253 matches
-
criticului de a demonta cu precizie și finețe de ceasornicar mecanismele literarității devine dominantă în Caragiale sau Vârsta modernă a literaturii (1976), carte de referință în poetica românească. Ea urmărește în principiu două direcții. Mai întâi, lupta lui Caragiale cu retorismul romantic: demontarea și denudarea procedeelor uzate, compromise, care confirmă așteptările comode și stimulează inerțiile de lectură. Apoi, pe un front paralel, prozatorul stimulează impunerea unui nou canon, contribuind la literarizarea unor forme provenind din aria de frontieră a presei. Proza
CALINESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286040_a_287369]
-
-i consemneze alcătuirile, poezia lui Cassian Maria Spiridon exprimă, chiar din titlul volumului, metaforic, nevoia de echilibru, pe care literatura, arta în general, o poate satisface prin aportu-i de culoare, într-o lume anostă, cenușie, așa cum o înfățișează poetul. Nici retorismul, valorificând tot instrumentele cotidianului, în manieră postmodernistă, nu lipsește, fiindcă, spre exemplu, începând să-și autoevalueze progresul în inițiere, pe care l-a realizat trăind, poetul declamă: să vedem ce dracu am putut să înțeleg / din tăierea părului a buricului
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
supraviețuit. Duhovnic al acestei lumi care și-a ieșit din țâțâni, Pike este personajul cel mai cinematografic pe care Pratt l-a desenat vreodată. Micile lui întâmplări au structura ficțională a unui episod de serial de televiziune. Eliminând emfaza și retorismul, ceea ce rămâne este magma de pasiune și de ambiguitate a omenirii împinse de război să se confrunte cu proprii demoni. Martor al carnagiului, Ernie Pike pune în discuție stereo tipul și simțul comun. Dușmanii nu sunt ceea ce par a fi
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
să fie concurat de un simbolism al independenților. Epuizarea curentului simbolist, căderea sa în stereotipie și manieră urmează rapid „vîrfului” afirmării și asimilării publice; produs al cafenelei literare bucureștene, minulescianismul - un „simbolism popular” - are un aer bufon, jovial și exterior. Retorismul cabotin, histrionic, și poza estetizantă a romanțelor sale întîlnesc, într-o variantă lirică de cafenea, „miticismul” mentalității mic-burgheze bucureștene: pus pe muzică, minulescianismul devine - fapt îndeajuns observat de critică - un fenomen socio-literar urban, prizat prin snobismul micii burghezii intelectuale în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
din concluziile analizei liricii minulesciene (preluate, în mare măsură, după Istoria... lui G. Călinescu...), următoarele considerații: „Avînd, prin figurație (nave, trenuri) atingere și cu „«poezia spațiului», lirica minulesciană de dinainte de Primul Război este, în același timp, întru cîtva futuristă, în virtutea retorismului patetic și a poetizării produselor civilizației și tehnicii”. „Retorismul energic, viril”, vervos și extravertit, care îi plăcuse lui Caragiale, este o marcă temperamentală, un indice de mentalitate și o punte de legătură între un anume „muntenism” activ și plebeu (propriu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
după Istoria... lui G. Călinescu...), următoarele considerații: „Avînd, prin figurație (nave, trenuri) atingere și cu „«poezia spațiului», lirica minulesciană de dinainte de Primul Război este, în același timp, întru cîtva futuristă, în virtutea retorismului patetic și a poetizării produselor civilizației și tehnicii”. „Retorismul energic, viril”, vervos și extravertit, care îi plăcuse lui Caragiale, este o marcă temperamentală, un indice de mentalitate și o punte de legătură între un anume „muntenism” activ și plebeu (propriu inclusiv lui Arghezi) și fervoarea polemică a futurismului. La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
insistat pe această idee. În Modernismul românesc I, ed. cit, p. 82), D. Micu apreciază că: „Avînd, prin figurație (nave, trenuri) atingere și cu «poezia spațiului», lirica minulesciană de dinainte de primul război este, în același timp, întru cîtva futuristă, în virtutea retorismului patetic și a poetizării produselor civilizației și tehnicii”. Atitudinea futuristă era perfigurată încă, de fapt, din Romanțe pentru mai tîrziu (1908), unde un poem post-cronic („Romanța celor care vin“) amintește articolul-manifest din Revista celor l’alți: „Veniți cu toți cît
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
mai puteți cînta -/ Veniți!.../Veniți să vă aprind în suflet lumina stinselor făclii/ Și-n versuri fantasmagoria și vraja noilor magii!...// Dar poarta a rămas închisă la glasul artei viitoare.// Era prin anul una mie și nouă sute opt... îmi pare”. „Retorismul energic, viril”, vervos și extravertit, care îi plăcuse, de la bun început, chiar și lui I.L. Caragiale, este o marcă temperamentală și o punte de legătură între apetitul novator al unui „muntenism” plebeu și fervoarea bătăioasă a futurismului. „Minusul de profunzime
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
e, în opinia lui Densusianu, „mai mult superficial, o atitudine căutată, o posă”. Poezia futuriștilor va fi taxată în consecință pentru exterioritatea artificială, haotică, imatură, plebee și pentru antiindividualismul uniformizant care „trădează artificialitate și chiar ceva confuz, haotic”. Calificative gen „retorism de șoferi” seamănă izbitor celor din antimanifestul „Vorbe goale“ al lui Ion Vinea, tipărit mai tîrziu în revista Punct: c’est un voccabulaire de garçon-coiffeur autodidacte. Ca într-un exercițiu magic de eufemizare, Densusianu îi contestă futurismului noutatea („futurismul nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
a fluturat puțin aripa marii parodii a lui Urmuz” (idem., p. 474). Fantezismul ironic, „basmul modern”, prelucrarea rafinată a eposului popular se numără printre „feblețile” criticului. Putem vedea în ele și o afinitate față de literatura nonmimetică, în opoziție cu „mediocritatea” retorismului și realismului. Comentînd, în 1930, Abecedar de povestiri populare (apărut la Editura Unu a lui Sașa Pană), criticul apreciază că, în evoluția stilistică a prozei de după Primul Război, marcată de „un scris intermitent, de pretenții eliptice, de o nervozitate neînfrînată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
carte, Emil Gulian Înregistra „uriașe enumerări de imagini, de foarte multe ori de o calitate excepțională și Întotdeauna inedite”, adăugînd Însă că e vorba de „un flux de imagini Înșirate ca mărgelele pe ață, fără vreo coerență, nici măcar interioară”; acestui „retorism metaforic” și „juisanței de imagini” i-ar lipsi „firul interior”, totul reducîndu-se la un „exercițiu” care duce la un „cerc vițios al metaforei ce se caută tot pe ea”. O altă formulă a aceluiași, că „sîngele nu curge prin poemele
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
acela al prozei ficționale). În acest sens, Gh. Crăciun formulează un punct de vedere just: Poezia e un limbaj care interferează continuu cu alte limbaje: aforismul, proza, eseul, limba vorbită etc. Ceea ce simboliștii au alungat pe ușă (anecdotica, elocvența, contingentul, retorismul, didacticismul, epica) a revenit în poezia urmașilor prin fereastra larg deschisă a contaminării genurilor 223. Totuși, în privința binomului tranzitiv/reflexiv se pot formula, cum am arătat deja, anumite rezerve. În primul rând, trebuie precizat că, deși specialiștii au separat demult
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
și confuz, În același poem, În spațiul aceleiași scriituri. * Dificultatea de a-i desface discursul pentru a-i determina felul special de a se apropia de obiectul liric (care la Heliade se confundă cu obiectul cultural) vine și din teribilul retorism al versului. Poemul este adesea un discurs În sens didactic, o demonstrație cu abstracțiuni. Metaforele sînt puține și fără strălucire: „vălul mîhnirii”, „plumbul datoriei”, „scaunul veciei”, „brațul Îngrijirei”, „vîntul soartei”, „demonul geloziei”, „aripile vremii”, „a dealului sprinceană”, „brațele somniei”. Metafora
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
secară pe piept”, „ca pelecanul mi-am sfîșiat pieptul”) care dă oarecare substanță versului, prea subțire Însă, prea ușoară pentru a putea determina În poemul heliadesc o clară imaginație materială. Însă, din moment ce există poezia, trebuie să existe În inima acestui retorism și cîteva elemente care particularizează imaginarul. Începem prin a observa că noțiunile, lucrurile capătă În lirica lui Heliade atributul amplitudinii, vastității. Obiectele, stările sînt totdeauna largi, Înalte, iar dacă noțiunea implică un sens moral, atunci ea primește unul din determinantele
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
șir („visu-și mai ținea șirul”), cu oarecare rupturi, puncte obscure cînd temele se confundă și alegoria aceea supărătoare dispare pentru o clipă. SÎnt momentele cele mai interesante din punct de vedere liric. Confesiunea atinge atunci zone mai profunde și coaja retorismului se subțiază. Semnificativă este partea a VIII-a a poemului, nu cu totul străină de o intenție explicativă: „În sufletul meu nesațiu, delirul meu cel mare, Pe dragele ființe ardeam să le privesc, Și s-aprindea În mine o naltă
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
cît se poate de banală), dar: „E scrisă Într-o limbă aici necunoscută Pe inima-mi ce geme și care-n veci e mută, Și singur numai mie mi-e dat a o citi”, aplicație care tulbură, iarăși, alegoria, Întunecă retorismul propozițiilor anterioare. O „limbă necunoscută”, citită numai de poet, ascuzînd o taină pe care poetul acesta vorbăreț, pedagog, nu vrea s-o comunice?! Asta ne pune pe gînduri. Heliade Încearcă să explice o inexplicație, să justifice ceea ce nu vrea sau
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
la Eminescu și Macedonski. Acel „parfum de roze și ambrozie”, sau valurile de aur, mărgăritare, purpură, roze și diamant, revărsate din cerul zilei de amarant (comentate de I. Negoițescu) anticipează pe parnasienii, estetiștii, coloriștii noștri. Selectate, curățite de praful unui retorism insuportabil (căci, ignorînd Retorica, Bolintineanu este, poate, poetul cel mai retoric din secolul al XIX-lea!), imaginile lasă să se Întrevadă un mod particular de a privi și de a asculta. Evidentă este senzualitatea (simțualitatea) lor, clară este tendința poetului
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
un car mitic cu o doamnă misterioasă etc. Sau se culpabilizează, Își atribuie păcate imaginare, mistificînd adevărata esență a tragediei. * Văzînd peisajele, obsesiile, figurile poeziei lui Bolintineanu, să ne Întoarcem la retorica lui. Cum putem Înțelege și analiza mai bine retorismul lui fără o retorică conștientă? Secolul al XIX-lea este reputat prin iubirea lui pentru modele, În timp ce poezia secolului nostru se constituie din refuzuri „Poeții vechi - observă Jean Paulhan În Les fleurs de Tarbes ou la terreur dans les lettres
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
azi, Într-o retorică a ternarei. Cazul poetului român este mai complicat. El admiră modelele fără să facă o teorie a poeziei. Folosește retorica fără să fie conștient de utilitatea ei. Bolintineanu este, Într-adevăr, exemplul cel mai elocvent al retorismului fără retorică. Poeții dinaintea și din timpul lui Încearcă să inventeze (adapteze) o retorică a poeziei, cu sentimentul că inventează Însăși Poezia. Și cum retorica este, În ultimă instanță, o rețea de figuri, de legi ale limbajului, ei Încep prin
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
convingerile lui sceptice. Încrezătoare sau dezamăgite, ideile află, ușor și din abundență, expresia trebuitoare. Locurile comune se țin, Într-adevăr, lanț. Modelele se degradează repede, avalanșa aceea de diminutive, gingășii, clișee literare exasperează la lectura versurilor, insă, de la un punct, retorismul inconștient Începe să-și creeze propria-i figură. Simțualismul nebulos, spontan, debordant capătă, atunci, gustul ordinei. Bricolînd, poetul Își montează din retoricile tuturor, propria retorică. Formele Încep să-și fabrice fondul de care au nevoie și din spuma acestor clișee
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
capătă, atunci, gustul ordinei. Bricolînd, poetul Își montează din retoricile tuturor, propria retorică. Formele Încep să-și fabrice fondul de care au nevoie și din spuma acestor clișee, locuri comune, modele, se ridică un peisaj. Spiritul Își construiește un corp, retorismul desfrînat o retorică virtuoasă. Obiectul liric iese la Bolintineanu din această disponibilitate nemărginită a spiritului său poetic. Apoi obiectul Începe să aibă propriile exigențe, sfîrșind prin a le impune spiritul creator. Putem spune, atunci, că poezia, apare, la Bolintineanu, dintr-
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
și s-au născut de o potrivă”110, rostește una dintre cele mai inteligente și mai emancipate eroine boccaccești, Ghismonda. Spiritul renascentist este antropocentric, militează pentru egalitate socială și distincția prin valoare. Pledoaria tinerei în apărarea propriei cauze, pe lângă un retorism specific Evului Mediu, reliefează și dimensiunea moralizatoare urmărită de exemplele date, sub forma aforismelor. Dorește instituirea unei alte lumi, are o viziune nouă asupra ordinii sociale, ce nu e dictată doar de sentiment. Femeia devine la Boccaccio exponentă a unei
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
și s-au născut de o potrivă”110, rostește una dintre cele mai inteligente și mai emancipate eroine boccaccești, Ghismonda. Spiritul renascentist este antropocentric, militează pentru egalitate socială și distincția prin valoare. Pledoaria tinerei în apărarea propriei cauze, pe lângă un retorism specific Evului Mediu, reliefează și dimensiunea moralizatoare urmărită de exemplele date, sub forma aforismelor. Dorește instituirea unei alte lumi, are o viziune nouă asupra ordinii sociale, ce nu e dictată doar de sentiment. Femeia devine la Boccaccio exponentă a unei
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
să răspund, am să spun ce-mi va veni la gură. Cine a cerut vreodată martori sub jurământ de la un istoric?"145. Totuși, procedeul inovator al tematizării naratorului joacă un rol apropiat celui de captatio benevolentiae, respectând riguroasele cerințe ale retorismului latin, de care parodia, cum am văzut, nu era străină. Iar atunci când simte nevoia introducerii unei doze de sarcasm în opera lui, Seneca găsește de cuviință să parodieze "poezia epică prețioasă și intenționat alambicată care se practica în cercurile clasicizante
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
Legile nescrise ale șantajului funcționează însă și invers, atunci când discursul ditirambic al împăratului Augustus se transformă într-un j'accuse fără drept de apel. I se oferă, de astă dată, lui Seneca ocazia de a parodia, într-un stil impecabil, retorismul discursurilor pe care le practicau politicienii vremii. Un stil care amintește, fără doar și poate, de politicienii dramaturgiei caragialiene, prin jocurile subtile de limbaj, prin distragerea atenției de la lucrurile cu adevărat importante, prin însăși structura alambicată și învăluitoare a fiecărei
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]