263 matches
-
vreme. Am uitat de când. Sub învolburarea neliniștii sfârșitului, care răscolește împrejurul. Îmi vin în minte vorbele unei rugăciuni, auzite seară de seară în copilărie. Spre înserare, când orătăniile se retrăgeau în cotenețe, glasul de mulțumire al bunicii pentru clipele de respirare și îmbucăturile curate. Intra în odaie transfigurată. Într-un colț, templul ei de căință, o așteptare fremătândă. Își cobora inima cucernică, și gândul cel mai pierdut ca pentru ultima spovedanie. Am uitat de rugăciunea de seară și ritualul candelei cuvântătoare
MĂ CHEAMĂ SINGURATATEA (VERSURI) de DANIELA GÎFU în ediţia nr. 1535 din 15 martie 2015 [Corola-blog/BlogPost/381279_a_382608]
-
lucioase, sub care am pus un taburet scrijelit. A fost o dată și nu mai știu de-a fost aievea sau în vis. E greu de spus cu nodu’n gât, subțiat de-atâta rușinare. Îmi amintesc doar sunetul sacadat al respirării subjugate’n sărutare. Îi simt și-acum căldura căutării, a murmurelor tomnatice, a soarberii dorinței coapte, a legănării magice și transparente. Timpul din mine începe să mă zorească, sfidând simțirea învățată să aștepte. Cu inima dorită de-amintire, în lumi
MĂ CHEAMĂ SINGURATATEA (VERSURI) de DANIELA GÎFU în ediţia nr. 1535 din 15 martie 2015 [Corola-blog/BlogPost/381279_a_382608]
-
veșmântul invidiei, acoperind sumar goliciunea verbală. Zadarnic cauți liniștea apoi... În așteptarea unui zâmbet întârziat, ești osândit la viață, clipă de clipă, cu condeiul invizibil al contradicțiilor. O RĂMÂNERE CONTEMPLATIVĂ Dacă plec acum, e ca și cum aș trișa destinul. Îmi înalț respirarea până la Templul lui Dumnezeu, și aștept. Stranie senzația de așteptare: mă mângâie adierea aerului divin. Înaripate migratoare, cu aripile obosite ciripesc în agonie. Un poem dramatic, început din timpuri apuse, rămân încă o vreme să contemplu libertatea condeiată în culori
MĂ CHEAMĂ SINGURATATEA (VERSURI) de DANIELA GÎFU în ediţia nr. 1535 din 15 martie 2015 [Corola-blog/BlogPost/381279_a_382608]
-
un poet mistic, sfâșiat - cum remarca George Țărnea - de „drama incomunicabilului”. Notabilă, Balada ursului polar, e o ars poetica modelată, poate, de Mistrețul cu colți de argint, poemul lui Ștefan Aug. Doinaș. Între psalmi și colinde, Ș. caută „cuvintele de respirare”, situat între „neputința de a da titlu” și „nevoia de definiție”. Cu sugestii poetice venite din acumulări succesive, următoarea carte, Universul din piatră (1996), continuă ideea unei poeme anterioare: „Nimic nu sărută umbra / cum o sărută piatra / parcă ar fi
SOLEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289779_a_291108]
-
condiției creatorului sufocat de realitate. Scriitorului nu îi rămâne decât soluția, valabilă dintotdeauna, de a-și salva arta prin propria-i viață: el și opera lui devin o singură entitate, idee regăsită și în „hemografia” inventată de Nichita Stănescu în Respirări. În perspectivă alegorică, păstrarea sincerității („goliciunea”) se obține cu sacrificii, și anume cu morți succesive: „În ultima vreme deceda din ce în ce mai des...”. Motivul mortului rămas între cei vii va fi reluat în Funérailles à Bucarest (2000), unde un mort bântuie fantomatic
SAUCAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289512_a_290841]
-
Fiecare vers are înțelesul lui, orgoliul lui, singurătățile lui. Poemul este, în acest caz, o adițiune de aforisme care, voind să lămurească misterele ființei, le adâncește. Este faza în care S. încearcă să definească un concept liric propriu în câteva Respirări și în Antimetafizica. Într-un eseu, Cuvintele și necuvintele în poezie, el identifică trei grupuri genetice ale poeziei: fonetic, morfologic și sintactic. „Poezia fonetică” se sprijină pe melos și caută efecte incantatorii de tipul „prin vulturi vântul viu vuia”. S.
STANESCU-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289876_a_291205]
-
imperfecte, cu desene de Sorin Dumitrescu, București, 1979; Carte de citire, carte de iubire (în colaborare cu Gheorghe Tomozei), cu ilustrații de János Bencsik, Timișoara, 1980; Noduri și semne, cu ilustrații de Sorin Dumitrescu, București, 1982; Oase plângând, Pancevo, 1982; Respirări, București, 1982; Amintiri din prezent, îngr. și postfață Gheorghe Tomozei, București, 1985; Antimetafizica. Însoțit de Aurelian Titu Dumitrescu, București, 1985; ed. 2, pref. Alexandru Paleologu, postfață Dan Silviu Boerescu, București, 1998; Ordinea cuvintelor, I-II, îngr. și pref. Alexandru Condeescu
STANESCU-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289876_a_291205]
-
Miloș, Cristian Cărăbuș, Ovidiu Bufnilă. Apar traduceri din Herbert Franke și Paul Anderson; Mircea Opriță figurează și cu un articol despre publicistica anticipativă a lui H.G. Wells, preludiu la studiul său H.G. Wells. Utopia modernă. Se reproduc pagini din volumul Respirări de Nichita Stănescu. Alți colaboratori: Septimiu Nicușan, Adalbert Molnár. V. T.
UNIVERS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290358_a_291687]
-
Meșterului Manole vălurește peste aceste gânduri cu sonorități retorice. Drama în care se zbuciumă exponențialul domn nu exprimă impasul unui eu repliat în solitudine, ci angajează soarta unei colectivități („Eu nu-mi apăr numele, îmi apăr țara”). Alegoria de înfiorate respirări din Veac de iarnă se împlinește sub o zare poetică. În Vlad Anonimul, drama lui Petru Cercel și relația lui cu tânărul Vlad, care primește surgiucul de domnie, cunoaște alte dimensionări. Pentru fostul cârmuitor - din familia aventurierilor de rasă de
OMESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288533_a_289862]
-
umbre, în preajma unui țintirim pe care o rece rază selenară îl face să pară, în contururi eterate, o „grădină de sidef”. Reveriile din amurg, doar aparent senine, trădează un zbucium dincolo de care nu-i decât abisul. În consonanță cu aceste respirări de melopee, natura plânge (salcâmii, un mesteacăn „ofticos”), dar alteori, ca pentru a nu speria cu sinistrele solii funerare, ea îmbie la diafane contopiri. În romanța de înfiorate năluciri îngânată de M., reveria este spațiul, de un tragism discret, al
MILCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288137_a_289466]
-
un șir nesfârșit de lupte între clasa dominantă și aceea subjugată. Numai revoluția poate restitui omenirii arhaica ei libertate și egalitate. Dar unele idei nu au cum fi, totuși, ale lui Bălcescu. Cultul romantic al personalității cu menire providențială, unele respirări idealizante, sentimentul înfiorat al naturii rustice, ca și o anume dispoziție contemplativă, melancolică par ieșite de sub pana lui Alecu Russo. Emanând dintr-o adorație adâncă a patriei, bogată și frumoasă, dar nefericită, Cântarea României este un poem alegoric impresionant. O
CANTAREA ROMANIEI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286071_a_287400]
-
înflorită, somnoros suspin-un grier... E atâta vară-n aer, e atât de dulce svonul... Singur numai cavalerul suspinând privea balconul Ce-ncărcat era de frunze, de îi spînzur-prin ostrețe, Roze roșie de Șiras și liane-n fel de fețe. Respirarea cea de ape îl îmbată, ca și sara; Peste farmecul naturii dulce-i picură ghitara: O arată-mi-te iară-n haină lungă de mătasă, Care pare încărcată de o pulbere-argintoasă, Te-aș privi o vieață-ntreagă în cununa ta de
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
aceleași întrebări de zece, de o sută de ori, și același răspuns al ei: "Da, și pentru totdeauna..." Răstimpuri de tăcere, cu obrajii lipiți... Grația cu care consimțea să-mi clipească pe față, ca să mă dezmierde cu genele ei lungi... Respirarea pură, fină, pe care o simțeam pe obraz ca o șoaptă caldă a pieptului ei mic... Despletirea părului, care îmi cădea pe față și pe mâini, înspre ziuă, cu mișcări de înger - semnul că vrea să se culce și trebuie
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
ea, familiarizare cu personalul, complicitate cu vechii cititori. Mă cunosc cu unii fără să fi vorbit vreodată. Este o solidaritate și apropiere între noi date, născute din spațiul limitat al Bibliotecii, din răsfoirea acelorași periodice sau cărți de la raft, din respirarea aceluiași aer, inhalarea aceluiași praf, așteptarea în încordare a acelorași pline de freamăt clipe până îți este adusă lucrarea solicitată, răsfoirea ei nerăbdătoare, aceeași febrilitate, aproape, cu care deschizi ziarul la prima oră a dimineții. Ne cunoaștem între noi, ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
care colcăie cu toate visele lui, cu toate semețiile lui, cu toate rătăcirile lui, cu toate înfrângerile și bucuriile lui. Aici, de la capătul textului, din locul în care Moartea încă șovăie să vină, lăsându-mă să-i simt doar vălătucii respirării, mi-e ușor să-l scriu pe cel de atunci. Mi-e ușor, constat acum, să mă scriu pe mine, cel de odinioară, după cum ușor mi-a fost cândva să mă trăiesc. Abia acum, scriindu-mă, mă trăiesc în tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
și de mătase. Și nu vei ști de e sfârșit, ori început... Vor curge armonii și disonanațe, Tornadele se vor îmbrățișa nebune, S-or prăbuși în cratere, distanțe Și printre gemete muri-vor gânduri bune... Nimic nu va mai stinge respirarea Din arborii goliți de-nțelepciune. Și ramuri vor cânta spre cer mirarea Că nebunia nu mai are nici un nume... FLORIN PETRACHE Născut la 25 oct. 1958, loc. Mircea Vodă, jud. Dâmbovița Domiciliul București Absolvent al Școlii Militare de Ofițeri activi
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
Pendulul. Sfera, mișcându-se la capătul extremitatea unui fir lung fixat de bolta corului, Își descria oscilațiile-i ample Într-o izocronă maiestate. Eu știam - dar oricine ar fi putut să-și dea seama de asta În vraja acelei molcome respirări - că perioada era reglată de raportul dintre rădăcina pătrată a lungimii firului și acel număr π care, irațional pentru mințile sublunare, prin divină Înțelepciune leagă obligatoriu circumferința de diametrul tuturor cercurilor cu putință - astfel că timpul plutirii acestei sfere de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
mult, acum, că lumina scădea și pătrundea apoasă prin vitraliile cenușii, mă cuprindea din nou teama să mă ascund printre animalele acelea și să le regăsesc apoi pe Întuneric, la lumina torței mele electrice, renăscute În tenebre, gâfâind Într-o respirare greoaie, telurică, oase și viscere fără piele pe ele, scrâșnitoare și fetide de bale uleioase. În acea expoziție, pe care Începeam s-o găsesc imundă, de organe genitale Diesel, de vaginuri cu turbină, de gâtlejuri anorganice care la vremea lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
Cinis et umbra sumus -, unde dulceața pulpelor tale /și sângele ce flecărește vrute și nevrute nu pot fi motiv de uitare (cum să uit că bătrânețea nu se jupoaie / de pe trup ca blana de pe miel), poetul evocă spații nefirești, improprii cel puțin respirării, adică visării: sertarele noptierei; un sertar în care chiar s-au copt strugurii, deci un univers închis, în care se simte afundat în spaimă /ca într-o cochilie de melc, astfel încât până și sentimentul, în general, salvator, iubirea, se estompează
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
Intră și iese viermele din veșnicie. Și, totuși, sfidând realitatea, un trandafir învață matematică. Fără efuziuni sentimentale, manifestări spectaculoase ale lăuntrului, poetul percepe, analizează, evaluează și „traduce” pentru ceilalți semnele căderii, oferind - și folosim un termen al lui N. Stănescu! - respirări ale creatorului de artă, semne de carte - foarte multe poezii din antologie sunt intitulate Semn de carte -, urme pe care lumea le lasă în poezie și urme ale poezie în lume - Nici un mușchi al zidurilor nu tresare. / Foamea serii împarte
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
am mai arătat și cu privire la alte cărți ale lui Emilian Marcu, influența barocului este sesizabilă și aici, în manifestarea irepresibilei apetențe a poetului pentru frumos, pentru luxuriant, pentru decorația abundentă, pentru armonie etc., ale căror semne le caută în orice respirare a celor făcute și a celor ce ar putea fi, pentru că, în poezia lui, chiar și umbrele încețoșate se metamorfozează: se împlinesc / Cum o lacră sub pleoape, iar procesul acesta de zămislire este continuu, de vreme ce, Din manuscrise, semințele de mirodenii
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
plin de aromele Buciumului ieșean dintre Teii fără pereche ai lui Eminescu și duioșia liricii lui Șt. O. Iosif (strada lui), din dealul vecin, îi umple mereu simțirea de dragostea de viață, natură, semeni și credință în Dumnezeu. Meleaguri voievodale! Respirări ideale spre orizontul ce scânteie armurile peste pădurile dinspre Dobrovățul multimilenar și al Mănăstirii “atletului creștinătății”, al domeniilor regale, al lui Eminescu- revizor școlar, al dragostei de România a reginei Maria și al atâtor fermecătoare avânturi și roditoare pământuri. Se
Amintiri ?ns?ngerate by CONSTANTIN N. STRACHINARU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83873_a_85198]
-
la un grup, ci și caracterul, nivelul intelectual ori filosofia intrinsecă de viață. Benignul existențial, derizoriul, tragicul intempestiv definesc substanța acestor proze fără metafizică, fără fior mistic, fără mister, dar colorate vioaie, brutal-realiste, chiar naturaliste pe alocuri și convingătoare ca ’’respirări ’’ vitale. Autorul scrie cu lejeritate despre oriceîi cade sub ochi și în oglinda memoriei afective, consemnând - uneori cu precizie jurnalistică - faptele neașteptate ori banale ale existenței tinerețe și iubire, singurătate, banii și viața, zgârcenia și moartea, eșecuri matrimoniale, hrăpărețul, pușcăria
Blândeţea by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/672_a_1240]
-
săgeata, zvâp! săgeata a pornit, zvâp, altă săgeată, în piept, ehe, omul are o inimă mare, uriașă, el vrea ceva... iar calul animalul, ehe-he-hehe... e alb, ca peretele, mai curat ca peretele... vai, vai, umblă pe sus, și prin aer, respirare de aer, ce bun e aerul.) MACABEUS (Trăgând de PARASCHIV, care urmărește fascinat mimica și pantomima INAMICULUI.): Zi și mie, zi și mie... PARASCHIV: E călare pe ceva alb... care umblă prin aer... La văzut el, l-a văzut de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
umăr. Înaintară apoi amândoi, el și umila vizitatoare, oprindu-se la o distanță respectuoasă. În mijlocul salonului, Cocondy, și ea în picioare, c-o lumânare aprinsă în mâini, făcea de gardă lângă trupul soră-sii, golit de viață, nemaiînvîltorat sub nici o respirare și împietrit în cea mai frumoasă figură de balet pe care o realizase vreodată o muribundă. Patricia murise lipită de covor. Într-un ultim gest de extravaganță. După ce-și culesese toate extremitățile înapoi. Deschizîndu-se la loc ca o floare
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]