253 matches
-
de declamație patriotică, melodramă și prozaic. Aceleași defecte se regăsesc și în poemele dramatice. Doar Eglè a avut oarecare succes, datorat atmosferei tenebroase, amintind cumva de teatrul simbolist, însă descinzând, în fond, din Burgravii lui V. Hugo. O înfrânare a retorismului e vizibilă în Doamna Oltea, mama lui Ștefan și în Valea Albă (1919), care acuză de asemenea lipsa de originalitate. În ceea ce privește proza din prima etapă, cea mai mare parte e turnată în tiparul romanului de senzație, al romanului-foileton. Abia după
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286701_a_288030]
-
Sânge și vis, Poemul marii deșteptări (1946) și Fragment de veac (1946) nu reușește să se sustragă tematic prezentului opresiv, aspect care va vicia și calitatea poetică în sine. Versurile, exhibând adeseori o tonalitate cu pronunțată alură festivist-patriotardă, abundă în retorisme și artificii metrice: „De departe vin ecourile încăierării / Giganților cu pasiuni de eroi / Gâfâielile veacurilor / Explozia eliberării / Strigătul prevestitor al vremurilor noi” (Prefață). Stihuirea facilă, lipsită de măiestrie tehnică, are apăsate accente proletcultiste: „E unica noastră planetă / Dar plină de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287667_a_288996]
-
e atras ca de o vrajă de Viena anului 1827, unde ajunge „după cinci săptămâni de rătăciri cu căruța și pe jos“, în pelerinaj simbolic, spre a fi de față la înmormântarea titanului muzicii, marele „țadic“ Beethoven, creatorul Appassionatei. Dincolo de retorismul care i s-a reproșat, Appassionata impresionează prin valori de sugestivă poezie, nimbată mistic: „De ce în noaptea asta de Șușan Purim luna e mai mare și mai albă ca altădată, când e plină? Și de ce îi sunt chemările atât de
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
precă- dere ultima frază traduce mecanismul ficțiunii compensa- torii care îl proiectează pe micul burghez ca virtual martir al unei revoluții eșuate. Mediocritatea bonomă se vede astfel investită în excepționalism manufacturat la școala grandilocvenței romantice, excepționalism alimentat cu ficțiunile și retorismele ziarelor de partid. Este semnificativ faptul că Leonida confundă inițial revoluția cu spiritul orgiastic și teatral al sărbătorii, iar această confuzie se repetă. Diferența constă în primul caz în înregistrarea sărbătorii ca amplificare a dinamismului masei. S-a produs un
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
cunoaște un hiatus problematic, punctat doar de susținerea tardivă a licenței în drept, teză al cărei titlu funcționează ca o sub- stanță de contrast, „Ordinea publică în Statul modern“. Și în acest caz, efectul augmentativ este prelucrat pe filiera unui retorism jucat, cel al discursului jurnalistic. Momentul apogetic al episodului academic îl plasează voit exagerat pe tânăr sub semnul excepționalului : „Licențiat în drept ! tânăr eminent ! iresistibil orator ! caracter mare ! idei generoase !...”. Însă el precede dispariția temporară a tânărului ca figură publică
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
greutate al scenei. Pe bună dreptate, comediografului acest discurs i se pare derizoriu, enorm. Caragiale „simte” nu enorm, ca un romantic tra- versat de efuziuni și vizionarisme, ci enor mi tatea proce- deului asemeni unui critic literar care sesi zează retorismele și artificiozitățile. „Într-o scenă memorabilă a lui Victor Hugo, nobilul hidalgo Silva prinde la fidanțata și pupila lui, mândra Dona Sol, pe doi cavaleri. Pe toți sfinții Castiliei și Aragonului ! Doi ! Măcar unul ! și tot era prea mult ! Ce
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
incorporată în metabolismul oricărei sensibilități patriotice. Genuin, Nicolae Filimon își redacta cele două nuvele romantice Mateo Cipriani și Friedrich Staaps în același registru de sensibilitate. Caragiale uzează manipulativ de registrul sensibilității romantice cu accent pe deformarea acestui regim într-un retorism facil pen- tru a construi aura unor personaje pentru a le discredita ulterior. Naratorul își focalizează atenția asupra acest personaj colectiv intitulat „poporul” sau în logica excesului revo- luționar „boborul”. Deși toate situațiile invocă prezența acțiunii politice, boborul își manifestă
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
Un anumit tip de a face oratorie vehiculând grandiosul, un trăirism congestionat împrumută tropii specifici curentului literar pentru a-i reinvesti și aici ne află în proximitatea clișajului ca punere în scenă a unei exorbitări retorice. Gesticulația care acompaniază acest retorism s-a pierdut, sunt puține spre mai deloc înregistră- rile unor discursuri parlamentare. Poate că oratoria dezechi- librată a personajelor caragialiene nu ar mai părea doar un exercițiu estetic de deformare. Filmul avea să evidențieze peste puțin timp teatralismul și
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
și „printr-un caracter”, adică „să fi căutat în acest vast spectacol [...] un adânc și vecinic înțeles moral”, care reprezintă, pentru el, „atitudinea morală în poezie”. Tendenționismul de orice nuanță (socialist, poporanist sau creștin) este respins, fie și doar ca retorism gol. Și tot aidoma maestrului său, T. vede de la început (în eseul Un criteriu al selecțiunii valorilor naționale) mișcarea literară „îndreptându-se pe dibuite spre obârșia sufletului național, spre viața țărănească”. Relativ pauperele „generalități estetice” și raportări istorico-literare la curente
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290274_a_291603]
-
într-un vers melodios sau grav încordat, F. evoluează spre o expresie simplificată prin distilări succesive și chiar spre o anume încifrare a patosului inițial. Această evoluție a fost văzută de Gheorghe Grigurcu ca o treptată despovărare a imaginii de retorism, în favoarea unei poetici a sensibilității, ce presupune impresie eliptică, densități suave, contururi vagi, cultivarea nuanței. Axul tematic central e cel al comunicării dintre intimitatea ființei și lume, concepută ca o traversare armonioasă prin peisajele imaginației, stârnite de cuvinte și devenite
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286994_a_288323]
-
care să poată fi independentă față de etică și față de furcile ei caudine. Fară a minimaliza doctrine și teoreticieni postmoderniști, cel de-al doilea obiectiv, construcția unei etici integratoare, a rămas însă la stadiul de deziderat (deși un bun motiv pentru retorismul multora din întrunirile internaționale și a ctitoririi unor noi instituții). Demersul analitic al capitolului este orientat pe etica afacerilor. 3.1. Etica afacerilor A afirma că lumea prosperă în multe și diferite moduri nu înseamnă a nega existența valorilor umane
by AURICA BRIŞCARU [Corola-publishinghouse/Science/951_a_2459]
-
comunităților a fost compensată de poziționarea voluntară a indivizilor, asocierea lor, pe bază de statut profesional, de sex, de orientări sexuale, de interese, nevoi, credințe și așa mai departe. În România, conceptul "comunitate" se regăsește în literatura sociologică și în retorismul politic. Dimensiunile clasice ale "comunității" românești se mai descoperă cu surprindere în locații îndepărtate de zonele urbane în care, din păcate, trăiesc majoritar bătrânii (oricum acestea sunt sortite involuției deoarece populația tânără a e/migrat). La fel ca și în
by AURICA BRIŞCARU [Corola-publishinghouse/Science/951_a_2459]
-
puțin justificată. Încercările juvenile din Efluvii relevă îndemânare în versificație și un limbaj imagistic mai mult de factură simbolistă, dar reminiscențele din lirica lui Camil Baltazar, a lui Ion Vinea ori a lui Ion Barbu sunt numeroase, iar alunecarea în retorism frapează pe alocuri. Ulterior, deși polemizează violent cu avangardiștii de la „unu”, reproșându-le falsul modernism și lipsa angajării sociale, se îndreaptă el însuși când spre formule suprarealiste (Vioara destrămată), când spre un sentimentalism ascuns, deghizat în veșminte medievale (Tristan și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286510_a_287839]
-
Dobrogea de aur (1978), Farmecul genezei (1979) au ca punct de interes „omul epocii socialiste” și greutățile sale în „transformarea geografiei patriei”. În prezentarea noului, tonul este entuziast, perspectiva „vizionară”, iar metafora tinde mereu spre grandios. Acest registru subminat de retorism conține și pagini dramatice prin realismul lor (tabloul sumbru al Dobrogei mizere, antiteză a prefacerilor contemporane) sau, din contră, străbătute de o vibrație lirică autentică. Geografia nouă, care în opinia scriitorului reflectă schimbări nu mai puțin profunde în mentalitatea oamenilor
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286440_a_287769]
-
admiram nu numai pentru poezia sa inovatoare în spațiu românesc literar postbelic - după o scurtă perioadă stalinistă, iute părăsită și liric și psihologic! -, o poezie „de tip francez!”, anti-retorică, opusă total registrului liric al prietenului meu „absolut”, Nichita, ce practica retorismul liric, el, insul „umed” - Geo, insul „uscat”! Îmi plăcea și omul, statura sa medie, „seacă”, plin de umor, de-o spiritualitate jucată, foarte „franțuzească” și ea, o „spiritualitate sportivă”, neostentativă, ocolind cu un tact ieșit din comun situațiile inflamate, vulgare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
pentru orice lucru/ un singur nume. Ce trist să crezi că poți spune/ ceva” - Cântul VIII) conduc, în mod paradoxal, la o suprasolicitare a cuvintelor, la aglomerări lexicale. În același timp, dramatismul confesării intră în conflict cu acest tip de retorism, efect al asocierilor obținute prin îndelungi căutări ce se vor insolite. La V. haosul este doar aparent, iar efortul de elaborare implică trudă, un travaliu conștient asupra lexicului și a sintaxei. Luciditatea artistică îi plasează poezia în modernitate și o
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290601_a_291930]
-
unei nopți de iarnă. Pe lângă configurarea unor personaje cu valoare de simbol (Spirache, Chiriachița, Doruleț) și stăpânirea desăvârșită a acțiunii dramatice, M. rămâne în dramaturgia românească ca un maestru al comicului de limbaj (sunt exploatate savuros stridența neologismelor, deformarea cuvintelor, retorismul delirant ș.a.) și al comicului de situație (antologice sunt în Titanic Vals scena pălăriei, surpriza apariției moștenirii sau schimbarea testamentului), pe care le mânuiește ca un virtuoz și nu rareori cu strălucire. SCRIERI: Vitrinele toamnei, Câmpulung, 1926; Nudul lui Gogu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288326_a_289655]
-
său și astfel această fire extrem de susceptibilă își continuă munca publicându-și gândurile, cercetările, recenziile în această revistă, punând la dispoziție mijloace de cercetare altor cercetători. Bogată este contribuția lui Densusianu și în ceea ce privește metodologia interpretării producțiilor folclorice ridicându-se împotriva retorismelor, a falsului patriotism și invitând la obiectivitate, principiul pe care-l rezumă încă din 1909: „Ne-am deprins să vedem pe țăran altfel de cum este în realitate, să-i atribuim însușiri pe care nu le are, ori să trecem cu
Metodica folclorică şi concepția folcloristică la Ovid Densusianu by LIVIU MIRON () [Corola-publishinghouse/Science/1692_a_2975]
-
vedem pe țăran altfel de cum este în realitate, să-i atribuim însușiri pe care nu le are, ori să trecem cu vederea peste păcate inerente firii lui. Sub influența unor concepțiuni nebuloase și a unui entuziasm care a degenerat în retorism romantic s-a ajuns să se dea despre cei de jos o icoană zugrăvită în culorile cele mai luminoase, cele mai atrăgătoare". Un alt principiu pe care-1 promovează este necesitatea cunoașterii condițiilor istorico sociale în care se dezvoltă creația folclorică
Metodica folclorică şi concepția folcloristică la Ovid Densusianu by LIVIU MIRON () [Corola-publishinghouse/Science/1692_a_2975]
-
Dorind doar să demonstreze ideea de „destrămare”, naratorul, subiectiv și plin de o umoare neagră, stupefiat de caracterul larvar al existenței semenilor săi, se lansează uneori în diatribe dure, într-o exprimare când familiar-vulgară, când inflamată de sarcasm, de un retorism patetic, mai degrabă specific gazetăriei decât genului epic. Tot cu substrat autobiografic, Ziduri între vii (1996) ,o „poveste care nu e roman” sau un „roman care nu e o poveste”, cum își subintitulează autorul scrierea, conține tribulațiile unui student la
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288176_a_289505]
-
uman. Umorul și inteligența artistică sunt confirmate pe deplin în Parodii originale. Poetul își amendează propriul sentimentalism (ca în Un începător de talent: Apostrofe la lună), dar nu îl iartă nici pe cel al confraților. Satirizează idilismul rural și romanțios, retorismul patriotard, simbolismul excentric și clișeele de toate nuanțele, parodiile fiind - așa cum le-a definit autorul - „adevărate pagini de critică literară în pilde”. Cele mai multe s-au ivit în timpul polemicilor purtate cu adversarii literari ai „Vieții românești”, dar și ca percepție plină
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290228_a_291557]
-
Să uiți la cetanii tipicul/ Și psalmii în zi de Crăciun./ Să n-ai după masă tutun./ Să-ți pută buricul”). Artist al formei, T. este un poet cu un registru literar totuși limitat. Un oarecare spirit facil, un anume retorism nu îi sunt străine. Mai ales în volumul Migdale amare (1928), alături de virtuozitatea imagistică (Cioara), se resimte stilul propriu cronicii rimate, schiței și polemicii versificate (În jurul unui divorț, Expunere de motive). Poezia se salvează, totuși, în mare măsură prin umor
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290228_a_291557]
-
da pictură de moravuri în mediu românesc. În Elena, meritorie rămâne încercarea de analiză a sufletului feminin și a sentimentului geloziei. Observația se ridică uneori la adevăruri psihologice de finețe, dar autorul nu-și fructifică în profunzime propriile intuiții. Romanțiozitatea, retorismul și patetismul copleșesc analiza. Totuși, în portretul fragilei Elena, suferind discret într-o căsătorie nepotrivită, apar trăsături ce se regăsesc la eroinele lui Duiliu Zamfirescu, acesta fiind anunțat și de pitorescul scenelor mondene. În jurnalele de călătorie, B. se arată
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285807_a_287136]
-
suferință, a cărei revoltă, a cărei speranță de eliberare e vuiet secular de codri și ape, nu susur intimist." Urmându-l pe E. Lovinescu (criticul sburătorist scrisese: "Versuri declamatorii? Poate. Însă cu totul noi."Ă, Vladimir Streinu respinge obiecția de retorism și declamatoriu adusă poeziei lui Goga, demonstrând persuasiv că fondul grav al versurilor cereau cu necesitate o asemenea tonalitate: "E un Horia poet care știe că istoria și revoluțiile țărănești se buciumă din tulnic, nu se îngână cu cavalul." Scriitori
Un senior al spiritului VLADIMIR STREINU Eseu critic by TEODOR PRACSIU, DANIELA OATU () [Corola-publishinghouse/Science/91676_a_92912]
-
și în scenariile de film: Serghei Lazo (1967), Viscolul roșu (1971) ș.a. Piesele - Nu mai vreau să-mi faceți bine (1963), Evadarea din rai (1964), Cel mai bun om (1974) ș.a. - au fost puse în scenă la teatrele din Chișinău. Retorismul grandilocvent este atenuat doar în cărțile pentru copii. SCRIERI: Revedere, Chișinău, 1957; Graiul cifrelor, Chișinău, 1959; Din moși-strămoși, Chișinău, 1959; Firicel de iarbă verde, Chișinău,1959; Victoria Haei Lifșiț, Chișinău, 1963; Copilul și luna, Chișinău, 1963; La Piatra Cucului, Chișinău
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287969_a_289298]