431 matches
-
Constantin Cornițescu, Chipul mamei Sfântului Ioan Gură de Aur, în rev. Studii Teologice, Seria a II-a, Anul XXIX (1977), Nr. 9-10, p. 616. footnote> Precum am menționat și mai sus, educația clasică o primi de la filosoful Andragațiu și de la retorul Libaniu. Despre primul dintre ei nu avem relatări, însă e cert că el s-a salvat dintr-un total anonimat prin proximitatea cu Sfântul Ioan Gură de Aur. Retorul Libaniu, atât de mult l-a îndrăgit pe Ioan încât înainte de
Viaţa Sfântului Ioan Gură de Aur1 by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/179_a_161]
-
mai sus, educația clasică o primi de la filosoful Andragațiu și de la retorul Libaniu. Despre primul dintre ei nu avem relatări, însă e cert că el s-a salvat dintr-un total anonimat prin proximitatea cu Sfântul Ioan Gură de Aur. Retorul Libaniu, atât de mult l-a îndrăgit pe Ioan încât înainte de moartea sa, atunci când a fost întrebat pe cine avea să lase urmaș, a răspuns fără ezitare: Pe Ioan, dacă nu mi l-ar fi furat creștinii. Libaniu se mutase
Viaţa Sfântului Ioan Gură de Aur1 by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/179_a_161]
-
teritoriul controlat de Florența pe parcursul secolului al XV-lea25. Pentru spațiul pistoiez, cu toate acestea, rolul aparent crescând al acestei magistraturi a fost însoțită de mărirea autorității în materie penală pentru cei ce dețineau în mod tradițional puterea judiciară, respectiv "rectorii" (retorii), aceștia devenind printre cei mai eficienți agenți ai puterii executive în teritoriu. Întărirea puterii "rectorilor" florentini pe teritoriul pistoiez în secolul al XV-lea a început odată cu așa numitele Paciali din 145526; iar trend-ul continua cu capitolele publicate în
by WILLIAM J. CONNELL [Corola-publishinghouse/Science/989_a_2497]
-
acestui lucru a fost, pentru el, amînarea ulterioară a botezului, dat fiind că deja urmase fără mare entuziasm învățătura creștină a mamei cît timp trăise lîngă ea: creștinismul nu se potrivea prea bine cu idealul filozofic și cu profesiunea de retor pe care Augustin le vedea întruchipate în Cicero; totodată, nu era în măsură să înțeleagă profunda semnificație a Bibliei, atît de săracă (gîndea el) din punct de vedere literar. Este o atitudine similară cu aceea a intelectualilor păgîni, care ne
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
timp, s-a dedicat profesiei de maestru de retorică la Cartagina, unde și-a cîștigat o anume notorietate, dar cu siguranță s-a îndepărtat tot mai mult de creștinism. După Cartagina, oraș important, dar situat în provincie, continuarea carierei de retor presupunea deplasarea la curtea imperială sau în vecinătatea acesteia, așa cum făcuseră în acei ani poetul Claudian, care plecase din Egipt și se dusese întîi la Roma și apoi la Milano, sau Ammianus Marcellinus, care își compusese scrierile nu la Antiohia
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
a intrat în grațiile unui potentat, mai precis ale bogatului aristocrat păgîn Symmachus. Augustin nu era creștin și acesta a fost un motiv suficient pentru a obține stima lui Symmachus, care a luat inițiativa de a-l trimite pe acest retor promițător la Milano, unde împăratul era creștin, e adevărat, dar era înconjurat de o curte formată din arieni; Symmachus spera probabil (presupune Courcelle) că un orator ca Augustin ar fi putut să sprijine prin arta sa ideile păgîne pe care
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
convertirii” care îl chinuise în anii precedenți, a fost resimțit de Augustin ca o ruptură definitivă cu viața din trecut, chiar și cu cea de filozof dusă la Milano; în consecință, el a vrut să renunțe și la profesia de retor, pe care o considera prea păgînă nu numai prin conținutul lecțiilor predate, ci și (mai cu seamă) pentru că a ține în continuare cursuri ar fi însemnat să rămînă legat de ceva care era străin de convertire. De acum înainte, asceza
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
pe fiul lui Romanianus și pe Romanianus însuși să urmeze calea ascetică - și tăcuta indiferență cu care, după nereușita tentativă, îi va îndepărta pe cei doi.” Dar, adoptînd asemenea principii, cu greu ar fi putut să-și continue profesia de retor și să rămînă în Italia; așadar, s-a întors în Africa împreună cu mama sa și cu prietenii pe care îi convinsese să adopte aceeași opțiune de viață. în august 387, Augustin era la Ostia pentru a se îmbarca împreună cu mama
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
forma sa neoplatonică din cercurile creștine din Milano, profesată de Simplicianus, Manlius Theodorus, Ambrozie; în timp ce în cartea a opta narațiunea se concentrează asupra convertirii, care se rezumă la trei episoade fundamentale: colocviul cu Simplicianus, care îi povestise despre convertirea faimosului retor păgîn Marius Victorinus; întîlnirea cu Ponticianus, care, la rîndul său, îi povestește despre trecerea la viața ascetică a doi tineri funcționari de la curtea din Treveri; în fine, faimoasa scenă din grădină, în care Augustin, însoțit într-o zi de Alypius
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
milostivirii lui Dumnezeu. Tema milostivirii este exprimată, firește, prin ritmul Psalmului, de aceea Laudele lui Dumnezeu se dovedesc, în esență, o operă cu caracter compozit, avînd formă atît de epopee, cît și de imn. în afară de sursele creștine, Draconțiu, poet și retor, s-a inspirat și din poezia păgînă și, desigur, din principalii reprezentanți ai acesteia, precum Vergiliu, Ovidiu și Lucan; totodată, a utilizat culegeri de exempla, adică de exemple istorice cu caracter moral folosite ca ilustrări ale virtuților și ale viciilor
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
fost Apuleius, care se bucura de o oarecare apreciere și din partea lui Sidonius Apollinaris, de aceea stilul său, spre deosebire de clasicismul scriitorilor galici din secolul al V-lea, este foarte îngrijit. Tratatul despre Condiția sufletului este însoțit de o scrisoare adresată retorului Sapaudus din Vienne, unde scriitorul îl îndeamnă pe prietenul său să se opună prin orice mijloace declinului artelor și științelor, care se accentua în mod inexorabil în acea epocă; în corespondența cu Sidonius Apollinaris se găsește și o altă scrisoare
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
de la poésie..., cit. 2. Endelehius Severus Sanctus Endelehius, probabil prieten cu Paulinus de Nola și născut în Aquitania, nu e, cu siguranță, un mare poet. Compoziția numelui pare stranie, de aceea s-a spus că poetul ar fi fost inițial retor și se numise Endelehius, apoi și-ar fi schimbat numele în Severus Sanctus. A scris, în jurul anului 400, un mic poem dedicat Morții boilor (De mortibus bovum); acest titlu bizar a fost schimbat mai tîrziu, devenind Puterea semnului crucii Domnului
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Schenkl). Studii: J. Fontaine, Naissance de la poésie..., cit. 4. Claudius Marius Victorius De cu totul altă valoare, chiar dacă la fel de necunoscut, a fost Claudius Marius Victorius; după unii, numele este „Victor”, iar poetul ar fi una și aceeași persoană cu un retor din Marsilia despre care vorbește Ghenadie. O referire la invazia alanilor din acea vreme ne face să ne gîndim la primele decenii ale secolului al V-lea; sublinierea importanței liberului arbitru pentru oameni îl plasează în același cadru cronologic, care
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
că scriitorul e plin de bune intenții, dar nu e neapărat un poet creștin, pentru că se apleacă mai ales spre studiul literaturii păgîne și nu stăpînește suficient temele legate de credința creștină. Și Fontaine crede că acest poem, opera unui retor care nu are încă deprinderea de a scrie versuri, este adesea greoi și obscur; structura operei nu e omogenă, ci e constituită din episoade diverse, cu caracter diferit, unite între ele. Bibliografie. Ediții: CChr.Lat 128, 1960 (P.F. Hovinger). Studii
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
repere bibliografice se găsesc în deja citata monografie a lui L. Obertello). 2. Ennodius Ennodius, maestru de retorică, poet și prozator, literat care a cultivat cu egală măiestrie genurile cele mai variate, constituie continuarea, în epoca lui Teodoric, a activității retorilor din Antichitatea tîrzie, pentru care grija superficială pentru cuvînt și expresie este mai importantă, în esență, decît conținutul. El reprezintă o dovadă a răspîndirii culturii și a faptului că școala și retorica se mențineau la un nivel calitativ ridicat în
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
din spiritualitatea marelui autor. Lăsăm deoparte alte opere minore și amintim Cartea de mulțumire pentru propria viață (Eucharisticum de vita sua), tot în 511, care este o scurtă autobiografie asemănătoare cu Mulțumirile lui Paulinus de Pella (p. 000), compusă de retor pentru a-i mulțumi lui Dumnezeu pentru că se vindecase de o boală; de asemenea, douăzeci și opt de Discursuri (Dictiones) rostite cu ocazia unor sărbători religioase sau în școlile de retorică, unele dintre ele consacrate chiar unor subiecte din mitologia profană. b
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
mod exhibiționist și afectat. Așa cum observă Pellegrino, „în proză și în poezii elementul creștin alternează, într-un amestec ciudat, cu cel păgîn... Artificialitatea sclifosită care se observă în general la scriitorii din această perioadă atinge nivelul extrem în stilul acestui retor, care nu e capabil să spună nimic cu naturalețe și simplitate”. Bibliografie. Ediții: CSEL 6, 1882 (G. Hartel); MGH, Auctores Antiquissimi 7, 1885 (Fr. Vogel). Studii: L. Navarra, Contributo storico di Ennodio, Aug. 14 (1974), pp. 315-342; ***, Magno Felice Ennodio
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
a rostit cu mare succes panegiricul lui Teodoric în jurul anului 507, și-a început cariera în administrația regatului got, parcurgînd toate treptele posibile. în 533, regele Atalaric a trimis Senatului un faimos rescript prin care îi apăra pe gramatici, pe retori și pe jurisconsulți; acesta conține un cald elogiu al Literelor, scris probabil chiar de Cassiodor. în 551, Cassioda se afla la Constantinopol, unde a terminat Istoria goților (începuse deja sîngerosul război inițiat de bizantini pentru recucerirea Italiei). întors în Italia
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Părinților”, stabilită încă din vremea lui Chiril, întreaga operă - ca, de altfel, și celelalte scrieri pe care le vom aminti în continuare - este înțesată de citate din autori ecleziastici. Istoria Bisericii, publicată în 569 și atribuită de obicei lui Zaharia Retorul (opera fiind scrisă în realitate de un călugăr anonim care a folosit textele lui Zaharia), compusă în greacă și păstrată în versiune siriacă, conține ample extrase din două lungi scrisori ale lui Timotei adresate Bisericilor din Constantinopol și din Alexandria
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
două naturi, l-a reinstalat pe Petru ca instrument al politicii sale. Petru a murit în 490. Au rămas de la el (în Evagrie Scolasticul, Istoria Bisericii III, 17) o scrisoare adresată lui Acaciu de Constantinopol, iar în istoria lui „Zaharia Retorul” (cf. pp. 000 și urm.), o epistolă către Fravitas, succesorul proaspăt ales al lui Acaciu (489), în care respinge hotărîrile conciliului de la Calcedon. 15. Eusebiu de Alexandria O tradiție manuscrisă greacă foarte confuză (bogată în variante și chiar în redactări
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
italiano con introduzione e commento. Traduzione dal siriaco della 1a orazione, Pontif. Univ. Lateranense, Roma, 1974. 18. Sever de Antiohia; Nefalie și Iulian de Halicarnassus Despre viața lui Sever avem informații din trei biografii: prima îi aparține prietenului său Zaharia Retorul și ajunge pînă la anul numirii sale ca patriarh de Constantinopol (512); a fost scrisă în greacă, dar s-a păstrat în siriacă; a doua, compusă de Ioan, abate de Beith-Aphthonia, a fost scrisă la puțin timp după moartea lui
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
corespondență, iar alte cîteva au fost găsite și editate recent. Firește, trebuie adăugate cele deja menționate, adresate lui Sergiu și lui Iulian din Halicarnassus. Unele scrisori s-au păstrat, tot în siriacă, în Istoria bisericească atribuită de obicei lui Zaharia Retorul (în realitate, acesta nu e decît unul din izvoarele operei); printre ele, autoapărarea adresată împăratului în ajunul întoarcerii la Constantinopol, după exil. Puține epistole s-au păstrat în coptă și în arabă. Catenariile ne-au restituit însă numeroase fragmente în
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
în 1899) cu un călugăr Isaia, monofizit, care se găsea în Egipt, la Sceti, în 431, și ulterior în Palestina și a murit într-o mănăstire de lîngă Gaza în 491; există și o Viață a acestuia scrisă de Zaharia Retorul. Această identificare e negată de R. Draguet, care nu acceptă nici ca discursurile să-i fie atribuite lui Isaia din Gaza. Publicarea corpusului și studiul manuscriselor siriace ale Discursurilor îl făcuseră să ajungă la convingerea că există în această operă
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
între 466 și 493, dacă e adevărat că era deja diacon cînd s-a dus la Constantinopol în vremea lui Anastasios. Pe atunci, Berit era un important centru cultural, vestit mai ales pentru școala sa de drept; aici studiaseră și retori ca Zaharia Scolasticul sau Sever de Antiohia. Viața lui Sever, scrisă chiar de prietenul lui Sever, Zaharia, ne prezintă intensa activitate intelectuală de la Berit, centrată pe cultura păgînă și ascetismul creștin. Aluzii polemice la cultura păgînă se pot încă surprinde
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Dumnezeu în istorie, fie ea laică sau bisericească. Socrate face o distincție între împărații buni și împărații răi, pentru că de comportamentul lor depinde viața statului roman și a Bisericii. Această convingere era răspîndită și în cultura păgînă, de exemplu la retorul Temistios, un literat foarte influent la curtea de la Constantinopol. Poate istoricul intenționa să propună din nou, prin analogie cu concepțiile păgîne referitoare la idealul suveranului perfect, o concepție referitoare la „bunul împărat” creștin. în orice caz, atenția sa se îndreaptă
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]