiscret. Nu mai avea lacrimi și nici nu mai voia să plângă pentru iubirea pierdută a soarelui. Nu mai era dispusă să-l împartă cu celelalte anotimpuri cărora se dăruia fără nici o remușcare că ar putea răni sentimentele uneia dintre ele. Va lăsa vara să se bucure de toată dragostea lui. Ea putea chiar să nu mai existe, nu era o pierdere pentru nimeni. Își va lăsa mantia pictată în culorile împrumutate din
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
cer, al meu Luis, Luisito.... ! Luis! Mă iubești mult, mamă? Mult... mult... mult... Luis, soarele vieții mele... Luis! Cât mă iubești? Mai mult decât toată lumea. Mai mult decât pe tata? Se înnourează fruntea Marinei, dacă ar vedea asta Avito... Cu remușcarea unei ascunse crime, îngrozită în fața apariției invizibile a destinului, se ridică repede și lasă copilul pentru a continua visând. Și aici, acum, ca altă dată, strângându-l la piept exclamă: al meu, al meu, al meu, Luis al meu, Luis
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
și în acea noapte ar fi șușotit mai mult cu soția sa, înainte de a adormi. De asemenea, pe toți îi mustră conștiința, pentru că toate persoanele care figurează în povestirea mea adevărată au, mai mult sau mai puțin, conștiință capabilă de remușcări. În ceea ce privește pe insondabilul don Fulgencio, cine este capabil să contabilizeze vârtejul de idei pe care catastrofalul său discipol i le-a cauzat? Știm că meditează mereu serios dacă adevăratul moment metadramatic nu este cel al morții. Și acum, amintindu-și
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
și legea naturii, care-l îndeamnă să-și ierte mama. Dacă destinul și zeii împing pe om la crimă, aceasta nu poate sluji ca scuză suficientă și nu poate aduce iertare ființei umane. Furiile care-l urmăresc pe vinovat simbolizează remușcarea lui pentru uciderea mamei, remușcare ce constituie sancțiunea sa cea mai aspră, e o suferință care-l purifică, îl înalță și, în cele din urmă, îi dă dreptul la reabilitare. Fapta lui Oreste are o dublă semnificație: nu este doar
Legenda Electrei de-a lungul timpului by Irinel Aura Stoica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1626_a_3036]
-
îndeamnă să-și ierte mama. Dacă destinul și zeii împing pe om la crimă, aceasta nu poate sluji ca scuză suficientă și nu poate aduce iertare ființei umane. Furiile care-l urmăresc pe vinovat simbolizează remușcarea lui pentru uciderea mamei, remușcare ce constituie sancțiunea sa cea mai aspră, e o suferință care-l purifică, îl înalță și, în cele din urmă, îi dă dreptul la reabilitare. Fapta lui Oreste are o dublă semnificație: nu este doar un gest de răzbunare, ci
Legenda Electrei de-a lungul timpului by Irinel Aura Stoica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1626_a_3036]
-
a inspirat din primele două părți din Orestia lui Eschil, dar și din Electra lui Sofocle și a lui Euripide. Urmând firul cunoscut al evenimentelor de la sosirea victorioasă a lui Agamemnon, până la moartea Clitemnestrei și a lui Egist și la remușcările lui Oreste, Eftimiu își propune să privească personajele într-o lumină nouă, mai apropiată de psihologia modernă. Din păcate, faptele se diluează, căci zeci de detalii încarcă acțiunea, iar personajele, inconsecvente cu ele însele, surprind prin schematism. Agememnon e dominat
Legenda Electrei de-a lungul timpului by Irinel Aura Stoica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1626_a_3036]
-
propune Sartre asupra personajelor sale. În această stare de spirit se comite crima, după care Oreste și Electra se retrag în templul lui Apolo; dar, în timp ce tânărul se simte în sfârșit liber și împăcat cu sine, Electra e cuprinsă de remușcări și-i reproșează fratelui că i-a spulberat visele, deoarece ura față de mamă i-a hrănit existența, iar prin uciderea acesteia, ea nu-și mai găsește rațiunea de a trăi. Eriniile 76 înalță în jurul eroinei „zidul singurătății”1, chinuindu-i
Legenda Electrei de-a lungul timpului by Irinel Aura Stoica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1626_a_3036]
-
reproșează fratelui că i-a spulberat visele, deoarece ura față de mamă i-a hrănit existența, iar prin uciderea acesteia, ea nu-și mai găsește rațiunea de a trăi. Eriniile 76 înalță în jurul eroinei „zidul singurătății”1, chinuindu-i sufletul cu remușcări; și Oreste conștientizează că omorul i-a adus singurătatea. În față șanselor oferite de Jupiter, Electra se înclină, însă Oreste îi răspunde orgolios: „Eu sunt libertatea mea”2; zeul devine neputincios în fața ființei umane care descoperă că nu există nici
Legenda Electrei de-a lungul timpului by Irinel Aura Stoica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1626_a_3036]