2,703 matches
-
păhăruțe, dar asta ar fi însemnat că ar fi micșorat și perioadele de adâncă fericire în care se gândea la viitorul păhăruț. Sau poate ar fi stat mai mult în birt, permițându-și încă un ceas, un ceas jumate de reverii ori pur și simplu uitându-se la concetățenii săi și la Ninocika. Sau poate că s-ar fi îmbătat, ieșindu-și din ritmul său obișnuit. Puah! Nimic nu-i era mai urât pe lumea asta decât oamenii beți la slujbă
Gde Buharest by Constantin Stan () [Corola-journal/Imaginative/9125_a_10450]
-
Alex. Ștefănescu Ion Barbu este un artist născut din spuma gazetăriei. Un artist al reacției imediate, dar și al reveriei, care comunică nu numai prin desen, ci și prin cuvinte, imagini fotografice și cinematografice, muzică etc. Colaboratorul său cel mai apropiat este computerul, cu ajutorul căruia combină și armonizează cele mai diferite mijloace de exprimare. Miile de caricaturi ale sale, din
Ion Barbu imaginația fără frontiere by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Imaginative/12073_a_13398]
-
trăind mai viu și mai intens o experiență fundamentală. Și el va trebui să accepte, cu filozofică înțelepciune, dar și cu puțină resemnare, că nu toți oamenii sunt la fel și că oamenii, așa cum sunt ei, nu prea îi seamănă. Reveria consonanței umane străbate această nuvelă antologică..." Și: În epoca literară respectivă, pe care o întrecea de la distanță, Desfășurarea se citea de noi, tinerii, cu sentimentul unei mari surprize. Iată, ne-am zis, se poate scrie și așa!" Frazele inaugurale ale
Desfășurarea între Ana Pauker și Gheorghiu-Dej by Cornel Ungureanu () [Corola-journal/Imaginative/12088_a_13413]
-
leneș pe anumite cuvinte, repetîndu-le ca într-o melodie ușor melancolică, uneori șoptită... făcînd, nestigherit de nimic, pauze... uneori atît de lungi încît să i se pară că nu vei mai relua niciodată firul... și să te trezească, alarmată, din reverie cu un băi!, da' tu ce dreak faci, ai adormit, sau ce?... ai plecat?... te-ai dusără la cimitire?... uite, mai sînt aici!... uite, stau în cap!...uite, fac podul!... uite, fac șpagatul!... uite, fac flotări!... uite, dacă mă ambiționez
Afară să se topească întunericul... by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/12673_a_13998]
-
rana mea Și ceea ce din mine mai rămâne, Corpul dintr-o memorie, o, cât fără corp, Ceva semănând cu scheletele de zâne, Ceva din aer și de sub pământ Cu miros de coajă de lămâie. Nimic nu s-a împlinit, Numai reveria cu peticele ei de mister. Zac într-un mormânt clădit de eternitate. Cerul îmi pare și el un mormânt în care imaginea mea zace Uitându-se cu milă și cruzime La mine, cel care încearcă să o prindă. Când voi
Poezie by Miron Kiropol () [Corola-journal/Imaginative/12398_a_13723]
-
zarea nesfârșită. Mai ales în Soare de noapte, motivele recurente sunt chiar cele ale tăcerii, absenței, solitudinii, numelui și fără-de-numelui, luminii în care se pierde totul. Sub aceste semne ale aproape-nimicului stau, însă, straturi de viață secretă, tensiuni ale așteptării, reverii ale apropierii de celălalt, tăcerile sunt dense de voci dizolvate, de cuvinte subînțelese. Între peisaj și privitorul-contemplator jocul dintre apropiere și distanțare e permanent, cuvântul caută obiectul, lucrurile mor în cuvinte și rămân veșnice în cei ce le-au trăit
Un poet francez in România by Ion Pop () [Corola-journal/Imaginative/12537_a_13862]
-
spune, cu deplin temei, că Emil Brumaru este un poet ce-și structurează viziunile sub spectrul grației imagistice, al suavității și delicateții, în gesturi lirice lente, somnolente, circumscrise într-un cadru poetic specific, al interiorului somptuos, ce favorizează visarea leneșă, reveria contemplativă: "în edificii vechi de cărămidă/ Pe canapele moi, ca pe ciuperci/ De aur matlasat, mă lăfăi dulce./ Oh, pe plafoane sunt serafi cu vergi// Ce bat la tălpi bezmetice fecioare/ Și uneori la sâni. Căci au greșit/ Cu ei
Universul intimității by Iulian Bol () [Corola-journal/Imaginative/12494_a_13819]
-
greșit/ Cu ei, dezvirginându-i, iar pe urmă,/ Duioși, le umplu rănile cu chit// Și-nlăcrimați le iau din nou la pieptul/ Lor plin de pene și-n aripi le strâng./ în timp ce ele cu delicatețe/ Le trag pe frunte nimburile-adânc!". Prin intermediul reveriei, poetul reface contactul cu intimitatea lucrurilor, asumându-și realitatea imediată la nivel senzorial, printr-o neobișnuită capacitate perceptivă, ce impregnează întregul univers cu o magie a culorilor, formelor, aromelor celor mai diverse și mai inconstante. Criticul Al. Cistelecan vorbește chiar
Universul intimității by Iulian Bol () [Corola-journal/Imaginative/12494_a_13819]
-
fotolii leșină dulci cocoane/ Vărsând pe sâni ceșcuța de lapte cu cacao"). Finalul poeziei marchează parcă o precipitare a acestei imagini de decor domestic static, gesturile devin mai directe, iar ultimul vers readuce imaginea unei exteriorități pluvioase, ce predispune la reverie și la lentoare a mișcărilor: "Ți-aș da deoparte părul cu gura de pe gât./ Cu gura ți-aș desface nasturii mici de bluză/ Și ți-aș șopti-n urechea ta fleață și confuză:/ Afară plouă laic și-s trist și
Universul intimității by Iulian Bol () [Corola-journal/Imaginative/12494_a_13819]
-
acest lirism de esență rococo, fapt remarcat și de Gheorghe Grigurcu: "Marca personalității lui Emil Brumaru o aflăm în înclinația sa spre prețiozitate. Rococoul beat de sine îi permite, totuși, un compromis între frenezie și reținere, între libertate și disciplină. Reveria asupra copilăriei revolute se detașează prin suavitatea ambianței și abundența detaliilor, dar și prin inserția unei tehnici subtile a sinesteziei, a corespondențelor secrete și armonioase dintre senzații, care declanșează, în manieră proustiană, mecanismele memoriei involuntare ("O, vechi și dragi bucătării
Universul intimității by Iulian Bol () [Corola-journal/Imaginative/12494_a_13819]
-
diafane și impetuoase a misterului, ceea ce creează o relație de intimitate cu indefinibilul și indicibilul. Discursul ia turnura murmurului imnic, lăsând limbajul să se contamineze de aceste influxuri tainice și să exulte în peripeția iluminării. Melancolia e ghidată, ineluctabil, spre reverie căci starea de bază a poetului e una a împărtășirii. Imanența iradiază iar iminența fascinează în această poezie de comuniune în care semnele nu sunt atât semnale, cât prezențe efective". Un cald și vibrant La mulți ani!
Alexandru Lungu - 80 - by Constanța Buzea () [Corola-journal/Imaginative/12903_a_14228]
-
masa s-ar topi în înserare și ziua, la urmă, ar avea gene lungi și nostalgice de amintire-nchisă-n somn. * Stau cu creionul ascuțit în mînă și nu mai știu cum să continui. Prea am luat-o pe coarda reveriei! Realitatea e că din dintele din față, și-așa rupt, mi s-a mai desprins ieri o bucată. Rînjesc oribil în oglindă, aproape satisfăcut de cît de hîd arăt! * Există și o constipație a sufletului, cînd nu mai poți plînge
Ar trebui o scrisoare voioasă, suplă, mușchetară by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/13527_a_14852]
-
neexpediate (1978), cu miza, acum, pe farmecul desuet al convenției “retro” exploatate cu dexteritate și cu un remarcabil profit în ordinea lirismului. Acest succint “roman de provincie 1920”, construit ca schimb epistolar între un “El” și o “Ea”, alimentat de reverii de sursă livrescă (“despre timpul pierdut / în romane cu prieteni frumoși în amurgul fanat / din saloane”; Mai știi melodrama / din strada Bastiliei zece” /.../ Șoseaua e plină de albe femei cu landouri, / de bănci tăinuite-n tufișuri, de chitare, / de pantaloni
Note despre poezia Norei Iuga by Ion Pop () [Corola-journal/Imaginative/13548_a_14873]
-
văzduhul, înecînd tot și orice în marea iubirii sale. Și aceasta doar pentru ca el să poată înota... I se întîmplase deseori - rupt de dor, tînjind după valurile cele grozave - să rămînă totuși neclintit, delirînd tăcut. Gîndul său se îmbăta cu reveriile imensități. Lacrimi înspumate ce tălăzuiau plaje lunare. Și, de necrezut, aerul din încăperile ce-l închideau - căpăta mai întîi o vîscozitate răcoroasă... Începînd să vălurească treptat, pînă își schimba consistența întrutotul. Cînd își aminteau de el să-l mai cerceteze
Capitis Deminutio by Angela Marinescu () [Corola-journal/Imaginative/13799_a_15124]
-
artistocratice din Anglia), fusese dezamăgit: "... mă așteptam să aflu arme adevărate, nu o simplă emblemă" (ibid.). Dar ciudatul și poate falsul Aubrey era în mod cert bogat ("... trebuia să se bucure de mari mijloace..." - "trebuia" accentuează iarăși înclinația naratorului spre reverie, spre ipoteze visătoare, înclinație care definește tonul întregii povestiri). "Sunt vise..." - așa începe Remember, pentru a se încheia, simetric, cu o revenire a noțiunii de vis în relație și cu noțiunea de lectură: un eveniment trăit se transformă cu timpul
Recitind Remember by Matei Călinescu () [Corola-journal/Imaginative/14139_a_15464]
-
realitate și vis" și naratorul prevede că povestea pe care tocmai a scris-o i se va părea lui însuși "într-un tîrziu....un vis numai sau vreo istorie citită ori auzită undeva, cîndva de mult". În această alchimie a reveriei - în scris sau în lectură, literal și în toate sensurile - aurul e desigur esențial: "...nu-l vedeam șpe Aubrey de Vereț altfel decît locuind într-una din străzile ce mărginesc regescul Tiergarten spre apus, încingîndu-l cu o minunată salbă de
Recitind Remember by Matei Călinescu () [Corola-journal/Imaginative/14139_a_15464]
-
nemurire, Aubrey intră, ca printr-o vrajă, în mortalitate - drept care va fi ucis în circumstanțe bizare, circumstanțe care sugerează perversiuni nenumite, și mai ales închipuiri vagi despre astfel de perversiuni și brutalități sado-masochiste. Ă se află într-un univers al reveriei, în care corespondențele esoterice cele mai ciudate joacă un mare rol, cititorul își dă seama de la început. Aubrey este prezentat - detaliu interesant în lumina revelației de mai tîrziu (un tîrziu textual, într-o ipotetică primă lectură lineară) a naturii sale
Recitind Remember by Matei Călinescu () [Corola-journal/Imaginative/14139_a_15464]
-
roman e "suta a optsprezecea". Cînd spun că Aubrey de Vere e un autoportret (elegant anacronic) și poate o mască, sau doar o proiecție a figurii naratorului, trebuie să mă grăbesc să insist că am în vedere dimensiunea fantasmatică a reveriei, și anume a reveriei lucide, controlate prin estetismul cel mai riguros și autocritic, lipsit de iluzii (vorba vine). Căci naratorul își recunoaște diferența, rangul social mai jos, și-și acceptă "inferioritatea"5) împreună cu aceea a lumii din care vine ("Sărea
Recitind Remember by Matei Călinescu () [Corola-journal/Imaginative/14139_a_15464]
-
optsprezecea". Cînd spun că Aubrey de Vere e un autoportret (elegant anacronic) și poate o mască, sau doar o proiecție a figurii naratorului, trebuie să mă grăbesc să insist că am în vedere dimensiunea fantasmatică a reveriei, și anume a reveriei lucide, controlate prin estetismul cel mai riguros și autocritic, lipsit de iluzii (vorba vine). Căci naratorul își recunoaște diferența, rangul social mai jos, și-și acceptă "inferioritatea"5) împreună cu aceea a lumii din care vine ("Sărea în ochi: una e
Recitind Remember by Matei Călinescu () [Corola-journal/Imaginative/14139_a_15464]
-
Căci, pînă la urmă, nu-i Pena personajul cel mai tragic și totodată cel mai nobil din opera lui Mateiu I. Caragiale? Revenind la Remember, această nuvelă e, în literatura română, tot ce poate fi mai aproape de un text de reverie nobilă - somptuos, sumbru, elegant ca un aristocrat (sau o aristocrată) în doliu etern, într-o pelerină de catifea neagră, și, în plus, păstrînd un secret: un secret a cărui deslușire e făcută imposibilă pentru însuși purtătorul lui; un secret al
Recitind Remember by Matei Călinescu () [Corola-journal/Imaginative/14139_a_15464]
-
din Florile Bosforului, picturalul Macedonelor devin indescifrabile în atmosfera macabră "după o tradiție" din Mihnea și baba. Legendele istorice și Basmele - parte mai durabilă în memoria culturală a românilor - respiră, nefiresc, aerul legendelor medievale care sug seva timpului istoric evocat. Reveriile, marcate de indimenticabila poezie de debut O fată tînără pe patul morții, își topesc definitiv frăgezimile în sterilitatea unor Satire fără har și haz. Romanele Manoil și Elena apar ca o adevărată izbîndă după un șir de trudnice nefinalizări ale
August by Gabriela Ursachi () [Corola-journal/Imaginative/14902_a_16227]
-
mai acută tensionare decât cel camilpetrescian, de pildă, dar, ca și acela, cunoscând ravagiile incomunicabilității, implacabilei singurătăți, silei de sine, geloziei, afecte ale unei conștiințe în război cu lenifiantele soluții ale locului comun, ca și cu puținele clipe de răgaz, reverie în ambient. Un erou febricitant, crispat, într-o lume ce-și vede de cotidian, un bărbat lângă femei de a căror dragoste se îndoiește și pe care nici el nu știe bine dacă și cât le iubește, după trădări sau
Anton Holban, retrăit by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Imaginative/14875_a_16200]
-
adesea livresc. Totuși personajele mai citesc și discută despre asta. Sigur că principala lectură a eroilor lui Caragiale este gazeta. Pe ei nu-i preocupă atîta "ficțiunea" cît "situațiunea". Dacă se duce dracului rapița, ce să te mai cufunzi în reverii? Totuși, un pospai de lectură au ele, pentru că pot discuta cu argumente formidabile "lacuna" codului penal, care nu prevede pedeapsa cu moartea. Politicienii l-au citit pe Machiavelli și umblă cu machiaverlîcuri. Că îl confundă cu nemuritorul Gambetta, e altă
Lecturile personajelor by Horia Gârbea () [Corola-journal/Imaginative/10439_a_11764]
-
poantei finale cum am văzut în Ars poetica. Venită după întreaga desfășurare a textului într-un registru "înalt", poanta prozaică dată brusc la sfîrșit, schimbă deodată sensul, răsturnîndu-l prin relativizare și ambiguitate, ca în Iarnă tîrzie cînd, după o fastuoasă reverie poetizantă apare pedestru ultimul vers: "Mai mi-au căzut azi noapte-n vis trei dinți". Poantele acestor parodii erau menite, în gîndul poetului, să contracareze gravitatea obosită a poeziei înaintașilor și să contrarieze orizontul serios al așteptării contemporanilor. Ca și
Nichita Stănescu - Debutul poetic by Alexandru Con () [Corola-journal/Imaginative/11843_a_13168]
-
singura forță capabilă să se opună asediului mortal al timpului, încă văzut aici în stil familiar și popular, ca un "boșorog milog" ( Timpul). Tot acum, într-o imagine textuală la fel de naivă, dintr-un februarie al lui 1955, apare și întăia reverie a supraviețuirii prin cuvînt, altă temă centrală a artei poetice stănesciene: "Ceaslov bătrîn, bătrîn ceaslov,/ aduci noianelor de ani. întipărit în fruntea albă-a filei/ pe-acel ce-a cumpărat lumina zilei/ cu patru lei... și șapte bani" (Ceaslovul). Intrarea
Nichita Stănescu - Debutul poetic by Alexandru Con () [Corola-journal/Imaginative/11843_a_13168]